Bebelusi de iunie-iulie 2003 (27)
Raspunsuri - Pagina 4
Andra_ spune:
la scurt ca am o tona de treaba:
Elena - ce s-a intimplat, zi-ne ca ne-ai speriat si ne gindim la tot ce e mai rau! Sper ca acum Micaita e bine, s-a intimplat ceva legat de operatia aia cu furuncul sau alta belea? Pup!!!
Bibi - esti sigura ca vrei sa te bagi in gura ANL-ului?!? Eu din tot ce-am auzit, citit etc. am retinut ca te poti trezi ca dupa un an sa te coste dublu fata de ce ti s-a zis initial, ca materialele sint de proasta calitate si ca termenele de predare se lungesc la infinit. Studiaza problema si vezi daca merita sa risti banii si nervi pe asa ceva, eu ma tem sincer.
Romana - vezi ca Bobi a ramas gravida acum citeva luni cu Exulton, sint fr. slabe si ineficiente. Am luat si eu o folie si mi-a venit ciclul de 3 ori intr-o luna asa ca am renuntat. Si lui "sotu" spune-i ca daca mai vrea unul sa-l faca el si sa stea apoi zi-lumina cu toti 3, sa ne spuna si noua impresii dupa ...
pup u,
Andra
http://www.geocities.com/luca_obejdeanu
Catan spune:
Fetele va zic la revcedere ma retrag din subiectul ptr bebei ca vad f bine faptul ca se discut intens insa doar cu anumite persoane ,deci nu are rost sa mai apar pe acest topic.Vreau sa urez din nou sanatate puiului Elenei >
Romana multa putere ,cred ca e f greu cu doi nazdravani.
Crisa ce mai faci tu?Ca nu te-am mai vazut pe la bebeii de iunie iulie.Va pup si inainte de a incheia vreau sa spun ptr Nicole 74 tu esti relativ noua pe topicul asta si am vazut raceala in faptul ca ai salutat pe sarite doar anumite fete.Oricum imi sinteti dragi .
Bobi nu stiam ca o sa mai ai un piticut.Iti urez sa ai o sarcina usoara si bebe sanatos si somnoros.Va pup si va urez mult noroc si tot ce va doriti sa devina realitate si multa sanatate alaturi de copilasii vostri minunati.Catan si trupa de pitici.
http://community.webshots.com/user/catya106
amik spune:
fetelor,decizia luata de catan ar trebui sa dea de gandit.suntem one big happy family or not?
Alexandra mare si Alexandra mica...
www.jester.ro/alex/
calina73 spune:
Buna!
Si eu sunt de aceeasi parere cu CATAN ,de multe ori adica de cele mai multe ori intru va citesc si vreau sa va scriu dar imi dau seama ca ma bag in si eu ca musca .....pentru ca discutiile se poarta doar intre anumite persoane.Imi parerau prin ce trece Elena si asteptam sa vad ce a patit.
Intru va citesc zilnic dar de scris am retineri pentru ca .....de cateva ori cand am postat nimeni nu a dat nici un raspuns.
Pentru Romana am o mare admiratie si in ultima postare ma facut sa zambesc cu lacrimi in ochi .
Acum va spun la revedere ,sanatate micutilor aveti grija de ei si de voi.
elena_ltd spune:
Fetelor, va multumesc din suflet pentru uarari si gandurile de bine. Cred cu tarie si cu tot sufletul ca ne-au ajutat. Iertati-ma ca nu am intrat sa dau detalii, n-am avut timp deloc. Va povestesc cate ceva, o sa fie mult, dar foarte putin din ce a fost de fapt. Nu stiu daca aveti atata rabdare.
Furuncul. Febra 37,8. A doua zi ne prezentam la medicul de familie, care, agasat ca trebuie sa amane iar vaccinul antirujeolic ne trimite la chirurgie la Policlinica Masina de Paine.
