Cariera si viata personala

buflea spune:

Doamnelor,

Parerea mea este urmatoarea ...in ziua de azi, mai ales in ziua de azi, avem la dispozitie resurse sa ne planificam putin viata si daca ele exista de ce sa nu le folosim.

Cariera / profesia trebuie sa stea pe primul loc intre 20-30 de ani. In aceasta perioada se consolideaza o pozitie, se mai pot face cursuri post-universitare, se acumuleaza experienta, se cauta si se capata vechime in locul de munca si de ce nu, pentru asta, se munceste pana la ora 20:00. Viata de familie se rezuma la viata de cuplu timp in care cei doi parteneri au timp sa se cunoasca mai bine, sa realizeze daca se pot tolera, mai trece dragostea si mai ies la iveala defectele, exista timp ca relatia sa se consolideze sau sa se destrame.

Intre 30-38 de ani, cand profesia este oarecum consolidata si sigura, e timpul perfect de a face un copil ... focusul se va schimba si profesia va ramane liniara ...este foarte important dupa mine ca profesia sa ramana constanta, pentru ca copilul creste si apare momentul cand cariera va recupera din importanta si e mai usor sa pleci de la ceva ce ai construit in urma cu 8-10 ani si a ramas liniar, decat sa o iei iar de la zero, batrana fiind insa cu 8-10 ani si cu toate obligatiile familiale acasa.
O cariera consolidata va garanta resurse financiare satisfacatoare care mai departe vor degreva familia de activitati domestice consumatoare de timp ... cu alte cuvinte, vor exista bani astfel incat curatenia sa fie facuta de altcineva, spalatul si calcatul la spalatorie, bona la copil, activitati pentru copil, concedii ...etc

Cea mai mare rasturnare de valori si interes se intampla in primii 6 ani ai copilului, atunci cand simti ca mama ca trebuie sa ii fi alaturi, ca efectiv are nevoie de tine din toate punctele de vedere, cand esti un mediu care il ajuta pe el sa creasca si nu mai esti TU, cand uiti de tine si curios, faci asta cu placere ... Odata copilul plecat la scoala, scara valorilor trebuie incept, incet sa se echilibreze, in sensul ca noi mamele din ultimii 6 ani trebuie sa redevenim femeile cu pasiunile, interesele, prieteniile, activitatile pe care le aveam inainte de copil ... nu la aceeasi intensitate, nu cu aceeasi fregventa, dar aceste lucruri nu trebuie eliminate.

Aqai spune:

Ce frumos le spui matale... cum trebuie sa facem:)

Eu cred ca se pot face. si cariera si familie. si mai cred ca e esentiala cariera ca sa poti sa ai resurse sa scapi de treburile nesuferite din casa.

musai sa recunosc ca e esential ce rol are partenerul. Si in cazul nostru chiar daca ma enervez si-l blagoslovesc ca nu ma ajuta in casa, tot io trebuie sa-i fac statuie pt ca daca se imbolnavesc copiii el poate lucra de acasa si sta cu ei.

drept e ca trebuie multa intelepciune in alegeri si sprijin - platit sau din familie.

eu spun despre mine ca am o cariera. chiar daca in momentul asta nu mai e fulminanta :) dar e prezenta si in continuare construiesc la ea. cu tot cu copii, cu alergatura, cu casa, cu familia, mai apuc si sa merg la sala si la concerte, ma scolesc si chiar daca mai am esecuri nu ma dau batuta.

si da, azi am a bad hair day , da' in rest sunt ok ca tinuta. am 30 de min buget de timp pt bibileala in oglinda de dimineata.

