si totusi... uitarea e grea
Raspunsuri - Pagina 2
cristina_tudor spune:
Mirelusa,
Eu nu stiu povestea ta.
Dar te intreb: tu cate vieti ai, de-ti permiti ca-n asta sa fii nefericita?
Nu vreau sa trec niciodata prin ce-ai trecut tu, si eu am un BB, dar daca ati ramas impreuna, eu zic sa faci si efortul sa-ti traiesti viata.Incearca sa uiti.
Multa sanatate la copil si tie multa putere sa-l cresti si sa te bucuri de viata,
Cristina
rachel owen spune:
Mirelușa, tu nu ai iertat. Asa nu poti sa uiti. Nici eu nu stiu povestea ta. Desi nu inteleg de ce nu o stiu. Dar cred ca e vorba despre lucrul cel mai groaznic dintr-o casnicie: tradarea. Da, e cel mai groaznic, pentru ca iti este inselata increderea. Si increderea e cea mai de pret. Dar trebuie sa castigi cumva increderea in omul iubit. Il mai iubesti, nu? Noi, femeile, ne facem zeci de ganduri si de presupuneri. De fapt noi ne agravam situatia. Si nu ai decat 2 variante. DOUA ! Ierti si uiti, sau o lasi balta. Gandeste-te bine !!! Probabil ca il iubesti pe omul de langa tine, cu care esti casatorita de 8 ani, cu care ai un copilas minunat. Atunci trebuie sa treci peste tot. Sa dai pagina si sa incepi ziua de maine ca si cand ranile din trecut s-ar fi vindecat. Pana nu esti tu vindecata, nu poti trai o iubire vindecata. Iti dau lacrimile cand vezi o casnicie fericita? Cine stie si ei prin cate au trecut ca sa ajunga la acest nivel. Si tu poti avea o casnicie fericita. Depinde de tine. Orice om merita a doua sansa. Tu probabil ca i-ai oferit-o deja. Dar cum? Retraind mereu cosmarul acela? Cand dormi si ai un cosmar, te trezesti. Asudata si speriata, dar atunci cand te trezesti, totul ia sfarsit. Asa trebuie sa faci si cu acest cosmar real, pe care tu ti-l oferi, zi de zi. De ce? Asa cum zicea si Cristina, cate vieti ai ca sa nu faci tot efortul sa fi fericita ACUM, in singura ta viata?!
E greu, si m-am hotarat sa iti scriu tocmai pentru ca te inteleg perfect. Adica am trait si eu de 2 ori acest cosmar (nu cu sotul meu, dar cu accelesi barbat) si stiu ce simti. Dar tu ai si un copilas care are nevoie de o mama fericita, si de caldura unei relatii fericite in care sa se formeze si unde sa invete sa ofere iubire, caldura, iertare si uitare.
Succes si numai fericire!
Dumnezeu să te țină în palma mâinii Sale, iar îngerii să te îndrume mereu.
country girl spune:
Orice tradare distruge increderea care sta la fundamentul unei relatii mai ales intre doi oameni care se iubesc. Cand e vorba nu numai de relatia dintre doi oameni ci si de fericirea familiei pe care cei doi au construit-o si de fericirea unui copil, tradarea e cu atat mai distrugatoare.
Chiar si tradata, inca iubesti omul acela si speri din tot sufletul ca nu va mai gresi in viitor si lucrurile se vor indrepta. Numai ca nu se indreapta niciodata de la sine. Odata sparta increderea, chiar adunate cioburile si lipite cu mare grija, raman cicatrici adanci, o samanta de neincredere.
Stiu ce spun, crede-ma. Am trecut si eu prin asta, dar din fericire eu a trebuit sa iau hotararea dureroasa doar pentru mine, fara sa implice si un copil.
Si eu am iertat de cateva ori infidelitatile aceluiasi barbat si am sperat de fiecare data ca ele nu se vor mai repeta. Si situatia era cu atat mai greu de inteles cu cat se purta cu mine foarte grijuliu atent, iubitor. Asta cel putin o buna bucata de vreme. Aparent nu as fi putut avea nici o banuiala de tradare si nici nu am banuit, doar sa-i spunem "neglijenta" lui a facut sa descopar de fiecare data tradarea. Si nici nu mi-am mai pus problema ca nu am desoperit tot.
Prima data am crezut din tot sufletul ca a fost o "ratacire", mai ales ca am locuit in tari spearate pentru 4-5 luni si ne vedeam rar. Dar samburele de indoiala a ramas si nici unul din noi nu a mai fost la fel. Am uitat destul de greu (aproape 2-3 ani), timp in care mi-era greu sa mai am incredere in el iar el se simtea "sub lupa". Dupa care, incet-incet, mai mult fiindca mi-am propus am uitat. Am ascuns intr-un coltisor de suflet amintirea urata si am crezut ca a trecut.
Dupa un timp, accidental, am inceput sa descopar mici tradari, care mi-au redesteptat neincrederea si de aici s-a dus relatia de rapa. Nici macar dintr-o data, ci incetisor si dureros.
