De ce ne pierdem timpul?
Raspunsuri - Pagina 2
Danza spune:
quote:
Originally posted by mariagi
de ce mi-am pierdut 6 ani intr-o casnicie care de la inceput a fost sortita esecului?!pentru ca am crezut cu tarie in mine si in puterea mea de a muta muntii din loc.pentru ca am iubit prea mult si am omis toate semnele care prevesteau sfarsitul.pentru ca mai tarziu a aparut Cosmin si mi-a fost greu sa recunosc ca cei care mi-au spus de la inceput ca nu o sa mearga au avut dreptate.pentru ca am fost incapatanata si masochista,dupa spusele cuiva.si mi-am dorit enorm o familie.nu mi-a fost usor sa renunt.dar am avut-o alaturi pe mama si pe fiul meu.si ei mi-au dat taria sa o iau de la capat.si sa invat din nou sa traiesc.sa iubesc.sa cred in oameni.
imi pare rau,privind in urma ca nu am luat aceasta decizie mai devreme.dar niciodata nu este prea tarziu.nu am vrut sa raman toata viata o martira,legat in casnicie doar pentru copil si gura lumii.am vrut sa trec peste aceste prejudecati.si mi-as dori ca toate femeile,care au trecut prin asa ceva si care macar odata au stat si s-au intrebat ce cauta intr-o asemenea casnicie sa gaseasca puterea sa o ia de la capat.este greu,este foarte greu dar nu imposibil.daca iti doresti ceva cu adevarat vei avea sorti de izbanda.trebuie doar sa crezi in tine si sa-ti cunosti adevarata valoare.
Maria
Ma gandeam si eu sa raspund la acest subiect, dar citind raspunsul Mariei, m-am regasit in toate gandurile si afirmatiile ei, mai putin in privinta pasului decisiv: nu l-am facut eu, ci el, in timp ce eu tot mai continuam sa sper si sa cred ca exista un "noi", format din el + eu si puiutul ns.
acum si eu regret ca nu am avut puterea necesara sa fac acel pas decisiv inainte, mai ales ca motive si semne au fost cu carul. De fiecar data l-am iertat si primit inapoi, i-am dat n sanse, la care a tot dat cu piciorul. Sunt sigura ca o decizie luata la timp ma scutea acum atat pe mine cat si pe Danut de toata suferinta, umilinta si tarasenia prin care am trecut primavara aceasta.
Si ca un sfat pt fetele ce se afla in aceasta situatie, analizati bine situatia vs., puneti in balanta relele si bunele, plusurile si minusurile, si daca balanta inclina spre -, faceti o data pasul decisiv si nu asteptati sa va dea celalalt papuci. Si asta nu pt ca as fi adepta divortului, ci pt ca suferinta va fi in ambele cazuri, dar din prima solutie iesi cu capul sus, cu mandria si respectul de sine intact, ceea ce nu poti spune atunci cand iti da cineva papucii si iti piere tot cheful si puterea de a merge mai departe.
Cu drag,
Dana, mamica lui
Danutz Poze>:http://www.desprecopii.com/forum/photo_album_view.asp?cname=Povestea+de+Craciun&mid=1214&cid=3759
http://www.yamafoto.com/?ref=6599
http://www.yamafoto.com/?ref=14353
http://www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=Danza
ancuta06 spune:
Diafera, ai dreptate, am deschis acest subiect in urma subiectului tau. Dar ma framanta de mult timp aceste idei.
Nu sunt de acord cu problema varstei. Am doar 22 ani, nu am experienta proprie, dar stiu ce vorbesc pentru ca stiu femei in situatia asta.
o sa va dau un exemplu: am o prietena care are acum 26 ani. parintii ei nu au ceea ce se poate numi casnicie. Nu stiu daca s-au iubit vreodata, dar el domina casa, ea face ce i se spune. Ea e fericita? Nu. Si atunci de ce sta cu el? Nu e vorba de dragoste, dar pur si simplu nu ii trece prin cap ca ar merita altceva, sau ca exista altceva. Probabil asa a vazut si la parintii ei si i se pare ca asta e normalul.
