Lia

Voi toate povestiti care de care mai frumos si mai picant. Hai ca m-am hotarit sa las si eu ‘urme’ si sa incep sa depan din amintiri….
‘Virsta mamei la timpul gestatiei: inaintata’ – asa m-au stigmatizat americanii astia pe timpul sarcinii si stiu ca le-am ridicat parul maciuca cind, pe rind, am tot refuzat testele recomandate pentru mamici peste 35 de ani. Ca atita aveam eu cu Lia mea mica in burtica. Si ce buna copilita am avut inauntru, am numai cuvinte de multumire, iar amintirile de pe vremea cu burtica, toate frumoase. Si vremurile de-acum, cu bebitza afara, minune….! Rabdare, drag cititor, si vei afla cum si-a scos capul in lume ingerasul nostru drag, Lia…
Vineri – zi de primavara tirzie, 23 aprilie 2004. Opt zile inainte de termenul fixat de medici in prezicerea ‘coacerii’ bebicii. Ce mi-am zis eu, imi iau liber de la servici si-l conving si pe sotu’-iubitu’ sa-si ia si el si ne petrecem un weekend prelungit, numai noi doi si iubirea noastra.
O mindrete de zi de primavara, dar cu un burtoi ‘vechi’ de aproape 39 de saptamini, ce sa mai faci?! Ne-am hotarit sa stam acasa, pe terasa, cu un pahar mare de…. apa, la povesti, la inchipuiri de cum o sa fie viitorul cu un bebe proaspat intre noi. Imi vine mie ideea “hai sa ne uitam la un film” si ne si tolanim pe canapeaua incapatoare. Pe ecran, “21 grams” se deruleaza promitator. Sean nu se supara ca tot trebuie sa intrerupem pentru vizitele mele la baie, e obisnuit deja, stie placa. Eu, fericita de potentialul unui sfirsit de saptamina odihnitor, zburd toate cele 12 trepte in sus pina la baie, imi fac treburile si dau sa ma ridic… o fac si simt ceva cald si ud pe coapsa. Ma uit, nu vad nimic, ridic din sprincene si-mi zic “a, asa s-o fi manifestind ultima etapa de sarcina”…. Cu ‘scurgeri’. La urmatoarea pauza pentru pipi, cind dau sa ma ridic de pe buda, aceeasi poveste calda si uda. Prea mare coincidenta. Fug la cartea mea de ‘capatii’, o carte pentru gravide care mi-a folosit drept ghid toate cele (aproape) 9 luni. Zice “stai lungita si daca e apa rupta, va siroi mai abitir”. Zis si facut. Nu simt nimic. Sean nici nu banuieste ce-mi trece prin minte. Dar nu vreau sa-l sperii. De ce sa nu savuram in liniste filmul asta fain? Cind s-a-ntimplat a patra oara faza cu sculatul de pe buda, l-am pus pe sotior in garda. Imi zice “suna, draga mea, la spital, asa ti-au zis, nu?” zic “pai, eu nu cred ca e apa rupta, ca uite ce scrie in carte, nu sun, sigur e alarma falsa” plus ca nu ma durea nimic, ma simteam intr-o forma de zile mari! (auzi la mine…J). Daca primul ‘semn’ l-am primit pe la 12 la prinz, la ora 6 catre seara sunam hotline-ul pentru gravide la termen de la spitalul unde urma sa nasc. Imi raspunde o doamna cu o voce de catifea si-mi noteaza informatiile pe care i le dau cu jumatate de gura, de frica sa nu rida de mine. Imi doreste ‘o zi buna’ si-mi spune ca unul dintre medicii de garda ma vor suna inapoi, dat fiind ca era vineri si doctorii mei nu mai erau in spital la ora aceea. Ok. Stau si astept cu telefonul in mina, in genunchi, pe pat. Sean e cu telecomanda de la dvd-u pe ‘pauza’. Asteptam amindoi. Pe mine ma apuca emotiile. Si le simt la baza sirei spinarii, ca niste sageti placute. Necunoscutul imi trage cu ochiul. Prefer sa invirt intre degete receptorul telefonului fara fir. Suna. La capatul celalalt, o alta doamna, imi spune ca e medicul de garda si ma intreaba cite ceva. Ii spun si ei ce am spus mai-nainte, inca cu speranta ca imi va spune sa stau linistita ca nu e inca nimic. Da’, de unde? Foarte