Rugaciune colectiva pt. a dobandi prunci buni (81)
Raspunsuri - Pagina 14
vvvvv spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui MaraAnisia Honey, felicitari pentru minunea din burtica, sa ai o sarcina fara probleme  Jujuka, sa ne mai spui despre sarcina ta sunt tare bucuroasa ca incep sa se arate iar roadele rugaciunilor si gandurilor noastre bune,ca apar noi burtici,acum in prag de primavara Maryella, multa sanatate tatalui si tie sa-ti ajute Maica Domnului sa gasesti calea spre a-i usura suferinta tatalui. Cami_antonia, livsy, mvb, georgia, aingriv, victorita, anadomnica, anaomaria si tuturor fetelor dragi, va transmit un gand bun aveti mai jos Evanghelia zilei preluata de pe http://www.dervent.ro/share-EvangheliaZilei.php "In zilele acelea, Elisabeta, femeia lui Zaharia, a zamislit; si vreme de cinci luni s'a tainuit, zicandu-si: „Ca asa mi-a facut mie Domnul in zilele in care a socotit sa-mi ridice ocara de printre oameni“. Iar in a sasea luna, trimis a fost de la Dumnezeu ingerul Gavriil intr'o cetate din Galileea, al carei nume era Nazaret, la o fecioara logodita cu un barbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Si intrand ingerul la dansa, i-a zis: „Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei!“ Iar ea, vazandu-l, s'a tulburat de cuvantul lui si cugeta: „Ce fel de inchinare poate fi aceasta?...“. Si ingerul i-a zis: „Nu te teme, Marie, fiindca ai aflat har la Dumnezeu. Si iata'n pantecele tau vei zamisli si vei naste Fiu si numele Lui il vei chema Iisus. Acesta mare va fi si Fiul Celui-Preainalt Se va chema si Domnul Dumnezeu Ii va da tronul lui David, parintele Sau, si va imparati peste casa lui Iacob in veci si imparatia Lui nu va avea sfarsit“. Si a zis Maria catre inger: „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat?“ Si raspunzand ingerul, i-a zis: „Duhul Sfant Se va pogori peste tine si puterea Celui-Preainalt te va umbri; pentru aceea si Sfantul Care Se va naste din tine Fiul lui Dumnezeu Se va chema. Si iata, Elisabeta, rudenia ta, a zamislit si ea fiu la batranetea ei, si aceasta este a sasea luna pentru ea, cea numita stearpa. Ca la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta“. Iar Maria a zis: „Iata, roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau!“ Si ingerul a plecat de la dansa. Povestea fluturasului nostru Mara, mami de fluturas Irina Cu Dumnezeu in gand "Unde este Dumnezeu, acolo este tot binele. Unde nu este Dumnezeu, acolo toate sunt rele." Sfantul Dimitrie al Rostovului Doamne ajuta! Mara nu mai uitat, asa cum nici eu nu v-am uitat pe nici una dintre voi, va am in suflet si in gand si mereu ma necajesc ca nu am timp macar 5 minute sa intru sa va salut!La servici zici ca se rastoarna pamantul iar acasa de mult timp nu mai merge calculatorul l-am blocat cu poze! sunt multe fete noi ( ce am apucat un pic sa spicuiesc din mesaje) si eu le spun asa cum le-a spus si cami_antonia sa nu deznadajduiasca, sa aiba incredere si multa speranta ca Bunul Dumnezeu ne iarta pacatele si ne da bucurie mare! Fetele noi, lacrimi multe au curs pe obraz, dar fericirea a fost foarte mare cand pe lume a venit Cosmin Nectarie ! Am nascut la 42 de ani, sarcina la termen dupa 12 ani de asteptari! Despre noi, acum am ramas dupa program, oricum am terminat mai devreme, sa [pot sa scriu cateva cuvinte, Cosmin Nectarie a crescut mare, pe 7 aprilie implineste 2 ani si zece luni!Este universul si fericirea mea, de abia astept sa ajung acasa sa pot sta cu el, ziua sta cu mama mea! Sambata si duminica ca eu lucrez sta cu sotul! el stie ca mama pleaca la servici, asa ca nu plange dupa mine decat ff rar. Va multumesc ca va rugati pentru sanatatea lui, ne ajuta enorm, am simtit asta! La ultima internare din februarie a gasit si cauza de ce nu manaca diversificat si de ce ii este rau,de ce ii vine sa vomite, are fierea strangulata!Pe langa acest aspect mai are o problema la unul