cand barbatul se simte inferior..
Fetelor, dragelor, sunt trista si confuza. Nu prea mai stiu cum sa rezolv niste conflicte in relatia cu prietenul meu (6 luni jumate) si nici nu mai sunt sigura daca exista o rezolvare sau daca merita rezolvate..
Ultima discutie, si cea care m-a intristat cel mai mult, e legata de religie. Eu sunt botezata ortodox, si cred in Dumnezeu, desi relatia mea cu Dumnezeu e una foarte personala, pe care nici eu nu stiu prea bine cum sa o definesc si care oscileaza, ideea e ca nu se incadreaza perfect in nici una din religiile cu care am luat contact, dar cum cea mai la indemana mi-a fost religia ortodoxa, credinta mea se manifesta in acest cadru. Adica intru cu drag intr-o biserica ortodoxa sa aprind o lumanare si sa ma rog in fata unei icoane, sarbatoresc Pastele, Craciunul, desi multe dintre lucrurile care ma leaga de aceste sarbatori nu sunt de ordin strict religios, ci au mai mult o tenta de traditie, de obiceiuri din familie, pe care eu le percep ca ceva care imi imbogateste viata si pe care as vrea sa le respect in continuare in familia mea si sa le transmit mai departe copiilor mei.
Prietenul meu este din Serbia si a crescut intr-o societate predominant crestina ortodoxa, dar intr-o familie cu radacini ortodoxe, catolice si musulmane care a rezolvat aceste diferente printr-o atitudine anti-religie, dezgustata de perceputa coruptie si ipocrizie a bisericii ortodoxe sarbe si care a facut motiv de mandrie si dovada de emancipare din faptul ca in urma cu vreo doua generatii, strabunica a refuzat cununia religioasa sfidand ceea ce ea percepea (si era) o norma impusa de societate.
In acest context, el este deranjat si chiar se simte ofensat ca eu tin sa sarbatoresc Pastele si Craciunul, nu doar refuza sa mi se alature, ceea ce oricum ma intristeaza dar incerc sa inteleg si sa accept, insa este deranjat de insusi faptul ca eu tin la aceste sarbatori.
Eu il simt si il stiu ca pe un om bun si moral, superior din acest punct de vedere multor oameni care merg la biserica si respecta anumite traditii dar in conduita lor dau dovada de rautate si imoralitate. Si inteleg (sau cel putin incerc sa inteleg) si faptul ca, din cauza conflictelor religioase si etnice din tara lui, are o sensibilitate pronuntata fata de acest subiect. Mai stiu si ca, daca el ar avea o alta religie si ar tine la traditiile lui, eu le-as respecta si chiar, in masura in care s-ar putea, as vrea sa particip si eu, asteptandu-ma insa in acelasi timp ca si el sa le respecte pe ale mele. Cred ca mi-ar fi mai usor sa tolerez o alta religie decat o lipsa totala de religiozitate, dar incerc sa o fac si pe asta, pe el insa nu il vad incercand sa tolereze traditiile mele. El vede biserica si normele ei ca pe ceva arhaic, anacronic, ipocrit, inchistat si imi spune ca nu intelege cum eu, o persoana educata si care a calatorit si trait prin toata lumea, pot sa persist in aceasta ‘inchistare.’ Am incercat sa-i explic punctul meu de vedere, dar fara succes.
Alte discutii, care cumva, din cate vad eu, au legatura intre ele.. Eu am facut facultatea la o universitate renumita, care este cunoscuta, printre altele, si ca fiind un mediu elitist si snob. Pentru ca a fost o perioada importanta din viata mea si a fost ceva foarte recent, din ultimii cinci ani patru am fost acolo, in mod inevitabil apare in conversatii, multi dintre prietenii mei sunt de acolo sau chiar sunt inca acolo, am tricouri sau mai stiu eu ce obiecte cu logo-ul universitatii, si multe povesti si amintiri. Nu m-am considerat niciodata mai buna decat altii pentru faptul ca am studiat la acea universitate, nici nu o consider locul ideal caruia sa-i cant osanale, dimpotriva sunt multe lucruri care nu mi-au placut acolo, dar si altele foarte bune, si una peste alta nu cred ca ar trebui sa sterg acesti patru ani din viata mea, dar uneori am impresia ca el asta ar vrea, il deranjeaza de fiecare data cand este mentionata universitatea sau ceva legat de ea, ca sa nu mai vorbim de ideea de a merge in vizita la prieteni care sunt inca acolo sau la reuniunile fostilor studenti.
