intrebari fara raspuns
Raspunsuri - Pagina 3
Yasmine spune:
Nu am sa scriu nimic despre mama ta, pe care nu o poate judeca nimeni, am fost in aproape aceeashi situatzie ca shi tine. Un divortz dupa 6 ani de casatorie shi 9 de convietzuire impreuna. Dupa o casatorie facuta impotriva doritzei parintzilor mei, pt. ca nu ash fi putut trai fara sa-mi iau propriile decizii. Despartzirea s-a produs atunci cind mi-am dat singura seama ca nu mai merge.
Am luat-o de la capat, la numai un an dupa ce imi facusem propria afacere, cu un imprumut imens de la banca cu o relatzie noua, cu care bine intzeles ca din nou parintzii nu au fost de acord, dar nu s-a schimbat nimic in atitudinea mea, iau deciziile asha cum cred eu ca vreau sa-mi traiesc viatza, shi nu cum o vad altzii pt. mine.
La numai un an dupa despartzire s-a nascut Andreas, cea mai importanta persoana din viatza mea. Am stat acasa numai 5 saptamani, pt. ca nu puteam sa nu lucrez (bancile nu te intreaba, trebuie platita rata la timp). Iubitul meu, prietenul meu, tatal lui Andreas a ramas acasa, shi il creshte cum nici eu nu puteam mai bine.
Divortzul a durat 2 ani, dar s-a terminat.
Fosta casnicie e o perioada din viatza mea care a devenit atit de neimportanta, ca shi cum nu ar fi fost niciodata.
Acum ashteptam perechea lui Andreas, pe Yasmin, care va veni in august, nu exista bucurie mai mare.
Ceea ce pot sa-tzi spun cu sigurantza este ca nu exista rutina atunci cind vezi un copil crescind, da, poate ca e rutina zilnica, dar care paleshte atunci cind copilul tau intinde manutzele spre tine, cere sa fie luat "batze", sau ishi apropie buzele de obrazul tau sa te pupe, sau itzi cuprinde fatza cu manutzele de drag.
Cred ca voi doi, daca v-atzi construit impreuna o afacere, o vetzi putea duce mai departe tot impreuna, eu vad un avantaj pt. creshterea unui copil cind parintzii au afacerea lor, pt. ca ishi pot impartzi timpul cum vor, shi daca parintzii lui sunt nishte oameni cumsecade, vetzi avea tot sprijinul din partea lor.
Poate ca am cam sarit de la una la alta, dar neavind timp sa mai recitesc ce am scris o sa postez asha.
Itzi doresc sa iei pt. tine, shi pt. voi deciziile cele mai bune.
Corinna, Andreas Noel, Alexandru shi Sven Alexander care s-a dovedit a fi Yasmin in devenire http://www.rhp.ro/Andreasn/
P.S. Cind l-am nascut pe Andreas am avut 31 de ani!
Abia acum am citit toate postarile anterioare mie, shi v-ash ruga pe cele care nu avetzi nimic de spus sa va abtzinetzi,
decit sa facetzi reproshuri!
ancuta06 spune:
Cami, nici eu nu sunt de acord cu femeile care se folosesc de un copil pt a tine un barbat langa ele. Dar, in cazul vostru, realitatea este ca tu de fapt nu iti doresti un copil, iar el da. In cazul in care sentimentele tale nu se schimba, si chiar nu vrei copil, nu mi se pare de neconceput ca el sa gaseasca o alta femeie care sa-si doreasca ce-si doreste si el. Sa faci un copil in conditiile in care nu il vrei, doar ca sa fie sotul tau multumit, nu cred ca e o solutie. Sau poate ar fi, si odata ce ai copilul ceva se poate "aprinde" in tine.
Nu am vrut sa fiu aspra. Dar daca nu vrei, nu vrei, nu te pune nimeni. Nu toate femeile simt la fel.
Dar tin sa te contrazic cu ceva. Sa faci un copil intre 20-25 ani, cand nu prea ai nici un rost, cand nu stii ce-ti aduce ziua de maine, nu este mai usor ca a avea un copil la 30 ani sau mai mult, cand, probabil, ai realizat multe, ti-ai atins cat de cat telurile.
