relationarea cu familia partenerului

izabela88 spune:

eu am avut o relatie normala cu socrii pana sa nasc.ei stateau la oras(40km de noi)pt ca aveau servici,ne vizitau in week-end sau concedii,si atunci se ocupau de treaba.noi eram 5-6 luni pe an plecati din tara,asa ca nu apareau discutii.cand am nascut,soacra s-a autoinvitat la noi(iesise la pensie cu cateva luni inainte)sa ne ajute cu bb.poate ziceti ca ar fi trebuit sa ma consider norocoasa ca am ajutor,dar nu a fost asa.ea incerca sa-mi ia locul,sa se impuna in fata mea,ca ea stie ce si cum,iar eu sunt tanara si n-am habar sa-mi cresc copilul.nu a folosit cuvintele astea,dar toate actiunile ei asta spuneau.ce m-a ofticat mai tare era ca discutasem inainte de a naste despre cum mi-as dori sa-mi cresc/educ copilul(ea tot zicea "lasa,ca ai sa vezi cand il nasti ca nu poti face asa..."),iar dupa ea facea exact pe dos,nici apropo-urile sau scurtele discutii nu aveau efectmi-era rusine sa ma infig in ea(la figurat),dar nu cred ca am tolerat 2 saptamani regimul si m-am impus,dupa care a trebuit sa tin "garda" sus ca sa-mi cresc copilul cum doream(si eu si sotul),pana cand am avut parte de o cearta gigant(la 6 luni dupa nastere) si s-a mutat soacra inapoi la bloc o luna-doua au fost cam tensionate relatiile intre noi,mai veneau in week-end,duceam fetita pe la ei cat aveam treaba prin oras,intreband anterior daca are timp si vrea sa stea,ca daca nu o luam cu noi,la fel ca in alte dati.
nu vroiam sa se simta indispensabila,cu atat mai putin sa ne reproseze ca daca nu ar fi fost ea nu puteam face x lucru cu copil mic,dar stiam ca ii e draga si eu nu doresc sa-mi indepartez copilul de bunici,chiar daca eu nu mai am inima sa le dau "buna ziua"
abia la cearta aceea mi-am dat seama cat am gresit zicandu-le mama si tata,mi-au aruncat vorbe grele,pe care un parinte nu ti le-ar spune,asa ca de atunci evit sa le mai zic mama si tata.acum le zic mamaia si tataia(de la fetita)si "dumneata".
in prezent suntem in relatii bune,tot in week-end si concedii vin pe la noi(acum sunt intr-o perioada de concediu de 2 saptamani...duminica pleaca),nu mai incearca sa se impuna deloc in fata noastra cu privire la copil,dar eu mentin o oarecare distanta,am ceva resentimente fata de ei...

erica.p spune:

tocmai de aici vine si disconfortul meu,din "necesitatea" asta de a fi falsa.si pt ca tot ai adus in discutie,tatal lui era ingrozit ca fiul sau nu mai bea,ca refuza sa bea tarie/vin/bere.era ceva indezirabil sa nu bei,ca barbat

izabela88 spune:

l-a pus nevasta/prietena la respect,il tine sub papuc,pai ce barbat e el daca nu bea si nu mananca salam?

ela_04 spune:

Nici eu nici sotul meu nu avem socru...decat soacra. Insa de cand am citit prima data subiectul mi=am amintit de o faza memorabila cu soacra mea. De cate ori venea in tara sotul meu ma punea sa o pup hai pupo pe mama, nu-i asa ca ti-a fost dor de ea... de fatza cu femeia.
Am pupato eu de cateva ori pana m-am dezmeticit si l-am luat la intrebari... ce ai mai omule cu mine te-ai scantit? ce eu te pun s-o pupi pe maica-mea de cate ori o vezi?
Dar tot o mai facea... si apoi ridica din umeri neputincios... numai stiu cu ce ocazie a fost la maica-mea si a ramas cu baiatul ca trebuia sa ne ducem la un botez sau nunta... si hop si eu... hai pupo pe mami ... nu vezi ce ne ajuta ea!
Sarind peste fatza pe care a facuto maica-mea ca nici ea nu e de pus la rana, s-a lecuit sotul meu de pupicuri... numai zice nimic.
Eu cu soacra-mea ma vad o data pe an si atunci ne certam. Nu stiu de ce are ea impresia ca eu trebuie sa o servesc pe ea. Asa i-a spus si sotului ca l-am pus sa o intrebe
Dar pana sa apara copiii era diferita... statea la ea la ap... ne duceam in vizita si in fiecare zi...era ok. Dupa zici ca a inebunit.
Degeaba ii explica sotul ca noi avem 2 copii si e aproape imposibil sa mai stau si dupa ea...asta vrea ea. Imi e groaza cand o iesi la pensie si se intoarce in tara...sa vezi circul naibi.