Altele.. nu mergem in vacanta la New York sau in Mexic, pentru ca toti considera ca aceste locuri sunt interesante si nu stiu sa aprecieze bogatia culturala etc etc a altor locuri total subestimate. Deci nu mergem decat in acestea din urma. Nu mergem la restaurantul X pentru ca toata lumea considera ca este ‘cool’ si de fapt sunt toti niste elitisti si niste snobi. Exemplele pot continua.. Eu nu zic sa mergem undeva si sa facem ceva DOAR pentru ca altii lauda locurile respective, dar asta nici nu inseamna sa nu mergem doar pentru ca merg si altii care sunt ‘elitisti si snobi.’
Am tot incercat sa inteleg in mintea mea de unde provine atitudinea lui in aceste situatii.. O avea niste complexe, de exemplu faptul ca el a facut facultatea in Serbia, dar acum isi face doctoratul la o universitate la fel de buna (mai putin elitista si snoaba, e adevarat, dar cred ca din exterior altii o vad si pe asta tot asa) si, profesional, este inaintea mea sau cel putin la acelasi nivel. Poate faptul ca este est-european si o fi avut experiente neplacute in vest (din cate stiu eu totusi nu prea, cel mult lucruri de genul ca vest-europenii nu stiau prea multe despre Europa de Est si nu considerau foarte important sa afle, dar mai mult decat atat nu cred ca a intampinat personal atitudini discriminatorii), poate faptul ca a fost o minoritate in tara lui (dar si asta cred ca mai mult in contextul general si in perceptia lui, nu cred ca personal a fost discriminat).. nu stiu.. poate fi si o dovada de imaturitate; el are aproape 26 de ani si mie in multe alte aspecte mi se pare mult mai matur decat multe persoane de varsta lui sau mai in varsta pe care le-am cunoscut..
Ma opresc aici ca deja am scris un capitol de roman. Nu mai stiu cum sa abordez aceste probleme si, cum scriam la inceput, nici nu mai sunt convinsa ca putem gasi o linie comuna de discutie si intelegere.. Nu am scris de toate partile lui bune si de toate lucrurile care merg bine in relatie, sunt destule, de asta am si ajuns pana aici, dar nu mai stiu daca pietrele astea de care ma lovesc sunt lipsite de importanta, sau sunt importante dar pot fi mediate, sau pur si simplu nu….
Mi-e sufletul greu, mai ales dupa discutia de azi-dimineata, si nu mai stiu ce sa fac..
Lai
Raspunsuri
ruxij spune:
Draga Olivia,
Nu prea stiu de ce m-am apucat sa iti raspund, nu am prea multe solutii, dar pentru ca este vorba despre tine, am simtit ca trebuie sa iti spun ceva. Din cate inteleg voi aveti moduri de a vedea viata si firi diferite. Ceea ce ar fi OK intr-o relatie, nu putem fi decat diferiti unul de altul. Dar, pentru ca o relatie sa mearga, este nevoie de foarta multa toleranta si de o parte si de alta si se pare ca asta este ceea ce ii lipseste prietenului tau in cea mai mare masura. Asa cum spui, tu ii accepti lui vederile, dar el nu este dispus sa accepte opinii diferite de ale lui. Nu este inclinat spre compromis. Nu fac aia ca nu vreau eu, nu conteaza ca prietena mea ar fi fericita sa las si eu de la mine. Sunt convinsa ca este un om bun, dar avand lipsuri la acest capitol, al tolerantei fata de celalalt, al compromisului si intelegerii sentimentelor celui de alaturi, iti va fi foarte greu sa traiesti toata viata alaturi de el. Ce veti face cand veti avea opinii diferite in legatura cu cresterea si educatia copiilor? Sau cand vei dori ca si copiii tai sa se bucure de Craciun si poate chiar de Pasti? Sau cand el nu iti va accepta prietenii si te va pune in situatii neplacute? Stiu ca este dureros si cu siguranta il iubesti, dar pentru o viata impreuna este nevoie de mai mult si eu zic, mai cauta!
Te sarut si iti doresc tot binele din lume,
Lia
ruxij
Donia spune:
Eu cred ca intr-o relatie partenerii trebuie sa se pretuiasca unul pe altul si nu sa se combata.
Cred ca tu meriti ca prietenul tau sa fie mandru de tine si realizarile tale (facultatea aceea renumita).
Doar din dragoste, daca si nu din convingere, ar trebui sa accepte felul in care tu vezi lumea. Ar trebui sa se simta vinovat pentru ca nu te poate accepta asa cum esti.
