Despre prietenie

Cateodata, citind mesajele voastre, atat de frumos scrise, devin melancolica… Asa mi s-a intamplat si azi si dintr-o data mi-a venit cheful sa va scriu si eu despre ceva, in aparenta banal, dar care pentru mine are mare importanta… despre prietenie!
Se zice ca adevaratii prieteni ti-i faci cat inca esti copil, cand legaturile dintre oameni se leaga si se dezleaga cu aceeasi usurinta… dar atunci cand se leaga trainic, se leaga pentru toata viata. Uneori regret ca nu mai am varsta de 16 sau 17 ani, tocmai pentru asta… In timp ne ajung greutatile vietii, devenim mai aspri si mai neprietenosi si ne este greu sa legam prietenii cu aceeasi usurinta!
Pastrez si acum, la mama acasa, o mapa maronie in care am strans in timp scrisorile pe care le primeam de la prietena mea. Da, eram in casa a IX – a sau a X – a si desi eram colege de banca, ne scriam aproape zilnic scrisori… Veneam la scoala cu sufletul la gura, de multe ori cu tema nefacuta ca de, era greu sa scriu si scrisori de 4 sau 5 pagini si sa faci si comentariul la romana in acelasi timp! Ii dadeam scrisoarea mea si o citeam cu sufletul la gura pe a ei… Ne impartaseam cele mai ascunse ganduri, cele mai secrete experiente, cele mai mari bucurii dar si cele mai grele dureri! Tragedii de adolescente indragostite si sotii de copii inocenti! O prostie altfel, ca daca stau sa ma gandesc, eram toata ziua impreuna, ceea ce scriam pe hartie puteam sa ne spunem prin viu grai, dar vedeti, noi ne exprimam mai bine in scris!!!
Azi, desi au trecut mai bine de 10 ani de atunci, ne amintim de multe ori de perioada aceea si ne amuzam! Ne-am schimbat mult, eu m-am casatorit cu colegul nostrum de clasa si am un bb frumos, ea este economist si a capatat un aer distins, de doamna, dar in adancul sufletului nostru suntem aceasi copii, prietenele din liceu, ea e tot Adriana mea, asa cum o stiu, sensibila si sufletista…
Sper ca nu v-am plictisit!

Cu drag,


Dana si bb Matei

anis spune:

Frumoasa povestea ta....

Cat depre mine..uneori mie frica sa ma uit inapoi sa ma gandesc...sunt prea prinsa cu dorinta de a avea un copilas care intarzie sa apara...si cand ma gandesc la prietenii, prietenele din copilarie....inevitabil vad si familia de langa ei....copiii..
Sper ca dupa ce depasesc momentul cu copilul sa privesc lucrurile normal...dar inevitabil viata merge inainte!



AniS

oana cretu spune:

quote:

---

---

Pastrez si acum, la mama acasa, o mapa maronie in care am strans in timp scrisorile pe care le primeam de la prietena mea. Da, eram in casa a IX – a sau a X – a si desi eram colege de banca, ne scriam aproape zilnic scrisori…

Uite asa, draga danateo, eram si eu cu colega de banca, ne scriam scrisori, ca si voi, si eu, ca si tine am acele scrisori lungi la mama acasa, dar mi-e dor sa le citesc...Numai ca eu scriam scrisoare, i-o dadeam, si a doua zi imi raspundea ea. Ce frumoasa prietenie...Iti multumesc ca mi-ai adus aminte de aceste momente.

oana-cannes
"Si maine mai este o zi..."

cristinateo spune:

Draga Dana ,ai pus degetul pe rana!!De multe ori si eu ma gindesc cu parere de rau ca in copilarie mi-am facut prea putini prieteni ,iar acum cind am deschiderea necesara constat cu mare tristete ca nu exista prietenie adevarata(la virsta asta!)!!M-am opus mereu ideii ca prietenii adevarati sint cei din copilarie ,dar viata m-a facut sa recunosc ca m-am inselat!!Prietenii din copilarie sint cei cu care desi ma vad odata la citiva ani ,pot relua relatia de acolo de unde am lasat-o.
Gabi.

angi_gemeni spune:

In copilarie, am avut multe prietene bune si credeam, atunci, ca asa vom ramane toata viata, ca vom fi mereu impreuna, ca ne vom intelege bine. Dar timpul trece si fiecare avem alte preocupari, relatiile se mai racesc in momentul in care alegem scoli diferite, in momentul in care ne casatorim...
Singura prietena a mea de cand eram mica este acum fina mea. Doar cu ea sunt in aceleasi relatii ca in copilarie.