Nu apuc sa dau detalii, doctorita de la chirurgie apuca pensa si chiureteaza. Acasa cu noi, gata. Dati-i Nurofen. Medicul de familie face programare la vaccin pentru saptamana urmatoare si ne prescrie reteta din nou pentru dermatita "exoderil", "bepanthen" si daca tot ii mai e loc, "Romergan" sa nu planga copilul noaptea ca o fi traumatizat dupa interventie. Pana a doua zi manuta se umfla, temperatura creste la 38,5. Revenim la chirurg. O asistenta chiureteaza din nou, scapa pensa in rana, copilul urla, asa incat ne scoate pe holul policlinicii sa se linisteasca. Reapare pe hol cu o fasa si il panseaza. Febra creste peste 39. Sun medicul de familie, care, surprins si inocent ma intreaba daca nu ia antibiotic copilul. Nu ia, ca nu mi-a prescris nimeni antibiotic. Urgent la Emilia Irza ca e cel mai aproape de voi! E deja seara, medicul de garda ne propune internarea, "Poate fi orice, de la manuta, de la gat, vreo boala contagioasa".
Ajung in salon cu copilul in brate, cu febra, plangand. I se da algocalmin fiola, febra scade si incepe cosmarul de punere a branulei in vena. Se infige acul in ambele manute, se cauta venele, pana la urma se fixeaza in piciorus. N-am nimic la mine pentru spital si pana revine sotul meu, invat din primele minute ca singurele ajutoare pe care ma pot baza sunt colegele de salon. Una dintre ele cere insistent si trebuie sa dea explicatii detaliate ca sa-mi obtina o tetina curata pentru un biberon de apa, copilul meu plange, il dor manutele si piciorusul, e aglomeratie, o infirmiera tipa la mine sa intru in salon, acolo dorm alti copii bolnavi.
Nu se fac analize noaptea, medicul de sectie vine dimineata, il trec pe antibiotic si ma trimit la plimbare cand cer detalii. Sunt intrebata retoric ce mi-a trebuit sa ma duc la policlinica sa-mi operez copilul.
Febra revine din ce in ce mai des. Pazesc copilul pe marginea unui pat de metal de 1 m, ajuns deja la forma concava. Anunt disperata ca i-a crescut febra la 39,7, asistenta, buimaca de somn, imi recomanda sa-i dau nurofen. Pai n-am. Sa cumperi maine. Si acum ce fac? Pune-i comprese reci!
Mi-am udat rochia cu care venisem pe drum si am impachetat copilul. Urlu la asistenta sa cheme medicul de garda. O sa vina. Candva. Ii indes in buzunar 50 de mii si obtin un supozitor cu paracetamol. La 5 dimineata face iar febra, trezesc o colega de salon si ma ajuta cu un alt supozitor de novocalmin.
Pe la 10 dimineata apare medicul de sectie (sectia prescolari), doctorita Navrea. Se uita in gatul lui, ii explic istoricul furunculului, imi zice sa astept medicul chirurg si imi da trimiteri pentru analize.
I se ia sange. Din nou se cauta vene, copilul e mic si grasut. Ma dau afara din sala de pansamente ca agit copilul. Mi-e imposibil sa ies, am sentimentul cel mai acut al insecuritatii si incertitudinii. Aflu ca analizele cerute erau vreo trei, dintre care in final au iesit doar doua. Hemograma si VSH-ul.
Mi se pune in mana fisa lui Mihaita si mi se spune "Du-te la ORL". Unde adica? Mergi cu celelalte! Cele care au fost in Emilia Irza stiu ca este un spital vechi, labirintic. Copilul arde, nu-si tine capul, o iau pe culoare cu el in brate si cu fisa in mana. ORL-ul este intr-un cabinet dintr-un hol imens cu trei usi de trecere deschise. E un curent infernal si in fata cabinetului sunt peste 25 de mame cu copii in brate de toate varstele si cu afectiuni nu numai diferite, ci si foarte grave unele dintre ele. Toate stau in picioare, in camasi de noapte, in papuci, zgaltanind copiii in brate si bulucindu-se de cate ori se deschide usa. Nu e o coada formata. Cine ajunge prima, cine are copilul mai mic, mai bolnav, in fine. O asistenta a spitalului sta pe banca, in brate cu un pui de o luna si 3 kg, imbracat intr-un maieu si pantalonasi. Ii ies umerasii mici si slabi pe langa bretelute si atat de mic se agata ca un pisoi de halatul asistentei. Suntem toate de acord sa-i dam intaietate. Refuza. De ce? "N-am chef sa ma intorc la sectie".
