Intre zambet si suspin
Raspunsuri - Pagina 16
Irimell spune:
"Exista o lege: atunci cand se produce un gol intr-un loc, apare imediat ceva care sa il umple. Aceasta lege fizica are de asemenea o aplicatie in viata spirituala. Care? Cand dai, primesti. Cand ajungeti sa va goliti rezervoarele voastre interioare oferindu-va iubirea si urarile de bine tuturor creaturilor, apare imediat ceva din inalt care vi le umple.
Deci, iubiti si veti fi iubiti. Dati si vi se va da. Dati chiar si ceea ce va lipseste si il veti obtine. Vreti sa fiti luminati si nu stiti cum sa atrageti lumina? Ei bine, este foarte simplu: luminati-l voi insiva pe acela care are mai putina lumina decat voi si veti fi luminati. Fiindca in acel moment un altul care poseda mai multa lumina va veni sa va ofere din lumina sa."
rachel owen spune:
2 FRUNZE
Intr-un copac
Doua frunze
Si-au spus
Te iubesc!
Pareau gemene,
Cu surasul lor de copil,
Si-ar fi vrut
Sa se sarute.
Dar vantul nu le lasa
Atunci una dintre ele
S-a desprins
Alunecand in jos
Doar sa sarute
Umbra celeilalte!
Dumnezeu să te țină în palma mâinii Sale, iar îngerii să te îndrume mereu.
rachel owen spune:
In fiecare dimineata cand te trezesti , aminteste-ti
Sa razi mai mult si des,
Sa castigi respectul oamenilor inteligenti si afectiunea copiilor.
Sa obtii aprecierea criticilor corecti si sa induri tradarea prietenilor ipocriti.
Sa apreciezi ceea ce este frumos si sa descoperi ceea ce este bun in fiecare.
Sa faci astfel ca macar sufletul tau sa stie ce inseamana dragostea pentru ca traiesti tu...
Sa lasi in urma ta o lume un pic mai buna ...
Dumnezeu să te tină în palma mâinii Sale, iar îngerii să te îndrume mereu.
rachel owen spune:
Avem timp pentru toate. Să dormim, să alergăm în dreapta si-n stânga, să regretăm c-am gresit si să gresim din nou, să-i judecam pe altii si să ne absolvim pe noi însine, avem timp să citim si să scriem, să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris, avem timp să facem proiecte si să nu le respectăm, avem timp să ne facem iluzii si să răscolim prin cenusa lor mai târziu. Avem timp pentru ambitii si boli, să învinovătim destinul si amănuntele, avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare, avem timp să ne alungam întrebările, să amânăm răspunsurile, avem timp să sfărâmăm un vis si să-l reinventăm, avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem, avem timp să primim lectii si să le uităm după-aceea, avem timp să primim daruri si să nu le întelegem. Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putină tandrete.
Când să facem si asta, murim.
Dumnezeu să te tină în palma mâinii Sale, iar îngerii să te îndrume mereu.
Milia spune:
Rachel, e minunat ceea ce scrii, eu citesc in fiecare zi, chiar daca nu postez! 
rachel owen spune:
Dacă cineva ti-ar da câte 10 bani pentru fiecare cuvânt frumos spus cuiva si ti-ar cere înapoi câte 5 bani pentru fiecare cuvânt urât spus, ce ai fi: om bogat sau ... sărântoc?
Dumnezeu să te tină în palma mâinii Sale, iar îngerii să te îndrume mereu.
