O radiografie a invatamantului din Romania

greieras spune:

Permite-mi sa te contrazic. In cazul scolii romanesti, un copil de sa zicem clasa a 6a, al carui parinti lucreaza, va pleca fi la scoala pana pe la 1, dupa care probabil la afterschool sau cu bunicii (daca are noroc sa aiba bunici implicati) pana pe la 4-5 sau chiar 6 seara cand ajung parintii acasa. Mai petrece putin timp facand ceva pentru el gen TV sau computer, mai si mananca 30 minute, poate inca o activitate extrascolara, si iata ca mai ramane foarte putin timp pentru un parinte si copil sa comunice, sa petreaca timp. Deci faza cu 8-9 ore cu parintii este utopie. Am uitat sa mentionez ca asta in cadrul unei familii cu ambii parinti, nu mai zic cum sta situatia in fam. monoparentala. FFF greu.

Adriana mica spune:

Am citit articolul inainte sa inceapa discutia pe Forum. Poate ca nu este perfect dpdv forma si structurare, insa atinge cateva puncte extrem de valide, in opinia mea.

Asa cum un angajator este obligat prin lege sa asigure conditii pt a evita producerea accidentelor la locul de munca, sa le explice angajatilor care sunt normele de protectie, samd consider ca propunerea unei solutii pt rezolvarea ingreunarii excesive a ghiozdanului, si a tuturor problemelor de siguranta pe durata derularii orelor, este, in primul rand, responsabilitatea scolii. Pasul urmator ar fi desigur o implicare in ceea ce priveste transmiterea unor valori, incurajarea unor comportamente dorite (mi-au placut mult exemplele date de Viviana). Evident, consultarea cu parintii pe marginea solutiilor identificate este o etapa mai mult decat necesara.

Programa si suportul de predare ar trebui structurate si adaptate astfel incat copilul sa inteleaga cat mai multe dintre notiuni la momentul predarii lor de catre profesor. Studiu individual este alta discutie, oricum este nesanatos faptul ca se pune accent mai degraba pe cantitate decat pe calitate. Nimic mai adevarat, implicarea parintilor este un lucru foarte important, in sensul incurajarii copilului sa exerseze ceea ce a invatat, acordarii de ajutor atunci cand e nevoie (eg. la liceu, eu simteam nevoia sa repet cu voce tare, de fata cu mama, lectiile la materii gen istorie). Insa de aici si pana la a cere parinilor sa citeasca in avans lectia, impreuna cu copilul, mi se pare o distanta semnificativa.

Sunt copil de fost cadru didactic care a predat in toate formele de invatamant, inainte si dupa revolutie. Mi-o amintesc pe mama povestind despre aplicarea unor metode adaptate fiecarei situatii in parte, astfel incat sa reuseasca sa-i aduca pe elevii ei, uneori adulti care studiau la seral, cat mai aproape de materia pe care o preda (limba si literatura romana). Chiar daca asta insemna uneori sa nu fie 100% alinitata cu programa impusa. Nu stiu daca mai este posibil acest lucru. Pe langa ajustarea programei, cred ca ar trebui acordata o atentie in plus stabilirii obiectivelor pe care le au de indeplinit profesorii si a criteriilor dupa care sunt evaluati.

Din punctul meu de vedere, schimbari trebuie sa se produca in ambele parti, atat in sistem, cat si in planul implicarii parintilor. In ceea ce priveste acest ultim aspect, nu cred ca nu se intampla. Ceea ce lipseste deseori este consecventa si demnitatea unei comunicari deschise, la prima vedere, pare mai usor de ascuns gunoiul sub pres sperand ca astfel copilul va beneficia de o bila alba in relatia cu scoala / profesorul respectiv. Pe de alta parte, perpetuarea unei atitudini viciate a unor cadre didactice, nesanctionate asa cum ar trebui, ingreuneaza aceasta comunicare, ii descurajeaza pe parinti sa-si spuna deschis parerea.

Este drum lung pana la momentul in care lucrurile vor incepe sa se miste in directia dorita.