Intre zambet si suspin
Raspunsuri - Pagina 9
Arhistefy spune:
Ne daruiesti in fiecare zi, draga mea...
Cu drag,
Mihaela
alba spune:
Chiar daca nu postez mereu,eu va citesc zilnic
si va multzumesc la toate cu cite o 
virtuala!!!! & 
Corina & Darian,tot mai nazdravan...(4 ani si 6 luni)
rachel owen spune:
Principiul narcisei galbene
Fiica mea mi-a telefonat de mai multe ori sa-mi spuna:
-„Mama, trebuie sa vezi narcisele galbene
inainte ca ele sa se ofileasca”.
Eu doream acest lucru, dar era un drum de doua ore cu masina de la Laguna la lacul Varful Sagetii. Cand fiica mea a sunat a treia oara,
i-am promis ca voi sosi joia viitoare.
Joia urmatoare, deodata timpul s-a racit si a plouat. Dar eu am promis, asa ca am mers acolo.
Cand in sfarsit am pasit in casa lui Carolyn
si i-am salutat si imbratisat pe ea si nepotii mei am spus:
-”Carolyn, lasa narcisele galbene. Timpul este nefaborabil, sunt nori si ceata, asa ca nu exista nimic in lumea aceasta care sa ma faca sa mai conduc cativa kilometri, cu exceptia ta si a acestor copii".Fiica mea a zimbit si, cu mult calm, a spus:
-”Noi conducem pe vremea asta, mama”.
-„Ei bine, nu ma duci tu pe mine in strada,
pana nu se face timp frumos si, atunci cand voi iesi, o voi face ca sa ma intorc acasa". Am crezut ca am fost destul de convingatoare.
-"Sper insa ca ma vei duce la garaj,
ca sa-mi ridic masina mea. Eu am spus:
-"Cat de departe trebuie sa mergem?"
-"Cateva blocuri."
Carolyn a spus "O sa conduc eu. Eu sunt deprinsa cu asta."
Dupa cateva minute, am intrebat-o:
-"Unde mergem ? Asta nu e drumul spre garaj."
-"Mergem spre narcisele galbene". Carolin a zambit.
-"Carolyn" am spus eu cu asprime in glas "te rog, intoarce".
-"E foarte bine, mama. Tu nu te vei ierta niciodata,
daca pierzi aceasta experienta." Dupa aproximativ 20 de minute, am intrat pe o straduta pietruita
si am vazut o mica biserica. Mai incolo, pe partea bisericii, am vazut scris cu litere de mana
"Gradina narciselor galbene". Am coborat din masina si am mers in urma lui Carolyn
in jos pe carare. Apoi cararea a cotit si, cand am ridicat privirea am ramas muta de uimire.
Inaintea mea se afla cea mai minunata imagine.
Arata de parca cineva luase un butoi urias de aur si il revarsase peste piscul si versantii muntelui.
Florile au fost plantate in maiestuoase vartejuri,
minunate fasii si randuri portocaliu inchis, albe,
galben ca lamaia, roz-portocaliu, galben ca sofranul si galben ca untul. Fiecare varietate de flori a fost plantata ca un grup, asa ca s-au involburat si au inflorit ca niste rauri cu tonalitati cromatice unice. Erau 5 acri de flori.
-"Dar cine a facut asta?" am intrebat-o pe Carolyn.
-"O femeie." - mi-a raspuns Carolyn.
-"Ea locuieste pe proprietate. Aceea este casa ei."
Carolyn mi-a indicat o casa mica si modesta in mijlocul acelui tinut. Am mers catre casa. Pe un zid am vazut un poster.
-"Raspunsuri la intrebarile care stiu
ca te intereseaza"- era titlul.Primul raspuns a fost un simplu "50.000 bulbi".
Al doilea raspuns a fost
"Unul, pus pe rand, de catre o singura femeie".
A fost nevoie de doua miini, doua picioare si putin creier".Al treilea raspuns a fost "Am inceput in 1958".Acestea au fost Principiile Narciselor Galbene.