Dar pentru asta e nevoie de dragoste si daruire totala si cred ca nici una dintre noi nu ar trebui sa se multumeasca cu mai putin.
Si cred ca si noi ar trebui sa oferim tot la fel de multa dragoste si acceptare in relatiile noastre, pentru ca si oamenii pe care ii iubim sa se simta confortabil in relatia cu noi.
Dar balanta trebuie sa fie echilibrata.
Deci, draga Lai, eu cred ca tu meriti mult mai mult. Se pare ca dintre voi doi, doar tu stii ce inseamna sa iubesti.
Cred ca meriti sa te simti comfortabil in pielea ta, fara sa fii nevoita sa dai explicatii pentru valorile la care tii si care te fac ceea ce esti.
Adica cum? El te place pe tine, dar: nu-i place cum gandesti, nu accepta valorile tale cele mai intime, nu-i place facultatea pe care ai facut-o, nu-i plac prietenii tai. Atunci ce-i mai place la tine?
Din ceea ce ai scris mie imi place de tine si as vrea sa te vad pretuita ca o regina.
Doina
conchita spune:
pui mic, sunt de aceeasi parere cu Lia si Donia. sunt cateva chestii esentiale in viata unui om si le stie toata lumea: credinta sufletului (sau ce-o fi ea acolo si cum s-o numi), implinirea personala si cea profesionala. la prima are de obiectat, la a doua (ca prietenii intra aici) la fel, la a treia idem. atunci, vorba Doniei, ce ii mai ramane de iubit si de acceptat la tine? eu cred ca te apreciaza enorm, dovada faptul ca s-a atasat de tine ca iubit, sunt convinsa ca realizarea ta ca om l-a atras, dar intr-un mod destul de egoist, intr-un fel sa-si confirme lui ca e valoros avand o fata cu valoare langa el. de ce se teme atata de lume, cred ca doar imi imaginez motivul. vine din aceeasi lume ca si noi, tu vii de-acolo doar putin ca ai plecat devreme din tara, n-ai apucat toate angoasele. nu snobismul este ceea ce-l opreste pe el sa iasa in lume, ci teama ca nu corespunde. de aceea uraste ce nu cunoaste si i se pare ca ii sta impotriva prin superioritate, ca o provocare. chiar nu inteleg la un barbat asa tanar si, oarecum, umblat prin lume, sa considere tot ce faci/alegi ca fiindu-i impotriva, pana si restaurantele mai de soi...parca n-ar trai in US unde toata lumea doreste ce-i mai bun...cred ca toata atitudinea lui se datoreaza unor frustrari profunde si complexe de inferioritate. are nevoie de tine sa renunti intruna la ce esti si ce-ti place ca sa ii confirmi lui ca valoarea lui se impune in fata ta. vine dintr-o societate paternalista si nu si-a schimbat metehnele mai deloc, vad. in loc sa se bucure de tinerete, dragoste si fericirea in doi, submite unui fel de atitudine dictatoriala fata de o biata femeie...nu realizeaza ca daca schimba pe altcineva, n-o sa se schimbe automat si pe sine?
nu sunt la curent cu noutatile despre voi, spuneai undeva ca te gandesti la mutatul impreuna...daca n-ati facut-o inca, sugestia mea este sa mai amani momentul pana te clarifici cu luciditate daca el este potrivit pentru tine si daca te iubeste asa cum esti. sigur, toate visam sa fim tratate ca regine, in realitate insa, ne dorim, simplu, sa fim acceptate asa cum suntem si iubite pentru ceea ce suntem. nici mai mult, nici mai putin. vezi ca atitudinea asta de patronizing te poate demola in timp, asta nu e dragoste, si poate deveni tortura...succes si minte limpede iti doresc
bidiloi spune:
Fetele sint obiective, si ti-au dat foarte bune sfaturi.Vezi ROXI, mi-a placut.Asa cum au mai spus si fetele meriti mai mult nu te grabi sa iei decizii, in ce priveste statul in doi...mai bine suferi acum decit sa o faci mai tirziu cind poate va fi si mai greu sa iei o decizie.Eu iti doresc pace si liniste in suflet ...si sa fii in stare sa iei o hotarire inteleapta!Bafta!
Adela99 spune:
Eu cred ca mai sant sanse... santeti impreuna daca pot sa ma exprim asa doar de 6 luni jumate, perioada in care nu apuci sa te cunosti unul pe altul (in tot cazul nu prea bine, cu exceptia faptului ca sti ca exista o atractie pe care se poate construi mai mult), perioada in care se stabilesc rolurile intr-o relatie, samd.
