"Supa de pui pentru suflet de femeie!!!!

clau07 spune:

quote:

---

Originally posted by lilicris

Claudia, spune-mi si mie ceva despre Canada. De ani de zile visez la Canada dar sunt slabe sperante sa ajung acolo. Am si niste rude plecate de vre-o doi ani dar culmea este ca nu mai stiu nimic de ei de ceva timp si-or fi schimbat adresa de email sau nu stiu. Daca vrei sa-mi scrii spune-mi unde ca banuiesc ca aici nu este tocmai bine pentru ca este vorba despre alt subiect sau intra maine pe chat in sufragerie pe la 9. Te pup Liliana

---

Nu stiu daca voi putea intra pe chat, dar daca te intereseaza despre Canada este un subiect la Calatoriile Sufletului : Cu incredere spre Canada.
Daca te intereseaza ceva anume scrie-mi pe PM


Claudia

oana cretu spune:

Merçi, Alina!

oana-cannes
"Si maine mai este o zi..."

Sorina-Alexa spune:

Multumim Alina!

Sorina.
"Zambeste,maine poate fi mai rau!"

Madachan spune:

Frumoase povestirile Am comandat si eu,luni fac plata prin banca si imediat imi trimit coletul.De abia astept

Sorina-Alexa spune:

Ce vrei sa fii?

Acum cateva saptamani am avut unul dintre acele momente de sclipire.
Eram in dormitor,schimbandu-l pe unul din bebelusi ,cand fiica mea,Alyssa,de 5 ani,a intrat si hop,in pat langa mine.
"Mami ,ce vrei sa te faci cand vei fi mare?" m-a intrebat.
Mi-am inchipuit ca se joaca de-a ceva in mintea ei si,ca sa continui jocul,i-am raspuns:"Hmmmm,cred c-as vrea sa fiu mamica cand o sa fiu mare"
"Nu poti,ca esti deja,Ce vrei sa fii?"
"Ei,poate ca ma voi face pastor cand voi fi mare" am incercat al doilea raspuns.
"Mami,nu,esti deja pastor"
"Imi pare rau,iubito,am spus,dar nu inteleg ce vrei sa-ti spun"
"Mami,spune pur si simplu ce vrei sa te faci cand vei fi mare,poti fii orice doresti"

In aceea clipa am fost atat de miscata de intamplare,ca nu i-am raspuns imediat,iar Alyssa a renuntat ,si-a ieist din camera.

Experienta aceea - scurta de doar 5 minute - a atins o coarda sensibila.M-a miscat pentru ca in ochii fetitei mele,eu puteam ca devin ORICE as fi dorit! Varsta.cariera,cei 5 copii,sotul,masteratul - nimic nu conta.In ochii ei de copil eu puteam inca visa sa ajung la stele.
In ochii ei viitorul meu inca nu se incheiase .In ochii ei eu puteam sa devin astronaut sau pianista sau poate ,chiar cantareata de opera.
In ochii ei de copil ,eu mai puteam inca sa cresc si mai aveam inca timp sa devin.
Adevarata frumusete a acelei intamplari cu fiica mea cand mi-am dat seama ca,in sinceritatea si nevinovatia ei,ar fi adresat aceiasi intrebare bunicilor ei si strabunicilor.

A spus cineva odata:" Batrana care voi deveni sw va deosebi de femeia care sunt acum.Incepe un alt eu..."
Deci...ce vreti sa fiti cand va veti face mari?

Sorina.
"Zambeste,maine poate fi mai rau!"

Sorina-Alexa spune:

In graba

Ma grabeam.
Am trecut ca o furtuna prin sufragerie,imbracata in costumul meu cel mai bun,gandindu-ma doar sa fiu gata pentru intalnirea din seara aceea.Gillian,fetita mea de patru ani,dansa pe una din melodiile ei preferate,"Cool" din Poveste din cartierul de vest.
Ma grabeam,eram pe punctul sa intarzii.Cu toate acestea un glascior dinlauntrul meu mi-a soptit:"Opreste-te"
Asa ca m-am oprit,M-am uitat la ea.Am intins mainile,am luat-o de mana si am facut o pirueta.
Caitlin,fetita mea de sapte ani,a aparut pe orbita noastra si am prins-o si pe ea.
Toate trei ne-am invartit nebuneste prin sufragetie si prin salon.Radeam.Ne invarteam.
Oare vedeau vecinii,pe ferestra,nebunia noastra?N-avea importanta.Melodia s-a incheiat cu o cascada dramatica de sunete si dansul nostru s-a terminat o data cu ea.
Le-am batut usor pe fundulet,trimitandu-le sa-si faca baie.