Pentru mine, acel moment a fost o experienta
care mi-a schimbat viata. M-am gindit la aceasta femeie pe care eu nu am intalnit-o niciodata si care, cu mai mult de 40 de ani in urma,
a inceput cu un bulb, in timp - creand propria sa viziune asupra frumusetii si bucuriei si impodobind varful unui munte obscur. Plantand pe rand cate un bulb de narcisa, an dupa an, ea a schimbat pentru totdeauna lumea in care traia.
A creat ceva nespus de magnific, de frumos, de inspirat.
Principiul pe care ni-l arata gradina ei de narcise galbene este unul din cele mai marete principii ale slavirii si evolutiei. Este lectia care ne invata sa inaintam spre scopurile si dorintele noastre, pas cu pas - adesea facand doar un pas mic, de copil -
si sa invatam sa iubim ceea ce facem, sa invatam sa folosim acumularea in timp. Cand multiplicam momentele scurte de timp in care producem ceva mic, prin efort zilnic, vom constata ca putem realiza lucruri magnifice.
Putem schimba lumea!
"Treaba asta ma intristeaza, intr-un fel",
am recunoscut eu.
"Cate as fi putut eu realiza,
daca mi-as fi stabilit un scop minunat acum 35 ori
40 de ani si as fi muncit in toti acesti ani sa-l ating,
plantand cate un singur bulb o data".
Gandeste-te ce-as fi fost in stare sa realizez!"
Fiica mea mi-a spus mesajul acelei zilei in stilul
ei direct:
"Incepe de maine" a spus ea.
"Nu mai are nici un rost sa te gandesti la timpul pierdut.
Modul de a face dintr-o "lectie" o bucurie
si o cale de evolutie, in loc de un motiv de regret,
este sa te intrebi
"Cum pot folosi azi ceea ce tocmai am invatat?"
adolescenta mamica spune:
Catelus cu par maro
Fura Kent si Malboro.
Si se jura ca nu fura,
Dar l-am prins cu Kent-u-n gura.
sper ca va placut 
rachel owen spune:
Plantele traiesc ca sa dea
S-a spus ca din cauza inimiii lor egoiste, fiintele omenesti sunt singurele forme de viata care traiesc in totalitate pentru sine. Toate celelalte forme de viata din natura dau si primesc. Sa luam in considerare plantele, de exemplu. Plantele exista aproape in intregime numai pentru a da. Pentru ca o planta sa produca are nevoie de apa. Ea necesita apa pentru a transporta mineralele de la radacini la frunze, pentru a o folosi in combinatie cu bioxidul de carbon in frunze la producerea hranei si pentru a transporta hrana jos la radacini, pentru a le mentine sanatoase. Fara apa, planta moare. Dar, s-ar putea sa fii surprins afland la ce foloseste cea mai mare parte a apei pe care o primeste. Un stejar de dimensiuni mari poate sa "bea" 1000 litri de apa zilnic. Cu siguranta, aceasta e o cantitate foarte mare de apa! Dar, adevarul uimitor este ca stejarul foloseste numai aproximativ un sfert din cantitate penru a-si mentine propria viata. Restul de apa il cedeaza in atmosfera. Ai remarcat vreodata ca temperatura aerului este mai scazuta acolo unde cresc laolalta multe plante? In padure este intotdeauna mai racoare decat in camp deschis si daca te plimbi printr-o tarla de porumb intr-o zi fierbinte de vara, aerul pare mai racoros intre tulpini si frunze. Aerul este racorit printr-un proces numit "transpiratie". Plantele au nevoie de apa pentru a ramane sanatoase si au nevoie de apa pentru a face flori si fructe. Dar prin transpiratie, plantele transporta inapoi in aer cea mai mare parte a apei pe care o "beau". Plantele transpira realmente si umiditatea care scapa prin porii acestora, se evapora in aerul din jur. Aceasta umiditate din jurul plantelor este cea care face ca aerul sa para mai racoros acolo. O parcela de porumb de o jumatate de hectar transporta in aer aproximativ 1 milion de litri de apa intr-un sezon agricol. Cu aceasta cantitate s-ar putea face un lac cu adancimea de peste 1 metru. Fiecare planta exemplifica faptul ca Dumnezeu ne da cu mult mai mult noua decat am putea vreodata spera sa-i inapoiem. Fiecare planta este un exemplu viu in ce priveste modul cum viata noastra poate reflecta caracterul Creatorului Isus, care a spus:
"E mai ferice sa dai decat sa primesti".
