E tirziu...

...am intrat pe net sa caut un nume, Simona Tivadar, am auzit-o la TV si lacrimile mi-au innecat ochii. E medic nutritionist, nu psiholog si nici ginecolog...asadar fara legatura cu acest topic al forumului! Si totusi aveti rabdare, ascultati-ma si pe mine! am nevoie sa stiu ca cineva, chiar si in treacat, imi va citi rindurile.
Va retin putin din timpul in care aruncati o privire pe site "sa vedeti ce mai e nou", poate la sfirsit vezi spune "inca cineva fara somn, care cauta consolare! Nimic nou!".
De ce am ales sa scriu aici? pentru ca ceea ce ne uneste pe noi e poate singura realizare ce ne lipseste! E ceea ce nu ne-am gindit vreodata ca ni se poate intimpla. E lucrul cel mai simplu din lume(oare?) pe care corpul nostru ni-l refuza! Cit am fost mica si in adolescenta am invatat ca trebuie sa imi strunesc mintea, de citiva ani mi-am dat seama ca mintea mea trebuie sa imi struneasca trupul!
Azi a fost inca o zi in care am fost "bombardata" cu "secvente de viata". Am vrut sa va scriu despre aceasta doamna si mi-am oprit privirea peste subiectul "Sperante", am mers la sfirsitul paginilor de felicitari pentru a le adauga pe ale mele, era prima data(nu ma judecati gresit) cind am vrut sa fac asta! si...stupoare! nu mai exista motiv de bucurie! Am vrut sa inchei ziua cu speranta si...
Si eu sper ca 2004 sa fie altfel, anii bisecti mi-au fost favorabili... sau poate vreau sa ma agat de un pai, e dreptul meu si nu supar pe nimeni!
Si totusi, care e subiectul? veti intreba!
In martie sint programata pentru laparoscopie, speram din tot sufletul sa nu o fac! Nici nu stiu daca are un scop fff bine definit sau intra la capitolul "sa o fac si pe-asta". O sa ziceti nimic mai simplu! Asa am zis si eu cind m-am hotarit! Dar eu sint la nici 2 ani de la o opertie clasica pentru fibrom si am vazut fetele cu laparoscopie, nu erau prea zburdalnice! etapele de pregatire si cele postoperatorii sint aceleasi, numai ca acestea din urma sint de durata mai scurta si, nu imi vor lasa aceasi cicatrice urita pe care o am de la operatia anterioara.
Problema mea principala sint trompele! ba infundate, ba filiforme, ba afectate de o anexita fara rezolvare in cazul meu! Poate mai sint si altele dar asta e evidenta! Nu exista saptamina intreaga in care sa nu simt ca am ovare, ca am trompe!
Simbata, duminica si azi am avut o alta criza! Supozitoare, unguente, azi aproape nu puteam sa merg! la fiecare pas simtem un junghi in dreapta, un altul in stinga! Numaram pasii, sau junghiurile...in drum spre serviciu ma opresc la farmacie si cumpar ceva mai puternic, tot supozitor, ar fi trebuit sa isi faca efectul in 4 h! pe la ora 14 nu era nici o imbunatatire a starii mele! Imi dau seama ca pot sa sun si cu putin noroc sa obtin o consultatie la dr-ul meu! dupa 3 apeluri reusesc! Ii explic asistentei ca ma doare si nu imi pot face programare peste 2 sapt. cind "e un loc liber" pentru ca pe mine azi ma doare.
Ajung la cabinet cu 15 min mai tirziu (MAREA MEA VINA). Peste alte 15min imi dau sema ca dr-ul nu mai e la cabinet!(de obicei avea paciente si 15-30 min dupa program era ceva obisnuit) asistenta era singura si astepta dr-ul care avea consultatii in acea perioada. O abordez, imi primesc doza de critici-destul de retinute, trebuie sa recunosc, si, dupa alte peripetii, dr-ul e gasit, nu plecase inca acasa si ma primeste! e destul de suparat, sau obosit! il cred, era deja la o ora dupa programul sau inceput de dimineata, iar eu nu ii spun prima data ca "ma doare". Ma consulta! Im face si echo vaginala. NU SIMT NIMIC! NICI O DURERE! NU VEDE NIMIC SUSPECT LA ECHO! nici macar lichid care sa dovedeasca o eventuala ovulatie tirzie, sint in ziua 21. Eu ma simt penibil! As fi putut sa-i spun ca ma doare (!!!???) ca sa ma justific! mai ales in fata asistentei care completeaza la un moment dat: "la prinz, cind a vorbit cu mine o durea!" Da, doamna asistenta, iti spun acum: si cit am asteptat la cabinet, pe scaun, simteam ca am un fier incins infipt in stinga.
Concluzia este ca nu am nimic care sa motiveze durerea mea.
Plec jumatate linistita ca nu e nimic! doar doctorul meu mi-a spus-o!(AM INCREDERE IN EL) jumatate la fel de nedumerita:
de ce nu si-a facut efectul tratamentul cu Polidin si antibiotic timp de 3 luni, de ce nu au avut efect sedintele de namol de la Techirghiol de ce prednison-ul, tilcotilul, ciprinolul, nimic nu mi s-a potrivit? de fapt, ce ma doare? e efect PLACEBO favorizant al durerii?
Acum, in plus, ma simt penibil in fata dr-lui meu! Sper insa ca el sa fie mai intelept si sa inteleaga ca nu am batut drumul pina acolo de dragul unei consultatii!
...a fost o parte din subiect

N-am scris nimic nou! Va multumesc ca ati avut rabdare! Ati avut?