Oricum, instinctul matern apare de multe ori abia dupa ce ai copilul. Si sentimentul ca exista cineva neajutorat care are nevoie numai de tine, e superb. Nu minimalizez rolul tatalui, dar un nou nascut de mamica lui are nevoie. Pe ea o stie.
Eu zic sa nu mai incerci sa iei o hotarare. Fa-ti investigatiile necesare, vezi-ti de viata in continuare, nu te proteja, si daca se intampla sa ramai insarcinata, gandeste-te ca asta e cursul normal al vietii tale. Daca nu ramai, la fel.
Si incearca sa nu te mai sperii de necunoscut. Lasa lucrurile sa vina de la sine si vei vedea ca nu-i asa de greu.
Ancuta & 
Martijn, (24.10.2003)
http://community.webshots.com/user/Busch_family
ancuta06 spune:
Yasmin, si eu te-as ruga sa te abtii sa mai comentezi aiurea. Nu i-am facut reprosuri. Vezi-ti de postarea ta, te rog, si de cele viitoare. Sau, probabil, daca am alta parere decat a ta sau a majoritatii, trebuie sa ma abtin?
Ancuta & Martijn, (24.10.2003)
http://community.webshots.com/user/Busch_family
cami30 spune:
Nu vreau rautati aici. Am cerut un ajutor, oamenii au comentat. Nu m-am suparat si n-o sa ma supar oricare ar fi parerile voastre.
Multumesc tuturor din suflet
cami
elara spune:
Yasmine, 
Ai o minune de baietel. 
Imi vine sa-l pap.
Ancuta, te rog incearca sa fii mai blanda si mai toleranta.
M-a intristat ce i-ai spus lui Yasmin. Sa ma astept si eu la aceleasi cuvinte?
Sper ca nu e cazul.
"Ataseaza-te de cei care te pot face mai bun, primeste pe cei pe care, la randul tau, ii poti face mai buni."
Seneca
dpintilie spune:
Sigur ca toti avem dreptul la replica, sa ne expunem parerile, dar trebuie sa o facem intr-un mod civilizat, fara sentinte dure si replici taioase. Yasmine era indignata de tonul mult prea dur si sentinte la fel de dure din partea ta, Ancuta. Sa spui unui om pe care nu-l cunosti, doar pe baza unei postari pe un forum, ca nu merita sa aiba un copil, e un pic cam dur, nu crezi? Si eu am simtit postarea ta ca pe un cutit infipt in spate. Cami e sincera, e macinata de intrebari si nesiguranta, noi nu suntem aici sa o judecam si sa-i aruncam vorbe pline de rautate doar pentru ca ea si-a deschis sufletul. Acestea fiind spuse, cred ca putem sa o sfatuim pe Cami, cele care avem copii si care stim ce inseamna asta(si stim acum, DUPA ce ne-am tinut copii in brate pentru prima oara). Rautatile si vorbele dure nu cred ca isi au locul pe un forum despre copii?
Cami, cum ti-au mai spus si fetele, trebuie sa faci ceea ce simti, dar pornind si de la exemple frumoase, nu doar de la ceea ce poate ai vazut in jurul tau. Sunt multe fete aici pe forum care pot sa-ti spuna ce minunat e sa fi mama, multe care au alaturi sotul/prietenul, adevarat sprijin. Sentimentele materne nu te napadesc intotdeaua din prima zi cand ai aflat ca esti insarcinata. Eu sunt un bun exemplu, nu pot sa spun ca mi-am iubit copilul cu adevarat decat dupa un timp de la nastere! Imi era si teama ca nu o sa-l pot iubii vreodata. Eram inca socata de durerile de dupa nastere(nu te speria, trec repede 
) si cum sunt mai kkcioasa la faza asta, numa la dureri ma puteam gandi. Dar dupa un timp mi-am dat seama ca imi iubesc copilul nebuneste de-a-dreptul. As vrea sa pot sa-ti explic ce anume simt, dar nu am cuvinte. Ti-e teama ca vei pierde tot ceea ce ai castigat profesional, din nou sunt un exemplu ca se poate sa le ai pe amandoua. Am o cariera frumoasa, destul de infloritoare as spune
, si am timp si pentru copil, chiar suficient timp incat Andrei sa fie mamos si alintat . Week-end-urile sunt o nebunie, cat sunt de frumoase si fiecare sosire acasa dupa orele de servici sunt o bucurie pentru amandoi. E drept, sotul meu ma ajuta enorm. Dar daca spui ca viitorul tau sot te iubeste, atunci iti va fi alaturi si dupa ce veti avea un copil.