ankka13 spune:
BRAVO RACHEL 
rachel owen spune:
MULTUMESC DIN SUFLET!
E bine sa stiu ca cineva chiar citeste si chiar place ce am scris!
alba spune:
"E mai ferice sa dai decit sa primesti",cit adevar.... multzam Rachel!!! &
Corina & Darian,tot mai nazdravan...(4 ani si 6 luni)
alinamoro spune:
quote:Da,Rachel imi place ce scrii si citesc in fiecare zi.
Originally posted by rachel owen
MULTUMESC DIN SUFLET!
E bine sa stiu ca cineva chiar citeste si chiar place ce am scris!
alina
rachel owen spune:
Jurnalul unei suferinte
L-am intitulat asa pentru suferinta mea fizica, dar mai ales sufleteasca. Uneori, noi, femeile, in incercarea noastra de a procrea si aduce pe lume un copil suntem supuse la diferite dureri fizice, dar nici una nu doare mai tare ca sufletul.
23 februarie 2004:
Am o scurgere ciudata. E adevarat ca sunt in perioada fertila, dar nu e normala. Eu nu am avut nicodata asa ceva. Nu am avut niciodata vreo boala venerica. Oh, sunt rusinata. Oare ce ma fac? Nu indraznesc sa-i spun sotului. Mi-e rusine. Evit sa fac dragoste cu el. Stiu ca astfel de chestii sunt transmisibile. Nu as vrea sa sufere si el. Adorm plangand.
24 februarie 2004
O prietena a mamei e farmacista. Oare sa am incredere in ea sa-i spun jena mea? Imi spune ca ar fi candidoza. Am auzit ceva despre asta. Dar nu stiu prea multe. Oh, ce rusine imi e! Oare ce am facut?
Farmacista imi recomanda flucovim. Dar e interzis in sarcina. Nu, nu sunt inca insarcinata. Dar mi-as dori sa fiu. De astfel am toate motivele sa sper, am exersat si luna asta. Dar ce sa fac cu medicamentul? Nu, nu il pot lua dupa ureche. Nici macar nu stiu de fapt ce am… Eu vreau sa fac copii, si cand acolo fac boli venerice. Mi-e rusine. Dar totusi merg la medic.
Nu, nu sunt nici insarcinata, nu e nici candidoza, doar o reactie de iritatie de la epilatul total. Asta e bine. Dar doctorul continua dramatic „nu ramai insarcinata pentru ca ai uter fibromatos”. Stupoare! In momentul ala viata mea a incetat. Nu prea mai inteleg clar ce zice… despre teste, analize, sanse, procentaj.
Oare ce caut eu aici? Ies plangand. Sotul meu nu intelege. Ii arat fisa. Crede-ma, a inceput sa planga. Mie mi-e si mai greu. Simt ca l-am dezamagit. L-am facut sa sufere. Dar eu ce vina am? Nu am vrut eu sa fiu asa. Incearca sa ma incurajeze. Pe cine? Pe mine? Eu nu mai sunt demult aici, langa el in masina. Cred ca am murit acolo, pe masa ginecologica. Adorm plangand…
25 februarie 2004
Ma trezesc. Oare a fost un vis urat? Cu ce am gresit sa traiesc asa ceva? Raman acasa. Plang. Nu stiu ce sa fac. Dar nu, nu vreau sa mai spun nimanui. Mi-e rusine. E un handicap, o neputinta. Vreau sa ramana doar a mea.
