Sa-i mai acord inca o luna, inca un an, cat?
Raspunsuri - Pagina 11
Rodica spune:
Draga mea ELARA,
Povestea ta este veche dar mereu noua. A fost si a mea. Iti pot arata si poze. Acum daca ai rabdare sa citesti continuarea.....
Am fost colegi de facultate si prieteni patru ani in timpul facultatii. Am terminat amandoi, ne-am angajat(era 1994) la cate o uzina muribunda (eram ingineri) cu salariul ffffffff mic.
Aceleasi probleme, fix aceleasi discutii si tot ce ai descris tu Elara se intampla si intre noi.
Eu m-am mutat la o firma internationala, in scrt timp. Munca nu se compara cu taiatul frunzei la "stat". Iti dai seama ca nu mai aveam energie pentru "plimbatul in parc"...
L-am intrebat cum vede relatia noastra de acum in colo si am primit un raspuns vag, de genul celor primite de tine.
Continuarea?
Pai sunt maritata de 7 ani, avem doi copii reusiti iar pe EL l-am revazut saptamana trecuta la aniversarea a 10 ani de la terminarea facultatii. Este singurul din an neinsurat, si nici nu are de gand. Abia de trei luni a plecat din serviciul prost platit, undeva la o firma.
Eu sunt fericita cu sotul meu, pe care-l iubesc, ma iubeste, si cu care am fost la intalnirea de 10 ani.....si sper sa jucam sanatosi la nuntile fiilor nostri peste 20 de ani.
Poze de la "intalnire" gasesti aici: http://photos.yahoo.com/floroiud
( eu sunt blonda in costum albastru....)
Rodica
Cherrie spune:
Povestea ta, Rodica, mi se pare o poveste des intalnita. A fost bine ca l-ai intrebat clar cum stai, dupa cate imi dau eu seama nici pana acum nu ati fi fost casatoriti, el preferand sa fie liber. Ma bucur ca ai facut alegerea cea buna la momentul potrivit.
Dragute pozele de la intalnire, mi-a placut ca v-ati luat si copiii cu voi. Care e fostul ? :)
olga_stan spune:
elara, eu am fost intr-o situatie asemanatoare cu a ta...adica dupa 6 ani de prieteni nu aveam certitudinea ca relatia noastra se va consemna la ofiterul starii civile. la noi mai era fatul ca parintii lui nu ma doreau pe mine si nu ne sprijineau cu nimic. dar soarta ne-a suras, iti povestesc poate te inspiri si tu din solutia mea...in orasul nostru se dadeau in folosinta locuinte pentru tineri din fondul locativ de stat cu chirie si astfel trebuia sa depui un dosar la primarie, in urma unor criterii primeai niste punctaje si erau favorizati tinerii casatoriti si astfel i-am dat sperante iubitului meu ca vom avea o casa si asa ne-am casatorit. chestia draguta este ca nu am obtinut apartamentul dar s-au gasit solutii , ne-am mutat la mine si s-a oisnuit acum, chiar ii place (avea oarecare retineri cu mutatul la mine, cred ca ii era jena ca vine asa fara nimic in alta casa).
asa ca depuneti si tu dosar la primarie si multa bafta!
olga
diafera spune:
Draga mea, Elara
Am parcurs cam tot ce s-a scris la aceasta rubrica si in special ce ai scris tu. Am facut acest lucru pe nerasuflate pentru ca am simtit din ce in ce mai mult asemanarea povestii tale cu a mea .. si mai mult pot spune.. chiar modul de gandire... modul de a simti, percepe, reactiona in ceea ce ti se intampla tie. Nu iti spun cat de mult ma bucur ca am citit acest subiect pentru ca tu, Elara, mi-ai improspatat memoria legat de povestea mea de dragoste si pot spune ca, citind, am retrait-o din nou pe a mea 
...nu mai spun ca in tot acest timp ascultam, intamplator, numai "love songs".
In ciuda faptului ca si alte fete de aici au spus ca e povestea multora dintre noi, ma bucur (a nu se intelege o rautate in asta)... si ma face sa ma simt intr-un fel mai bine.. stiind ca nu sunt singura ...