dintre rinichi o problema spun medicii cam grava, si il tinem sub supraveghere luna de luna, iar la trei luni eco, sa vedem sa nu se modifice ceva la rinichi. Rugamintea mea este daca stiti de fiere tratamente naturiste sau ceaiuri care sa il ajute! Acum nu am voie sa ii dau decat ceai de sunatoare si menta, iar cand are crize 1/4 colebil, de restul de ceaiuri se spune ca dupa varsta de 10 ani se administreaza. Acum are o perioada mai buna, cu o zi de chin si cateva bune, pana in februarie nu stiam de ce plange mereu, mai cu seama dupa ce mananca. El oricum nu mananca foarte diversificat, iar ce nu ii place dupa miros, spune ca nu manaca! Pe forum poate intru mai greu dar puteti sa ma sunati direct pe telefon sau sa imi lasati mesaj pe telefon si va sun eu, 0724032735, in cazul in care stiti un remediu pentru acesta varsta sau aveti rude care se confrunta la fel! in rest este vioi, se joaca, este cuminte, cuminte atat cat poate un copil sa fie, si ma bucur din tot sufletul cand il vad fericit! va dorim un post linistit, multa pace in suflet si in casele voastre, sa aveti copii sanatosi, iar celor care ii asteapta sa aiba bucuria vestii ca sunt insarcinate! Inca o data va strang la piept pe toate, va multumesc pentru tot, pentru vorbele voastre bune si pentru sfaturile care au venit atunci cand eram la pamant! Cu mult drag, Victorita, Cosmnin nectarie si Gheorghe! Doamne ajuta si sa auzim numai vesti de bine! |
raisa28 spune:
Victorita ma bucur mult ca ai mai intrat sa ne dai vesti despre tine.Chiar daca tu nu ma stii pe mine eu simt ca va cunosc de o viata atat pe tine cat si pe fetele mai vechi de pe acest forum.Cum spuneam si in mesajele anterioare eu am inceput sa citesc cap.din urma si astfel am citit primele tale mesaje,si am vazut prin cate ai trecut pana sa-l ai pe Cosmin Nectarie.Sa-ti traiasca minunea sa fie sanatos si sa-ti aduca numai bucurii in viata.Imi place f.mult ca i-ai pus numele Nectarie ,si eu am spus ca daca ma va invrednici Dumnezeu sa am un baiat ii voi pune numele Sf.Nectarie, ca mult drag am de acest sfant care m-a ajutat f mult pana acum.Vreau sa-ti multumesc tie si fetelor mai vechi de pe acest topic ca existati si ca prin trairile voastre ne-ati facut pe noi cele aspirante inca(sau cel putin pe mine ) sa putem merge mai departe si sa avem mai multa nadejde si speranta ca intr-o buna zi ne vom tine si noi puiutii in brate.As dori sa mai intre si ele sa ne mai spuna ce mai fac si cum le mai merge.Chiar as dori sa stiu ce mai face Daeva ca tare frumos mai scria si multe altele care nu-mi vin acum in minte.Ma bucur ca sunt multe din ele care intra si acum f des si nu le mai numesc ca sa nu uit vreo una, dar se stiu ele f bine si le multumesc mult si le pup
.Iti doresc din nou sa ai parte de multa fericire alaturi de familia ta si te mai asteptam cu vesti despre puiul tau drag.Te dulce,ca am scris o gramada si am devenit f sentimentala si nu vreau sa plictisesc pe nimeni.
Va pup si pe voi fetelor si va doresc o seara placuta.
maryella77 spune:
buna victoria;
sa iti traiasca baiatul. sa va aduca doar bucurii tie si sotului si sa dea Domul sa se rez cu bine toate neplacerile;
eu te-as sfatui sa intri pe blogul oliviei Steer;acolo gasesti o gramada de sfaturi pentru abordarea naturista a diferiteor afectiuni;
daca poti face rost de tinctura de propolis de 50% sau extract de propolis de 70% concentratie sa ii dai micutului; este nemaipomenit in tratarea diverselor afectiuni care altfel ar implica antibiotic; propolisul este cel mai bun antibiotic natural care in acelasi timp protejeaza bacteriile bune; sucuri de sfecla cu morcov simar dimineata pe stomacul gol am inteles ca sunt f bune pt cei mici in diverse afectiuni; si cat mai multe fructe netratate chimic;
honey_eyes27 spune:
Doamne ajuta, fetelor!
Victoria,sa-ti traiasca bebelusul si sa-ti creasca mare si sanatos! Cu toate ne rugam pentru sanatatea lui!