Intru pe Internet. Dau cautare pe google dupa uter fibromatos. Gasesc o gramada de pagini. Ma cutremur. Cum o sa traiesc asa? De ce? De ce eu? Unde am gresit? De ce m-am imbolnavit? De ce imi face Dumnezeu mie asta? Oh, multe de ce-uri! Si toate dor asa de tare! Salvez paginile in calculator. Sunt prea multe informatii ca sa le pot intelege pe toate odata. Adorm plangand…
26 februarie 2004
Am citit iar ce salvasem. Exista ceva tratamente naturiste. Da, nu ma las! Citesc si pe forumul Dc despre un tratament si o dieta de 8 zile cu fructe, legume si ceaiuri. Plec la farmacie. Imi iau o plasa de ceaiuri. Fac piata, cumpar rosii, mere, ridichi si altele.
Incep tratamentul. Am ceva sperante. Daca ar depinde de mine…
27 februarie 2004
Azi aniversam 7 luni de la casatorie. Le-am sarbatorit in fiecare luna. Sotului meu ii place cremesul. Ce daca eu tin dieta? El nu tine. Ii pregatesc un cremes si pun pe el niste inimioare prinse de bete de scobitori. Sper sa fie destul de dulce, dat fiind faptul ca nu l-am gustat. Dar se pare ca nu e destul un cremes pentru aniversare. Daca nu-mi astept sotul cu clasicul zambet cu care e obisnuit, nimic nu compenseaza. Dar eu nu pot decat sa ma abtin sa nu plang in fata lui. Oricum plang dupa ce adoarme…
28 februarie 2004
E sambata. Ar trebui sa merg la biserica. Dar nu vreau! Sunt suparata pe Dumnezeu. Cum poate sa-mi fac una ca asta?
Raman acasa si plang. Oricum e o zi ca toate celelalte. Si toate au devenit asa de triste… Pentru ce sa ma mai bucur?
Singura mea bucurie ramane Forumul Dc.
29 februarie 2004
E o zi frumoasa. Sotul ma invita la plimbare in natura. Nu am chef. Sunt suparata pe toata lumea. Pleaca la targul de masini cu soferul lui. Macar pot plange in liniste. Intru pe chat-ul dc si vorbesc cu fetele. Of, ma simt putin mai bine.
1 martie 2004
E intai martie. Primesc multe flori de la sotul meu. Si ce daca. Eu primesc flori de doua ori pe saptamana, si asta in fiecare saptamana. Ar trebui sa mergem in vizita sa dam martisoare. Nu am chef. Ar trebui sa dau prea multe explicatii. Se vede pe fata mea ca am plans. Si asta pentru ca ochisorii mei nu mai apuca sa-si revina la marimea initiala de atata plans. Si in plus toti ma intreaba cand vine barza. Eh, io stiu, la sansele de 1% cat a zis doctorul ca am, poate la iarna, daca n-o pleca in tarile calde. Sotul meu merge singur. Pacat ca nu sta prea mult. Am intrat pe forum si chiar nu aveam chef de el.
2 martie 2004
Citesc despre adoptie si despre Liliana. Super… Oare e o speranta?
Ma uit pe fotografiile ei cu copiii adoptati. Doamne ce minunati sunt! Cum poate o mama sa-si lase copilul? Ma infurii pe viata! E asa de nedreapata!! Sunt suparata pe Dumnezeu! Nu e corect deloc! Adorm plangand… Nu-i ceva nou.
3 martie 2004
Toate zilele au devenit la fel. M-am inchis in casa si in mine. Parca m-am ascuns si de Dumnezeu. Ma rog. Ma rog mereu. Dar sunt si furioasa pe El. Nu pot trai asa.
4 martei 2004
Ma gandesc la adoptie. As putea iubi un copil pe care nu l-am nascut eu. In fond prin adoptie ar deveni copilul meu. Da, incep sa sper ca totusi in casa mea se vor auzi lipait de picioruse de copil.