al doilea exemplu: o fosta prietena....nu am mai vazut-o de cand aveam vreo 17-18 ani. De cand o stiu are acelasi prieten. Ea are 22 ani. El e turc, Ea e frmusica, naiva, IQ destul de scazut. Vine dintr-o familie saraca, cu probleme....Acum este gravida, cu turcul ei. El a inselat-o ne nenumarate ori, si ea o stie. S-au tot certat si impacat. El a continuat tot la fel. Acum s-a intalnit sora mea cu ea si au stat de vorba. El i-a spus ca se casatoreste cu ea, si ca ea va trebui dupa casatorie sa umble numai acoperita, sa locuiasca impreuna cu el si mama lui.....ea nu este de acord, dar cu siguranta o va face, din inertie. Au fost impreuna prea mult timp, iar ea nu e in stare sa puna punct. Il iubeste, cica. Stie ca nu va fi fericita in continuare, dar spera. Oare cat timp?
Ancuta & Martijn, (24.10.2003)
http://community.webshots.com/user/Busch_family
anda141 spune:
Diafera, intru totul de acord cu tine!!! 
Nu stiu de ce , dar de multe ori casnicia e privita intr-un mod mult prea simplist. Adica ,ma casatoresc cu cineva, stau un 1 an 2, nu merge , divortez, incerc cu altul/alta. Parerea mea e ca nu e chiar atat de simplu insa s-a pierdut foarte mult din adevarata ei semnificatie.
O casataorie implica mult mai multe, implica sentimente, adeseori ranite (putin spus) printr-un divort si care nu se vindeca toata viata, sunt copii care sunt foarte afectati, sunt multe...
Parerea mea e ca trebuie sa lupti si sa lupti sa-ti salvezi casnicia. Mai mult decat atat sa ai grija sa nu se ajunga la conflicte , de orice gen ar fi ele, mergand pana la infidelitate- intotdeauna exista un motiv care te determina sa facisi asta- , sa ai grija sa pastrezi si sa mentii relatia de la inceput. Mai greu cateodata, dar se poate.
Unde sunt zilele frumoase de la inceput, unde sunt florile, zambetele, imbratisarile, dragostea de la inceput ?? E chiar asa usor sa le uiti , sa le dai cu piciorul si gata sa treci la alta relatie??
Suntem oamani cu sentimente , cu inimi care ne dor cand trecem prin situatii negative, cei cu care ne-am casatorit nu sunt obiecte de care ne plictisim si ne cumparam altele noi....sunt multe de spus, cam asta e ideea.
Parerea mea , o repet, merita sa lupti sa nu se piarda iubirea , sa nu se ajunga la situatii conflictuale, iar daca se ajunge merita sa lupti sa le rezolvi. Iar intr-o relatie,in majoritatea cazurilor, ambii parteneri au partea lor de vina , nu putem arunca vina doar pe unul.
Nu sunt de acord cu resemnarea. Merita sa lupti pentru fericire, iar o femeie trebuie sa stie sa-si castige si sa-si impuna respect, foarte important !! Iar pentru asta trebuie sa aiba o imagine de sine foarte buna.
Monica si bebe Albert
( 19.ian.2004)
http://community.webshots.com/user/monica1816
diafera spune:
Da, Ancuta si Maria este adevarat... ceea ce povestiti este uneori cutremurator.. si precum spune Maria ati vorbit in cunostinta de cauza. Insa pana sa spuneti aceste povesti, raman spuse niste cuvinte, niste intrebari care s-ar putea intelege ca pot fi puse si in alte situatii. Deci se poate intelege ca ati generalizat. De aceea, astfel de sfaturi nu sunt bine venite oricand. E adevarat ca sunt femei care-si merita soarta... insa crede-ma Ancuta, ca si eu am vorbit in cunostinta de cauza.... am incercat intr-un fel sa va arat ca ceea ce sugerati voi nu este aplicabil oricui .. eu am simtit-o pe pielea mea. Nu sunt in situatia in care a fost Maria, si de aceea spun asta. Bineinteles ca daca as fi fost in condtiile ei, nici eu nu as fi ramas. Dar sa nu se inteleaga gresit pe forum. Sunt femei in situatia mea , uite cum a fost si Elara la care am postat si eu, pentru care astfel de sfaturi nu sunt tocmai bune. Impactul este diferit de la o persoana la alta. Nu toti suntem personalitati puternice si complexe.