Eu ma simt bine, miercuri ar fi 6 saptamani, pe 10 am programare la eco. Sangerarea da semne de oprire, desi am vorbit cu o prietena care mi-a spus ca si ea s-a confruntat cu aceeasi problema, aproape toata sarcina, dar cu duphaston a dus-o la termen si acum are un baietel de 6 ani. De vina ar fi lipsa de progesteron care se tine sub control cu tratament.
M-am linistit f mult, mai ales dupa ce s-a intamplat sapt trecuta. Am primit de vreo trei-patru sapt o catelusa ciobanesc mioritic care s-a imbolnavit,a luat de la oi de unde am primit-o un fel de raie, asa ca i-am cumparat tratament, niste pastile si o solutie de pulverizat pe blana. Sigur ca eu ma feream f mult de solutii, ca cica ar fi toxice, sotul o pulveriza, eu stam in casa atunci...pana m-am dus sa-i aduc pastilele...si din greseala am confundat sticulutele si in loc sa-mi bag mana in sticla cu pastile, mi-am bagat-o in cea cu solutie!!!! numai degetul, dar suficient sa intram in panica maxima amandoi!!!M-am spalat pe mana imediat, am baut lapte, e ok. Dar dupa faza asta,mi-am dat seama ca cu cat te feresti mai mult, cu cat ai grija mai mult, cu atat esti mai expus. Sunt lucruri care pur si simplu nu le poti impiedica, numai 
te poate ajuta pentru ca nu de tine depind toate, ci de Dumnezeu.
MaraAnisia spune:
Buna,dragelor,
Ma bucur mult ca ne-ai scris victorita, o mama care a dovedit atata rabdare pentru a-si tine puiul in brate. ai un baietel f frumos . multa sanatate iti doresc, tie si puiului, si te anunt daca aud de vreun remediu pt fiere.
va postez mai jos frumoasa Rugaciune a Sf. Efrem Sirul si un Psalm care se spune la slujbele tinute in zilele aliturgice
Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul care se rosteste in Postul Mare
Doamne si Stapanul vietii mele, duhul trandaviei, al grijii de multe, al iubirii de stapanire si al grairii in desert nu mi-l da mie. (o metanie)
Iar duhul curatiei, al gandului smerit, al rabdarii si al dragostei daruieste-mi-l mie, sluga Ta. (o metanie)
Asa, Doamne Imparate, daruieste-mi ca sa-mi vad greselile mele si sä nu osandesc pe fratele meu. Ca binecuvantat esti Tu in vecii vecilor. Amin(o metanie)
PSALMUL 126
O cantare a treptelor.
1. De n-ar zidi Domnul casa, in zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar pazi Domnul cetatea, in zadar ar priveghea cel ce o pazeste.
2. in zadar va sculati dis-de-dimineata, in zadar va culcati tarziu, voi care mancati painea durerii, daca nu v-ar da Domnul somn, iubiti ai Sai.
3. Iata, fiii sunt mostenirea Domnului, rasplata rodului pantecelui.
4. Precum sunt sagetile in mana celui viteaz, asa sunt copiii parintilor tineri.
5. Fericit este omul care-si va umple casa de copii; nu se va rusina cand va grai cu vrajmasii sai in poarta.
Mai jos este un interviu de suflet
"Pe oamenii bucuriei se cladeste nadejdea” , Parintele Teofan
- Parinte, calugarul fuge din lume pentru a se apropia de Dumnezeu. Dar astazi nu mai este asa de usor sa te izolezi, nici daca te ascunzi in varf de munte. Cum simtiti tremurul lumii in manastire?
- Sfantul Siluan Athonitul l-a intrebat candva pe ucenicul sau, parintele Sofronie de la Essex, cum ii merge rugaciunea. Si parintele Sofronie i-a spus: "Ca¬teo¬data reu¬sesc sa uit lumea, pierd lega¬tura fizica, si cand ma adancesc in rugaciune, uit chiar si trupul.” Si parintele Siluan i-a spus: "Dar trupul nu e tot lumea?”. Deci, da¬ca trupul ne este conectat total la aceasta lume, tot ce se intampla in lume ne afecteaza. Resimtim puternic framantarile lumii, chiar daca ar fi sa nu intalnim pe ni¬meni luni de zile si sa nu avem nici un mij¬loc de informare. Ecou¬rile zbate¬rii continue a lu¬mii, care alearga fara tinta, fara sa-si traga sufletul, ajung si la noi. Si, intr-o anumita masura, ne si influenteaza. Cu totii ne plan¬gem ca timpul este prea scurt, ca nu mai avem tihna. Facem foarte multe intr-un timp mai scurt decat inainte, dar nu reusim sa impli¬nim in adancurile vietii noastre ceva temeinic.