Angi si gemenii

Andreutza spune:

Dana ai pus degetul pe rana!
Cateodata imi doresc si eu sa mai am 16-17 ani si sa mai visez cu ochii deschisi fara sa ma trezeasca bb al meu cu cate un pahar spart. Noaptea, cand scap de toate grijile si indatoririle, nu mai am nici eu rabdare pentru mine si simt ca multe vise le-am pierdut, si nici nu mi le mai amintesc desi erau atat de frumoase.
Eu am fost mai ghinionista la capitolul prieteni. Poate ca nu am stiut sa-i aleg pentru ca la un moment dat nu i-am mai simtit aproape.
Marea mea sansa a fost sa-mi intalnesc prima prietena, colega de banca, intr-o zi in parc plimbandu-si bb-ul de o varsta cu al meu. Acum as vrea sa ramanem mereu aproape ca atunci cand visam sa facem totul impreuna si sa fim nedespartite.

Cred ca exista prietenie si dorinta de a avea prieteni in fiecare dintre noi. Dar uneori trebuie sa luptam putin pentru asta.

Pupici,



Andreea & Octaveatza

petra spune:

Am avut si eu in adolescenta prietene bune cu care imparteam si bunele si relele de la scoala si dragostele ascunse pentru vreun coleg mai mare de liceu, Ce vremuri frumoase, dar viata ne-a imprastiat cam tare, acum fiecare cu drumurile si problemele lor de unele dintre ele nici la intalnirea de 10 ani nu au venit din varii motive. Mi-am adus aminte ce valva am provocat printre prietenele mele cand eu eleva de a 10a, ma baga in seama un tip fain de a 12a! Povesti de iubire tesute marunt, toata amanuntele puse acolo la catastif, si in fond tipul era baiatul celei mai bune prietene a mamei , care fusese la alt liceu, dar l-a mutat in cl.12a la liceul unde eram eu pentru ca se mutasera si ei cu locuinta! Deci ne cunosteam dinainte, dar pritenele mele au vazut altfel situatia.Ha, ha! Copilarii si vise.Macar am ramas cu amintirile.

alinamoro spune:

Am avut mai multe prietene in adolescenta,in liceu,dar nu am pastrat legatura decat cu una din ele.Si acum dupa 11 ani de la terminarea liceului tinem legatura,ne vizitam(eu stau in Arad,ea in Oradea),vorbim la telefon,ne scriem email.Pot spune ca e o prietena adevarata si cred ca si ea poate spune despre mine acelasi lucru.Pe sotul meu l-am cunoscut prin intermediul ei si cred ca si asta a consolidat si mai mult relatia noastra.

Un prieten...
Nu te lasa niciodata sa te autodistrugi.
Va gasi intotdeauna timpul necesar,la orice ora din zi si din noapte sa plece urechea la problemele tale si sa-ti dea cel mai bun sfat.
E cineva care se poarta deschis si firesc cu tine.
Isi va calca pe mandrie ca sa primeasca sfatul tau.
Nu te va lasa niciodata la greu. (Danielle Fishel)

alina

peca spune:

mai fetelor, puteti sa va considerati norocoase, fiindca, desi au ramas doar amintiri macar exista si ele, uneori sunt cele mai scumpe.