Nu am talent narativ, eu am terminat Politehnica, va mai aduceti aminte de bancurile din studentie? Care e asemanarea dintre un ciine si un inginer?

As vrea sa o intilnesc pe Simona Tivadar, in afara aurei conferite de statutul de invitat TV:
"...mie nu-mi iese nimic din prima, trebuie sa perseverez!"

P.S.
de ce nu am scris in paginile de felicitari ale aspirantelor care au reusit? Nu din invidie, nu din ura ci pentru ca nu stiu ce inseamna sa simti fericirea asta, si astfel nu am cum sa o exprim in cuvinte! Nu le pot privi, asa incit dintr-un reflex al vocii sa inteleaga ca nu ar fi nimic fortat iar ele sa ma pregateasca pentru acea fericire....
De fiecare data cind nu scriam, ma intrebam "Tie ti-ar place sa ti se raspunda intr-un caz similar?"

tlaura spune:

Of, Madalina! Iti inteleg durerea. Si suferinta, si starea de depresie in care te afli. Cum pot? ai sa te intrebi! Foarte bine, in ceea ce ai scris, parca ma recunosc pe mine, inainte cu vre-o 3 ani. Am trecut exact prin ce treci tu acum.

>In martie sint programata pentru laparoscopie, speram din tot sufletul sa nu o fac! Nici nu stiu daca are un scop fff bine definit sau intra la capitolul "sa o fac si pe-asta". <

Si eu am sperat asta, ma rugam in fiecare seara sa raman insarcinata, sa nu ajung sa fac laparoscopia.
Si totusi, a trebuit s-o fac, daca voiam bb. Acum la mine a decurs invers; adica in timpul laparoscopiei mi-au depistat fibromul.
Pe care mi l-au si operat tot atunci, dar nu laparoscopic. Imagineaza-ti ca te duci pentru 3 gaurele (atatea ti se fac pentru laparosc.), si te trezesti cu ditamai taietura . Prea fericita nu am fost. Dar... a trecut. Dupa aceasta, cam peste 6-7 luni, am mai avut o mica interventie, (nu chirurgicala), care rezolva motivul pentru care nu ramaneam insarcinata.(am avut o sinechie cervicala).
Iar acum, dupa 3 ani de la acele intamplari, am o mandrete de baiat, cum nici n-am visat. Ceea ce iti doresc si tie!
Trebuie sa fi puternica si curajoasa. Nu e usor, dar rezultatul...merita!
Hai, capul sus, daca vrei cu adevarat, ti se va implini dorinta. Numai ca trebuie putina rabdare si mult curaj. Nu te lasa!
Probabil ca tu esti si mai tanara decat mine, imagineaza-ti, eu la 33 de ani, fara copil, si aproape fara speranta, dupa 5 ani de mers prin medici, care toti imi spuneau ca nu am nimic. De fapt aveam ceva si numai prin laparoscopie s-a putut vedea ce.
Inca o dat curaj, putere si multa bafta! Sa ne tii la curent.
Pupici!



Laura, mama lui Andrei

http://community.webshots.com/user/tcatlaura

anis spune:

Madalina ai exprimat cred, exact ceea ce simt toate aspirantele..
Uneori credeam ca sunt eu defecta..daca nu pot sa mai suport gravidele..nu in sensul rau...ci fiindca daca le vad ma doare si mai tare sufletul..

Hai capul sus....nu trebuie sa ne lamentam...e o batalie..si depinde de noi daca rezistam si asa poate avem sansa sa reusim!



AniS

coco spune:

Draga Madalina,
ma ingrozeste ca citind randurile tale ma regasesc in plin in ele. Adica treaba cu durerile... tot timpul ma 'inteapa' cate ceva, ovar, trompe, orice ar mai putea fi.
De ce tb. sa faci laparoscopie?!
Eu am un fibrom de 7 mm, dar dr. s-a razgandit in privinta operatiei de 'extractie' (de parca ar fi o masea stricata:-))-asta in urma unei histeroscopii.
Deocamdata iau Duphaston -mi-a zis 3 luni- 2 pastile/zi. Si in perioada asta as putea ramine -Doamne ajuta!
Cum a inceput totul-pe la ce medici ai ajuns?!


