Credeti in instinctul matern?

a_alinta spune:

eu stiu ce gandeste copilul meu! si de fiecare data e uimit de faptul asta! stiu ce gandeste si copila mea si de fiecare data ma intreaba: dar de unde stii tu ce am vrut sa spun?
de unde stiu ? pentru ca i-am avut pe fiecare 9 luni de zile in mine si i-am hranit si cu ideile mele . din fericire sau din pacate.
sper ca mai mult din fericire

JuliaSM spune:

A_alinta, stii ce gandeste copilul tau, pentru ca locuiti impreuna, pentru ca o vezi zi de zi, discutati, ii citesti reactiile, emotiile, gesturile si mimica. E inteligenta si intuitie, stii ce ai si cu ce material lucrezi, iar materialul misca, comunica si e foarte activ. Nu vad sa fie vorba de instinct. Ia locuiti una in State, alta in Europa, vreo cativa ani asa, sa vedem daca mai stii din instinct ce gandeste copilul mereu...

E vorba de relatie continua, hranita si cultivata zilnic,atentie ascutita la maxim, nu de ceva puteri paranormale ale unei femei, cand devine mama. Eu citesc si ma uimesc cat se idealizeaza instinctul matern, un gogoloi roz cu inimioare, pe care nu poti sa-l descrii si pe care dai vina sau caruia ii asumi niste merite cand te afli pe aceeasi lungime de unda cu copilul tau(in general vorbind, nu astept un raspuns de la A_alinta)... Oi fi eu mai putin mama, cine stie...

J G spune:

De acord cu Julia... eu una daca stiu ce vrea sau simte fiica-mea este pentru ca petrecem foarte mult timp impreuna si la varsta asta inca nu face surprize... dar nu e nimic paranormal aici, ci multa atentie.

Eu cred ca exista instinct matern, dar se refera la eforturile pe care o mama le face pentru binele copilului... ma refer la trezirea de 10 ori/noapte, alaptat cu dureri, eventual faptul ca nu dam cu copilul de pereti cand face al 5-lea tantrum intr-o zi, chestii care in mod normal ne-ar epuiza daca n-ar fi vorba de supravietuirea copilului nostru.

Deci, prozaic, eu cred in instinctul primar de perpetuare a speciei, si cred ca e cel mai important dintre toate trei.

roxy spune:

buna, eu cred in instinctul matern.Nu stiu de unde vine si incotro pleaca :) dar eu l-am simtit de multe ori si i-am multumit cu voce tare pentru ca m-a scapat din situatii urate. Ce altceva poate insemna sau numi atunci cand doar tu, mama , dintr-o casa plina de lume, dormind in camere separate deci fara posibilitatea de a spune ca am auzit ceva, m-am trezit fix atunci cand copilul meu a varsat in somn si era in pericol sa se asfixieze cu voma .De ce nu s-a trezit tatal lui sau fratele lui care dormea mai aproape. Sau cand am insistat la nastere ca eu vreau ceariana , nu de nebuna ci pentru ca simt eu ca nu ii e bine copilului si asa a fost, fara sa fac atunci vreun ecograf.Sau cum se explica ca ma suna mama mea care e in Romania (apropo de locuitul la distanta ) mereu cand am eu o poblema pe care fireste ca nu i-am spus-o si ma intreaba de la inceput, spune fata mamei ce ai patit...si nu minti ca stiu ca ai ceva, chiar daca vocea mea e la fel ca intotdeauna.
Astea tot intamplari se numesc? Posibil...dar oricum ar fi legatura dintre copil si mama nu e ceva de ras, ea exista in oricare mama doar sa vrei sa o auzi .

JuliaSM spune:

Daca la mine te referi,nu am ras, dar nu ma iau nici dupa SF-uri si interpretari.
Orice lucru care poate fi explicat rational poate fi invelit si in ambalaj de poveste, daca iti place fictiunea mai mult, asta am subliniat eu in ceea ce am scris.
Ok, te-ai trezit in noaptea in care a varsat copilul tau si a fost salvatoare interventia ta. Dar de cate ori nu te-ai trezit doar ca sa-l invelesti, sa verifici (!!) daca e ok!? Sau dormi bustean mereu, toata noaptea neintrerupt,si doar cand e in pericol viata lui instinctul matern te trezeste? Te sperii de 100 de ori ca i se poate intampla ceva copilului si doar o data, de doua ori e justificata interventia, asta e dar supranatural al mamelor?? Un mic calcul probabilistic si statistic si ajungi la concluzia ca nu functioneaza mereu insinctul.
Nu iau in ras, dar nici nu ma imbat cu apa rece.

ralualexandrei spune:

Parerea mea este undeva la mijloc sau altfel spus sunt de acord cu JuliaSM dar mi s-a intamplat si cum spune Roxy.

