Plange la gradinita, dupa multe luni...

monicabo spune:

Daca este exclus din start un comportament neadecvat al educatoarelor si/sau ingijitoarelor (ma refer la bataie, tipete, jigniri), poate fi o situatie descrisa de Usorlili, ceva ce sa se fi schimbat intr-o anume zi in rutina de la gradi (poate chiar la somn).
S-o fi intamplat ca educatoarea sa fi trebuit sa plece mai devreme (motive personale, ca orice om) si sa-i fi culcat in alta parte? Sau sa fi adus vreo ingrijitoare la supravegherea in faza de culcare? Ceva ce copilului nu i-a placut sau i s-a parut ciudat. Chiar daca a doua zi situatia a revenit la normal. De multe ori chestii care par marunte pentru noi, pe bietii copii ii bulverseaza, ca li se pare ca le bulverseaza rutina.
Nu stiu, zic si eu, investigheaza... stiu ca pare inexplicabil...

Lillo spune:

Si al meu a facut asa. S-a acomodat f. repede si cand i s-a adus o educatoare noua nu a mai vrut sa stea. Plangea de lesina, il lasam cu lacrimi in ochisori il luam trist, obosit, nervos. La noi solutia a fost sa il mut la alta grupa. Acum pleaca singur in clasa si il iau tot un zambet.

alyx spune:

Fi-miu merge la gradinita de la 2 ani jumate. Spre stupoarea noastra, nu a plans absolut deloc atunci cand l-am dus prima data.La amiaza il ia maica-mea de la gradinita. Bineinteles ca terorizata si stresata,la inceput sunam de fiecare data cand stiam ca tre sa il ia,sa-mi dea raportul,cum l-agasit,este ok,a plns, n-a plans etc. Vax, copchilu din dotare n-avea nici o treaba.
Toate bun si faine, trece primul trimestru si vine vacanta de craciu. La ei lagradi vacantele sunt doar de o saptamana,dar atunci in primulan, deoarece era racit in decembrie, am decis sa-l opresc acasa cu o saptamana inainte de vacanta oficiala. Asa o stat copchilu acasa2 saptamani din care mai bine de o saptamana cu noi, parintii.
Canda reinceput gradinita,alta stupoare> plangea fecioru de ziceai ca frate, s-a deschis ceru si curg lacrimi de acolo. Plans cu agata de mine, cu mami nu peca,etc.
Bineinteles ca aveam sufletul facut ghem in gat si plecam si io cu lacrimi in ochi.
A durat faza asta vreo saptamana si oleaca.

Dupa vreo 2 zile de plans, in a treia zi, la vreo 10 minute dupa ce am plecat,sun la gradinita pe numarul de mobil sa intreb daca mai plange printu. Alta stupoare. In timp de educatoarea imi spunea la telefon ca s-a linistit copilul si nu mai plange, iar eu tot insistam caparca nu aveam mare increde, aud pe fundal rasul cristalin si dragalas al plodului,dupa acre il aud strigand vesel nevoie mare numele unui alt copilas din grupa lui.
De atunci m-am linistit. Oricum,aia a fost singura perioada in care a plns copchilu la gradi.

Iar educatoarele ne-au spus foarte clar ca majoritatea copiilor se linistesc dupa ce plecam noi. Dar important este sa-i dragalim un pic inainte de a pleca, sa-i asiguram de fiecare data ca ii iubim, sa lespunem de fiecare data unde plecam si ca ne intoarcem la ora x sa-i luam de la gradi. De asemenea,ne-au spus ca,,, cu cat prelungim despartirea,cu atat mai mult plange si copilul.

carmencat spune:

Nu cred ca singura problema este mama. Chiar nu cred asta.

