recent am trecut si eu prin asta... singura diferentza e ca nu am mai putut face fatza comportamentului lui atat fata de mine cat si de bebe. Am plans luni intregi de dorul lui si de lipsa pe care o va simti bebe, dar nu-mi pare rau. Acum pot sa zambesc, bebe numai plange noaptea si ma gandesc cu adevarat la viitorul alaturi de bebe. Sa fim doar noi doua o familie. Nu sunt multumita dar mai bine sa fie liniste decat indiferenta sau mici discutii in casa care il pot afecta pe bebe si pe mine ca mama.
El sustine ca m-am grabit plecand de acasa cu bebe, dar nici nu a facut nimic sa ma cheme iar langa el. Prietenii lui imi spun ca el ma iubeste, dar eu nu vad asta in ochii lui. Iar copilul... nu il vrea langa dar nici departe... nu ii place ca plange si sustine ca e singurul copil care plange pe lume si nu a mai auzit de asa ceva (avea colici cand mai statteam impreuna).
Eu am luat la rece si am analizat si am realizat ca linistea pt bebe e cea mai importanta, mai important decat ce simteam eu pt el si mai presus de noi.
Sa-ti dea Dumnezeu lumina si sa fie bine.
Freia si bebe Alexa
http://community.webshots.com/user/freia_ro
Draga Mihaela,
Sunt foarte fericita de ce ai scris. Ce-i drept, am citit randurile tale cam tarziu. O sa va mearga bine. Oricum, primul obstacol l-ati depasit IMPREUNA.
FELICITARI
Cu drag,
Tink