calma, doctorita imi spune sa-mi iau bagajul si sa ma infiintez la spital sa nasc! Eu insist “nu ma doare nimic si nici ‘apa nu curge prea rau”… ma intreaba “de unde accentul”…spun “Romania”. Ea zice “buna seara” intr-o romanesca neaosa. Eu, perplexa pentru o clipa, aproape ca uit ca ma aflu la mii de kilometri de tara, peste mari si peste tari, dau sa intreb ceva. Imi spune “eu sint din Luxemburg, impreuna cu sotul meu am petrecut citeva veri la Brasov, la ‘medicii fara frontiere’”. Na, imi zic, ce mai coincidenta, ajung sa nasc un prunc in America si doctorita imi vorbeste romanesteJ. Cu toate bagajele deja pregatite, iesim pe usa afara, eu cu inima cit un purice, dar cu fruntea sus si spatele cit am putut de drept. Mi-am facut cruce in dreptul pieptului si, in gind, am cerut ajutor sa trec peste tot greul. Masina fuge pe autostrada probabil la fel ca gindul meu – ma uit la copacii care-mi defileaza prin fereastra si-mi zic “drumul de intoarcere o sa fie in trei!”
Spital, urgenta, triaj…. Coada mare. Ne spun “avem ‘casa plina’, deh, e vineri seara” si eu nu prea inteleg ce legatura are cu venitul pe lume al noilor nascuti…. Imi pun o bratarica pe mina, ii pun una si lui Sean. Ne spun sa asteptam. In camera acolo, inca trei sau patru mamici cu burtici, rosii la fata si cu grimase de durere. Mi se face mila de suferinta lor si ma simt ca o intrusa. Pe mine nu ma doare deloc! In sfirsit, cineva ne cheama inauntru. Ma pun sa ma dezbrac de tot si-n timp ce o fac, imi porneste un ocean de apa val-virtej pe picior in jos. Ma abtin sa nu tip de uimire. Ma pun pe pat, vine o asistenta si ma leaga la monitoare. Contractii da, dar neregulate, “nu esti in travaliu”, imi zice. Vine doctorita mea de Luxemburg, e tinara – are 36 de ani si doi copii (am intrebat ca sa stiu ce experienta personala are si sa stiu cum ii iau sfaturileJ) – ma controleaza, imi zice “na, s-a rupt apa, vine bebe, dilatatie 3 centimetri”. Eu ma bucur si sar in sus, “3 cm”!! ma intreaba daca simt dureri, spun “nu”, imi zice “mai asteptam putin si te punem pe ‘oxitocina’”. Eu, cu tema de casa facuta, stiam exact ce inseamna: creierul meu e lenes si nu vrea sa trimita semnalul sa se declanseze hormonul care contracteaza uterul ca sa-mi zvirle pruncul afara. Ii trebuie ‘ajutor’. Trec repede peste gindul ingozitor ca-mi vor impunge venele cu ace de perfuzii si ne punem la vorbit, Sean si eu, cite-n luna si-n stele. Trec 2 ceasuri si dureri, nici vorba. Se hotaraste sa ma mute intr-o camera speciala de travaliu si nastere. Mi se pune intrebarea “doresti carucior cu rotile?” zic “nu” si-o pornesc pe coridorul lung…. Camere frumoase, parca eram la hotel. Mi se arata o usa, intram si e intr-adevar ca-ntr-un hotel. Un divan mare la mijloc, doua canapele, fotolii, o masuta si dulapiorul cu aparatele de monitorizare, flori si o muzica de jazz in surdina. Intru increzatoare, ma asez pe pat, mi se ia singe (“de ce nu mi-a spus nimeni c-o sa-mi ia singe??”), mi se pune perfuzia, mi se spune “o ora si ceva si se porneste”. Mai povestim, eu si Sean, trece de miezul noptii…. Ii spun sotului sa doarma pe canapea, ca eu sint ok. Nici nu pune el bine capul jos, ca simt o avalansa de dureri de parca eram pe o sosea si treceau peste mine camioane si autobuze. Vreau sa ma ridic, o asistenta vine si-mi spune sa stau in fund, ca n-am voie sa ma ridic, deh, mi se rupsese apa si eram caz ‘special’. Stau in fund si ma caznesc cu fiecare episod dureros. Nu-i placut si parca stiam ca trebuie sa m-apuce treptat durerea, nu