relationarea cu familia partenerului

am o problema in relationarea cu parintii prietenului meu.o sa detaliez mai incolo,acum e tarziu si nu am rabdare.sunt insa curioasa,cum ati relationat cu parintii partenerului/rei?in contextul in care nu aveati nimic in comun cu ei,nu impartaseati nimic,nici gusturi,nici mici placeri,nici valori,nici,nici,nici.ba mai mult,ati gasit la ei cam tot ce dispretuiti la oameni,desi in ansamblu nu puteti zice ca sunt oameni rai sau ca s-au purtat urat cu voi? nu vorbesc de cazuri dramatice,am mai citit aici,de socri abuzivi,mojici,etc,etc.pur si simplu,nu ii indragiti,nu vi-i puteti apropia......si ca un facut,ei tocmai asta vor,sa "deveniti cei mai buni prieteni"....
va imbratisez!

cristinuk@ spune:

e bine totusi sa nu ai asteptari prea mari de la ei... ci de la tine in relatia cu ei
tu ce eforturi faci ca sa- i intelegi, sa -i cunosti? spui ca:
""nu aveati nimic in comun cu ei,nu impartaseati nimic,nici gusturi,nici mici placeri,nici valori,nici,nici,nici.ba mai mult,ati gasit la ei cam tot ce dispretuiti la oameni,desi in ansamblu nu puteti zice ca sunt oameni rai sau ca s-au purtat urat cu voi "

partenerul tau e rodul astora de i dispretuiesti tu cred ca asta e punctul care il ai in comun cu ei ori ai o relatie civilizata cu ori nu ai deloc si scapi de dileme

izabela88 spune:

sfatul meu nr 1 e sa nu le zici mama si tata,ci doamna si domnul x,ori pe numele mic,daca iti permit.
de asemenea,arata-le respect,zambeste-le,incearca sa afli de la prieten viata pe care au avut-o(vei afla multe si despre el),poate astfel vei intelege mai bine de ce sunt...asa cum sunt.
si sfatul nr 0: faceti tot ce puteti ca,in cazul in care relatia trece la alt nivel,sa nu locuiti in aceeasi casa cu ei(de preferat la minim 500 m de casa lor)

cristinuk@ spune:

minim 1000 de km zic eu

ita2v spune:

la noi dupa ce nu am mai stat cu ei si ne vedeam doar asa la cateva saptamani relatia s-a schimbat .ca atunci ai ce povesti ,ce au facut ei ,ce am facut noi,ce au facut copii.asa ca acele2-3 ore de vizita se puteau umple cu conversatii fara mult efort

erica.p spune:

nu am nici un fel de asteptari de la ei.nu avem nimic in comun unii cu altii.nici macar pe fiul lor.fiul lor nu este un "produs" al lor,asa cum nici eu nu sunt un "produs" al parintilor mei,suntem diferiti de parintii nostri,in foarte multe privinte.....faptul ca este copilul lor,l-au crescut,l-au ingrijit,etc nu ma poate determina sa am sentimente de atasament fata de ei.eu pot accepta si ca este o problema la mine in ceea ce priveste interactiunea cu ei.....nu stiu exact care,si cum as putea sa schimb situatia....spre exemplu,eu nu "i-am fortat" mana prietenului meu sa interactioneze cu tatal meu,si nici tatal meu nu a pus asupra mea aceasta "obligatie",de a-l prezenta pe prietenul meu lui si ulterior de a intretine relatii mai mult sau mai putin formale cu el.o fi taica-miu sonat.este adevarat ca eu ma raportez la modelul din familia mea,si atunci parintii lui,care tin cu tot dinandinsul sa ne apropiem si sa ne "iubim" imi par abuzivi si nerealisti.nu ii dispretuiesc pe ei,ca oameni,ci trasaturi si comportamente de-ale lor.aceste comportamente le-as dispretui la oricine,nu doar la ei.suna cam urat,a dispretui,mai degraba,nu le agreez.din contra,ei sunt oameni buni,cumsecade,dar repet,nu avem valori si credinte comune,gusturi,idealuri,etc,etc.nici cu fiul lor nu au acestea in comun,insa e fiul lor si el ii iubeste neconditionat.
cristinuk@,ii cunosc din relatarile prietenului meu,si i-am cunoscut si personal,si,da,nu ii cunosc foarte bine,insa suficient incat sa concluzionez ca nu avem nimic in comun.ca o paranteza,relatarile prietenului meu despre mama lui au fost de la inceput negative.si sunt sigura ca asta a influentat si perceptia mea asupra ei/lor.nu locuim impreuna si nici nu intentionam asta.ei locuiesc la mare distanta de noi,in celalalt capat al tarii.in mod cert,nu le pot spune mama/tata,mi s-ar opri cuvintele in gat,desi stiu ca ei se asteapta la asta......tocmai,din dorinta de a nu-i rani in mod gratuit si de a nu genera conflicte inutile a trebuit sa fiu "draguta",cum deja m-ati sfatuit si voi,sa zambesc,"sa fac frumos",cum se zice.....insa mi-a fost greu si chiar lehamite sa joc acest teatru si sa mint....
va pup!si va multumesc pt postarile voastre!astept si alte opinii/relatari.

