Intre zambet si suspin

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Raspunsuri - Pagina 17

Arhistefy spune:

Cine are parinti, pe pamant nu in gand,
Mai aude si-n somn ochii lumii plangand.

Ca am fost, ca n-am fost, ori ca suntem cuminti,
Astazi, imbatranind, ne e dor de parinti.

Ce parinti? Niste oameni ce nu mai au loc
De atatia copii si de-atat nenoroc.

Niste cruci, inca vii, respirand tot mai greu,
Sunt parintii acestia ce ofteaza mereu.

Ce parinti? Niste oameni, acolo, si ei,
Care stiu dureros ce e suta de lei.

De sunt tineri sau nu, dupa actele lor,
Nu conteaza deloc, ei albira de dor.

Sa le fie copilul c-o treapta mai domn,
Cata munca in plus, si ce chin, cat nesomn!

Chiar acuma, cand scriu, ca si cand as urla,
Eu ii stiu si ii simt, patimind undeva.

Ne-amintim, si de ei, dupa lungi saptamani,
Fii batrani ce santem, cu parintii batrani.

Daca lemne si-au luat, daca oasele-i dor,
Daca nu au murit, tristi in casele lor...

Intre ei si copii e-o prasila de caini,
Si e umbra de plumb a preazilnicei paini.

Cine are parinti, pe pamant nu in gand,
Mai aude si-n somn ochii lumii plangand.

Ca din toate, ce sunt, cel mai greu e sa fii
Nu copil de parinti, ci parinte de fii.

Ochii lumii plangand, lacrimi multe s-au plans,
Insa, pentru potop, inca nu-i de ajuns.

Mai avem noi parinti? Mai au dansii copii?
Pe pamantul de cruci, numai om sa nu fii.

Umiliti de nevoi si cu capul plecat,
Intr-un biet orasel, intr-o zare de sat

Mai asteapta si-acum semne de la stramosi
Sau scrisori de la fii, cum c-ar fi norocosi.

Si, ca niste stafii, ies arare la porti,
Despre noi povestind, ca de mosii lor morti.

Cine are parinti inca nu e pierdut,
Cine are parinti are inca trecut.

Ne-au facut, ne-au crescut, ne-au adus pana-aci,
Unde avem si noi insine-ai nostri copii.

Enervanti pot parea, cand n-ai ce sa-i mai rogi,
Si, in genere, sunt si nitel pisalogi.

Ba nu vad, ba n-aud, ba fac pasii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult sa le spui si explici.

Cocosati, cocarjati, intr-un ritm infernal,
Te intreaba de stii pe vreun sef de spital.

Nu-i asa ca te-apuca o mila de tot,
Mai cu seama de faptul ca ei nu mai pot?

Ca povara ii simti si ei stiu ca-i asa
Si se uita la tine ca si cand te-ar ruga.

Mai avem, mai avem scurta vreme de dus
Pe constiinte povara acestui apus.

Si pe urma vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor imputina cei ce n-au si ne cer.

Iar candva vom incepe si noi a simti
Ca povara suntem, pentru-ai nostri copii.

Si abia intr-un trist si departe tarziu,
Cand vom sti disperati vesti, ce azi nu se stiu

Vom pricepe de ce fiii uita curand,
Si nu vad nici un ochi de pe lume plangand.

Si de ce inca nu e potop pe cuprins,
Desi ploua mereu, desi pururi a nins,

Desi lumea in care parinti am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduita de plans.

Repetabila povara-Adrian Paunescu

Nu te teme de ziua de maine, Dumnezeu este deja acolo.

Cu drag,
Mihaela