Daca am inteles bine, sarbatorile religioase sant pentru tine mai mult traditii decat altceva, ceea ce cred ca nu e foarte greu de acceptat din partea lui (cu timpul, daca nu chiar acum). Si eu impartasesc aceleasi pareri (sau aproape) ca si prietenul tau, fapt care nu ma impiedica sa sarbatoresc Craciun si Pasti ( si nu ma consider o ipocrita, cu toate astea).
In privinta facultatii, restaurantelor, concediilor, cred ca e doar o toana, care ii va trece in curand, sau daca nu, va putea alterna intre preferintele tale si ale lui. Cred ca trece printr-o perioada de "rebel" si inca nu e tocmai matur si probabil are si un complex de inferioritate pe care incearca prin atitudine, sa-l faca sa para unul de superioritate.
Sa traiesti ca minoritate, chiar daca nu esti discriminat te marcheaza intr-o masura mai mica sau mai mare (mentalitatea minoritatii).
Sarbatoreste pastele, asa cum vrei tu si eu cred ca el ti se va alatura. In fond e vorba de o sarbatoare (mancare buna, bautura, veselie si o rugaciune in biserica - poate nu chiar in ordinea asta) Pasti fericit va doresc amandorura.
"Un om nehotarat ajunge la fiecare pas pe pragul unei alternative, adica in situatia de a vedea ca este intr-adevar o fiinta libera. Un om hotarat este lipsit de acest neajuns."
Lucian Blaga
lai spune:
Dragele mele,
Va multumesc din suflet pentru raspunsuri. De ieri pana azi am tot discutat cu el, ne-am explicat, ne-am certat, ne-am intrebat, ne-am raspuns, am plans unul in bratele celuilalt. Acum m-am mai linistit, si cred ca din toate cate mi le-a spus cel mai mult m-a linistit o discutie pe care am avut-o despre facultate, m-a intrebat ce cred eu ca crede el, i-am spus, desi mi-era teama ca o sa-l jignesc, si mi-a dat dreptate, si-a calcat pe mandrie si a recunoscut ca are un complex de inferioritate, chiar daca nu cu cuvintele astea; eu nu cred ca are de ce sa se simta inferior pentru ca nu este, dar inteleg de ce simte asa, si mai mult decat faptul ca a recunoscut in fata mea m-a bucurat ca isi da seama fata de el insusi, mi se pare cel mai important pas spre a rezolva problema.
Nu m-au ocolit nici pe mine complexele si angoasele in viata, din pacate pentru ca am suferit, si poate si din fericire pentru ca imi este ceva mai usor sa ii inteleg pe altii. Atata doar ca eu am trecut de faza in care cautam o rezolvare complexelor mele alaturandu-ma unei minoritati care gasea uniune si identitate in denigrarea majoritatii, pentru ca am ajuns sa inteleg ca, punandu-i la zid pe acei 'snobi intoleranti', faceam exact aceeasi greseala pe care le-o reprosam lor. Am mai invatat tot din proprie experienta si ca, desi exista o sumedenie de situatii de discriminare reala, sunt si situatii in care ne victimizam pe noi insine, anticipam ca vom fi discriminati, ne comportam ca atare, drept pentru care chiar primim reactia pe care o anticipam (sau orice reactie o interpretam ca fiind discriminatorie, cautand cu lupa orice potentiala dovada), ceea ce ne confirma ideea initiala, si o tinem tot asa intr-un cerc vicios. Sper sa ajunga si el sa inteleaga lucrurile astea.
In mod evident nici eu nu sunt perfecta, si chiar si de 'lectiile' de mai sus mi se mai intampla sa uit si sa cad din nou intr-o greseala din trecut. O sensibilitate pe care continui sa o am, tot un fel de complex, este ca nu imi place sa fiu judecata exclusiv sau cu preponderenta prin prisma unui grup cu care sunt asociata, chiar daca sau mai ales daca e vorba de conotatii pozitive. Poate pare ciudat, de obicei ne deranjeaza lucrul asta daca e vorba de conotatii negative, dar pe mine ma deranjeaza sa trezesc in altii complexe de inferioritate pe care le percep ca nefondate la fel de mult cat m-ar deranja sa fiu tratata cu o atitudine de superioritate nefondata. Cel mai mult ma intereseaza cat valorez ca om, la nivel personal si nu profesional, locational, financiar sau de alta natura, si asta ma intereseaza si la altii si mi-as dori ca asta sa ii intereseze pe ceilalti cu privire la mine. Pana la urma toti ne dorim sa fim judecati individual si nu la gramada, desi variaza accentul pe care oamenii il pun pe nivelele mai sus mentionate.
