Viata dupa 60 ani!

szivarvany spune:

Taica`mio la 73 de ani e in floarea varstei :-) Are prietena de 70 de ani :D
Io`s ca Marius, nu pup 60 dar nu din pesimism, ci din realism :-)))

adi2003 spune:

Conteaza calitatea vietii, nu lungimea ei.
Asa ca, hai sa traim prezentul.

Edit: Nu de alta, dar la calitate mai putem ajusta, in schimb la lungimea vietii, ba. Doar cat ne este dat la fiecare.

emanouela spune:

Adi...dar traim si acum, eu cel putin cu intensitate....pana la maxim mai am putin, dar sunt mai vie decat acum 5 ani

eumada spune:

Mai,Marius,eu zic ca ai poante in program.....

Eu am zis de la inceput sa ne rugam de sanatate....restu` om vedea noi.
Si am mai zis ca ..

buflea spune:

Ce subiect frumos ...

Eu sunt in totalitate de acord cu Rufus si cu Ramonika ... nu ne vom schimba la 60 de ani, doar ritmul vietii ni se va incetini, asa ca nu mai visati cai verzi pe pereti, visati-i pe dushumea, ca acolo vor tropai la varsta aia .

Cei care cunoasteti batrani care alearga maraton, pai aia alergau dublu distanta la 40. Si mai conteaza enorm sanatatea ... cand spun sanatatea, ma refer nu neaparat la boli terminale, dar la boli cronice care reduc considerabil caliatatea vietii si afecteaza dorinta de a trai.

Parinti mei au venit la mine sa imi creasca copiii cand aveau 61 si 63 ...desi pensionari, inca munceau in Romania... au abandonat tot si s-au prezentat la noul job. Au colindat cu ei, toate parcurile, toate strazile, ii stiau toti vecinii de mai aproape si de mai departe, culegeau mure si urzici de prin padurile din zona ...Doamne !!!

Dupa 1 an, tata s-a imblonavit ... de cancer ... operatie, tratament, analize bune, venit inapoi la mine, haiduceala cu cei mici prin America.

In timp boala a inceput sa evolueze pana acum cand nu mai poate fi tinuta sub control si nu mai exista tratament. Ce schimbare, ce schimbare ... stie ce urmeaza, urmeaza dureri, chimeoterapie, rau, slabit, dureri, morfina si gata ... desi acum nu are dureri, este acelasi ca anul trecut, ca acum 2 ani, asteapta parca pe zi ce trece sa il apuce. Daca in anii trecuti mi-a tocit saua de la bicicleta, acum a mers o data, a avut niste carcei noaptea si a renuntat ... sigur ca si in trecut a mai avut carcei dar atunci nu au contat. E greu sa te bucuri de ce ai si sa ignori o boala terminala, chiar daca nu ai simptome ...e greu de tot, il inteleg si nu prea stiu cum sa-l incurajez, abia gasesc resurse pentru mine in ceea ce-l priveste.

Ma uit la mine ... tot ce imi place este sa socializez ...daca am cu cine, ma duc la gym, ma duc in parc, ma duc la ski, ma duc in bar, calatoresc ... numai sa am cu cine. Daca nu am, nu fac nimic din toate astea ... barbata-meu in schimb, sa fie el cu el, in casa lui si cam atat ... sigur, acum nu se opune iesirilor de familie, pentru ca ma are pe mine pe capul lui ... dar sa stiti ca acum 15 ani cand l-am luat mergea mai cu placere. Acum accepta 3 si a 4 a o refuza si probabil ca o sa vina o zi cand o sa accepte o iesire si o sa refuza una ...

Deci cum ma vad eu la 60 de ani ? Ma vad traind alaturi de copiii mei, alaturi adica vecina cu ei, nu cu ei in casa ... cu sau fara barbat, nu ma intereseaza, daca vrea sa se mute cu mine alaturi de copii - bine, daca nu - iar bine ...