- De ce credeti ca se intam¬pla asa?
- Pentru ca traim pe orizon¬tal, nu pe vertical. Sunt doua di¬men¬siuni ale timpului, iar noi o preferam pe aceea care merge numai la suprafata lucrurilor, cu o viteza tot mai mare, dar fara nici un castig. Pe vertical inaintezi mai greu, dar cu mai multa bucurie si mai mare liniste, caci mergi spre Domnul. Insa e foarte dificil sa alegi di¬men¬siunea verticala, pentru ca ar tre¬bui sa posi sa te insingurezi. Or, omul nu mai poate sta cu el insusi. Suntem invatati de mici sa nu acceptam sa ramanem singuri cu noi insine. Oriunde ne-am afla, la lucru, in masina, acasa, la o intalnire cu prietenii, sun¬tem asal¬tati de stimuli si clisee exterioare. Ascultam muzica, ne uitam la televizor, vorbim la telefon, facem orice, numai sa ramanem "conectati” - de fapt, deco¬nectati de la interiorul nostru si, in mare masura, de la viata adevarata. Tot timpul avem in viata noastra un fond sonor, care produce o iesire a omului in afara lui, nu-l lasa sa se interiorizeze. Asta o spunea avva Do¬rotei, acum 1600 de ani: daca vrei sa vezi care sunt limitele cuiva, inchide-l intr-o camera fara nimic de facut, lasa-l acolo singur o zi, doua, trei si vezi cum reactio¬neaza. Daca acum te las fara telefon mobil, fara com¬puter si internet, fara o carte, intr-o camera absolut goa¬la, sa vezi ce faci tu cu tine insuti. Sa faci experi¬enta aceasta de rupere de anexele care iti scot sufletul in afara si care iti subtiaza, de la puterea de concen¬trare, pana la puterea sufleteasca si la cea trupeasca. Vei vedea ca intri in panica. Daca ai puterea sa stai asa o vreme si sa-ti regasesti viata launtrica, altfel te vei ruga, altfel vei gandi si te vei comporta.
- Cu alte cuvinte, telefonul mobil, televizorul si internetul ne dicteaza un alt stil de viata: traim mai mult in afara noastra decat inlauntru. Care sunt consecintele?
- Cum spuneam, tendinta aceasta de iesire din noi nu e noua. Sfintii Parinti ai Bise¬ricii spun ca e o boala care se numeste "instrainare de la Dumnezeu”. Adica, noi am cazut din harul Domnului. Si suntem in cadere "libera” - pun ghilimelele pentru ca nu e libera deloc, ci e robie in pacat. Cadem dintr-un hau intr-un hau mai mare, dintr-un intuneric intr-un intuneric si mai mare. Aceasta degradare a fiintei umane este pricinuita de mai multi factori: de la educatia gresita, pana la lipsa de pastoratie serioasa.
- Instrainati de Dumnezeu erau oamenii si acum 2000 de ani. De aceea a si venit Mantuitorul, ca sa ne poata aduce acasa. Totusi, dupa Inviere, avem mai multe instrumente de lupta duhovniceasca si mai multa putere spirituala. Am primit invatatura de credinta si slujbele, martirii si sfintii, spovedania si impartasania... De ce caderea ne este si mai mare?
- Pentru ca si ispitele sunt mai mari, frate draga. Si mai este un lucru: boala s-a cronicizat. Or, in conditiile astea nu poate fi decat mai rau. As zice ca e mersul firesc al istoriei. Ni s-a prorocit doar ca va veni sfarsitul acestei lumi. Mostenim o fire din ce in ce mai stricata, din genera¬tie in ge¬neratie. Omul este ca un bulgare de zapada care se mareste prin ros¬togoli¬rea, generatie dupa gene¬ratie, prin pacate. Si e firesc ca omul modern sa fie mai paca¬tos. Nu ne dam seama de asta, de¬cat cand vedem in copiii nostri ce de¬gradare le-am transmis. Un exem¬plu dintre cele mai banale. Cand am ajuns la oras, am fost foarte mirat sa vad ca sunt copii care li se adreseaza parintilor cu "tu”, pentru ca eu fusesem edu¬cat sa-i apelez numai cu "dum¬neata”. Ei, si acum, copiii care se adresau cu "tu” au copii la ran¬dul lor, iar acestia li se adreseaza cu "ba”. Mai¬ne ce va deveni acest "ba”?
- Dar nu e totul pierdut. Cel putin la noi, romanii, bisericile sunt pline, se construiesc multe schituri si manastiri. E vorba de o traire autentica sau de formalism?
