relatia tatal-copil dupa divort

relatia tatal-copil dupa divort | Autor: carmickey

Link direct la acest mesaj

buna seara mamici,

sunt mamica singura despartita de sot si am o fetita de doi ani si noua luni.
de la un timp ma confrunt cu o problema legata de fetita mea si tatal ei, si anume ca nu stiu cum sa gestionez relatia adelina fetita mea si taica-sau. atunci cand pleaca el de la noi, adelina plange muult dupa el, incerc fel de fel de chestii care stiu ca o atrag si ma respinge, nu vrea sa ia nimic de la mine, sta suparata atunci cand o vad asa ma simt groaznic de vinovata

dupa un timp vine singura la mine in brate si imi spune ca ma iubeste, dar eu as dori sa nu o mai vad trista/plangand dupa el.
este prea mica (doi ani si noua luni) si nu stiu cum/ce sa ii explic, nu intelge nimic prefer sa vina taica-sau la ea cat mai rar...

aveti o idee cum sa procedez cu ea sa nu mai planga? ce sa ii zic/fac???

va multumesc anticipat

Raspunsuri

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns A_Iulia spune:

Poate e bine sa o obisnuiti cu un program strict de vizite - sa stie exact cand vine tatal, cand pleaca, etc.

Fetita nu doarme si la tatal ei? Poate reusiti sa impartiti cumva programul astfel incat fetita sa poata sta si cu tatal in mod egal.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns carmickey spune:

iulia, idea asta cu un program strict de vizita ma face sa incerc sa o discut cu tatal ei...

fetita mea nu doarme la el, pleaca cu el doar cateva ore. seara vrea acasa la mami, are ritualul ei de somn, baita, laptic,poveste, etc.
ar fi prea greu pentru ea sa ii lipsesc noaptea, poate pe viitor cand va mai creste putin si reusim sa rupem cordonul ombilical

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns larasarit spune:

La 2,9 ani nu e deloc prea mica, e capabila sa inteleaga foarte multe lucruri. I-as spune adevarul fara detalii prea multe, tata si mama sunt despartiti pentru ca nu se mai inteleg, tata s-a mutat intr-o alta casa dar va fi langa tine oricand ai nevoie de el.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns A_Iulia spune:

Pai eu te inteleg foarte bine ca tie ti-e foarte greu fara ea . Uite ca nu mai tin minte exact de la ce varsta fetita mea a inceput sa doarma la tatal ei, dar cred ca tot pana in 3 ani, cam asa.

referitor la dormitul la tatal ei, tu trebuie sa vorbesti cu ea si sa o incurajezi, si de indata ce e ea pregatita (si e suficient sa o intrebi daca ar vrea acest lucru si sa o asiguri ca daca e ceva in neregula, o aduci inapoi acasa) puteti face un test. Trebuie sa stie ca ea are doua case si ca mereu poate alege unde vrea sa doarma. S anu ai teama, va alege mereu sa doarma acasa... si doar din cand in cand "in deplasare".

Oricum, varianta cu programul strict ar trebui sa functioneze in perioada asta. Daca stie dinainte ca tatal vine de la 5 la 8 si ii repeti asta din timp, daca ii mai si spui pe parcurs: tati mai sta 2 ore, sau mai sta 1 ora, etc - ii va fi mult mai confortabil sa accepte ca pleaca decat sa-si faca sperante ca tatal va sta mai mult.Poate poti evita asa plansul cand pleaca el. La fel si in cazul in care el pleaca cu ea, poti sa-l instruiesti sa-i spuna exact cat timp a mai ramas. cu timpul, probabil ca lucrurile se aranjeaza.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns marius spune:

Opinia mea este ca cel mai bine ar fi ca tata sa vina doar dupa fata si sa plece impreuna unde doresc si sa revina cand se termina programul.
Sursa plansului este alta.
Acest copil asociaza faptul ca locul tatalui este acelasi cu locul ei, adica acasa unde locuieste copilul. Pentru copil nu exista notiunea "mama s-a despartit de tata", mai ales ca probabil despartirea aceasta a intervenit relativ recent, sau suficient de recent incat copilul a avut ocazia sa isi vada tatal de la inceputul vietii ei si sa constientizeze ca este tatal ei, mai apoi brusc tata nu mai este la locul lui adica acasa unde este si ea.
Daca va este mai usor este asemeni unei jucarii care a existat in camera dintotdeauna, apoi din nu se stie ce motive cineva o ia apoi o aduce inapoi 1-2 ore, apoi iar i-o ia, apoi iar o aduce inapoi si tot asa. Asta este traumatizant.
Asa incat daca despartirea dintre parinti este definitiva, opinia mea este ca ar fi bine sa nu va mai jucati cu psihicul copilului si cel mai bine ar fi ca relatia tata-fata sa se desfasoare exclusiv in afara locului unde domiciliaza copilul, altfel ea va asocia o buna bucata de timp ca locul tatalui este acolo unde ea stie ca ii este locul adica acasa la ea. De aceea plange. Nu m-ar mira absolut deloc ca ea sa intrebe "unde este tatal meu?" "de ce nu sta tata cu mine?" adica acasa la ea.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns alinuk spune:

Citat:
citat din mesajul lui marius

Pentru copil nu exista notiunea "mama s-a despartit de tata",



De ce, nu? Atunci care sa fie motivul pe care un parinte ar putea sa-l invoce?

Eu cred ca adevarul, asa cum este el.
Doar ca mare grija, astfel incat micuta sa nu-si asume vini pe care nu le are.





Alinuk
si ostrogotzii din dotare: Andu mik (4 ani) si Teo voinik (6 ani)

Caravana desprecopii...
...................................................
Nimic nu-i intamplator!
............................................................................

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Rufus spune:

Nici eu nu cred ca functioneaza explicatia "mama s-a despartit de tata".
Cred ca un adevar cat mai simplu gen "tata nu mai locuieste cu noi" insotit de orice explicatie simpla e mai utila. Este destul timp pentru explicarea despartirii, pentru ca va cere, candva, si o explicatie.
Asta pentru ca pe fata o intereseaza (in acest moment) mai putin statutul parintilor sai, si mai mult faptul ca tatal pleaca de acasa.
Daca se poate, si tatal este intelegator, aceeasi explicatie va avea si el si da, vor stabili un program de comun acord.
carmickey, este normal sa simti vina pentru suferinta copilului tau. Parintii isi refac viata, asa e normal, in timp ce copilul isi pierde principala ancora in lumea lui tanara: familia. Sunt un parinte divortat candva, recasatorit, cu o familie minunata pe care am oferit-o si copilului meu, insa au fost si inca sunt semne ca divortul meu i-a daunat.
Asa ca, in loc sa te ingrozesti, incearca sa treci peste "amanuntul" asta, treci mai departe, nu te lasa doborata de plansul copilului care te seaca, nu este chiar suferinta pura, la fel ar plange daca sa zicem tatal ei ar fi vaporean si ar pleca cu lunile, cu anii...e normal. Sper doar ca tatal sa inteleaga necesitatea de a fi si el aproape si, impreuna, puteti face ca lucrurile sa fie cat de cat normale.

Rufus, Tora si iadele

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns marius spune:

Citat:
citat din mesajul lui alinuk

De ce, nu?
Eu cred ca adevarul, asa cum este el.

Pentru ca ei nu gandesc ca si noi asa cum eu copil fiind nu gandeam ca si un adult.
Adevarul nostru ca si adulti nu este adevarul lor ca si copii.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns carmickey spune:

eu imi stiu copilul, si nu ar intelege sa ii explic eu ca noi ne-am despartit etc...ar fi prea mult pentru ea.

va multumesc de ajutor

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns larasarit spune:

Da, are dreptate Rufus, nu e atat de relevant pt copil statutul parintilor ei dar trebuie sa ii explici de ce tati nu mai sta cu ea..in orice fel sti ca ar intelege

Mergi la inceput