marius spune:

Eu cred ca o pozitie normala, fireasca de respect reciproc, o vorba amiabila un zambet, o intrebare simpla de genul Ce mai faceti? sau Cum mai sunteti? nu costa bani, nu presupune un efort special. Doar respect si calm eu zic ca este uman si suficient.
Ca avem noi alte asteptari, asta e, de aceea suntem unici.

cristinuk@ spune:

Conteaza desigur cat de mult te afecteaza pe tine interactiunea cu ei... Pozitia prietenului fata de ei ....ca daca a fost un copil abuzat de parinti asa ceva nu po sa ierti numai in ideea ca ei sunt parintii lui si ca l au crescut ... Copiii cresc si abuzati si neglijati cum le e norocul ... ( oribil )
Eu sunt categorica cand e vorba de asta daca m -ai ars s -a terminat definitiv nu pot sa vorbesc sa interactionez cu persoana nici macar de curtoazie e capitol incheiat ... Depinde de ce anume a facut gradul meu de suportabilitate e limitat

Distanta rezolva multe... Un sfat totusi nu participa alaturi de partenerul tau la denigrarea parintilor lui .... E rau pentru moralul lui ... Incearca. Sa l sustii sa l faci sa uite sau sa i fi alaturi sa l intelegi si sa nu comentezi prea mult ... E totusi parte din viata lui ... Incearca sa nu i aduci prea mult in discutie ...sa nu depinzi in nici un fel de ajutorul lor ... E clar ca dragoste cu forta nu se poate

CorinaDani spune:

prietenul tau stie ce parere ai, ce simti in legatura cu parintii lui ?

erica.p spune:

acum,scriind aici,tind sa cred ca problema este la mine,eu fac in asa fel incat sa fie o problema.pt ca ma simt agresata de presiunea si expectatiile pe care ei le au de la noi,si implicit de la mine.eu ar trebui sa le ignor,insa nu stiu de ce ma simt asa de impovarata de ele.de asemenea,mi se pare impovarator ca trebuie sa mint.....un alt aspect este ca prietenul meu are o atitudine evitanta in ceea ce priveste dorintele si asteptarile lor,nu una ferma si deschisa.nu le zice direct "nu,vom face asa,pt ca nu dorim" ci ii "duce cu zaharelul",ca sa zic asa.....iar ei continua cu doleantele lor.o sa dau cateva exemple,mai mult pt a ma "despovara":
-ei vor sa ne casatorim legal si mai ales cu o cununie religioasa;mama lui considera ca nu e bine sa stam asa,necununati,e pacat;ca o mica rautate din partea mea,mama lui considera si ca e pacat sa uzi florile,sa tai hartie si sa faci dus duminica.....
-asteapta de la noi sa facem copii cat mai repede,pt ca nu pot concepe ca un cuplu sa stea impreuna fara sa aiba si copii;
-vor sa mergem cat mai des la ei,toate concediile sa ni le petrecem acolo,cu ei in casa,unde fireste ca nu putem avea pic de intimitate...este un lait motiv in discutiile telefonice:cand veniti aici?
-pt mama lui sunt importante aparentele astea sociale,in raport cu alte rude,prieteni,colege - fiul ei sa fie in rand cu lumea,sa se casatoreasca,sa faca copii,sa-si ia casa si masina,etc.cat timp prietenul meu a locuit cu ei,acest fapt,de a nu fi in rand cu lumea,era un motiv constant de nemultumire;
-ei isi doresc sa avem o viata sociala activa,sa facem sport,sa mergem la petreceri,sa iesim la cinema/teatru;sunt dezamagiti daca le spune ca nu,nu facem asa,avem alte placeri,alte bucurii;noi avem 33 de ani;expectatiile acestea pot fi impovaratoare;binele lor nu este si binele nostru!
-la ei in familie exista o preocupare exagerata pt mancare,sa se gateasca cat mai mult,si sa se manance cat mai mult....chiar daca nu e sanatos,chiar daca noi am ales sa mancam altfel....cand le-am zis ca nu mai mancam mezeluri,zahar alb,carne de pui,etc s-au ingrijorat ca am putea face parte din ceva secta....tatal lui cel putin era ingrozit ca fiul lui nu mai mananca mezeluri,i se parea nebunesc....
am scris mult,scuzati-mi micile rautati,saptamana aceasta vom merge in vizita la ei,si cred ca simt nevoie sa "scuip" tot ce ma impovareaza....va pup!

erica.p spune:

stie in linii mari.nu asa cum am relatat aici.stie ceea ce nu agreez,si normal ca stiind ca mama lui este habotnica,era de la sine inteles ca nu voi impartasi credintele ei.etc,etc,etc.nu am incercat niciodata sa-l indepatez de parintii lui.din contra.in fiecare week-end il oblig sa-i sune.vorbesc si eu cu ei ( mai rar,cei drept);chiar si el crede ca paintii lui sunt deplasati in unele privinte.el insusi a decis sa plece de acasa,atat de departe de ei;nu a plecat pt mine,nu s-a mutat pt mine aici.