Ma rog Lui Dumnezeu mai „cu spor”. Parca acum am pentru ce.
Daca pana acum I-am cerut sa ma ajute sa raman insarcinata, acum am sa ma rog sa ma ajute sa fiu mama. Chiar daca nu pot duce in pantec acest copil, el va creste in inima mea. Adorm fericita… In sfarsit!
5 martie 2004
Ma gandesc sa-i spun sotului meu despre adoptie. Ca de ar fi dupa mine, azi as incepe-o! Gresesc. Nu, el nici nu se gandeste. Mai asteptam, mai cauatam solutii, eventual o mama-surogat… Hm.
Apoi incepe iarasi drama mea, odata cu argumentele refuzului lui.
Copilul lui pleaca in Canada in curand si el n-o sa-l mai vada. Si in schimb sa creasca copilul altuia? Nici vorba. Stam asa, fara copii, daca nu putem face. Zice ca ma iubeste. Se poate… Eu insa nu ma mai simt demna de iubirea lui. Adorm plangand… Iarasi.
6 martie 2004
Merg la biserica. De fapt tot timpul cand merg simt cum ma incarc. Am nevoie de asa ceva. Dar o sora mai infocata ma intreaba de bebe. Ce sa-i spun si ei? Ocolesc putin raspunsul si incerc sa-mi ascund lacrimile care vor s-o ia la vale. Of, parca s-au inteles oamenii astia.
7 martie 2004
Duminica iesim in oras. E ritualul nostru. Mergem la film ,in parc, la pizza. Ok, accept invitatia. Dar fara chef. Filmul a fost bun, plimbarea m-a recreat, sotul ma alinta, dar nimic nu mai e la fel. La pizza, incepe iar discutia. Parca putea sa se termine ziua cu bine.
8 martie 2004
Ziua Femeii. Ca daca ma gandesc ca e Ziua Mamei, iar ma apuca plansul. Sotul meu nu stie niciodata ce sa-mi ia cadou si atunci ma intreaba ce-mi doresc. Macar asa sunt intotdeauna multumita de ce primesc. Merg singura in oras sa ma cadorisesc cu ceva. Chiar incepuse sa-mi placa. Niste baieti ne dau flori. Ce simpatici. Suna telefonul. Cred ca mai bine nu as fi raspuns. Sotul meu se certase cu fosta si imi spune ca el a hotarat sa nu lase copilul sa plece cu ea. Va ramane si-l vom creste noi. Nu zic nimic. Dar sigur ca el a stricat aceasta zi la amandoua femeile pe care le-a iubit. Ce mai 8 martie! De fapt e o zi ca toate celelalte.
9 martie 2004
Imi vine totusi ciclu. Chiar sparam sa nu mai vina, dat fiind faptul ca intarziase 3 zile. Sun la cabinetul ginecologic. Asa a ramas vorba ca ma programeaza in prima zi de ciclu pentru histerografie.
Sunt speriata, indurerata. Scriu pe forum subiectul „Aveti niste sperante de imprumut”. Primesc cateva, dar cu imprumut, cum le cerusem. In cele din urma adminul arunca subiectul meu la gunoi. E mai bine acolo. Sunt furioasa si ma cert cu ei. Chiar imi dau demisia. Poate au si ei dreptatea lor, chiar si asa subiectiva. Dar nu sunt in stare sa mai suport si asta, la atatea suferinti adunate. Adorm plangand…
10 martie 2004
Citesc ceva pe forum despre histerscopie, histerografie… Nu sunt prea lamurita. Trebuie sa mai ies si din casa. Ma intalnesc cu o prietena care imi recomandase acest cabinet ginecologic. Imi spune ca ea a facut histerografie. Imi da si ceva detalii inspaimantatoare. Uneori e de ajuns sa ceri niste informatii ca sa le primesti, dar mai bine sa nu le ceri…
11 martie 2004
Ma enervez din orice. Sotul meu zicea tot timpul ca sunt asa de linistita. Deh, s-o inselat si in privinta asta. Nu ma simt bine in pielea mea. Dar se pare ca nu pielea e de vina. Citesc si ma rog. Nu inteleg de ce nu simt sa-mi foloseasca nici asta la nimic. Si nici lacrimile. M-am saturat si de plans…
13 martie 2004
Mergem la socrii mei. Vine si fratele sotului meu cu copiii. Niste bomboane de copii. De altfel sunt singurii care nu ma fac sa sufar ca eu nu am inca. Inca… Dar poate niciodata…
E o zi frumoasa cu familia, dar sfarsesc prin a ma certa cu socrul, care da semne ca ar regreta-o pe fosta lui nora. Plecam suparati acasa. Oare chiar sunt in concurenta cu dansa?