mariagi spune:
Diafera,
nu toate suntem putenice,dar toate suntem FEMEI.si ar trebui sa ne ajutam mai mult intre noi.ca sfatul tau sau al meu,fac rau sau bine nu sta in puterea noastra decizia.depinde de discernamantul fiecaruia.eu cred cu tarie ca toate fetele de aici,cand isi spun parerea o fac cu cele mai nobile intentii.daca noi intre noi am fi mai unite si nu ne-am mai submina una pe alta-in general vorbesc,ne-ar fi mult mai bine.nu vedeti ce bine colaboreaza barbatii intre ei?si ei barfesc si ei isi impartesc parerile si problemele,dar ei stiu sa faca front comun.
diafera spune:
Ma bucur ca am ajuns intr-un fel la o intelegere .
Spre deosebire de barbati noi stim sa si cedam.
ancuta06 spune:
Diafera, eu nu vorbesc de situatiile in care iubirea inca mai exista. Ci de cele in care barbatul a inceput sa-si bata joc de femeie, cele in care femeia doar sufera, si sufera si incearca, si in final se resemneaza, iar barbatul continua sa faca acelasi lucru ca si pana inainte.
Eu nu am vrut sa ma casatoresc, o spun sincer, si nu am crezut ca o voi face. pentru ca am zis ca daca fac pasul asta, il fac o data si trebuie sa fiu sigura. Nu vreau sa divortez. Nu de-asta m-am casatorit. Am facut-o, totusi, pentru ca am considerat ca am gasit ceea ce cautam, pentru ca am gasit pe cineva sa ma iubeasca asa cum merit, pentru care sa fiu locul I in topul prioritatilor. Am facut-o pentru ca dragostea lui pentru mine m-a facut sa ma indragostesc de el.
Sunt multe femei care considera ca a venit vremea sa faca acest pas important si il fac, convinse ca va fi pt totdeauna. Dar oare cate dintre ele nu se lasa convinse singure, zicandu-si ca altul mai bun nu vor gasi, sau....daca am stat atata timp impreuna, o sa mearga....cate dintre ele nu se casatoresc, constiente fiind de defectele viitorilor soti, sigure fiind ca vor trece, ca ii vor schimba. In cate relatii nu sunt probleme majore inca inainte de casatorie, si totusi, nu stau pe ganduri. Cati din sotii alcoolici nu beau cam mult si inainte de casatorie? Si cati dintre ei nu isi tratau prietena/logodnica fara respect inca dinainte?
Ancuta & Martijn, (24.10.2003)
http://community.webshots.com/user/Busch_family
buli spune:
quote:
Originally posted by ancuta06
Sunt multe femei care considera ca a venit vremea sa faca acest pas important si il fac, convinse ca va fi pt totdeauna. Dar oare cate dintre ele nu se lasa convinse singure, zicandu-si ca altul mai bun nu vor gasi, sau....daca am stat atata timp impreuna, o sa mearga....cate dintre ele nu se casatoresc, constiente fiind de defectele viitorilor soti, sigure fiind ca vor trece, ca ii vor schimba. In cate relatii nu sunt probleme majore inca inainte de casatorie, si totusi, nu stau pe ganduri. Cati din sotii alcoolici nu beau cam mult si inainte de casatorie? Si cati dintre ei nu isi tratau prietena/logodnica fara respect inca dinainte?
Ancuta &
http://community.webshots.com/user/Busch_family
exact. de aici si atitea femei nemultumite.
poate multe sperau ca ei se vor schimba. dar nu stim oare cu totii ca dupa 18-20 de ani oamenii nu prea se mai schimba???
Anca si bebitza Matei (data nasterii - 1 ianuarie 2004)
http://community.webshots.com/user/ancutza124
Sorina-Alexa spune:
Bine v-am gasit!
Si mie imi lipseste experienta,am aproape 22 de ani,sunt casatorita de 2 ani.
Inca nu au aparut norisorii,sunt foarte fericita alaturi de sotul meu.Nu sunt naiva,constientizez faptul ca nu va fi mereu totul asa roz cum este acum,insa sper sa avem o casnicie reusita.