Dupa cca trei sferturi de ora imi vine randul sa intru la orelist. Intr-un minut eram deja afara, dupa un control in gat si o luminita bagata in ureche.
Revin la sectia mea si sunt trimisa la radiologie pentru radiografie la plamani. Aceeasi coada, alt hol, aceeasi atitudine dezinteresata si agasata a asistentelor. Copilul e urcat pe un fel de sa. Eu trebuie sa trec de cealalta parte a aparatului, de unde, cocotata pe o cutiuta de lemn trebuie sa sustin copilul de maini si de cap pana ii face radiografie. Plange amarnic din nou, nu se tine in saua aia, iar eu fac eforturi sa-l tin nemiscat, dar am noroc ca radiologul nu se crizeaza ca urla.
Ne intoarcem la salon si asteptam chirurgul. Acesta vine de la Grigore Alexandrescu. Copilul incearca sa doarma, a reusit sa prinda cateva minute de somn intre consultatii si alergaturi pe holuri. Are febra, manuta lui e ca o painica de umflata si e rosie. Nu au betadina sa-i pun pe mana, ar fi chiar culmea, dar au rivanol. Timp n-au ca sa mi-l dea.
In jurul meu inca 3 paturi cu copilasi bolnavi si mame care ii ingrijesc. Plang pe rand, paturile fac zgomote infernale cand sunt ridicate laturile care inchid patutul, una dintre mamici vorbeste precipitat si tare, copiii se trezesc, se fac reprosuri, se deschid sticle de suc, se intand ziare in pat si se pune masa de la caserola de-acasa. Miroase a transpiratie, a mancare, a caca, a gunoi. Infirmiera ne arata obrazul ca s-a umplut cosul de gunoi. Una dintre fete il duce.
In salonul alaturat sunt copii abandonati. Ii vad prin peretele de sticla dintre saloane. Cel mai mare, cam de varsta Oanei, bate cu palmele in geam. El poate si stie sa faca asta pentru ca il viziteaza mama la trei zile. Ceilalti nu au invatat sa planga. Doar fac desfigurati grimase care iti spun ca sufera. In momentul asta ma chinui sa uit ce vad acolo si sa-mi strang mintea doar intr-o directie.
Pana la ora 2 dupa-amiaza, cand vine medicul chirurg, nimeni nu se uita la pansamentul copilului, de fapt la nimic.
Duc copilul la chirurg, in camera de garda. Il opereaza pe loc. E urgenta. Tasneste puroiul din manuta ca dintr-o fantana arteziana si mi se face rau. Nororcul nostru ca Alex era acolo. Omul asta, dr. Dumitriu de la Alexandrescu, mi-a salvat copilul. O mare clasa nu numai profesionala, dar si umana. Il intreb daca se face bine si imi da toate detaliile. Doar azi va mai avea febra, de maine e bine puiul. Ramane sa vin ambulatoriu la spital pentru tratamentul intravenos cu antibiotice.
A doua zi ii scade febra, doar ca in a treia reincepe la fel de mare, plus diaree si varsaturi. Merg la medicul de garda, se ia coprocultura, se schimba tratamentul.
Seara are deja 39,7 si copilul nu raspunde la absolut nici un stimul. Il duc impachetat in prosop ud la spital din nou la Irza. Grigore Alexandrescu nu primeste pacienti cu diaree, sunt trimisi la Colentina. Asta e alta poveste si o sa va informez si pe voi daca va intereseaza, ca stiu acuma tot ce se poate.