Arhistefy spune:
Beniamin se trezi. Din bucătărie răzbăteau voci gălăgioase. Mama si tata se certau iarăsi. Lucrurile continuau asa de săptămâni. Beniamin nu întelegea deloc de ce părintii lui nu se mai suportau. Când era în aceeasi încăpere cu ei, acestia se purtau de parcă totul ar fost în ordine. Însă copilul simtea că lucrurile nu stăteau de loc asa. În fond, acum mergea deja la scoală nu mai era un prostănac. De ce oare erau atât de răi unul cu celălalt? Uneori se întreba dacă nu cumva totul era din cauza lui. Era adevărat că mai era si neascultător. Uita de multe ori să facă ceea ce i se ceruse; camera lui era mai întotdeauna în dezordine si tot zăbovea până să pornească spre scoală. Pentru toate astea mama desigur se necăjea. Beniamin se temea că părintii lui se vor despărti. În fond, cam la fel se petrecuseră lucrurile si cu Marc. Marc era prietenul lui. El îsi vedea tatăl doar la două săptămâni. Beniamin nu putea să-si imagineze o asemenea viată! Îsi iubea tatăl. Când acesta nu venea prea obosit de la serviciu, se juca prin toată casa, cu el si cu Miriam, surioara mai mică. Ce frumos se mai distrau! În ultima vreme însă abia dacă se mai jucau împreună. Tata era cel mai adesea într-o proastă dispozitie, astfel că-i certa pentru orice nimic. Miriam plângea foarte tare si se necăjeau toti.
Cu toate că Beniamin îsi trăsese pătura peste cap, continua să-l audă pe tatăl său tipând si pe mama izbucnind în hohote de plâns. Dacă ar înceta totusi odată! Aseară, înainte de culcare, Beniamin se rugase lângă pat. Bunicul îi povestise că putea sta de vorbă oricând voia cu Dumnezeu. Îi spusese si că Dumnezeu îi cunoaste pe toti oamenii si-i iubeste. El este minunat si puternic. Beniamin ascultase cu ochii mari. "Este mai puternic chiar decât tati?", întrebase el. "Mult mai puternic", îi răspunsese bunicul, "iar cine se încrede în El, pe acela îl ajută." Beniamin crezuse cuvintele bătrânului. De când murise bunica, acesta trăia singur într-o căsută la marginea orasului. Din familia bătrânului mai făceau parte Bello, câinele, si Molli, motanul. Lui Beniamin îi plăcea mult să locuiască la bunic. Nimeni nu stia să spună povesti atât de minunate. În plus, el avea aproape întotdeauna timp la dispozitie. Când îl ruga Beniamin, îsi aranja cu grijă fotoliul, îsi punea ochelarii pe nas si lua vechea Biblie pentru copii din raft. Bello se întindea la picioarele bunicului si Moli torcea pe pervazul ferestrei. Bunicul povestea despre Domnul Isus, cum îi făcea pe orbi să vadă, pe bolnavi sănătosi si pe oamenii tristi fericiti.
De toate acestea îsi amintise Beniamin ieri seară, când îi auzise iarăsi pe părinti certându-se. Isus putea face ceva ca ei să se înteleagă din nou!
De ce oare Isus nu-l ascultase? Beniamin plângea încetisor. Chiar si aici sub pătură îi auzea pe părinti cum se certau. Nu mai putea suporta. "Vreau sa merg la bunicul", sopti el si sări hotărât din pat. Îsi trase rapid pantalonii în picioare si pulovărul peste cap. Nici o clipă nu se gândi că peste o oră trebuia să plece la scoală. Beniamin nu voia decât să ajungă la bunic. Acesta trebuia să stie de ce Dumnezeu nu-l ascultase rugăciunea.
Beniamin îsi sterse cu dosul palmei lacrimile de pe obraz. Deschise fereastra dormitorului său si aruncă o privire scrutătoare în jos. Nu era prima oară când cobora pe tufa de soc. Reusi si de data asta fără nici o problemă. Afară era încă semiîntuneric. Pe stradă însă era deja un trafic intens. Abia acum Beniamin îsi dădu seama că uitase să-si ia geaca. Era rece, asa că începu să alerge mai repede. De ce oare în dimineața asta toate semafoarele indicau culoarea rosie? Beniamin nu lua în seamă privirile mirate ale trecătorilor, când trecea în goană pe lângă ei, îmbrăcat subtire ca într-o zi călduroasă de primăvară. Pentru el era important doar că, cu cât se afla mai departe de tipetele părintilor lui, cu atât se simtea mai bine.
