Mentalitati...

Este posibil ca, in 2-3 luni, sa reusim sa plecam din Braila. Cu niste riscuri, dar tragem nadejdea ca, daca plecam, plecam spre mai bine, nu spre mai rau.

Soacra-mea, insa, nu este de aceeasi parere. Nefiind de aceeasi parere, a intrat intr-un mod de functionare cam emotional. Ca sa intelegeti, ea este extrem de influentata de relatia ei cu parintii ei. Dintre frati, ea a fost cea care si-a pus viata personala in asteptare pana pe la 30 si ceva de ani, ocupandu-se exclusiv de parintii sai, pana cand acestia au inchis ochii. Si asa asteapta si de la copiii ei. Sa isi cladeasca viata langa ea si socrul, pana cand vor inchide ochii si de-abia atunci sa plece unde or vrea.

Modul ei de functionare emotional a ajuns sa ma deranjeze. Tin la soacra-mea, mi-e draga, ne intelegem bine, o respect, ne-a sustinut si ajutat enorm, inclusiv financiar. Insa acum a inceput sa-i vorbeasca urat pe copii in fatza mea. Si ma deranjeaza chestia asta, i-am zis sotului ca parca ascult blesteme de mama.

Este vreo modalitate prin care sa o facem sa inteleaga, cumva, putin, macar, ca e normal ca un copil sa aiba visele lui, departe de casa si de parinti? Ca un copil isi poate dori si altceva, altundeva?

Daca da, cum? Si apoi, este si de datoria mea sa ma bag in aceste discutii sau imi depasesc atributiile? Ea apeleaza, emotional, si la mine, speranta ei fiind aceea sa-l conving pe D. sa ramanem aici pana mor ea si socrul.

andacos spune:

Eu cred ca rolul tau ar putea consta in a-i face mai usoara"despartzirea"!Aici cred eu ca ai putea participa tu direct!

In rest ,tu nu -i potzi schimba mentalitatea,nu la virsta asta si mai ales in situatzia ei,de mama care crede ca-si pierde fiul.

Dana

larasarit spune:

Ce anume a zis urat despre copii ei si cum a incercat sa apeleze emotional si la tine? Ea cum te vede?

andruta1 spune:

Poate daca ati sta de vorba toti patru, sa-i faceti sa inteleaga pe socrii tai ca daca plecati, va fi mai bine pentru voi, pentru copii vostri, dar asta nu inseamna ca nu-i veti vizita periodic, ca o sa-i sunati des, ca ii asteptati in vizita la voi.. poate va intelege si ii va fi mai usor sa accepte.

marius spune:

"Blestemul" parintelui, singuratatea.

Toti ajungem. E doar o chestiune de timp.

roxy spune:

buna, nu stiu exact ce sfat sa-ti dau cum sa faci si ce sa faci tu in situatia asta...eventual sa o tratezi cu respect si sa-i intelegi temerile, mai ales la varsta asta , dar cam atata.
Socrii mei, niste oameni de milioane, au construit casa cu mai multe camere in anul in care s-a nascut sotul meu, avand ideea ca el , baiat fiind va ramane cu ei in casa, aducandu-si familia acolo. Asa a si fost , am stat un an la ei , dar fiind nevoiti sa facem o naveta destul de lunga zilnic, dimineata dus, seara intors, mai aveam si ore suplimentare de stat la birou si ajungeam noaptea , dar pe sotul meu nu-l deranja , lui ii place naveta.
L-am luat asa mai pe departe, si am mers , am visitat mai multe garsoniere, ca atat ne permiteam atunci proaspeti casatoriti, si pana la urma i-a placut si lui ideea de a avea propria lui locuinta, mai ales ca e aproape .
Cand le-a spus ca noi ne mutam , chiar daca orasul era la o aruncatura de bat de a lor, parca le-a dat in cap.Nu le venea sa creada ca ei vor ramane singuri intr-o casa mare si noi nu apreciem.Am inteles au muncit mult pentru casa, dar vremurile nu ne mai permit sa ramanem ancorati de un loc, ci trebuie sa mergem dupa cum ne e mai bine.
Dupa ce ne-am aranjat , mobilat si tot frumos, au venit in visita, le-a placut si stiind ca poate veni cand vrea s-a mai linistit.Chiar daca poate la inceput ma vedea ca pe cea ce i-a luat baiatul din casa, si-a dat seama ca e mai bine asa.
De atunci ne-am mai mutat in alt oras mai departe si acum suntem in Germania.Deja s-a obisnuit .
E rau ca nu-si vede nepotii cand vrea si cat vrea, dar si-a dat seama ca viata noastra e altfel decat cea a lor, cand aveai casa acolo unde iti dea statul serviciu.
In timp sunt sigura ca lucrurile se vor aranja si la tine, mai ales cand v-a vedea ca va merge bine...

dana vio spune:

Doamne-ajuta!

roxy spune:

in ceea ce priveste titlul subiectului, eu stiam ca mentalitatile sunt invers, adica parintii sunt cei "datori" sa se sacrifice pentru copii , sa le dea, sa le faca...sa creasca nepotii...
Asa ca vezi lucrurile pot fi si in sensul asta, nu doar in cel prezentat de tine.
In ce te priveste iti doresc multa bafta sa iasa asa cum vreti voi...

viviana spune:

Modul de functionare al soacrei tale nu este emotional.
Este egoist si dependent.

Ii spui ca aceasta hotarare ati luat-o voi si ca asa e mai bine pentru familia voastra.
Ca ea, indiferent unde veti fi, va ocupa un loc principal in noua voastra viata.
Ca apreciezi enorm ce a facut pentru voi si ca la momentul potrivit ii vei intoarce ajutorul, insa acum e timpul vostru.

ralcat spune:

Ce poti face sau zice, depinde foarte mult de relatia pe care o ai deja cu soacra ta. Daca poti si ai loc de intors, incearca sa apelezi si tu la "santajul sentimental" cum il numesc eu, explicandu-i cat de mult contati voi pe sprijinul parintilor in aceasta schimbare. Ca dupa ce ca va e greu sa va despartiti de familie, sa rupeti copii de langa bunici ... macar sprijinul parintilor sa-l aveti. Ca doar faceti pasul acesta pentru a oferi copiilor un viitor mai bun, nu asta e datoria fiecarui parinte? Sa-i ofere tot ce poate mai bun copilului, si ca va asteptati ca si ei la randul lor sa va sprijine in acest demers, nu sa va faca viata mai grea.

anya spune:

Mutatul vostru la mai bine nu trebuie sa fie influentat de dorintele altor persoane (altele in afara de voi doi - copilul e inca prea mic). Trebuie intelesi, empatizat si cel mult, daca raman singuri in oras (fara alte rude care sa le duca o paine) si sunt pensionari - pot sa se mute si ei in apropierea voastra, daca tin atat de mult.
Parintii mei, desi locuiam in acelasi oras, au prins o ocazie si au cumparat un apartament in blocul in care locuiam noi. Cand au aparut nepotii le-a fost mult mai usor sa ne ajute. Putem merge de la unii la altii in papuci si totusi sa avem intimitate si facturile/gestiune proprie. Trec zile in care poate nu ne vedem si nici nu ne sunam, dar intotdeauna, la nevoie ne ajutam. In aceasta idee si socrii s-au mutat la doua statii de tramvai distanta iar o matusa singura la 3 blocuri. Daca acum inca ma ajuta ei cu copiii, va veni timpul sa mergem noi mai des sa ii ajutam.