Coco

marius spune:

Madalina iertate-mi fie cuvintele ce le scriu aici, eu..un barbat. Nu voi putea sa traiesc ceea ce scrii tu din motive usor de inteles. Dar in schimb pot sa spun ca daca soarta nu mi-ar fi rezervat doi copii, precis erau altii in locul lor asteptandu-ma. Chiar si acum inca ma roade gandul asta si nu stiu de ce. Nu stiu daca va fi dar....daca pasii ma vor purta acolo unde stiu eu....hmmmm. Nu as fi putut NICIODATA sa nu am copii. Undeva unul sigur asteapta. Poate chiar pe mine(noi ca si familie). Iarta-ma inca odata daca nu am scris ce trebuie sau daca m-am bagat unde nu imi fierbe oala. Pentru mine toti copiii sunt la fel, cea mai mare minune a lumii. Lumea e inaintea noastra.

Marius (www.desprecopii.com)

diana2004 spune:

Madalina, noi toate te intelegem ,daca tu vrei vom fii aproape de tine, in rest nu are nici un rost sa moara si capra vecinului.Niste prieteni buni de-ai nostri ne spuneau ca nu se poate sa nu reusim la un moment dat ; eu una cred acelasi lucru.

MadalinaM spune:

O sa ma duc la operatie! O sa va spun cum a fost si ce-am rezolvat ca o forumista adevarata!

Si fiindca trebuie sa mai dau un raspuns:
Marius, incolteste deja acest gind, dar nu sint inca pregatita!
NU am acum disponibilitate 100%, NU simt ca as putea sa-i ofer neconditionat totul si atunci nu ma arunc in experiente care ar putea sa faca rau celor implicati! Daca e scris, va veni si ziua aceea! Consider ca biologic mai am putin timp(33ani,eu, sotul meu 38) si, ce sa-i faci, genetic omul e construit sa incerce toate variantele cunoscute pina i se inchid toate portile si trebuie sa isi continue drumul alegind singura optiune ramasa. Tu insuti ai spus "daca nu aveam 2 copii...". Altfel toate cuplurile, in momentul in care si-ar dori un copil, ar infia, de ce sa incerce sa il faca ei? sa fie sotia insarcinata, sa-i fie rau, sa sufere durerile nasterii... Am auzit femei care nu vroiau sa fie insarcinate ca sa nu-si piarda silueta(!)
Am recitit acum rindurile de mai sus si-mi dau seama ca se pot interpreta: "daca nu esti pregatita Doamne-Doamne nu ti-l da nici pe-al tau". Dar eu altceva am vrut sa spun!
Si inca un secret, special pentru tine, Marius: Sora mea, din cu totul alte motive decit mine, a infiat un baietel: pe Mihaita! acum e deja marisor, va merge la scoala in toamna(si ce bebelus era!), iar eu vorbesc in fiecare seara cu el la tf: invatam sa numaram, spunem poezii, secrete, explicam cuvintele noi si ne pregatim surprize pentru urmatoarea intilnire.

laura miu spune:

MULT,MULT CURAJ SI SUCCES!
..sunt sigura ca in final rezultatul eforturilor tale va fi
pupici si ma gandesc la tine
laura

diana2004 spune:

Madalina ,bafta ! Te asteptam cu rezultatul operatiei in speranta ca toate se vor rezolva .

Silvia_Pui spune:

Draga Madalina , te inteleg perfect . Si eu am trecut prin asta .Si eu am ajuns de la laparoscopie la laparotomie si nu doresc nimanui sa simta ce am simtit eu cand am iesit din anestezie si auzeam in jurul meu femei care plangeau ca li se facuse histero total . Am inceput sa urlu ca eu vreu copil . Si acum plang de cate ori imi amintesc noptea accea din reanimare . Dupa priveghiul tatalui meu , a fost cea mai crunta noapte din viata mea . De aproape o luna nici nu am mai avut curajul sa intru pe forum . Simt pe zi ce trece ca ceva se rupe in mine . Mai e putin pana la Pasti , si iar vor fi niste sarbatori triste . Eu insa am hotarat impreuna cu sotul meu ca anul acesta sa-l terminam alaturi de un bebe , asa ca asta este . Important pentru mine este acum ca toti ma sustin in aceasta hotarare , iar sora mea ma incurajeaza continuu sa fac acest pas . Nu imi este frica , oricum mi-am dorit 3 copii , dar mi-as dori macar unul sa-l simt asa cum simt toate femeile .

Gabela spune:

Silvia, imi pare rau, nu vreau sa te intristez si mai mult, dar totusi nu ma pot abtine sa te intreb, ce ti-au facut prin laparotomie, ce inseamna... Te intreb fiindca si pe mine ma bate doctorul la cap sa fac laparoscopie, am si un fibrom (sau doua??) si mi-e frica sa nu ma trezesc ca cine stie ce imi face pe acolo...

Gabela