In viata mea nu a existat decat un singur barbat, si acela este actualul meu sot. Deci pot spune ca nu am avut experienta.. insa cred ca am acumulat ceva in cei aproape 8 ani de cand ne cunoastem. .. L-am cunoscut in ultimul an de liceu, terminam amandoi liceul dar in clase diferite. El era un tip foarte apreciat de toata lumea, foarte destept, destul de romantic incat sa fie curtat de fete. Eu, o fata cu multe complexe, concentrata sa invat ca sa dau la facultate, apreciata de toti profesorii, dar nu si de niste colegi care creasera conflicte in clasa din cauza mea si din pricina carora sufeream enorm .. atat de mult incat ma rugam la Dumnezeu sa-mi arate calea pe care sa o apuc sa imi deschida o portita de iesire. A fost un moment de rascruce pentru mine.... pare pompos spus , dar numai eu stiu cat sufeream. SI atunci s-a produs minunea, caci am fost invitata de una din colegele lui la majorat. Ne-am placut ...si eu care nici nu speram la o prietenie cu un baiat, acum eram cautata in fiecare pauza de unul din cei mai apreciati baieti din generatie . Motiv pentru care si eu am fost vazuta altfel. A fost o uimire generala. A fost o minune pentru mine.. raspunsul Lui la toate rugamintile mele. Mult mai tarziu ii spuneam "...acolo sus cineva ma iubeste"iar el ..."nu numai acolo sus este cineva care iubeste, si pe pamant este o persoana cae te iubeste foarte mult".La randul meu nu ma asteptam ca o astfel de relatie sa dureze.. eram neincrezatoare..a fost o schimbare radicala pentru mine .. si am continuat asa mult timp.. am ramas si acum cu unele "cicatrici", caci nu prea pot avea incerdere in el.. si el a observat asta. Primul an de prietenie a fost de vis pentru noi, nu ne certam deloc, ne plimbam prin oras in fiecare weekend, in timpul saptamanii ne vedeam la scoala, mergeam la filarmonica noastra mica din oras, petreceam timpul la maxim impreuna ..incepusem sa ma aprind si eu, el era deja indragostit. Venise vremea bac-ului si rarisem intalnirile.. (era prima data cand nu ne mai vedeam in fiecare zi), insa atunci cand erau, erau si mai dulci. Au urmat rezultatele, petrecerile de despartire de colegi (apropos.. banchetul l-am facut alturi de colegii lui desi toate clasele il oraganizasera in acelasi loc ..si cand cineva de la mine a intrebat "Aura, tu nu stai cu noi?".. a venit rapid raspunsul colegilor lui "Noua ne face placere sa o avem pe Aura printre noi!" la care eu 
).. ne pregateam impreuna pentru intratrea la facultate... trece si ea cu happy end si vine cu un buchet de trandafiri la mine cu mesajul "Pentru cea mai frumoasa studenta!" . Eram in culmea fericirii amandoi. Totii colegii care ne vedeau spuneau ca suntem facuti unul pentru altul, fiind convinsi ca ne von casatori curand... ai mei ne cantau imnul nuptial in pauze...
. In fine, incepem cursurile .. el la Calculatoare, eu la Matematica Informatica. Surpriza.... destinul a facut sa stam in acelasi bloc camin, la doar 2 scari distanta :) .Lucrurile au mers atat de perfect ... nu imi mai trebuia nimic altceva , eram super fericita. Am ajuns pe asemenea culmi ca sa am de unde cadea de fapt..numai ca metaforic spus, cazaturile au fost atat de mici si lente incat eu eram cu imaginatia tot acolo undeva sus . nu spun ca el nu ma mai iubea .. insa am facut o seama de greseli de care mi-am dat seama foarte tarziu cred .. si irecuperabil.
Perioada facultatii a fost propice pentru ca familiile noastre sa se cunoasca mai bine si sa se imprieteneasca. Un lucru bun, caci in cei 4 ani de facultate, au fost momente cand parintii nostrii se intelegeau mai bine decat ne intelegeam noi.. nu ca ar fi vorba de acelasi tip de intelegere, dar ducandu-ne acasa si vazandu-i parca ne reveneam si noi. Totodata perioada de facultate m-a ajutat sa il cunosc mult mai bine caci petreceam mult mai mult timp impreuna , de unde si aparitia certurilor. Eu eram f indragostita de el , mult mai aprinsa decat el, ma gandeam f mult la el si am pierdut pe planul facultatii din cauza asta. In fiecare zi mancam impreuna (daca la inceput puneam masa de drag.. apoi acest lucru a s-a transformat in obisnuinta)... cu alte cuvinte pierdeam mult timp aiurea. Aparusera rastante, pe cand el avea numai note de 9 si 10.