Cu toate că semaforul trecuse de pe verde pe rosu, Beniamin sări în stradă. Două faruri se apropiau de el ca niste ochi uriasi. Scrâsniră niste frâne si apoi se întunecă totul în jurul lui Beniamin.
Abia când lumina diminetii pătrunse difuz în cameră, Beniamin se trezi din starea de inconstientă. Clipi din ochi. Unde se afla? Camera asta albă cu patul înalt în care se găsea el, îi era complet străină. Ah, da, dorise să meargă la bunicul...
Beniamin oftă. Când deschise larg ochii, i se păru că visează. La căpătâiul lui se găseau părintii. Mami plângea. Tati o tinea în brate si-i vorbea plin de dragoste, încercând s-o consoleze. Când observară că Beniamin se trezise, îl priviră plini de fericire.
"Asadar, totusi m-a ascultat", suspină Beniamin satisfăcut si adormi imediat din nou. Părintii se priviră întrebător, dar n-aveau nici o idee despre ce anume vorbea micutul lor.
Bunicul însă ar fi stiut.
Nu te teme de ziua de maine, Dumnezeu este deja acolo.
Cu drag,
Mihaela
Arhistefy spune:
O fetită avea o păpusă frumoasă la care tinea foarte mult. Îi plăcea să stea cu ea de vorbă si o scotea adesea la plimbare.
Într-o zi fetita îsi puse păpusa în cărucior si iesi cu ea în stradă. Deodată apăru în cale o altă fetită cu o păpusă de cârpă în brate. Purta o rochită veche si spălăcită si avea o înfătisare sărăcăcioasă. Prima fetită îsi privi frumoasa păpusă si zise:
"Odorul meu, mă bucur din suflet că nu esti ca păpusa asta de cârpă, urâtă si nespălată".
Dar fetita săracă îsi iubea si ea păpusica. Ea îi tot vorbea si o dădăcea, tinând-o în brate, pentru că nu avea un cărucior frumos pentru dânsa.
De după colt apăru deodată un camion în plină viteză. Fetitele săriră într-o parte si cea săracă scăpă jos păpusa de cârpă. Rotile camionului o striviră pe loc sub ochii înspăimântati ale celor două copile. Fetita săracă se plecă peste păpusica ei si izbucni într-un plâns amar, privind la cârpa strivită în noroi. Comoara ei pierise sub rotile camionului. Ce să facă ea acum? Cu cine să se joace?
Văzând-o singură si nemângâiată, fetita cu păpusa cea frumoasă se apropie de dânsa si-i puse mâna pe umăr, căutând să o mângâie. Dar sărmana fetită plângea tot mai amarnic. Atunci noua ei prietenă îi întinse păpusa ei si-i spuse: "Ia-o, ti-o dăruiesc. E cea mai frumoasă păpusă! Vei fi fericită cu dânsa". Ea îsi îmbrătisă si-si sărută pentru ultima oară păpusa si o întinse fetitei înlăcrămate, căreia nu-i venea să-si creadă ochilor. "Cum, mi-o dăruiesti mie? Nu-mi vine să cred!" exclamă ea, dar noua ei prietenă se repezi într-un suflet acasă, ca nu cumva între timp să se răzgândească.
Ajungând în prag, ea se aseză si-si privi cu amărăciune căruciorul gol. La etajul cel mai de sus al clădirii vecine locuia o bătrână. Ea asistase la întreaga scenă petrecută sub ferestrele ei si devenise astfel martora întâmplătoare a acestei emotionante istorii.
Peste câteva zile ea veni cu o cutie mare în brate si sună la usa casei unde locuia fetita ce-si dăruise păpusa.
Mama fetitei deschise usa si vecina îi întinse cutia, spunându-i că a adus o păpusă frumoasă pentru fetita ce-si dăruise păpusa iubită unui alt copil. Mama îsi chemă fiica, îi explică motivul vizitei acelei femei si-i arătă cutia. Fetita o deschise. Noua păpusă era mult mai frumoasă decât cea veche. Fetita era fericită si repeta mereu că nu vecina, ci Dumnezeu îi trimisese păpusa. Mama îi împărtăsea părerea, pentru că o învăta de mică să fie mărinimoasă si să aibă grijă de cei săraci. Ea îsi vedea acum roadele povetelor si-si tot stergea ochii, râzând si plângând deopotrivă, sărutându-si fetita si multumindu-i lui Dumnezeu si bunei vecine.