Cer medic de garda, cer perfuzie, copilul e deshidratat si nu reactioneaza. Respira dar e leguma. Se anunta medicul de garda, care spune ca stie cazul, sa ramana pe acelasi tratament ca vine el. A venit. La 8 dimineata, timp in care am udat nonstop buzele copilului cu apa. Mint. Nu nonstop. Am avut timp sa chem de doua ori asistenta la unul dintre puii abandonati care tusea pana voma. Zacea in voma, urla, si toate urechile erau surde. Asa ca am urlat si eu. Asistenta imi zice ca n-are ce sa-i faca daca nu e trecut tratament in fisa, ca ea ia medicamentele pe semnatura. Da-i un sirop de tuse, fir-ar a naibii de treaba, nici asta n-ai?
Maria are un an jumate si are ciroza. Nu o viziteaza nimeni. Ii duc jucarii si mancare, le apuca dar nu stie sa se bucure. Face caca si indraznesc sa o schimb. Toata zona genitala e plina de fecale si sange. Una dintre colegele mele de salon imi da o crema de galbenele, dar e aproape imposibil sa tratezi cu asa ceva o rana vie. Este in permanenta legata cu fasa pentru ca se dezbraca. Se scarpina mereu.
Altul, mic, blond, alb, cu manutele si piciorusele contorsionate ne urmareste cu ochiti vii, dar nu cere nimic. Cu exceptia lui Ionut, cel mai mare si cel care are mama, nimeni nu cere nimic.
Sunt multe de spus.
Revin. Dimineata se constata ca Mihai a facut enterocolita si se mai constata ca nu numai el. Tot salonul are. Fie ca au venit doar pentru analize sau pentru pneumonie, toti au acum si enterocolita. Deh, virus de spital, zice doctorita. La salonul alaturat am rosu in gat la toti.
Miki e deshidratat. A descis ochii dar e moale ca o carpa si in sfarsit se cere perfuzie. Stau 12 ore lanaga pui si dupa primele 6 vad ca se invioreaza putin. Termin un pachet de pampersi in 24 de ore, dar nu mai vomita. Mi se cere imperios sa raman in spital. Febra e mai mica totusi. Sunt cateva nopti nedormite si nici nu indraznesc sa clipesc mai lung ca sa nu adorm. Parca sunt in iad. Nu primeste mucilagiu de orez si nici alt fel de mancare pentru ca nu i s-a scris in fisa regim. Alex pazeste spitalul si face naveta cu biberoane, pampersi, medicamente, mancare pentru tot salonul.
Langa patul nostru e o fetita de doi ani cu pneumonie. I se face radiografia la plamani abia dupa 4 zile de spital si tot atunci i se da prima oara sirop de tuse. Pana atunci scuipa pumni legati de mucozitati. Avea antibiotic dar dupa urechea doctoritei Navrea, careia babati-miu ii spune cu obida Javrea.
Un baietel de 1 an si 4 luni e internat pentru analize de anemie. Doctorita refuza constant mamei electroforoza pe care aceasta o solicita. Ambulatoriu analiza costa 250 de mii, dar medicul ii spune ca este 18 milioane. In acelasi ton o anunta ca e foarte posibil sa aiba leucemie. Nu avea, dar a aflat asta abia azi cand a si plecat din spital.
Medici dezinteresati care profita de ignoranta parintilor. Legea e pumnul. Cu cat tipi mai tare, cu atat te faci mai repede bine.
Sunt asa de multe de povestit... Nu sunt nici coerenta si n-am urmat nici firul cronologic cum as fi vrut. Sunt socata.
De cate ori reveneam acasa era un cosmar, dar spitalul era mai rau. Nimeni nu indraznea sa spuna nimic, dar toti traiam cu frica si disperarea ca Miki se stinge. Soacra mea, care a stat cu noi tot timpul, abia acum a spus cumnatei mele ca nu credea ca Miki isi mai revine.
In 10 zile i s-au schimbat vreo 6 antibiotice. De la ele a facut stomatita si gurita lui e carne vie.
Acum mananca regim, nu mai are febra, este in continuare pe Axetine si Gentamicina intravenos la 12 ore. Dimineata si seara ne intoarcem in cosmarul din spital. Azi Miki plangea doar cand a vazut-o pe maica-mea in bluza alba. Se joaca, dar abia se tine pe picioare. Se joaca si pune apoi capul pe jos si se intinde. Are cearcane mari si vinete la ochisori si a slabit. Dar va spun ca maine tot destup o sticla de sampanie ca traieste.