Nu ma bazez pe instinctul matern suta la suta asa cum nici nu il ignor.

Mi s-a parut ciudat ca de fiecare data am stiut 100% sexul copiilor mei inca de cand erau cat un bob de mazare,instinct altceva?!Habar n-am .
Pe de alta parte sunt ferm convinsa ca ii cunosc atat de bine datorita interactiunii zilnice si a interesului meu pt ei si starile lor,nu acelasi lucru se poate spune de exemplu despre sotul meu care se afla mult mai putin timp in preajma lor decat mine ,insa care sunt convinsa ca ii iubeste la fel de mult ca mine.
Cert este ca aparitia lor m-a schimbat iremediabil.Somnul meu este unul greu,daca unul este insa bolnav ,ma trezesc din ora in ora de parca as avea un ceas montat undeva ,instinct-constiinta,nici nu conteaza,lor sa le fie bine.

Asa ca adevarul este undeva la mijloc .

Apropo de femei ce isi doresc sau nu sa devina mame,am invatat ca 'geaba planific ,n-am nici cea mai vaga idee de ce sunt in stare decat pusa in fata unei provocari.Nu-mi doream copii ,nici casnicie,imi proiectasem viitorul,imi vine sa rad si acum cata siguranta aveam,in schimb m-am maritat foarte devreme si am mai multi copii decat imi puteam imagina .
Nu regret nimic,eram tanara si naiva ,Dumnezeu mi-a dat exact ce-mi trebuia.
Cu uimire am descoperit ca sunt in stare sa cresc si sa educ chiar si o fata,eu care eram ingrozita de aparitia unei fetite dat fiind caracterul meu aspru.

Andra ,mamica de 3+1 album no1 albumul no2

Vreau sa nu mai fiu diferit!!!!

roxy spune:

acelasi lucru l-am patit si eu cu amandoi baietii...am stiut ce vor fi inca de cand am ramas insarcinata, cu mult inainte de a putea un ecograf sa-mi confirme.De fiecare data i-am spus sotului ca eu sunt ferm convinsa ca va fi baiat, el radea de fiecare data ca ce stiu eu , doar nu sunt mama omida :), dar la fel ramanea el cu gura cascata cand ecograful dovedea ca am avut dreptate.Nu stiu de unde pana unde eram eu asa convinsa , dar niciodata nu m-am uitat macar o clipa la lucruri de fetita, cu toate ca acum imi doresc tare mult una, si nici nume de fetita nu aveam in plan...

JuliaSM nu am spus chestia cu rasul, legat de o persoana anume, nu te superi
Era doar asa o exprimare.Se poate sa fie asa cum spui tu, sa fie doar coincidenta, dar mie imi place tare mult ca stiu dinainte ce vrea vreunu din ei , fara sa-mi spuna. Egal ca se numeste instinct sau cunoastere a copilului propriu...nu conteaza asa mult denumirea , ci sentimentele ce ne leaga care sunt minunate.

eumada spune:

Eu cred in instinctul matern.Si eu am stiut de cand am vazut a doua liniuta ca voi avea o fata,blonda,cu par buclat pe careo va chema Maria...Ca i-am mai pus inca un nume...e altceva,mi-a placut cum suna.
L-am ascultat intotdeauna si a fost bine.Singura data cand nu am ascultat de instinct a fost cumplit.Cumplit si desi am inchis usa,inca ma simt vinovata ca nu am facut ce am simtit in primul moment.

buflea spune:

Eu gandesc ca Julia si JG ... nu exista nimic supranatural, este doar intuitie, care daca in general functioneaza bine, functioneaza si cu copilul tau bine.

A mea este catastrofala si de regula pesimista, in plus are si darul de a ma convinge repede ca asa o sa se intample. Noroc ca in timp am invatat sa nu o mai bag in seama. Cu alte cuvinte tot ce mi se pare ca "simt" la un moment dat, ignor cu buna stiinta ... si suntem bine.

Ce cred totusi ca au femeile mame in plus fatza de barbatii tati, este disponibilitatea asta la sacrificiu in favoarea copiilor ... Nu spun ca barbatii nu o au, spun doar ca la mame este mai accentuata, mult mai accentuata. De aceea in general sunt primele care conduc si supravegheaza dezvoltarea copilului ... e ceva ce vine odata cu sarcina, cu alaptarea ... nu stiu, parca simti ca e mai mult al tau decat al lui, simti ca tu poti face mai mult si mai bine pentru el.

sunnyday07 spune:

Subscriu, subscriu, subscriu!

Fetita mea e adoptata, am cunoscut-o cand avea 5 ani , acum are 9 si da, cred in instinctul meu matern!
Se intampla cum spune A_Alinta, desi n-am nascut-o eu, dar e fata mea, o stiu, o simt, anticipez, o cunosc mai bine decat se poate cunoaste ea pe sine la 9 ani.