14 martie 2004
Mergem la padure noi trei: eu, sotul si catelul. Catelul e mic, dulce si jucaus. Eu l-am crescut de mic. Era asa de mic, de-l puteam duce in buzunar la medicul veterinar. Da, am crescut catei… Nu puteam si eu sa cresc copii? Rau m-au educat ai mei sa nu fac copii din flori (in afara casatoriei). Cine m-o fi pus sa-i ascult. La ce mi-a ajutat viata asta cinstita pe care am dus-o?
15 martie 2004
Ziua cea mare, merg la ginecolog. Sperante mea e ca mi-a spus la ultimul control ca in perioada fertila, cand am mers eu, endometrul e in mod normal mai gros. Deci se poate ca acum sa fie uterul altfel? Pot sa sper?
Dar mi-e ingrozitor de frica. Oare ce-o sa-mi faca? Si ce-o sa-mi spuna? Ma tem de durerea fizica, si de durerea sufleteasca. Oare care doare mai tare? Nici eu nu mai stiu.
Da, am un fibrom de 7cm. Cat?! De ce? De unde? Ce inseamna asta? A, si cum nu asta e scopul histerografiei, ma gandesc ce-o sa-mi mai zica in urmatorul moment despre trompe. Zice el ceva, ca-s bine, forteaza colul care era inchis, durerea e surda, dar totusi „mi se taie filmul”, imi revin fiindca asisteanta imi da palma blande si ma spala pe fata cu apa rece. Mi-e sete, zic. Primesc putina apa, dar nu ajuta. Durerea din suflet nu trece cu apa. Fie ea si rece.
Plec acasa cu reteta in mana, socata, indurerata. Ma doare tot corpul. Oare ce mi-o fi facut acolo? Iau calmante si adorm plangand… Cred ca asa va fi de acum incolo viata mea.
16 martie 2004
Sangerez si am niste dureri groaznice. Nici nu mai stiu ce ma doare. Iau un calman. Mai iau unul. Nu ma pot ridica din pat. Nu pot sa mananc. De la calmante sunt ametita. Abia ajung la baie. Da, tot sangerez. Oare e normal?
17 martie 2004
Ma trezesc cu sange pe fata de perna. Nu inteleg de unde e? Din nas. Din gura. Nu-mi dau seama. Durerile continua. Si sangerarea. E chiar mai rau. Oare ce mi-o fi facut? Daca se infecteaza colul? Sun la cabinet plangand. Isi da seama dupa voca, imi da alt tratament, cu antibiotice mai puernice.