Au urcat treptele,respirand obosite,in timp ce rasetele lor umplea casa.M-am intors la treburile mele.Sateam aplecata.rascolind niste hartii in servieta diplomat,cand am auzit-o pe mezina spunadu-i surorii ei :"Caitlin,nu-i asa ca mami este cea mai nemaipomenit de grozava mama ?"
Am impietrit .Eram la mai putin de un pas,in goana mea prin viata,de a pierde acest moment.Gandul mi s-a indreptat spre diplomele si premiile care atarnau pe biroul meu .Nici un premiu,nici o realizare nu se compara cu asta:"Nu-i asa ca mami este cea mai nemaopomenit de grozava mama?"
Fetita mea spusese asta la 4 ani.Nu ma astept s-o spuna la 14 ani .Dar,la 40 ,cand se va apleca peste cutia aia de lemn sa-si ia la revedere de la obiectul acela inutil care nu mai adaposteste sufletul meu ,as vrea sa o spuna atunci.
Fraza asta nu este potrivita intr-un Curriculum Vitae.Dar vreau s-o am pe piatra de mormant.

"Treaba poate astepta pana ce ii arati copilului curcubeul,dar curcubeul nu astepta pana ce iti termini tu treaba..."


Sorina.
"Zambeste,maine poate fi mai rau!"

eli spune:

" Oala de ciorba a mamei

Sunt prea multe lucruri bune in viata pe care le privim ca si cum ni s-ar cuveni, de a caror valoare nu ne dam seama decat atunci cand ies in evidenta pe neasteptate. Asa s-a intamplat cu oala de ciorba a mamei.
Mi-o amintesc si azi cum statea pe soba de gatit in toata gloria ei, cu emailul alb-albastru ciobit, cu supa dand in clocot si aburul incolacindu-se ca fumul unui vulcam activ. Cand intram pe usa din spate, mirosul de supa nu numai ca te facea sa-ti lase gura apa, dar iti dadea si un sentiment de siguranta. Fie ca mama statea langa oala si amesteca in ea cu lingura lunga de lemn, fie ca nu, stiam ca sunt acasa.
Nu exista o reteta anume pentru acea ciorba de zarzavat si carne cu fidea. Era intodeauna un rezultat al intamplarii. Asa fusese inca de pe vremea copilariei ei, in muntii piemontezi din nordul Italiei unde invatase secretul ciorbei de la nonna (bunica) ei, care il mostenise, la randu-i, de la generatii intregi de alte nonne.
Pentru familia noastra numeroasa de emigranti, ciorba mamei era garantia ca nu vom fi niciadata flamanzi. Era simbolul securitatii, fierband incet la foc mic. Reteta consta intodeauna din ce sa gasea in bucatarie. Si judecam starea economica a familiei noastre dupa continutul ciorbei. O ciorba consistenta cu rosii, paste fainoase, morcovi, telina, ceapa, porumb si carne dovedea ca lucrurile mergeau bine in familia Buscgalia. O zeama lunga denota perioade de saracie. Iar mancarea nu se arunca niciodata. Era un mare pacat, era impotriva Domnului. Totul sfarsea in oala cu ciorba.
Prepararea ei era sfanta pentru mama. In fata ei gatitul era o aniversare aprovidentei divine. Fiecare cartof, fiecare farama de pui erau asezate in oala cu multumiri de recunostinta. De cate ori citesc proverbe, ma gandesc la mama: "Se trezeste cand inca n-au mijit zorile; pregateste mancarea pentru familia ei... Se trezesc si copii si o numesc "binecuvantata".
O data, totusi, oala mamei a devenit motiv de ingrijorare pentru mine, caci ma temeam sa nu imi pierd proaspatul prieten pe care mi-l facusem la scoala. Sol era un baietel slabut, cu parul negru, si un prieten destul de ciudat pentru mine, caci tatal lui era doctor si locuiau in cel mai bun cartier din oras. Adeseori Sol m-a invitat la el acasa la cina. Avau o bucatareasa in uniforma alba care gatea intr-o bucatarie stralucind de ustensile cromate. Masa a fost buna, dar mie mi s-a parut de o politete rece, caci i-a lipsit insufletirea meselor de la mine de acasa unde mancarea se servea direct din oalele innegrite de aragaz. Si atmosfera a fost la fel ca mancarea. Totul era atat de formal. Parintii lui Sol erau politicosi, dar conversatia era pretentioasa si temperata. Si nimeni nu se imbratisa! Singurul gest de apropiere pe care l-am vazut intre Sol si tatal lui a fost o strangere de mana.
In familia mea, imbratisarile erau la ordinea zilei - toata lumea imbratisa pe toata lumea- iar daca nu o sarutam pe mama, ne interpela imediat: "Cei cu tine, nu tie bine?"
Dar la vreamea aceea, toate acestea mi se pareau jenante.
Stiam ca lui Sol o sa-i faca placere sa ia masa cu noi, dar era ultimul lucru pe care mi-l doream. Familia mea era altfel. Nici un copil nu mai avea oale ca ale noastre pe aragaz, nici o mama care te aseaza la masa cu lingura si farfuria in fata imediat ce te vedea intrand in casa.
"Lumea de aici nu face asa", am incercat eu s-o conving pe mama.
"Eu nu sunt 'lumea'", a replicat ea mandra. "Eu sunt Rosina. Doar unui nebun nu i-ar placea ciorba mea."
In cele din urma, Sol m-a intrebat de la obraz daca poate veni la mine acasa. Am fost nevoit sa spun "da". Stiam ca nimic pe lume nu ar face-o pe mama mai fericita. Dar eu eram intr-o stare de neliniste totala. Masa in familia mea il va indeparta definitiv pe Sol de mine, credeam eu.
"Mama, de ce n-am servi si noi mancare americana, hamburger sau pui fript de data asta?"
S-a uitat la mine cu o privire de gheata si am inteles ca trebuia sa imi tin gura.
In ziua in care Sol a venit la noi, eram cu nervii la pamant. Mama si ceilalti noua membri ai familiei l-au intampinat pe Sol imbratisandu-l si batandu-l prieteneste pe umar.
Nu dupa mult timp ne-am asezat la masa masiva - patata din belsug si bogat ornamentata - care era mandria si bucuria tatei. Era acoperita cu o musama in culori vii, ostentative.
Si bineinteles, dupa ce tata a facut rugaciunea, ne-au si aparut in fata farfuriile de ciorba.
"Ei, Sol, l-a intrebat mama, stii ce-i asta?"
"Supa?" incerca Sol?
"Nici vorba", zise mama cu emfaza. "E minestrone". Si se lansa intro lunga, animata explicatie a puterilor curative ale ciorbei: indeparteaza durerile de cap, raceala, durerile de inima, indigestia, guta si toate bolile de ficat.
Dupa ce i-a pipait muschii lui Sol, mama l-a convins ca ciorba ei il va face puternic, ca pe eroul italiano-american, Charles Atlas. Eu ma facusem mic de tot, convins fiind ca asta era ultima data cand il mai vedeam pe Sol. Sigur nu va mai vrea sa vina vreodata intr-o asemenea familie de oameni excentrici, cu accent ciudat si mancare neobisnuita.
Dar spre surprinderea mea, Sol si-a terminat politicos farfuria si a mai cerut doua portii. "Imi place foarte mult", a zis el, sorbind cu zgomot.
Pe cand ne luam la revedere, Sol imi marturisit: " Ai o familie minunata. Ce n-as da sa gateasca si mama asa". Apoi adauga: "Sa stii ca esti norocos!"
Norocos? m-am minunat eu, in timp ce el ne facea cu mana din strada zambind.
Acum inteleg cat am fost de norocos. Acum stiu ca afectiunea pe care a simtit-o Sol la masa noastra a insemnat mai mult decat caldura fizica si spirituala a ciorbei facute de mama. Era bucuria pura a unei mese in familie la care adevaratul festin era iubirea.
Mama sa stins din viata de mult timp. La o zi dupa ce a fost inmormantata, cineva a inchis aragazul pe care se afla oala cu minestrone, si astfel o intreaga epoca de glorie s-a stins odata cu flacara lui. Dar iubirea ingereasca si increderea care se ridicau o data cu aburul din ingrdientele ei savuroase imi incalzesc inmia si astazi.
Sol si cu mine am ramas prieteni buni pana azi. Am fost cavaler de onoare la nunta lui. Nu cu mult timp in urma am fost invitat la cina. Isi imbratisa copii si m-a strans in brate si pe mine. Sotia lui a pus apoi pe masa farfuriile aburinde de supa. Era supa de pui, cu legume si bucati de carne.
"Ei, Leo", ma intreba Sol, "stii ce-i asta?"
"Supa?" am zis eu zambind.
"Ei, supa!" pufni el. Asta e supa de pui! Vindeca raceala, durerile de cap, indigestia. E buna la ficatul tau!" Sol facu cu ochiul.
Am simtit atunci ca sunt din nou acasa. (Leo Buscaglia) "

O zi placuta!
Eli

alinamoro spune:

Sorina,Eli,multumim mult mult!

alina

nikkido spune:

Mii de multumiri celor care au deschis acest subiect ,calor care au prezentat cartea si celor care mi-au spus cum mi le pot procura(pe internet).Am comandat saptamana trecuta 2 volume din "Supe" si ieri le-am luat de la posta.Mi-au luminat ziua.Va multumesc din suflet ca ati impartasit si cu noi ceilalti existanta "supelor".

O seara placuta.

oana cretu spune:

Va multumesc din toata inima, Sorina si eli pentru ina o zi acre se incheie plina de liniste sufleteasca datorita acestor povestioare...Mai astept de la voi, fetele care v-ati cumparat cartile!

oana-cannes
"Si maine mai este o zi..."