asa, dintr-o data sa dea cu pietre-n mine!! Trei ore eroice si cer sa vina luxemburgheza sa ma controleze. Vine, “3 centimetri jumate”. Ceeeeeeeeeeeeeeeeeee? Pai cum se poate? Cit mai dureaza asa? Imi spune “o ora sau 24 de ore, fiecare femeie e diferita”. Grozava incurajare…. Ce ma fac? Ma uit la Sean, il simt ingrijorat dar ma asigura c-o sa fie totul bine. Cuuuum? Cum o sa fie bine?? Intreb de alternative contra durerilor. Mi se ofera epidurala, printre altele. O fractiune de secunda, timp de-ajuns sa ma ‘sfatuiesc’ din priviri cu Sean si zic “da, epidurala, va rog”. Vine anestezitul, e un baiat tinar, nu poate avea mai mult de 20 de ani. Desi e 3 noaptea, copilul asta pare proaspat si in forma asa ca, cu mintea incetosata de inca o tura de contractii puternice, ma las in miinile lui. Si ce miini! In 3 minute m-a ‘terminat’ si aproape instantaneu, nu mai simt nici o durere!!! Uraaaaa! Nici nu-mi vine sa cred!! Obosita frinta, adorm pentru urmatoarele 3 ore, cu cite un ochi. Durere, nimic! Tot nu-mi vine sa cred. Ma uit la monitorul cu ‘contractii’ si vad munti si vai cu niste numere de mi se face frica. Stau chitic, fara nici urma de durere, secretul meu J. Sase si ceva dimineata, simbata, 24 aprilie. Vad prin perdele cum soarele isi face prezenta pe un cer albastru, aud pasarele ciripind. O noua zi pe lumea asta. Vine o doctorita rezidenta, ma verifica si-mi zice “9 centimetri jumate”, apoi catre asistente “pregatiti pentru delivery”.
In momentul acela mi s-a parut ca visez. Mesele s-au transformat in platouri cu instrumente si medicamente, dulapurile s-au invirtit si s-au facut patutz si cintar si incubator, patul meu s-a ‘rupt’ in doua si dintr-o data am simtit ca se termina sub fundul meu, din tavan a coborit o lampa mare, luminoasa si o oglinda imensa. Uau, parca sint in ‘Star Trek’!!
Luxemburgheza mea vine vesela si zice “la 8am mi se termina garda, o facem pina atunci?” isi vira mina la mine si zice “capul copilului e coborit, esti gata de impins”. Sean la stinga mea, o asistenta cu burtica – sa-i traiasca! – la dreapta mea. Doctorita se mascheaza cu batic si pe cap si pe gura si mi se spune cum sa imping: trag aer in piept, apoi tin respiratia si imping cu toti muschii (mai ales din burta!J) cit pot. Inca una si inca una. Ture de cite 3 impinsaturi. Ma conformez, o fac cu ochii inchisi si cu creierul ‘deschis’. “Ce mult par are!” …Cine? Ce? Parca m-as uita si eu in oglinda aia mare de deasupra mea, parca nu. Deschid un ochi si vad acolo un ciuf de par ud. Pare negru. Hmm. Mai imping asa cum mi se spune, apoi nu mai imping, iar imping, e fain…. “Uite-o”, zice Sean, “ce mare e capsorul”. Doctorita imi zice sa ma relaxez, restul copilului iese afara alunecind. O vad. 7:46am. E frumoasa si mare. Imi vine sa lesin de fericire. Rid si pling sau pling si rid. Sean taie cordonelul. Eu innebunesc de fericire!! Mi-o pun pe piept si-i vad degetelele subtiri si drepte, perfecte! Sint ca-ntr-un vis. Asistenta cu burtica o ia si ne spune “7.2” (in livre, aici in America), “52.5 cm” (culmea, sistem metric pentru lungimi!). O vad din nou, cu o caciulita pe cap si bratarici la minuta si piciorus. E printesa mea pe care ne-am dorit-o atita! Multumim lui Dumnezeu pentru un sufletel dulce si iubitor!! Sint in al noualea cer si mai sus, daca se poate! Ma uit la Sean si-l vad cum se topeste privindu-si pruncul…. Si-n gind, multumesc si doresc ca toate mamicile sa simta ce simt eu! Pentru ca e minunat, dar cuvintele nu sint de-ajuns sa spuna cum ma simt! Sintem niste norocosi!