Ma mai vad crescand nepoti, este tot ce imi doresc la batranete. Nu vreau calatorii, relaxare, burta in sus la plaja ... vreau sa am sansa sa ii cresc de bebei pana cand o sa mor. Nu vreau sa ii educ, dar vreau sa le verific temele, sa ma duc cu ei la spectacole, in parc, la activitati, sa fac tot ce nu am avut timp suficient sa fac cu copii mei, tot ce au facut parintii mei pentru nepotii lor ... cred ca am mai spus pe undeva .. cea mai mare dezamagire a mea ar fi ca parintii nepotilor mei sa nu imi ofere aceasta sansa, adica sa renunte la servicii / profesii pentru ca se ocupa ei de copiii lor, cand eu voi fi dispusa sa ma mut oriunde langa ei si sa fac asta. Cea mai mare dezamagire ... Cu alte cuvinte, pentru mine, cresterea nepotilor nu este o datorie si nu astept nici un fel de recompensa, nu o fac ca sa usurez viata nimanui, ca sa-mi ajut copiii ... o voi face din pur egoism, ca sa am eu pentru ce trai, ca sa nu imi pierd focusul in viata ... si ma vad o bunica "cool", chiar ma vad .

In rest, printre nepoti, ma vad membra a unui club de babe, care sa faca ceva probabil static - bridge, remi, poate un dans in baston, spectacole la teatru ... oricum nu catzarat pe munti, alergat maratoane si aruncat cu capul in jos.

Ma vad vorbind pana in ultima secunda de viata ...

Ma vad foarte speriata de boala, de orice boala ... si mai apoi intzepenita de groaza in fatza mortzii.

Daca o sa fie sa nu mai pot avea grija de mine, vreau la azil ... pentru ca mi-e frica ca nu cumva sa mor singura.

Cat despre sex, nu stiu ... nu am de gand sa-l resping din cauza de varsta dar nici nu o sa ma cramponez de el ... am sa las sa-mi vina ... apropo de subiectul din care s-a desprins acest topic, daca o fi sa ma indragostesc cu fluturi dupa ce copiii mei or fi pe drumul lor (se poate asa ceva ???), cred / sper sa am puterea sa ma desprind si sa-mi traiesc pasiunea ... cred ca o sa fiu o baba nebuna

a_alinta spune:

ba eu cred ca ma voi schimba ( deja sunt in schimbare) . la 60 de ani nu ma vad pe motor , desi ii admir pe cei care fac asta , ma vad in niste blugi de culoare deschisa cu talie joasa, adidasi in picioare si un tricou bluemarin plimband un carut. nu de la magazin , ci cu nepotul sau nepoata

a_alinta spune:

adi, ai dreptate si tu dar sa stii ca te poti agata de viitor cu niste ganduri il poti crea cum vrei tu si daca crezi cu adevarat se pot intampla si minuni!

Starlet spune:

Bunica mea a murit la 99 de ani si se simtea Tanara! Of.. de-asi avea si eu puterea ei.

roxy spune:

fetelor, am vrut si eu sa scriu la subiect despre cum ma vad eu pe la 60 de ani...dar dupa ce am trecut azi prin ce am trecut, nu mai vreu decat sa fie cei apropiati mie feriti de pericole, in rest cat imi e scris atat sa fie, dar sa ma pot bucura de cei iubiti.Poate parea egoist din parte mea...
Azi am iesit la plimbare cu baietii mei, cu trotinetele, ca e vara afara, si la trecerea de pietoni , praslea a zbugit-o mai repede ca doar e pe verde si are voie, doar asa i-am spus, si un individ ca om nu il pot numi,nu numai ca nu a schitat ca incetineste cand sa faca la stanga, ci din contra a accelerat, asa ca a trecut la un milimetru de trotineta lui, el avand intentia de a isi face vant sa treaca mairepede.Numai faptul ca a avut zile il pot tine acum in brate, si nu a fost o tragedie. Individul nu a oprit, ci a disparut imediat , doar eu eram ca de lemn nevenindu-mi sa cred ca o fractiune de secunda poate decide cum decurge viata noastra.
Asa ca nu-mi mai fac planuri .Ce imi doresc e ca cei de langa mine sa traiasca.Asta e tot ce mai vreau..
Scuze ...subiectul era unul vesel, dar nu m-am putut abtine si nu am cui sa spun...prin ce am trecut.

adi2003 spune:

Exact...doar minunile ma mai salveaza.
Nu vad sa se mai intample ceva spectaculos in viata mea.
Poate intr-o alta viata, daca voi mai trai una.

Oricum, iti multumesc pentru mesajul pozitiv ce l-ai scris.