Ma lupt pentru asta,dar,categoric nu i-as ierta sotului infidelitatea ,violenta verbala ori fizica. Atata timp cat eu il respect si iubesc astept acelasi lucru de la el.
N-as avea puterea sa-l iert,nu m-as putea umili....sunt gata oricand s-o iau de la capat.
Nu le judec pe cele care n-au puterea sa spuna STOP,si care le iarta partenerilor greselile la nesfarsit,depinde de context ,de situatia fiecaruia ....dar o viata avem,merita s-o traim din plin si sa iubim pe cine merita cu adevarat.
Parerea mea! Cu drag,
Sorina.
"If you respect others,they will respect you!"
http://community.webshots.com/user/sorina1982
ancuta06 spune:
Sorina, atata timp cat va iubiti si va respectati, totul va fi roz. Va fi roz in sufletele voastre, si oricate probleme ati avea, materiale sau de orice fel, impreuna puteti trece peste toate, dar numai daca exista dragoste.
Un barbat care-si iubeste sotia nu o jigneste, nu o abuzeaza, nu-i face nici un rau. In schimb, o rasfata, are grija de ea, o respecta, admira, intelege, asculta....si multe altele
Nu cred ca nu ne putem da seama daca suntem iubite sau nu. Iar daca realizam ca nu suntem, atunci ce folos? Ce rost mai are sa incerci sa lupti, sa te sacrifici, sa plangi, sa speri? Totul este in zadar.
Haideti sa va povestesc ceva: cand l-am cunoscut pe Sebastian, s-a indragostit de mine foarte repede. Eu vroiam sa fiu singura, si, in plus, nu vroiam o relatie de la semi-distanta. Adica sa fie cand in Romania, cand in Olanda. I-am zis ca nu putem fi impreuna asa. Daca poate locui in Romania, e ok, dar daca nu, nu, pentru ca eu nu fac fata asa. Mi-ar fi greu. Nu vreau sa ma implic si apoi sa sufar de dor,sau de orice altceva. Asa ca s-a mutat in Romania. Eu lucram atunci, de la 8 dimineata pana pe la 8 seara. Nu aveam timp de el decat cand dormeam, ca in rest eram in vizita la parinti, cu el, ce-i drept.
L-am intrebat acum cateva luni ce i-a placut cel mai mult la mine, ce l-a atras prima data. Raspunsul lui a fost "you were busy" (erai ocupata). Acum, nu am mai fost "busy" in adevaratul sens al cuvantului, de mult timp. Relatia noastra nu a fost la fel dupa ce am ramas gravida, ceea ce s-a intamplat repede. Ne iubim in continuare, dar nu avem timp sa ne bucuram unul de altul. iar cand avem, suntem obositi. Avem conflicte, certuri mai mici sau mai mari.....in ultimele 6 luni sunt tot mai mici.......dar stiu ca ceea ce conteaza mai mult avem: dragoste neconditionata.
Sunt lucruri mici care nu-mi plac la el, nu atat de mult incat sa ma deranjeze, dar, ....eu neavand activitate, il cam bat la cap si nu-i place. Nu prea ma pot abtine.....desi incerc. Si reusesc de multe ori. Si stiu ca atunci cand voi fi "busy" din nou, conflictele vor disparea. le avem acum pentru ca eu am prea mult timp de gandire, de analiza idioata......de ganduri care ma deprima, de spaime. Cel mai des ne certam pt ca ma vede suparata....si nu suporta. Pentru ca stie ca nu are cum sa ma ajute. Plang din lucruri mici pe car nu le intelege. Si da vina pe el. Si crede ca eu dau vina pe el. Il doare sa ma vada suparata, si dupa o tentativa de a ma impaca, incepe sa se cetre cu mine.....probabil ca asa poate el sa ma faca sa uit motivul deprimarii. Si reuseste. Ne certam un pic, ne impacam, si deja mi-a trecut depresia.
Ma iubeste atat de mult...si eu pe el la fel. N-oi avea eu experienta, dar am stiut ce vreau, si, desi nu am sperat ca voi avea....iata ca s-a intamplat.
poate ca n-avea rost sa povestesc toate astea aici, dar asa mi-a venit.
Ancuta & Martijn, (24.10.2003)
http://community.webshots.com/user/Busch_family