alyx spune:

x_ggg, daca suspectezi ceva in neregulala gradinita,incearca sa atragi copilul intr-un joc de-a gradinita si urmareste-i reactiile. Adica lasa-l pe el sa conduca jocul si vezi ce iese. Ma gandesc ca poate asa poti observa unele chestii care ti-ar putea da de gandit.
Nici al meu copil nu-mi povesteste decat foarte rar ce face la gradinita,asa ca e cam greu sascoti ceva de la el doar intrebandu-l.

marius spune:

Sa nu te mai framanti atat. Atata timp cat in primul semestru a fost totul Ok si "problemele" au aparut dupa vacanta, dupa stat acasa, dupa dormit la pranz acasa...dupa toate aceste dupa e logic.
Si nu esti nici prima nici a doua nici penultima nici ultima.... anul si povestea clasica de acest gen.
Nu ne suparam Ok?

x_ggg spune:

Nu e nicio suparare, Marius! Doar ca nu vine dupa vacanta.

Adica luni e ok, si de marti plange... si din ianuarie de cand a inceput gradinita, il iau vinerea la amiaza, nu a fost doar saptamana trecuta.

E drept, ca acum ma simt ciudat, tocmai pentru ca nu m-am mai confruntat cu asta pana acum.

Si da, azi l-am linistit intr-un final, i-am spus ca vin la 4 dupa el, nu l-am pacalit ca vin repede sau ceva. L-am pupat, l-am linistit, mi-a facut Pa pe geam..mai departe, o sa vad dupa amiaza cand ma duc dupa el.

carmencat spune:

Asta vara am dus-o cateva luni la o gradinita particulara (a treia, in ordine cronologica). Initial a fost foarte vesela, multumita, fericita. Ea, de fapt, nu a plans niciodata cand am dus-o la gradinita si merge de la 1 an si jumatate. Niciodata, pana la aceasta gradinita. La vreo 2 saptamani dupa ce am inceput jale mare cu lacrimi precum perlutele rostogolitoare pe obraji, atarnat de mine, nu pleca mami, nu ma lasa aici. Imi spunea frecvent mami nu imi place la gradi asta. Bineinteles am intrat la idei si am incercat sa aflu ce se intampla, in paralel cu alte metode: discutat, explicat, mituit cu bomboane si alte activitati, nu am mai dus-o eu, a dus-o tati... nimic nu a mers. Nu mai intelegeam nimic. De la gradi imi spuneau ca e ok dupa ce plecam noi, ca e numai circ ce face si o sa ii treaca, asa mai fac si alti copii.
Mie nu imi venea sa cred si nu am acceptat sincer niciodata ca ceea ce face e pur circ. Ea nu mai plansese niciodata. Mergea la gradi deja de aproape 1 an jumate, nu plansese din prima la aceasta gradinita, prea multe suspiciuni.
Eu am incredere in feeling-ul meu. Daca eu simt ca e ceva, apoi e.
Intre timp am plecat la mare, ne-am intors, am crezut ca s-a rezolvat cu plansul. Dupa doua zile in care nu a plans, a inceput iar sa planga.
Misterul s-a dezlegat cam la o saptamana dupa reincepere. Am ajuns eu mai devreme sa o iau si in timp ce asteptam sa mi-o aduca de sus am auzit urletele sotului patroanei catre un copil care nu stiu ce facuse. Deci urlete. Si nu numai urlete, ci insotite si de o exprimare total neadecvata.
Am ramas... socata. Pur si simplu. Pentru ca acest domn era tot numai lapte si miere cu noi parintii si cu copiii nostri, cand noi eram acolo.
Domnul a coborat si el in timp ce era adusa fiica-mea de o ingrijitoare. Am vazut ce privire avea fiica-mea cand se uita la el si ca tremura toata, desi acele urlete nu ii fusesera adresate.
De a doua zi nu am mai dus-o. Si bine am facut. Si regret ca nu mi-am crezut instinctul de la bun inceput si copilul.

marius spune:

Ai rabdare. Este doar chestiune de obisnuinta. Dam pariu?

carmencat spune:

si daca nu e...?