cum ati reusit sa depasiti durerea despartirii?
Raspunsuri - Pagina 3
country girl spune:
Mariana, iti doresc sa treci mai usor peste aceasta etapa neplacuta din viata ta! Curaj si gandeste-te ca ai alaturi prietene care macar te asculta si sunt gata oricand sa te sprijine.
Am pentru tine doar cateva sugestii practice:
- daca el a avut initiativa divortului si se poarta asa cum ne-ai descris, adu-i neintarziat la cunostinta faptul ca tu nu poti suporta convietuirea comuna in aceste conditii si daca tot a ales sa destrame familia atunci sa plece din apartament;
- chiar daca a introdus divortul si oricat de dureroasa va fi intreaga procedura de divort, nu accepta divortul din vina ambilor ci declara tu abandonul de familie - in fond el a ales sa plece, sa suporte deci consecintele;
- nu pleca pentru nimic in lume din apartamentul comun, pana la solutionarea partajului locuieste tu acolo cu copilul. ai toate sansele sa primesti tu apartamentul urmand sa-i achiti sotului o sulta intr-o perioada oarecare de timp;
Fii tare si nu supravietui cu gandul unei impacari si TRAIESTE cu ideea ca viata iti ofera o alta sansa de fericire in viitor.
Te imbratisez cu drag,
P.S. Pentru toate fetele care au trecut prin asemenea divorturi sau despartiti, mai ales avand si un copil sau mai multi, le felicit pentru curaj si le doresc mult noroc in viitor!
alma spune:
E dureroasa situatia, acum 3 ani am trait si eu ceva asemanator, numai ca aveam un copil de 5 ani. Tot el a introdus actiunea de divort, a plecat de acasa, dar venea din cand in cand sa mai faca o baie, sa vada daca lucrurile sunt la locul lor... Discutiile pe care incercam sa le provoc n-aveau rezultatul scontat, el voia sa faca asta si a facut-o. M-am lasat dusa de val, am acceptat divortul din vina amandurora, am vandut si apartamentul pentru a scapa de "vizitele" lui (regret si-acum asta... puteam ramane acolo, platindu-i lui o anumita suma).
M-am trezit dupa divort singura, fara prieteni, ma durea gestul lui, inca il mai iubeam. Incet-incet am reluat legatura, eu am pus mult suflet, ma gandeam adeseori ca am avut si eu partea mea de vina si incercam sa fac lucrurile mult mai bine decat inainte. El isi facuse prieteni, iesea zilnic, eu si copilul nu mai eram prioritatile lui.
De 3 luni locuim impreuna, in apartamentul meu, insa nu merge. Pentru ca el are viata lui, nu ma mai respecta, nu mai suntem o familie si nu vom mai fi niciodata. Raul nu dispare, dar din pacate ne dam seama prea tarziu ca am fi putut face altceva cu viata noastra, ca ne agatam de iubirea care a fost si care speram sa mai existe. Acum vreau sa plece, insa el amana sistematic. Sper sa ma eliberez intr-o zi...
Mariana, fa un efort si rupe legatura definitiv cu omul asta! Nu te amagi ca va fi bine, pentru ca nu va fi!
http://community.webshots.com/user/freediaro
mariamunteanu spune:
Mariana,
subscriu la ideea ca trebuie sa te desprinzi de acest om cat mai repede posibil. Nu are rost sa-ti povestesc acum prin ce am trecut, regret amarnic faptul ca l-am rugat sa se razgandeasca si am sperat ca ne vom impaca. Nu duce la nimic. Ar fi meritat sa-l dau afara (era casa mea). A plecat pe ascuns oricum, cu masina mea (ha!), si apoi
mi-a lasat cheile la portar.
Lucrul care m-a ajutat a fost faptul ca nu l-am mai vazut.
Aceasta atitudine a sotului tau nu arata numic bun, dimpotriva. Nu-i pasa de tine si de suferinta ta, nu te gandi sa-i acorzi circumstante atenuante. La 28 de ani ai tai ai toate sansele sa-ti revii si sa mergi mai departe, e pacat sa-ti incurci viata.
Stiu ca e greu, dar e cel mai bine asa. Si mie tot la 28 ani mi s-a intamplat. Dupa 2 ani eram deja casatorita cu un om minunat, asa ca tot raul e spre bine.
Mai scrie-ne,
Maria