Nu te teme de ziua de maine, Dumnezeu este deja acolo.
Cu drag,
Mihaela
Arhistefy spune:
Un mare latifundiar din Irlanda, în acelasi timp un crestin devotat, a tinut o predică oamenilor care lucrau pe mosia lui. Aceasta a fost foarte originală și impresionantă.Intr-una din zile, el puse niste afise în locurile principale ale domeniilor sale cu următorul text: Lunea viitoare între orele 10 - 12 mă voi afla în biroul vilei mele de la tară.
În timpul acesta sunt hotărît să achit toate datoriile pe care muncitorii de pe mosia mea le au. Aduceti cu dumneavoastră toate conturile neachitate".
Zile la rînd acest anunt a fost un subiect de comentarii pentru muncitori. Peste tot se vorbea de această ofertă neobisnuită. Unii o socoteau drept o propunere neinspirată, naivă. Altii ziceau aici este ceva la mijloc", altii erau de părere că mosierul ar fi înnebunit de-a binelea, căci cine a mai auzit vreodată, ca un om cu o judecată sănătoasă să facă asemenea oferte de binefacere.
Când sosi ziua stabilită, nenumărati oameni se îndreptau spre biroul mosierului. Iar cînd se făcuse ora 10 în fata biroului era adunată o adevărată multime de oameni. Exact după un minut, latifundiarul împreună cu secretarul său sosesc cu masina si, fără a scoate vreun cuvînt, intră în birou după care închid ușa. Oamenii de afară încep o discutie aprinsă: Să fie ceva la mijloc, sau nu? Să fi luat în serios anuntul, sau vrea să-si bată joc de noi? Poate că vrea să-i ducă de nas si să-i umilească numai pe aceia care în mod cinstit îsi vor prezenta datoriile". Altii, la rîndul lor, amintesc că semnătura lui proprie se află sub anunt. Desigur că nu va abuza de propriul său nume ca să se facă nedemn de încredere pentru totdeauna.
În felul acesta se scurge o oră întreagă, fără ca măcar un singur om să fi intrat pentru a-si prezenta conturile neachitate. Iar cînd vreunul sfătuia pe un altul ca totusi să încerce să intre, acesta primea răspunsul: Eu nu am asa mari datorii ca tine... Eu n-am nevoie...încearcă tu mai întîi..." Si așa se scurgea timpul pretios...
În cele din urmă se făcuse ora 11.30, cand o pereche de oameni vîrstnici care locuiau la hotarul cel mai îndepărtat al mosiei se apropie de biroul mosierului. Bătrînul tinea în mînă o legăturică de conturi si facturi. Cu vocea tremurandă el întrebă pe un oarecare: Este adevărat, vecine, că mosierul plăteste toate conturile celor ce vin acum la el?" Dar răspunsul dispretuitor sună: Eu cred că totul este numai o sarlatanie!" Cînd cei doi bătrani au auzit aceste vorbe, li s-au umezit ochii de lacrimi, iar femeia zise ca pentru sine: Si noi credeam că este adevărat, ne bucuram că putem muri fără datorii".
S-au întors să plece necăjiti, cînd cineva le strigă: încă n-a încercat nici unul. De ce nu mergeti înăuntru?" Atunci îl iau pe mosier pe cuvînt si cu sfială deschid usa si intră în birou. Acolo li se spune: Bun venit". Ca răspuns la întrebările îngrijorate, dacă anuntul este adevărat, secretarul răspunse: Credeti dumneavoastră că domnul mosier v-ar putea însela? Dati-mi toate conturile neplătite!" Ei le-au prezentat pe toate. Sumele au fost adunate la un loc și primesc un cec semnat de mosier.