Pe parcurs s-a instalat usor usor monotonia si odata cu ea au aparut, normal, intrebari in mintea mea.. oare ma mai iubeste ? si tot felul de nimicuri din care se iscau discutii. Era evident ca inca ma iubea facea atatea gesturi care aratau asta : atentia care mi-o acorda, era bland, glumet si ma facea sa ies din starile mele de melancolie ... foarte asemanator cu prietenul tau, Elara, insa eu vroiam sa fie ca la inceput :). Imi tot ziceam ca am avut dreptate la inceput ca relatia asta nu o sa tina, ca va veni momentul cand imi va da papucii si eu nu eram pregatita pentru asta.. ba din contra il iubeam enorm. Cand tu, Elara povesteai despre parintii lui, parca povesteai despre parintii sotului meu... leit... aceleasi gesturi .. ma invitau la rudele lor pe la tara, ne intrebau "Voi cand va casatoriti? ", "Ce mai asteptati ca noi nu o sa mai fim si vrem sa ne vedem nepoteii...!" , la fel parintii lui nu faceau diferente intre noi. La asemenea intrebari se raspundea .."Lasa sa termine facultatea"...si chiar socrul meu a zis la un moment dat "ei, au trecut deja 2 ani de facultate.. mai trec si ceilati la fel de repede...."si soacra zice "nu m-ar deranja sa se casatoreasca in timpul facultatii dar mai pe la sfarsit". Deci am asteptat pana am terminat eu cei 4 ani si tot asteptam sa zica si el odata..."Hai". Si nimic ...si nimic. Incepusem si eu mai in gluma , mai in serios .. la fel ca tine cu mici apropouri si iluzii referitoare la... dar imi zambea si imi zicea sa am rabdare si copie la indigo prietenul tau. Tot cu termene limita.. mai mult mi le dadeam eu pentru mine.. ca lui nu indrazneam sa ii zic asa ceva. Treceau evenimentele pe ata... revelionul, ziua lui 1 ianuarie, Valentine's day, 1 Martie.. eu din ce in ce mai suparata.. vizibil . Pana cand odata.. tot cu mici iluzii, inainte de ziua mea cu vreo 2 saptamani, imi da f f subtil de inteles ca ar fi ceva (dar nu spun dupa cat timp de chinuri si suferinta
). M-am linistit putin, dar nu eram convinsa asa ca nu mi-am facut sperante. Se apropia ziua mea.. si ca la orice sarbatoare ce trecuse ma asteptam la un inel :) . I-am sus si mamei cum au decurs lucrurile ca stie la ce sa se astepte... Nu stiam cum sa procedez... nu vroiam sa se creda ca il invit la mine ca sa ma ceara de nevasta.. desi cu tot tacamul de pana atunci simteam ca mai mult eu l-am determinat sa faca pasul si parca acum imi parea rau. "Baiatul intarziase pentru ca a vrut sa se gandesca bine inainte de a face pasul!" imi tot ziceam. In fine.. pana la urma ne dam seama ca ei intentionau sa vina in familie intregita la noi.. si asteptau invitatie :) ... la care mama o face pe loc. Seara, eram cu totii in discutii foarte importante pentru viitorul meu si al lui . Aflam ca mama lui fusese pusa in tema chiar in acea dimineata "mama, hai sa mergem sa ii cumpar Aurei un inel" :) , iar tatal lui aflase in drum catre noi , pe scari la mine la bloc. Asta in conditiile in care baiatul fusese intrebat de catre parinti la inceput de an ce intentii are... ca sa stie si ei cum se impart pe parte financiara.