Rufus spune:

erica, cred ca este o problema la tine si, probabil, este din familie, asa cum ai specificat. Inteleg ca identic se comporta si fratele tau.
(spun problema, in sensul ca asa ai numit-o atunci cand ai deschis subiectul).
Personal imi place ideea de familie mai mult decat orice pe lumea asta, de aceea imi este greu sa concep viata fara sa relationez cu toti membri familiei extinse sau supra-extinse. Sigur, doar dorinta mea nu e o garantie ca si ei doresc asta si nici ca relatiile ar fi ok, motiv pentru care nu ma simt obligat.
Eu nu vad cum nu m-ar interesa viitorii mei gineri, rudele sotiei, sotul surorii mele, chiar daca nu pe mine m-au ales cand si-au construit relatiile lor.
De aceea, inclin sa cred ca, cel putin pentru parintii partenerului tau, poti trece drept o ciudata daca ar cunoaste adevaratele tale ganduri, asa cum le-ai expus aici.
Astfel stand lucrurile, cred ca grija ta cea mai mare este sa te asiguri ca atitudinea ta este inteleasa si, de ce nu, impartasita de partenerul tau, asta sau altul. Si atunci totul va fi ok, veti trai doar voi doi fara familiile voastre, cu prietenii vostri fara partenerii lor (ma rog, cati accepta...), cu copiii vostri fara familiile lor...
Daca ganditi la fel, e ok.

eumada spune:

Eu ca mama de fata as vrea sa stiu cu cine umbla si ce hram poarta.Nu cred ca m-as amesteca foarte mult,doar daca mi-ar spune ea ca are probleme sau ca e nefericita.Atunci as intoarce foaia.Daca as sti ca perietenul ei gandeste asa ca tine despre mine...apai...

ela_04 spune:

Adica noi avem voie sa gandim despre socrii nostri vrute si nevrute dar nurorile noastre NU... Doamne fereste!
Ce bine ca nimeni nu ne poate citi gandurile

Nu cred ca o sa am o problema cu ce gandeste ginerele sau nora mea... copiii mei sa fie fericiti. Nu trebuie ca personalitatea mea sa se potriveasca cu a lor... uneori nici macar a propriului copil nu se potriveste da` a unor straini...
Mie imi pare total aiurea sa ceri cuiva pe care il cunosti doar superficial sa te placa... sa te pupe sau sa-ti inghita toate prostiile ...astea sunt inevitabile din nefericire (pt mine) dar cel putin lasa-mi un timp...sa ma obisnuiesc cu ideea nu de alta...

salcia spune:

Erica, e clar ca problemele vin din incompatibilitatea, "nepotrivirea de caracter" intre tine si parintii lui, si din presiunea pe care asteptarile lor o pun asupra voastra. Si din faptul ca tu trebuie sa faci/spui lucruri pe care nu ai vrea sa le faci/spui, si asta te face sa te simti falsa si probabil iti creeaza un sentiment de disconfort si oaresce resentimente fata de ei. Oricum, stai linistita, nu cred ca esti nebuna sau ai vreo problema, pur si simplu oamenii sunt diferiti, iar faptul ca unii nu-si dau seama de asta/nu vor sa vada asta si au asteptari nerealiste da nastere unor drame, cateodata.

Eu una am ajuns cu timpul la concluzia ca viata e prea scurta ca sa ti-o traiesti asa cum vor altii si sa incerci sa-i multumesti pe toti cei din jur (oricum e imposibil). In plus tin foarte mult la timpul meu, la intimitatea mea, la hobby-urile mele, la prietenii mei cu care imi face placere sa ma vad etc. Deci cu oamenii cu care nu ma simt compatibila/confortabil raresc relatiile/vizitele pana la un minim... minimorum. Politete si distanta, asta e deviza mea. E total nerealist sa-ti inchipui ca (trebuie sa) devii imediat cel mai bun prieten al unei persoane cvasi-necunoscute doar pentru ca acea persoana e iubita copilului. Sigur, e minunat daca exista asa o compatibilitate imediata si totala, dar, din pacate, cred ca asta se intampla foarte rar. Iarasi, e minunat sa traiesti fericit intr-o mare familie ca in "sanul lui Avram", dar fericirea asta trebuie sa vina natural, nu sa fie impusa, ca atunci e doar o "constructie" fortata si generatoare de frustrari.

Eu oricum sunt ingrozita de oamenii habotnici, am aceeasi varsta ca tine, nu sunt casatorita si nici nu intentionez (desi sunt intr-o relatie de 8 ani), nici copii nu stiu daca o sa vreau vreodata... Mai sunt si feminista militanta si aparatoare a drepturilor homosexualilor etc. , am diverse pareri si nu mi-e jena sa le spun , deci te inteleg foarte bine.

In concluzie, e bine ca parintii lui sunt departe, iar in concediu ma gandesc eu ca fiecare ar putea sa mearga la parintii proprii (o vizita de-o zi-doua e ok, dar o saptamana mie mi se pare mult sa stai intr-o stare de disconfort total, in loc sa te relaxezi si sa te simti bine, ca doar de-aia e concediu). Si ca experienta personala, eu cu mama prietenului meu ma vad rar, el nu imi impune s-o vizitez (atat i-ar trebui!), si nici eu nu ii impun lui nimic legat de parintii mei.

erica.p spune:

salcia,ma bucur ca ai scris!te imbratisez cu mult drag!

erica.p spune:

rufus,am scris si ca am avut o relatie buna,calda si apropiata cu mama fostului partener.daca regret ceva in privinta fostului partener aceea este mama lui.insa,da,lucrurile s-au petrecut intr-un alt mod.fostul partener mi-a vb foarte frumos de mama lui,ea nu a insistat sa ma cunoasca,nu am mers acolo ca intr-o vizita oficiala,pur si simplu,am mers asa cum ai merge la niste vecini sa le ceri un chibrit.insa,in general,este adevarat ce ai remarcat,nu sunt un om foarte social,tin mult la timpul nostru impreuna si nu-mi pot inchipui cum ar mai fi acest timp daca ne-am duce in nu stiu ce vizite,la membrii familiei extinse si supra-extinse,etc,etc.e si modelul din familia mea,sigur,dar si aceasta dorinta de a sta doar noi doi impreuna (lenevind in pat,toata ziua,spre exemplu).si,da,partenerul meu este ca mine,nu e un om activ social.....