18 martie 2004
Sangerarea pare sa treaca. Nu de tot, dar nu mai frecventez baia asa de des, pentru schimbat. Scriu pe forum, nu ma las. Dc e singura mea bucurie. Durerea insa a crescut. Oare de ce? Cert e ca nu-mi da pace sa stau pe scaun sa scriu la calculator. Nu-i nimic, iau tastatura in pat si stau pe o parte. Scriu cu atentie pentru ce monitorul e departe de mine si nu vreau sa gresesc. Scriu la „In fiecare zi cu Dumnezeu”. Tot scriind la subiectul asta am si citit mai mult si m-am si rugat mai mult. Vezi cum lucreaza Dumnezeu in diferite feluri…
19 martie 2004
Parca ma simt mai bine. O prietena ma viziteaza si sotia soferului nostru ma roaga sa stau cu copilul pana merge sa-i caute o bicicleta de Pasti, sa n-o vada cel mic atunci cand o cumpara. Ma bucur. Si eu si cainele. Iesim pe dealul din apropierea casei mele. Ne zbenguim. Parca mi-e mai bine. Primesc multi pupici de la cel mic. Si el e un copil infiat. Cineva il intreaba in parc daca eu sunt mama si el zice ca da. Ce-o fi in mintea lui? Ne intoarcem acasa. Incep sa ma simt tot mai rau. Zbenguiala mi-o trebuit… Sun la doctor. Zice ca ma asteapta. De ce? Sa ma sperie iara? Si bineinteles ca asta si face. Ma cauta, zice ca e reactia fibromului la presiunea substantei pentru histero, imi da tratament. Aha, si-mi mai da niste explicatii depre problema mea. Si mai nasoale. Oricum tot nu inteleg. Mai bine se abtinea. A, da, eu i le cerusem. Dar le vroiam mai… optimiste. Ma gandesc sa ma sinucid… Hmmm….
Le scriu fetelor pe forum si le cer ajutorul. „Bine este sa astepti in tacere ajutorul Domnului” a fost mereu citatul meu de baza. Dar azi aproape ca nu-l mai inteleg. Adica ii inteleg esenta, dar nu mai da roade in sufletul meu indurerat. Si nerabdator.
20 martie 2004
Nu mai merg la biserica. Parca totul e in defavoarea mea. Simt ca mi-am pierdut timpul degeaba, ca am trait degeaba. Oare de cand gazduiesc in corpul meu mutantul ala? Ma simt scarbita de mine. Sotul incearca sa ma faca sa inteleg ca el ma iubeste. Prea tarziu… El nu are nici o vina. Dar eu ce vina am?
Seara iesim la pizza. Of, pizza asta oare nu se poate manca daca nu discutam subiecte tensionate. Dar gasim totusi rezolvarea lor. Parca da semne sa fie de acord cu adoptia. Inghit pizza cu tot cu lacrimi. Nu chiar de fericire, dar… de speranta.
Ajungem acasa. Nu mai plang in fata lui. Cand nu mai pot, merg in baie si plangand ma rog Domnului. Imi amintesc: „bine este sa astepti in tecere ajutorul Domnului”. Da, „bine”, dar tare greu! O sa vina candva si solutia. Asta stiu sigur. Sa-mi de Dumnezeu putere s-o si accept.
Seara caut pe net. Gasesc „embolizarea”. Dar stai, asta e o solutie! Salvez fisierele. O sa le „rumeg” candva.
21 martie 2004
Sotul meu m-a trezit cu sarutari. Cum sa nu incepi o zi minunata in felul asta? Dar, de fapt asa ma trezeste in fiecare dimineata. Mergem la piata, suntem impreuna, cumparam cele necesare, si niste flori frumoase pentru mine. Dar ma simt foarte obosita si inca ma doare burta si spatele. Sotul zice ca ma doare spatele de la atatea medicamente, fiindca rinichii sunt suprasolicitati. Nu mai iau medicamentele. Ajunsi acasa, eu as avea nevoie de putina odihna. Dar barbatul meu e mereu un tip energic si ma da gata de cele mai multe ori. Se apuca de aspirat. Nu ii place ceva si comenteaza. Ma enervez. Nu stiu exact de ce, nu-i felul meu. Dar ma simt ranita. De parca eu nu as mai fi in stare de nimic. Plec in cealalta camera si ma incui acolo. El vine si bate la usa. De ce sa-i deschid? Daca vroiam sa stau cu el nu fugeam aici. Sunt victima propriilor mele subestimari. Ma simt fara valoare. Oare sotul meu nu merita o nevasta mai buna? Nu pot trai asa! Ma gandesc sa ma sinucid… Imi plang de mama focului durerea.
