Probleme posthisterectomie!

Buna!
Ma numesc Amadeea.Am 32 de ani si sunt casatorita de 12 ani, am un copil de 8 ani.In urma cu 8 luni, pe 3 martie 2003, am fost diagnosticata si operata de neoplasm de col uterin, stadiul 0, CIS, cu histerectomie totala, fara a fi extirpate si ovarele. Doctorita m-a asigurat ca dpdv hormonal totul va fi OK.Dupa operatie totul a descurs bine, am luat un tratament cu Ovestin si Betadine, cu psihicul, cand mai bine cand mai putin bine, intr-un cuvant, m-a afectat psihic mult aceasta operatie cat si gandul la consecintele ei.Am citit luni in sir despre aceasta boala. Poate ca am gresit.Dupa 2 luni am reanceput viata sexuala.M-am simtit bine dpdv fizic, testele Pap sunt f bune, luna aceasta am facut si osteodensitometrie si e Ok. Care e problema? In ultimile luni am observat ca interesul meu pt rel sexuale au disparut, nu mai simt nevoia unui act sexual, secretiile vaginale sunt f reduse, sensibilitatea clitorisuli e f diminuata, ajung f greu la orgasm care e si f slab ca intensitate.Am tendinta sa ma irit mereu dupa contact, apare uneori o usoara mancarime, care o contracarez cu diverse ovule(tricomicon, betadine, cerviron). Norocul meu este ca am un sot extraordinar care ma intelege si are rabdare cu mine.Dar ma intreb eu, pana cand?Recunosc ca inca ma preocupa si citesc f mult despre ce a fost, ce implica o asemenea interventie, ce consecinte are. Gandul ca nu mai pot avea copii, ca nu sunt la fel ca celelelte femei ma obsedeaza.Ce as putea sa fac? Am intrat la menopauza oare? Ar trebui o terapie hormonala sau...psihologica, sau si una si alta? Ma tot gandesc sa fac niste dozari hormonale intr-un institut specializat,sa vad despre ce e vorba. Unde as putea sa le fac? Eu sunt din Suceava.
Iti multumesc anticipat pt raspuns! A

lu.more spune:

Buna ziua, Amadeea, la multi ani si multa sanatate in 2004!
Vad ca pe forum nu ti-a raspuns nimeni la mesajul tau din 27 decembrie la "Clinica virtuala". Am trecut si eu prin ce treci tu.
Se intampla acum 7 ani, fetita mea avea 3 ani, iar eu 29. M-am considerat si eu "femeie anormala", plangeam cand ma uitam in oglinda si ma intrebam la ce-mi vor folosi sanii, de exemplu, acum, ca nu mai puteam avea copii. Nu mai simteam nici o placere cand faceam dragoste, si ajunsesem pana acolo incat imi spuneam ca eram frigida! Ajunsesem sa fiu obsedata de faptul ca nu mai avea ciclu, ca eram la menopauza la 29 de ani, si ma uitam cu teama dimineata in oglinda, sa vad daca nu cumva imi aprarea par pe fata! Nu glumesc, in doi ani ajunsese o obsesie! Mergeam la controale regulate, iar ginecologul era un coleg al unchiului meu, anestezist la Giulesti (Bucuresti). De fiecare data ei ma asigurau ca sunt perfect normala, si la fiecare control ma "certau" cand isi dadeau seama ca activitatea sexuala fusese aproape nula de fiecare data. Sotul meu nu-mi reprosa niciodata nimic, iar acum stiu ca toate se petreceau doar in mintea mea!
In casnicie treburile nu mergeau prea bine, dar asta din alte motive, iar 3 ani mai tarziu am divortat. Am cunoscut un alt barbat care m-a iubit si m-a respectat cum niciodata nu obisnuita. Sunt de trei ani casatorita cu el, am parasit tara pentru asta (dar asta e alta poveste), si am "redevenit" femeie. Cand i-am spus ca intr-o vreme credeam ca eram frigida, a facut ochii mari: mi-a spus ca niciodata nu a intalnit o femeie ca mine, dar nu-ti voi da detalii ;-)
Un psiholog m-ar fi ajutat sa inteleg mai bine ce se petrecea cu mine, dar un psiholog nu e in pat cu mine cand fac dragoste! Pentru mine, adevaratul tratament a fost dragostea actualului meu sot!
Cred ca si pentru tine la fel! In primul rand, scoate-ti din cap ideea ca nu esti "normala". Esti o femeie care a fost bolnava, dar care s-a vindecat. Modificarile la care a fost supus corpul nu trebuie sa-ti afecteze mintea. Iti spun asta din proprie experienta: totul se petrece in mintea noastra, si doar noi ne vedem "anormale". Am trecut printr-un accident care a lasat urme, asta-i tot. Nu putem schimba faptul ca nu vom mai avea copii. E trist, dar trebuie sa traim cu asta. Nu trebuie sa te ingrijorezi.
Pe de alta parte, pentru mine stii care-i partea "buna" a lucrurilor (dac-o pot numi asa...)??? Nu mai am ciclu, deci nu mai trebuie sa ma protejez cand fac dragoste, nu mai fac calcule, nu mai iau pastile! Am invatat sa traiesc cu asta; la solutia de care vorbesti tu (tratament hormonal) nu as fi apelat in nici un caz, pentru ca eu nu iau medicamente, din principui, decat in caz de forta majora! Lasa-ti corpul sa lucreze! Spui ca sotul tau intelege foarte bine situatia, asta e "salvarea" ta! El va fi psihologul, cum sotul meu a fost pentru mine! Continua-ti viata normal, iubiti-va ca pana acum, sau mai mult decat pana acum, iar timpul va rezolva restul!
Ai incredere in tine si toate se vor rezolva!
M-am cam lungit, dar cand am citit mesajul tau am fost foarte impresionata, pentru ca am inteles intocmai prin ce treci, si am simtit nevoia sa vin cu o vorba buna.
Sunt aici cand vrei, scrie-mi daca simti nevoia!
Cu bine,
Lulu