Sunt de acord cu tine ca mai usor faci un copil la 20-25 de ani, decat dupa 30. Ancuta, aici Cami nu se refera la cat de usor e d.p.d.v financiar, ci psihic. Esti mai tanar, te simti imbatabil, nu te gandesti la toate cazurile nefericite si la toate prostiile. Cu cat inaintezi in varsta, cu atat acumulezi mai multa experienta si iti este mai greu sa iei o decizie care sa-ti schimbe total viata. Pentru ca un copil e o schimbare pe viata, dar e cea mai frumoasa posibila.
Deci nu-ti fie frica, cariera nu ti-o ratezi, rutina nu e(crede-ma nu ai cand sa ajungi la rutina, fiecare zi aduce ceva nou din partea copilului tau, invata ceva nou, face ceva nou, se ajunge la un alt prag in dezvoltarea lui), iar sentimentele materne apar, orice femeie normala dezvolta astfel de sentimente. E "in sange"
Ia-o ca pe o provocare, una care iti va aduce atat de multe sentimente coplesitoare si atat de multe satisfactii cat inca nu ai trait in toata viata ta .
Eu iti urez o decizie usoara.
,Dana si Andrei(12 dec 2003)
http://community.webshots.com/user/dpintilie
ancuta06 spune:
Imi cer scuze, nu am vrut sa sune asa urat ce am zis in prima postare. Adevarul e ca incercam sa ma pun in locul ei, sa inteleg ce simte, iar fiind cu al meu bebe in brate, imaginandu-mi ca nu l-as avea, ca nu l-as dori....mi s-au parut ganduri de neconceput. Am fost revoltata. Adevarul este ca, copii ar trebui sa aiba doar cei care si-i doresc cu adevarat
PS in a doua postare am fost mai detasata. Sper ca nu am jignit si acolo.
Ancuta & Martijn, (24.10.2003)
http://community.webshots.com/user/Busch_family
ancuta06 spune:
Elara, pentru ce sa te astepti la aceleasi cuvinte. Yasmine, prin mesajul ei mi-a spus sa ma abtin. Si nu mi s-a parut corect. Poate ca nu am scris frumos, dar era dreptul meu sa scriu si al lui Cami sa citeasca sau nu. Interventia Yasminei nu isi avea rostul. Una e sa zici "nu e frumos ce ai zis" sau "nu-mi place" si alta e ceea ce a zis ea, adica " Abia acum am citit toate postarile anterioare mie, shi v-ash ruga pe cele care nu avetzi nimic de spus sa va abtzinetzi,
decit sa facetzi reproshuri! "
Ancuta & Martijn, (24.10.2003)
http://community.webshots.com/user/Busch_family
cami30 spune:
Sa va povestesc ceva, poate asa va va fi mai usor sa ma intelegeti.
So, am crescut aproape singura la parinti, fratele meu mai mare, asmatic, avea nevoie de ingrijiri speciale si astfel de el s-au ocupat bunicii. Pana in clasa a 6-a a locuit la bunici si a urmat scoala aproape de casa bunicilor. l-am avut in viata mea practic doar vreo 2 ani, in clasa a 9-a s-a dus la liceu militar, in a 10-a s-a intors si s-a mutat la bunicu dupa ce a murit bunica mea.
Am fost tare rasfatzata pana pe la 15 ani cand mi-am pierdut tatal.