In cele din urma deschid usa si ma impaca, imi spune ca ma iubeste, ca sunt totul pentru el, ca m-ar fi iubit si daca ar fi stiut de la inceputul prieteniei noastre ca nu va avea copii cu mine.
Ma simt ciudat. Parca nu mai sunt eu. M-am inchis in carapacea mea si nici cu dragaleli lui nu mai poate ajunge acolo. Dar aproape ca m-am obisnuit cu starea asta de incertitudine. La fel ca si cu durerea persitenta de burta.
Seara citesc despre „embolizare” mai detaliat. Aflu unde se face, in ce consta, iau numere de telefon. O sa sun candva pentru o programare. De fapt eu am intrebat la cabinetul ginecologic unde am mers, dar mi s-a spus ca fibromul meu e prea mare si solutia e numai histerectomia (ih).
22 martie 2004
Ma trezesc uimita: nu ma mai doare burta. Oare acum am sa simt lipsa dureri aleia nesuferite? Caut in fodere numarul de la clinica de Angiografie. Sun, aflu numarul de mobil al doctorului, vorbesc cu el, si-mi da sperante. Sperante? Sperante pentru mine? Poate chiar joi ma interneaza. Joia asta? Asa repede? Inchid telefonul uimita de rapiditatea cu care mi-a raspuns Dumnezeu.
Ma plec pe genunchi si Ii multumesc plangand. Acum nu mai trebuie decat sa astept si sa sper. O, Doamne si mi-ai raspuns atat de curand.
23 martie 2004
Doctorul mi-a spus sa-l suni miercuri. Dar eu il sun totusi si azi, sa vada ca sunt hotarata. Zice sa revin maine. Merg in oras sa-mi cumpar camasi de noapte pt spital. Acum am siguranta si trebuie sa fiu pregatita. Ma interesez de trenuri. Ma pregatesc psihic, imi aranjez chiar intalniri cu cineva de pe forum. Astept pana maine. Si ii tot multumesc Domnului pt minunea Lui. E o minune! Sunt hotarata!
24 martie 2004
Sun la doctor, si aflu ca maine dimineta sunt pe mana lui. Doamne, iti multumesc! Pregatesc cele necesare, cumpar bilet, sunt asa de agitata. Si asa de fericita. Sunt salvata! Sunt salvata! Seara plecam, ca sa ajungem dimineata. Dar cine poate dormi? Mai ales pe tren. Stau si ma gandesc la cum au decurs lucrurile. Exact azi e o luna de chin si deznadejde. Ma cutremur…eu citisem ceva despre embolizare acum o luna pe net. Dar nu aveam date concrete. Oare de ce nu am cautat pe google dupa embolizare? Poate chinul meu s-ar fi terminat mai repede. Cred ca asta a fost voia Domnului, incercarea mea. Ce rusine, nu prea am trecut-o cu bine.
24 martie 2004
Sunt asa de emotionata! Mergem la hotel, se cazeaza sotul meu, ma pregatesc si plecam cu un taxi spre spital. Eu nu ma fost niciodata internata. Parca nu mai sunt aici. Sunt speriata si ma tot gandesc la ce mi-au scris fetele pe forum. Totul decurge bine, medicul e un om minunat, urmeaza analize, intrebari, internare, la ora 14 embolizarea. Frica, lacrimi. Nu, durere, nu. Doar mi s-a spus ca nu doare, dar tot frica asta. Nu incetez sa-I multumesc Domnului. Sunt salvata de acum!
26 martie 2004
Azi voi pleca acasa. Totul a fost asa de rapid. Asa de usor. Oh, daca stiam… De azi ma simt o femeie noua. Stiu ca am de asteptat sa vedem evolutia embolizarii, dar de acum nu poate decat sa fie bine. Suferinta mea a durat 1 luna. Domnul mi-a raspuns dupa o luna! Viata mea s-a schimbat. De acum nu poate fi decat BINE!