Si, asa cum bine spuneati voi, toti ne dorim sa fim acceptati asa cum suntem, mai ales de catre cel/cea cu care ne impartim viata.
Cred ca am reusit in discutiile cu prietenul meu sa facem niste pasi destul de importanti, mai sunt lucruri care trebuie clarificate, dar voi mai lasa ceva timp sa se intample asta, pentru ca nu e vorba doar de clarificare prin vorbe ci si prin fapte. Nu stiu daca gresesc sau nu, pentru ca implicarea in relatie devine si mai profunda pe masura ce timpul trece, dar ma gandesc ca, si daca nu o fi sa fie, nu va fi timp pierdut in zadar, ci un exercitiu de relationare si de incercare a rezolvarii unor conflicte, lucru mai greu de facut decat capitularea. Sper sa nu ma mint pe mine insami, in sensul ca poate tocmai e mai usor sa continui decat sa rupi...
Lai
sperantza nu moare spune:
draga lai, fetele ti-au dat sfaturi foarte bune. as vrea doar sa adaug - pentru ca ma regsesc putin in relatia ta, alaturi de cineva intr-o oarecare masura complexat, care se simte bine in cocunul lui, cu tendinte dictatoriale si de a critica la mine ganduri si gesturi - ca ai mare nevoie de rabdare. cu timpul te va cunoaste mai bine, iar increderea pe care i-o acorzi si naturaletea cu care o faci ii va da incredere in el, in tine si in voi, ca relatie. il vei face pur si simplu sa-i placa cu tine.
mult noroc,
Sperantza nu moare
casandra spune:
Si noi am avut probleme asemanatoare la inceput, mai putin cele de natura religioasa. Dar cumva, nu as putea sa iti spun exact cum, am reusint sa ne armonizam. Am reusit sa ajungem unul la celalalt, sa spunem lucrurilor pe nume, foarte sincer, dar fara sa jignim, sa dobandim incredere reciproca deplina si sa ne acceptam, in ciuda diferentelor. Ne plac lucruri diferite, citim altfel de carti, ascultam altfel de muzica, ne uitam la altfel de emisiuni, avem vise si aspiratii diferite.... si cu toate astea suntem foarte aproape unul de altul, poate pentru ca fericirea celuilalt devine mai importanta decat cea proprie. Am invatat sa ne cunoastem, stim ce ne place si ce nu, care ne sunt limitele.
Cleomax spune:
quote:
Originally posted by lai
Sper sa nu ma mint pe mine insami, in sensul ca poate tocmai e mai usor sa continui decat sa rupi...
Lai
draga olivia,
imi pare foarte rau ca treci prin tot acest zbucium dar ceva imi spune ca o sa-ti dai seama singura ce va fi bine sa faci, am incredere mare in capacitatea ta de a lua o decizie rationala. iti doresc tot binele din lume
http://f2.pg.photos.yahoo.com/lbota_1201
Aurelia spune:
I-mi scot palaria vis a vis de ceia ce ti-au spus fetele ,nu mai spun nimic ca sa nu le repet pe ele ,am inteles problema lui cu privire la faptul ca tu ti-ai facut studiile acolo unde le-ai facut si el nu ,dar problema cu faptulc a el nu accepta ca tu sa sarbatoresti Pastele si Craciunul cum ramine? Am fost si eu colega 4 luni cu un tinar Sirb care si el tohmai terminase o facultate in Serbia ,discutam fregvent in pauzele dintre cursuri despre religie ,situatia din Sirbia si multe alte lucruri ,un tip destul de inteligent si acesta tot 26 de ani avea si sincer mi-a placut la nebunie juddecata lui sanatoasa ,sensul lui de real si desi venea de acolo de unde vine si al tau prieten din aceiasi lume zguduita de razboi civil ,nu mi s-a parut deloc in discutiile purtate ca simt vreo unda sentimente de genul simtite de catre al tau prieten in discutiile voastre despre religie ,eu i-ti doresc sa fie bine si sa ajungeti la un consens mai ales ca simt din vorbele tale ca esti deja indragostita de el dar trag si un semnal de alarma sa fii atenta ca toate aceste lucruri sa nu le minimalizezi prin prisma iubirii ce i-o porti si mai tirziu sa regreti de anii pierduti si sentimentele tale investite ,cu mult drag si sinceritate din tot sufletul o persoana mai putin academica si trecuta prin scoli,aurasu
Aura&Luca,2 ani si 2 luni!
"Daca dragoste nu e nimic nu e"
http://yamafoto.com/?ref=6538