Cu toate ca eu credeam ca il cunoscusem foarte bine in cei 5 ani de prietenie.. ma inselam amarnic. Mi-am dat seama mai tarziu ca este si egoist si incapatanat dar in primul rand un adolescent necopt, un copil care azi ma face sa plang si sa ma gandesc ca nu avem un viitor impreuna si maine este la fel de dulce ca in primul an de prietenie. Acum avem aproape 3 ani de cand ne-am casatorit si am avut un start excelent din punct de vedere financiar . Avem un apartament de 4 camere luat cu credit ,ne-am zbatut (mai mult eu) sa il aranjam sa arate cat mai bine (suntem chiar invidiati ca avem la varsta noatra o asemenea locuinta).ceea ce am facut a fost 90% pe propriile forte , restul cu ceva imprumuturi de la ai lui. Ne-am dorit sa calatorim cat mai mult.. ceea ce am si facut. Pot spune ca am vazut foarte multe locuri cunoscute din Europa .... am o situatie de invidiat.... dar cu ce pret! pentru ca nu sunt fericita si ma gandesc din ce in ce mai mult la despartire. Prefer sa nu am o situatie atat de buna financiar dar sa am un sot care sa simt ca ma iubeste,sa ma aprecieze pentru ceea ce fac, nu neaparat dupa cum arat, sa fie bland si intelegator, sa lupte in aceeasi directie cu mine. Sunt cele mai importante lucruri... pe care le spuneam si inainte de a ma casatori, dar pe care nu le gandeam asa cum le gandesc acum ... atunci erau mai mult niste vorbe pentru mine acum sunt niste dorinte.
Elara, nu vreau sa te descurajez deloc, insa simt ca traversezi acelasi parcurs sentimental ca si mine si ai sanse mari sa gandesti mai tarziu ca si mine acum . Si eu simteam aceleasi stari inainte de a ma cere.. neliniste... suferinta, nerabdare.. dorinta de a stii daca el este cel destinat mie...Si din aceasta cauza nu am deschis bine ochii sa il vad asa cum era el de fapt ... egoist si rautacios...nu mi-am imginat ca ar fi putut veni momentul sa se poarte si cu mine asa cum se purta cu fratele lui . Si tousi a venit acel moment si mi-a trebuit mult sa inteleg ca de fapt asa este firea lui si nu este doar una din toanele lui. Pot spune ca nici acum nu sunt in stare sa renunt la el... din si mai multe motive decat aveam la inceput...si nu sunt pregatita.. insa incerc sa ma obisnuiesc cu ideea de a fi despartita... am ajuns si la psiholog, crede-ma ... m-am mai linistit... nu vreau sa dau cu piciorul la tot ce am realizat pana acum dar sunt convinsa ca daca va fi sa fie voi stii sigur cand va fi acel moment. Pana atunci ma pregatesc sufleteste pentru ce va fi dupa...si imi dau seama ca nu este el singurul "cel mai apreciat" pe lumea asta.. si stiu ca la varsta mea (26 ani) nu e deloc tarziu sa o iau de la capat.
Imi cer scuze ca am ocupat atata spatiu .. sper ca nu v-am plictisit.
Mult succes si iti tin pumnii. Sunt alaturi de tine cu tot sufletul
Aura
ancuta06 spune:
Elara, mult succes in continuare. Ai rabdare. daca va iubiti, totul va fi bine.
Diafera, draguto, tot ce vreau sa iti spun este ca atunci cand nu te respecti, nu vei fi respectata. Atunci cand te multumesti cu putin, vei primi si mai putin. Fruntea sus, ridica-ti standardele si ia-o de la inceput. Daca el nu este ceea ce iti doresti ( si am inteles ca nu este), nu-ti fie frica sa faci pasul spre divort. Nu mai pierde timpul, ai pierdut destul! Paseste cu, curaj, schimba-ti atitudinea si mergi mai departe, fara sa te mai gandesti la ce a fost. Si nu lasa relatiile viitoare sa fie influentate de trecut. Poti invata din trecut, poti invata sa vrei TOTUL de la cel pe care il alegi si sa nu te mai multumesti cu mai putin.
Fiecare femeie merita sa fie iubita si respectata. Fiecare dintre noi merita sa se simta fericita si implinita. Asa ca nu mai sta, actioneaza, ia-ti viata in maini. Nu-ti mai irosi nici o zi, ca nu merita.
Ancuta & 
Martijn, (24.10.2003)
http://community.webshots.com/user/Busch_family
diafera spune:
Ancuta, sunt de accord in general cu cele spuse de tine, dar mai putin in privinta mea. Eu nu cred ca m-am multumit cu putin pana acum...Nu pot actiona imediat ... nu pot face acel pas pana nu sunt convinsa ca nu am de ce sa ma uit inapoi.