Nu puneti piciorul in Emilia Irza cate zile aveti. Grigore Alexandrescu fara discutie. Noi am reusit pana la urma sa mergem la dr. Ciofu acolo si desigur la controale la chirurg. Incomparabil.
Iertati-ma din suflet pentru imensitatea mesajului si va multumesc pentru grija. Sunt asa multe de spus. Nu stiu sigur cand mai intru pe net, dar promit sa o fac curand si neaparat cu vesti bune. Multumesc mult.
Elena, mami de Oana si Mihai
ne vedeti aici
elena_ltd spune:
Fetelor, Catan, Calina, stiu bine la ce va referiti. Sentimentul asta l-am avut si eu pana sa reusesc sa scriu mai des sau poate nu asta a fost cauza. Habar n-am de ce se intampla asta, stiu sigur ca nu este din rea credinta.
Intre cele care scriu des, zilnic poate, s-au creat inevitabil afinitati si subiecte mai personale. Unele dintre noi se si intalnesc dincolo de virtual si asta a facilitat comunicarea si apropierea.
Va rog sa nu plecati. Nici gand sa n-aveti!!! Repet, stiu exact la ce va referiti, am trecut si eu prin asta, dar, uite, am fost si de partea cealalta de multe ori si fara sa vreau. Si nu o data am sesizat asta, si nu o data mi-a parut rau. Inevitabil se nasc simpatii si probabil si reversul. Nu spun ca despre antipatii ar fi vorba, fereasca Dumnezeu, spun doar ca suntem subiectivi si ca ochii care nu se vad se uita. Si iarasi nu spun ca e corect. De multe ori vroiam sa intreb de Doinna de exemplu, care a venit odata cu mine la topic si care a scris din ce in ce mai rar. Si mereu ma gandeam ca facand asta le excludeam inevitabil pe celelalte. Imi amintesc de ea pentru ca la un moment dat ne sfatuiam doar una pe alta, pentru ca celelalte nu raspundeau.
Hai sa schimbam cumva si sa vorbim care cum are idei si sfaturi: Catan cu Calina, Elena cu Catan, tot poporul cu tot poporul raspunzand la idei si probleme in primul rand. Dar va spun, asa de bine mi-au prins acum incurajarile voastre strict personalizate cum nu va imaginati!!! E bine si ca se nasc prietenii virtuale si chiar reale. Taman bine sa le si inmultim.
So, fete destepte suntem, de buna credinta, iarasi suntem, sa fim si mai atente si mai empatice si iaca... asa o sa fim si oameni mai buni.
Ramaneti, mai!
Elena, mami de Oana si Mihai
ne vedeti aici
gio spune:
Elena, doamne, m-am cutremurat cand am citit ce ai scris..parca am vazut tot ce ai povestit tu...off..numai in spital sa nu ajungi cu copilul, in oricare, fie el si Grigore Alexandrescu, si Marie Curie...Ii doresc numai bine lui Mihaita, sa treaca repede-repede problemele si sa uite repede (asta stiu sigur din experienta, ca uita repede saracutii...da' fi-mea inca se mai trezeste in fiecare dimineata pe la 5 si jumatate si urla ca atunci o trezeam sa mergem la spital...) Ai grija cu antibioticele, ca noi dupa ultimul tratament am facut urat de tot...si 12 scaune pe zi, si acum luam tratament pt refacerea florei intestinale, sa intrebi tu dupa ce terminati tratamentul de Ecoflorina. Cand o sa inceapa el sa isi revina si sa manance, ai sa vezi ca nu o sa poti face fata!Impusca-i pe toti dr si asistentele criminale si din partea noastra...Si multa, multa sanatate!!!!