mona si lia (24.04.2004)

www.seansimon.com

http://www.imagestation.com/album/?id=4286337099&mode=invite&slideshow=1

Eryka spune:

Monet felicitari pentru Lia cea cuminte si frumoasa sa creasca mare si sanatoasa.Va doresc sa fiti niste parinti mandrii de ea si sa aveti parte numai de bucurii din partea Liei.

Poze cu Ayu - si - www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=31632" target="_blank"> Povestea nasterii

Eryka & bb Ayumi (03.iunie.2004)

Christina spune:

Mona, tare frumos ai povestit cum ai trecut tu prin aceasta minunata aventura. Aproape am retrait ce mi s-a intamplat mie.

Felicitari pentru asa un copil bun, sanatos si frumos. Sa va traiasca si sa va aduca numai satisfactii si bucurii.

Pupici.
Christina, mamica lui Victor

Anina_n spune:

WOW, ce frumos ai povestit, Monica ! Felicitari, pentru printesa Lia ! Este tare frumoasa si dulce cu ochisorii aceia albastri ! Sa va traiasca si sa va incante mereu !



Nina, mami de www.babiesonline.com/babies/n/ninacristina" target="_blank"> Nina-Cristina (10.01.2002) www.desprecopii.com/forum/topic.asp?ARCHIVE=true&TOPIC_ID=19346" target="_blank">Povestea nasterii !


Paul are nevoie de noi:
http://www.ana-design.ch/paul/paul.htm

rachel owen spune:

FELICITARI!!

Eu sunt innebunita dupa povestile voastre despre nasteri, dar nu prea stiu ce sa scriu la ele.



„Dumnezeu să te tină în palma mâinii Sale, iar îngerii să te îndrume mereu.”

lorelei_19 spune:

Foarte frumoasa poveste, Monet, m-a tzinut in suspans pana la urma! sa va traiasca Lia printzesa si sa va aduca multe bucurii!

Paul are nevoie de noi:
http://www.ana-design.ch/paul/paul.htm

mamicaluitheo spune:

Felicitari draga mea iti urez cu lacrimi in ochi. sa va traiasca minunea si sa va bucurati de ea.

cu tot dragul andreea mami lui theo si florin
http://community.webshots.com/user/mamicaluitheo

iuliana c spune:

Mona felicitari pt Lia ! Sa va aduca numai bucurii!Ai povestit f frumos !

Iuliana & Rares(12iunie)

bibi spune:

O poveste de 5 stele intr-un spital de 5 stele si o printesa minunata minunata cu niste ochii incredibil de frumosi!
Sa va traiasca!

Bibi si David (08.07.2003)
http://community.webshots.com/user/bgoran

ciuf spune:

Felicitari pentru papusica si pentru povestea frumos scrisa. Mi s-a reimprospatat memoria cu nasterea ta. Ador sa citesc povesti si sa vad emisiuni despre nasterea puiutilor. De fiecare data urmaresc "actiunea" cu lacrimi in ochi. Ai reusit sa o faci si tu.
Pupicei pentru dulceata ta,
Ciuf si Luca
http://community.webshots.com/user/ciufa

Irinel spune:

Monet, sa va traiasca minunea scumpa si sa aiba parte de tot ce e mai frumos si bun in viata. Uitasem ca Lia a asteptat cumintica weekend-ul ca sa vina pe lume. PUpici si mamicii si bebelusei scumpe.

Irina si Strumfulet sau Galmita (Daniel dupa botez)
Data nasterii: 28 Mai 2004