Tata are un singur frate, eu am doi verisori pe care nu i-am mai vazut de 20 de ani. Mama, singura la parinti. In viata mea nu am avut contact cu un copil mai mic, macar un frate de care sa ai grija. Fiind aproape singura la parinti, atentia majora mi s-a acordat mie. Neavand contact cu copii e si normal ca in mintea mea sa nu functioneze foarte bine aceasta functie. In plus singura imagine erau copiii lasati de mame toata ziua afara cu un codru de paine in mana, pentru ca ele sa stea singure si linistite in casa , sau altele la servici.
Nici cand am crescut n-am fost inconjurata de copii, nici cand am devenit matura n-am avut prieteni sau cunostinte cu copii mici.. Cei din anturajul meu nu prea se grabeau sa-i faca.
Primul contact cu adevarat a fost in clipa in care cineva m-a solicitat sa merg sa fac niste ore de engleza la o gradinita.
Dupa prima zi am venit ingrozita acasa. Doua grupe de cate 25 de dracusori care nu taceau cu nici un chip. Fara educatoarea langa mine... eram nenorocita :)
Incepusem sa-i urasc de-a dreptul. Imi bubuia capul dupa o ora si nu intelegeam cum educatoarele pot fi niste oameni normali.
Incet incet am inceput sa ne cunoastem si au devenit fascinati de limba engleza si de jocurile mele.
Intr-o zi intrand in clasa, o matza mica cu coditze ( 4 ani) vine la mine ma ia de gat si imi zice la ureche " d-ra ce frumoasa esti astazi) Shoc!! Ce mai poti sa mai spui? Imi aduceau flori de curte si imi dadeau bomboane de la ei. Nu erau toti simpatici dar nu puteam niciodata sa plec suparata pe ei oricate pozne imi faceau.
In parc cand merg cu rolele... imi gasesc tot timpul parteneri de joaca ... sub un metru. Ba mai mult mai dau si lectii de mers pe role. Am reusit sa fac un copil care plangea din cauza ca nu putea sa mearga pe role ( mamica il tragea ca pe carutz...si tzipa la el, heavand habar ca rolele erau prost alese si copilul ar fi putut sa-si rupa picioarele din cauza ca ii jucau gleznele in ghetutze)..sa rada si sa faca primii pasi timizi alaturi de mine. Mi-a promis chiar ca n-o sa mai planga si ca o sa mai vina in parca sa-l ajut.
NU sunt bau-bau pentru copii... dar e usor sa fii dragutz cu ei si sa-i iubesti atunci cand nu sunt ai tai.. timpul pe care il acorzi lor este putin si nu iti cere mult efort...
Sunt multi copii nedoriti pe lume, sunt multi copii nefericiti si mame nefericite. Responsabilitatea e mare, efortul este mare atunci cand ai ajuns la o varsta cand ai descoperit ca ai un confort pe care nu vrei sa ti-l tulbure nimeni. Teama apare atunci cand o parte din tine si-l doreste si o alta parte ezita....
Sunt de acord ca cei care nu-si doresc copii n-ar trebui sa-i faca. Sunt insa si multi oameni care si-i doresc ca pe o jucarie, ca pe o unealta ca pe o metoda de consolidare a ceva ce nu mai exista in acel cuplu... Poate oamenii aceia sunt mai de acuzat decat mine care am fost sincera si mi-am expus temerile. Sunt convinsa ca au fost si oameni care sa ma inteleaga. Oameni maturi care au trecut prin greutati si prin probleme ...
cami
casandra spune:
Eu te inteleg. Ce pot sa iti spun e ca daca nu incerci, n-ai sa stii niciodata ce mare minune poti pierde daca nu incerci.
Pana la varsta asta ai tercut prin multe, ai vazut ce inseamna o casnicie nefericita, ce inseamna o relatie reusita, ai trecut prin lipsuri, dar ai avut parte si de un anumit comfort. Ai vazut ce inseamna viata de cuplu fara copii. Nu vrei sa vezi ce inseamna sa ai un copil in viata ta? De iubit il vei iubi din prima clipa, prioritatile pe care le ai acum nu vor mai fi prioritati. Parerea mea e ca e pacat sa treci prin viata fara experienta de parinte. Nimic nu te poate schimba mai profund.