Catan, Calina, de multe ori am simtit si eu cam aceleasi lucruri cu voi, dar m-am gandit ca nu e nimeni rau intentionat, ci poate nu are nimeni ce sa-mi raspunda(asta e un semn de intrebare si pt mine, oare nu plictiseam???)...sau de multe ori eu nu aveam timp si ce sa raspund anumitor persoane. Cred ca s-au creat simpatii, si e normal atata vreme cat unele scriem mai mult, altele mai putin, dar antipatii, putin probabil. Uite, in situatii limita, cum au mai fost, s-au gasit mereu solutii, fetele au fost incurajate...e mai usor asa, impreuna. Ce ziceti, va mai ganditi?
Va pupam,
Gio si Taisia
elena_ltd spune:
Gio, poate n-o sa crezi, dar m-am gandit la tie si la Lya. Voi mi-ati venit in minte si experientele voastre mi s-au intiparit. Am de gand sa-i fac tratamentul cu ecoflorina, l-am dat si oanei dupa antibiotice, dar mai avem de tras pana atunci. Mai avem de schimbat medicul de familie, de trecut la tratamente de imunizare, de refacere a florei stomacale si cate si mai cate. Ma gandesc chiar serios sa nu o mai operez pe Oana de polipi. In fine.
Scaunele dese in cazul nostru s-au datorat enterocolitei pe care a luat-o din spital. Sa dea Dumnezeu ca toti sa fie bine!
M-am luat cu forumul la citit si acuma nu mai am somn, na.
Pupici
Elena, mami de Oana si Mihai
ne vedeti aici
carmenutza spune:
Doamne, Elenus mic prin ce ati trecut...am citit si am plans, am plans si iar am citit....a fost un cosmar cu siguranta.
Ai povestit atat de "tridimenisonal" incat am fost cu voi tot timpul...in saloanele imputzite ale spitalelor, in sala de operatii..pe holuri...pana si in salonul copiilor abandonatzi..horror.
Nu-mi pot reveni, nu pot sa cred ca asta este realitatea din spitalele noastre...nu pot sa cred ca niste ingeri mici pot fi tratatzi atat de mizer si de inuman...
Stiu ca tu esti puternica si ca in primul rand datorita tie Micaita este bine acum...iubitul mic prin cata durere a trebuit sa treaca...ma cutremur numai cand ma gandesc.
Acum gata....a trecut...sa ai mare, mare grija de el in continuare, sa se faca bine cat mai repede...si saruta-l si imbratiseaza-l de 1000 ori din partea mea.
Spune-mi daca te pot ajuta cu ceva...orice.
Carmen si bb Maya Alexia
amik spune:
pe mine m-a apucat raul cand am citit mesajul tau,elena!c...cioasa cu sunt,eu ma scurg una-doua!nici nu stiu care stare predomina:scarba,revolta,durerea...vis-a-vis de ce se intampla acolo unde te duci cu speranta in suflet.sa ne fereasca dumnezeu de boala,de spitale,de doctori si asistente ce au incetat sa fie umani.pe langa lacrimile varsate pentru puiul tau,pe langa povestea asta cutremuratoare,pe care,fiind mama,o percep cat se poate de acut,m-au impresionat pasajele in care vb de micutii orfani,de fetita cu pasarica-carne vie(scuzati cacofonia!)...si bebelusul de 1 luna si 3 kg de la radiologie,parca.mai,nu-i posibil,mai!ce oameni sunt aia?
fara a dori sa fiu in afara subiectului,apropo de omenie si de suflet,va spun cum socrii mei au scapat de la moarte doua animale otravite,stand doua nopti la capul lor,udandu-le buzele cu apa,punandu-le perfuzii,curatandu-le ,cu o periuta de dinti, de oua de musca(!!!!),muste care le credeau moarte cand zaceau in voma si fecale,pana le-au gasit ai mei...si si-au revenit.
si cum am putea lasa un pui de om,fratilor,de om,sa zaca intr-o asemenea mizerie???
sa iti dea dumnezeu(cred ca L-am pomenit de multe ori!)putere in continuare si sa Ii multumim ca Mihaita este spre bine,ca e cu voi,in sanul vostru si daca mai sunt greutati prin care trebuie sa treceti,le veti trece impreuna.si as mai vrea sa iti spun cate ceva,dar parca prisosesc cuvintele!...
Alexandra mare si Alexandra mica...
www.jester.ro/alex/