Cu inima săltînd de bucurie, ei vor să părăsească biroul: Vă rog să mai rămîneți aici încă putină vreme, pană ce biroul se va închide la ora 12". La care ei răspund că afară asteaptă multi să li se spună că oferta este adevărată. Mosierul însă rămîne la hotărîrea sa si spune: Dumneavoastră m-ati crezut pe cuvînt si ati intrat. Si cei de afară trebuiau să facă acelasi lucru, dacă voiau să le fie plătite datoriile". Asa treceau pretioasele minute... Multimea de afară se uita nelinistită spre usă. Nici unul nu îndrăznise să apese pe clanta usii si să intre, cum au făcut cei doi bătrîni. In fine, la ora 12 fix, perechea de bătrîni iese afară cu fetele radiind de bucurie. Si-a tinut cuvîntul?", întrebă multimea pe cei doi. Da, uitati-vă, aici este cecul pretios ca aurul curat!" De ce n-ati venit imediat afară, ca să ne spuneți si nouă?" Mosierul ne-a rugat să asteptăm înăuntru, pentru că si voi trebuia să-l credeti pe cuvînt si să intrati tot asa cum am intrat si noi".
Scurt timp după aceea, iese si mosierul urmat de secretarul său si se grăbesc spre automobil. Ei sunt asaltati de către multime, oamenii întind spre ei conturile neachitate. Unii strigă nerăbdători: Nu vreti să ne achitati si nouă datoriile, cum ati făcut cu cei doi?" Dar în timp ce mosierul se urcă în masină, se mai întoarse o dată spre oameni și spuse: Acuma este prea tarziu. Ati avut prilejul si suficient timp. Eu v-as fi achitat toate datoriile voastre, însă voi nu m-ati crezut".
Apoi foloseste ocazia pentru a compara evenimentele din dimineata aceea cu modul în care oamenii nesocotesc oferta lui Dumnezeu, și anume, de-a li se ierta păcatele, dacă încearcă să găsească refugiu în Isus Cristos Cel răstignit și înviat. Da, Isus este singurul Domn și Mîntuitor care poate să plătească si să steargă păcatele omenirii.
Cred că oamenii mosierului au înțeles oferta atît de sugestivă.
Este cu atat mai grav cînd tu nu te încrezi în cuvîntul Lui și dispretuiesti oferta Lui; sau cînd critici Cuvîntul Său, sau nu vrei să crezi că Biblia este Cuvîntul lui Dumnezeu, pentru că aceasta te incomodează. Isus Cristos vorbeste despre astfel de oameni: V-am spus... si nu credeti" (Ev. Ioan 10:25). Ce tristă constatare, care-i priveste pe toti scepticii, pe toti criticii si tăgăduitorii lui Dumnezeu, însă si pe cei nepăsători deopotrivă. Nu credeti!" - Crezi tu Cuvîntul Său?
Nu te teme de ziua de maine, Dumnezeu este deja acolo.
Cu drag,
Mihaela
Arhistefy spune:
Familia este modelul ceresc de unitate in diversitate.
Familia este locul unde mastile cad si fiecare este ceea ce este.
Familia este mormantul egoismului.
Familia este locul unde traim unii pentru altii, unul pentru toti si toti pentru unul.
Familia e o celula vie, unde fiecare contribuie la o noua identitate a intregului.
Familia e locul unde fiecare primeste darul vietii si unde viata umana este pretioasa de la conceptie pana la moarte. Suntem nascuti prin durere si ridicati prin educatia primita in familie.
Familia este locul unde cazi, te ridici si planuiesti din nou. Este locul unde se primeste har si toti au harul pe buzele lor.
Familia este uneori un spital cu suferinta si moarte, dar si locul unde se intretine sanatatea.
Familia este locul unde fiecare isi are drepturile si indatoririle lui, unde se stabilesc prioritatile in folosirea timpului, a talentelor si a valorilor.
Ce inseamna familia?
Inseamna egalitate desavarsita, inseamna respect, realitate, adevar si bunatate, inseamna o zi de odihna continua in inima.
Inseamna sacrificiu in iubire.
Nu te teme de ziua de maine, Dumnezeu este deja acolo.
Cu drag,
Mihaela