Nu pot sa-ti dau un sfat. Nu exista doi oameni identici, doua relatii similare sau doua cazuri asemenea.
In situatia in care te gasesti numai tu poti gasi solutia in functie de valorile pe care iti bazezi viata si pe care vrei sa le insufli si copilului tau.
bebetica spune:
Mai bine cu rau decat fara rau ! dar ...... numai Dumnezeu te poate ajuta sa gasesti calea spre linistea sufleteasca .........
Stiu situatia prin care treci : te iert dar te tin minte ...... copilasul tau merita tot ce este mai bun pe lumea asta iar prezenta tatalui este un etalon (dureros pt. tine) dar semnificativ pentru dezvoltarea emotionala si armonioasa a copilului vostru. Tu stii prea bine ca nici un efort nu este prea greu sau prea mare pentru bucuria din ochii copilasului tau ...... Nu sunt cea mai indicata sa dau sfaturi dar sunt alaturi de tine si de nelinistea ce domneste in sufletul tau.
Multa rabdare si multa putere de acum incolo .....
Ioana si al ei 
STEFAN DIMITRI
http://babycenter.shutterfly.com/osi.jsp?i=67b0de21b371605805da
helbi spune:
Iti stiu poveste si sa stii ca te inteleg pt ca si eu traiesc exact aceeasi drama.......poate, cu simpla deosebire ca noi deja suntem despartiti de ceva timp si astept si actele pt divort.
Nu cred ca se poate uita ceva.........se poate ierta, insa. Eu am incerta sa o fac, dar din pacate, m-am luptat si ma lupt cu morile de vint. Si, daca din cealalta parte nu se depune macar acelasi efort ca sa se incerce re-innodarea "atei" (desi cred ca stii vorba aia cu ata rupta si reinnodata), atunci e tare greu.......
Sfaturi e greu de dat, pt ca numai tu stii ce simti si ce e mai bine pt voi.
Iti doresc sa ai puterea sa si iei cea mai buna decizie, fara sa uiti ca ai un copil care are nevoie de o mama linistita, calma, zimbitoare. Am trecut si eu prin toate starile prin care treci tu. Acum, dupa aproape 2 ani inca nu mi-am revenit complet, asa ca......dureaza, dar numai timpul vindeca sau macar amelioreaza ranile.
Ralu
arisa_alina spune:
Eu te inteleg perfec.Am trecut prin ce treci tu acum si stiu ca-i groaznic.Si acum visez sa ma impac cu el,sunt dispusa sa uit ceace a facut.Dar oare mai pot fi fericita cu el??????Bineinteles ca nu.Avem si un copil in varsta de numai 2 ani,lucru care pe el nu l-a induiosat deloc.A intors spatele si a iesit din viata noastra fara a da nici macar o explicatie.In perioada sarbatorilor de iarna stateam si imi strangeam copilasul ca piept,plangand,iar el era in Rusia cu noua lui iubita,uitand ca are un copil si o sotie.Ma uit si eu la cei care sunt fericiti si plang,ma simt prost ca nu am fost in stare sa fac mai multe pentru al putea pastra alaturi de mine si copil.Ma simt vinovata fata de fetita mea,ca nu are un tata care sa merite in primul rand sa merite sa-i fie tata.gandestete ca nu esti singura.Mai sunt si eu pe aici.daca simti nevoia sa vb.da-mi un mesaj.eu sunt aici si astept.Mult curaj si fruntea sus.
Sakamoto
helbi spune:
cita dreptate ai arisa_alina..........
si eu ca si tine...singura cu fetita in brate, plingind de sarbatori.......dispusa sa-i trec cu vederea totul, si intrebindu-ma de 2 ani incoace unde am gresit si ce are alta mai bun???
Acum, m-am mai linistit, fetita a mai crescut (are 4 anisori) si cea mai mare bucurie o am cind ma ia in brate si ma stringe tare -tare in barrte si-mi spune ca sunt cea mai frumoasa mamica si ea ma iubeste mult.
Si la noi la fel......nu suna cu zilele, sta in acelasi oras si nu trece decat odata pe sapt. citeva ore pe-aici.......
Mirelusa.......suntem multe ca tine, sau chiar mai rau......dar nu uita: ceam mai mare bucurie o ai si o vei primi de la copilul tau. Pt el trebuie sa fii tare, zimbitoare, chiar daca sufletul tau plinge.
Si, cum se mai spunea pe-aici, hai sa nu ne mai invinovatim atita timp cit stim ca noi am luptat pt ce am avut, dar ca nu am fost apreciate. Cind o casnicie nu merge, e clar ca sunt ambii de vina, dar cind unul face pasul spre reconciliere, fiind dispus la f. multe concesii, iar celalat se refugiaza in bratele primei venite, nu cred ca se mai pot face multe. Sau????
Va pup si va doresc sa fiti iubite si sa sperati, ca si mine, ca intr-o zi va rasari soarele si pe strada noastra!
Ralu