mariana_flo spune:

inseamna ca eu mai am de rabdat cativa ani. Ce spune Buflea este corect si nu prea. E adevarat ca pana la 30 ani am construit o cariera, dar la 32 ani m-am apucat de facut primul copil. Cand am anuntat ca sunt insarcinata deja s-a schimbat optica in firma. Au inceput luptele pentru postul ocupat de mine. M-am bazat pe profesionalismul meu, dovedit in ultimii 8 ani la aceeasi firma, am lucrat chiar si de pe patul spitalului. Si mi-am implinit visul de a avea 2 copii, nu unul. La 34 ani an nascut a doua oara. De-atunci... au trecut ceva ani dar mi-e tare greu. Salariul s-a diminuat ca e criza, ca sa pot munci sa-mi pastrez locul de munca, am dus ambii copii la gradinita. Mezina e la particulara ca e prea mica pentru gradi de stat. Ca tot romanul am si eu o rata la banca... si uite cum agoniseala mea se duce in buzunarele altora si nu-mi permit ajutor platit. Altfel de ajutor.... nu am, asa ca... nu-mi ramane decat sa sper ca peste 3-5 ani sa reintru in normal. Dar n-am nici o garantie ca va fi mai bine. Vorbesc de cariera. Viata de familie e tare frumoasa cu 2 copii sanatosi si isteti.

Laura25 spune:

Eu mai vad o buba in logica lui buflea (care e sublima pe hartie). Tragi tare, stress, nervi, munca, faci cariera. La 30-32 de ani te decizi ca vrei copil ... si constati ca nu poti. Da-i tratamente, sarcini pierdute, bani cheltuiti pe la medici... , timpul te preseaza, ca nu mai ai 25 de ani ... Si , daca ai noroc, spre 40 reusesti, cu mari sacrificii sa faci (sau sa adopti) un copil. Si devine brusc centrul universului tau si nu mai dai 2 bani pe cariera, iti doresti doar o slujba din care sa platesti intretinerea si sa ajungi cat mai repede acasa la copil. Si trec anii si te ajunge pensia din urma cu copil student inca, nevoi mari, remuneratie mica ...

Aqai spune:

laura, poti descoperi ca nu poti sa ai copii nici la 22 daca-i p'asa. nu mi se pare ca exista o relatie directa intre trasul tare pt cariera si problemele de conceptie.

dar buflea a zis cam cum ar fi ideal in perspectiva ei.

eu personal am facut cei mai importanti pasi tocma' dupa ce mi-am nascut copiii, asa s-a nimerit.

dar cred ca acum am cazut in galeata de mamosenie, fiindca ma surprind adeasea cugetand la a ramane aici unde sunt sau a cauta altceva cand termin scoala, mai cu staif asa. si adevarul e ca de cand cu scoala copiiilor mi se pare mai important sa am timp mai mult penru ei si nu neaparat venituri ceva mai mari.

mie mi se pare ca varsta de scolar mic a adus mai multe batati de cap dectt gradinita, bebelusia si ca e nevoie mai multa de mine acasa.

asa incat cred ca o sa petrec mai mult timp decat as fi prevazut la nivelul asta, pana ii scot pe amandoi cel putin din scoala primara.

acum 5 ani n-as fi ezitat sa plec la prima oferta ceva mai sclipitoare.

Laura25 spune:

da, asa este, poti descoperi probleme si la 22. Dar la 22 ai timpul de partea ta altfel decat la 32.

Aqai spune:

corect.

dar nu stiu cata lume gandeste la 22 de ani asa, astfel incat sa se puna pe treaba pt produs pitici :))))

sincer nu stiu. mie nici nu-mi treceau prin cap copiii la varsta aia. abia cand m-am apropiat de 30 am zis ca-i cazul sa ma pun pe treaba, altfel o sa ajung o batrana dementa singura inconjurata de o tona de matze

lai spune:

Se poate.. dar e al naibii de greu. Si nu prea se poate sa te ocupi singura cu succese maxime de absolut tot ce tine de cariera, si de copii, si de sot, si de casa, si de tine, si de toate. Adica pe undeva cum zice si Aqai ai nevoie de ceva ajutor, nu neaparat permanent, dar macar pe ici pe colo, mai la treburile casnice, mai un babysitter la copii. In afara de asta cel putin o perioada macar unul din parteneri - si de cele mai multe ori e femeia - cam trebuie s-o lase mai moale cu cariera - intrebarea e daca poate sa reia de unde a lasat-o sau a pierdut trenul.
Ce zice buflea e ok in principiu, dar socoteala de acasa nu se potriveste intotdeauna cu cea din targ. Plus ca sunt profesii in care cam trebuie sa te scolesti pana pe la 30 de ani, iar fereastra de afirmare profesionala e intre 30 si 40 de ani, intrand in conflict flagrant cu ceasul biologic.

ch_dana spune:

:))))) that's me, minus partea cu "mari sacrificii" - l-am facut cand am vrut, respectiv dupa ce am terminat de facut casa, ca nu ma vedeam stand gravida pe santier. Si, daca stau sa ma gandesc, Buflea are oarecum dreptate - nu neaparat o cariera, dar mi-am construit un CV care sa nu imi puna probleme in a gasi un job.

La partea cu dat 2 bani pe cariera, n-o faceam nici la 30 de ani. Dupa idealismul initial, am inteles repede ca - cel putin in firmele mari - mancatoria si backstabbing sunt atat de mari ca n-are nici un sens sa-mi toc neuronii, plus ca eu-s mai outspoken. Am un salariu suficient cat sa imi permit ajutor platit, dar fara responsabilitati de sef. Visul meu e sa ajung sa lucrez de acasa macar o zi pe saptamana (am lucrat si de acasa full-time, nu e bine, dupa un timp te abrutizezi). Daca firma sotului va merge suficient de bine, voi renunta la serviciu, pana una alta eu sunt back-up-ul.

M-am impacat cu gandul ca nu le poti face pe toate, ca nu-s WonderWoman.



Depinde foarte mult de domeniu. In IT tehnologiile se schimba rapid, in contabilitate legislatia (cel putin la noi) e un haos...e greu de zis.



Hm, cu asta nu-s de acord. Eu am dat licenta mai tarziu fiindca nu ne mai ajungeam cu banii, m-am angajat inainte sa termin. Acum punem bani deoparte (deocamdata alocatia plus inca ceva) pentru domnisoara, o sa aiba o suma de start cand / daca va dori sa faca studii superioare, dar cam atat, vreau sa stie ca e pe picioarele ei si ca banii se castiga greu, n-o duc papa & maman in carca.

Andries spune:

la 33 de ani am avut al doilea copil si cand am anuntat in firma aia (eram manager vezi tu doamne responsabilitati) ca sunt gravida, replica managementului a fost aiuritoare: "Inca unuuulll????" de ziceai ca mananca din frigiderul lor!! Au trecut niste ani de atunci, dar cu multa munca si eforturi sustinute atat la mine cat si la sot ne-am descurcat. Mai depinde si de mediu, de exemplu acum, alta firma, alta socoteala, in divizie sunt cateva gravidutze si evident au aparut "glume si glumitze" pe seama lor, ei bine eu am fost destul de etica sa ma duc la big boss sa-i fac un tete-a-tete sa-i spun sa stopeze mistocareala, s-au terminat bancurile si acum e o atmosfera foarte ok. Dar eu n-am avut norocul asta "la vremea mea".
Din experienta va spun ca femeile de "cariera" sunt infinit mai rele cu alte femei decat barbatii. Unele sunt niste scorpii de zici ca-au facut scoala pe chestia asta. Si daca mai nimeresti cate-o nebuna de 40 si ceva de ani, fara copii, cateodata si fara barbat (chiar daca-s maritate, barbatul e plecat cu afaceri, cu delegatii, etc.) sa-ti fie sefa... mai bine iti cauti alt servici, ca numai de-a naibii iti face viata un calvar.

Sau varianta a doua, poa'sa zica ce-o zice, iti faci treaba si la 18 ai plecat acasa, numai sa te tina pe tine nervii.