Vorbeati de intaniri de 10 ani...vedeti voi, pt. generatiile actuale, cei care au terminat liceeul de 3-4 ani, ca mine, sau cei care sunt acum in liceeu, nu mai exista asa ceva: greu iti faci o prietena, cu care poti visa impreuna la zilele de maine. mai mult tinerii doresc mult mai repede sa se maturizeze si pt. asta imita stilul persoanelor mature/ parinti si in alegerea prietenilor( si nu numai): imi pica ceva? atunci e bun de preiten(a), am de castigat si mai bine....,

cand ma gandesc la voi si la intalnirile voastre de 10 ani, parca vad pe cei din "liceenii!".

anto spune:

Am mai multe prietene cu care ma simt bine dar cel mai bine ma simt cu cele trei din copilarie cu care am ramas pana acum prietene de peste 30 de ani ,pacat insa ca ne vedem f.rar de cel mult 3 ori pe an ,cand ne intalnim binenteles ca ne aducem aminte de copilarie ,adolescenta si de o gramada de amintiri placute sau mai putin placute .Vorbim f. des la telefon ,ne scriem e-mailuri si ...deja m-a apucat dorul de ele ,abia astept sa vina Pastele sa ne intalnim...

lorelei_19 spune:

In clasa a 9-a am cunoscut-o pe ea, pe Mioara. Era dintr-un sat apropiat orashului unde faceam liceul, era ushor timida, cu o privire de caprioara speriata si ganditoare. Am fost puse in aceeasi banca (poate pentru ca eu eram total opusul ei- plina de energie, vesela, deschisa). Ne-am imprietenit, asha cum se intampla uneori- firile opuse se atrag. Citisem undeva ca in prietenie, ca si in iubire, trebuie sa faca click. Si e adevarat, asha cum este adevarat ca exista antipatie si simpatie. ei bine, la noi a facut click: ne-am placut si stateam mult de vorba dupa ore, sau mergeam sa ne plimbam si pauzele ni le petreceam impreuna. Mioara avea parinti instariti si o groaza de matushi care o rasfatzau cu toate bunatatzurile. Pachetzelul ei de scoala, care continea- pe vremea comunismului, mancaruri la care nici macar nu indrazneam sa visez, a devenit dublu si il impartea in fiecare zi cu mine. Am fost nedespartite o perioada si mi-era tare draga Mioara mea. Incepand din clasa a XI-a ne-am despartit insa. Eu am mers la un alt profil, ea a ramas in aceeasi clasa si uite-asa ne-am despartit. Intre timp mi-am facut si alte prietene. Uneori ne adunam si ne povesteam ultimele noutati, ne plimbam, visam, asha cum fac adolescentele de 16-17 ani. Din cand in cand ma mai intalneam cu Mioara si ne zambeam cu toata inima si ne dadeam seama cat de mult ne-am lipsit una alteia. Dar era asa de greu sa tinem legatura cu avalansa de examene, cu pregatitul de facultate, cu tot, incat intalnirile au devenit din ce in ce mai rare...
Mioara s-a dus apoi la aceeasi facultate unde era sora ei, eu la alta. Intr-o noapte am visat-o: se facea ca eram multi tineri si ca fiecare dintre noi trebuia sa aiba o lumanare in mana ca sa fie salvat. Salvat de ce? Nu stiu exact, de ceva rau. Eram disperata pentru ca eram singura care nu aveam lumanare. Si atunci a aparut de undeva Mioara, sau Mitza cum ii mai spuneam eu si mi-a dat o lumanare si a ramas alaturi de mine. M-am linistit si mergeam si eu in continuare alaturi de ceilalti linistita si impacata. La putzin timp dupa asta am aflat ca Mioara a murit intr-un accident de mashina. Perioada mortzii ei era apropiada (poate chiar identica) cu cea a visului meu. Am plans si inca imi mai picura lacrimi cand ma gandesc la ea.
Va multzumesc celor care ati deschis topicul asta, da, prieteniile din liceu sunt ceva deosebit...
Si Mioara, oriunde te-ai afla, nu te-am uitat. Dumnezeu sa te ierte, suflet bun si curat!

Lorelei & Family