- Intr-un bloc de zece etaje din Bucuresti traiesc peste 200 de persoane. La doua, trei blocuri, o biserica ar fi deja neincapatoare, daca am fi cu adevarat orto¬docsi. Cate biserici se ridica? Par multe, dar nu sunt. Ca sa nu mai spun ca si viata care se infiripa in multe dintre parohii nu este o viata parohiala in sensul propriu al cuvantului. Adica, parohia nu mai este o familie, cum ar trebui. E de citit, in acest sens, viata parintelui Constantin Sarbu, care e emblematica pentru ce a facut din parohia de la Bariera Vergului.
- Sunteti un duhovnic cautat de catre tineri. Care sunt problemele lor cele mai acute?
- Voi raspunde cu un cuvant pe care l-am auzit de la Gheronda Iosif Vatopedinul, la manastirea Vatoped, si care m-a marcat. Si anume, ca drama tineretului de astazi nu este ca merge pe-o cale gresita, caci toate gene¬ratiile fac greseli, ci ca nu-i mai pasa. Daca ii atragi atentia unui tanar ca e in eroare, iti va raspunde: "Si ce daca?”. Cea mai mare problema a tinerilor de azi este lipsa de sens a vietii lor. Este o consecinta a instrai¬narii noastre de Dumnezeu. Omul nu stie nici de unde vine, nici incotro se indreapta, nici daca are vreun rost sa incerce sa afle. Toate celelalte probleme decurg din lipsa de sens.
Daca tu nu stii pentru ce traiesti, cum sa-ti intemeiezi o familie? De ce sa faci ceva pentru celalalt? Cum sa te bucuri de viata?... Durerea acestei absente a rostului poate fi constientizata sau nu, expri-mata sau nu. Dar cu totii sufera din pricina asta. Se vede pe chipurile lor, sunt scursi de viata, mohorati, ca drogatii care s-au imbacsit de substante care sa le excite simtirile sufletesti si trupesti si dupa aceea se pra¬busesc intr-o gaura neagra, fara speranta. Unii cer ajutor, altii nu stiu cui sa-l ceara, altii refuza, se inchid in ei insisi sau se lasa prada exceselor care le dau senzatia ca traiesc - in consum de droguri, de porno¬grafie sau in second life, in retelele sociale... Sunt cu totul iesiti din ei insisi si nu-si mai traiesc, de fapt, pro¬pria viata. Asta inseamna foarte multa suferinta.
- Ce faceti, ca duhovnic, sa le aratati drumul bun?
- Pot sa ajut oamenii in masura in care Domnul ii lumineaza pe cei care isi doresc sa fie convinsi de ceva. Asta este una din experientele mele dureroase ca duhovnic: ducem de multe ori o munca titanica, cu suflete care nu-si doresc cu adevarat sa se vindece. Domnul a intemeiat Biserica, in primul rand, ca loc in care omul se vindeca si pe urma se indumnezeieste. Ca sa devenim asemeni lui Dumnezeu, asa cum sun¬tem chemati, trebuie ca mai intai sa ne vindecam de patimi, dupa cum ne arata Sfintii Parinti ai Bisericii. Eu pot sa-l ajut foarte putin pe omul care nu vrea sa renunte la patimi. Cateodata, oamenii nici nu consien¬ti¬zeaza ca sunt bolnavi sau cat de bolnavi sunt si ca au nevoie de ajutor din afara. Cu toate astea, noi, preotii, suntem datori sa oferim mai multe lucruri, bazate pe traditie, din care fiecare va lua cate ceva, ce i se va po¬trivi, ce va putea. Ca si Mantuitorul care vine cu trupul si sangele lui, iar omul daca vrea le primeste, daca nu, nu. Din pacate, marea majoritate a noastra, a preotilor, nu ne facem datoria asa cum trebuie. Suntem deficitari pe toate planurile: filantropic, misionar, catehetic, de duhovnicie. Ce faci ca sa-i aduci pe tineri la biserica? Sa deschizi o discoteca, o sala de internet pe langa biserica, un centru social? Orice ai incerca sa faci este o lucrare cu doua taisuri. Unul bun, care poate sa taie lanturile cu care dracul il trage pe om in afara Bisericii si il face sa se simta "bine” si relativ implinit. Cine incearca sa faca in Biserica o replica la oferta dracului, dar evident cu efect invers, risca sa cada intr-o capcana de tip protes¬tant. Se pot face insa altele. De pil¬da, un centru cultural. Avemssi noi unul in proiect, pe lan¬ga manas¬tire, dar numai neputintele noastre si lipsa de ajutor din afara ne-au im¬pie¬dicat sa-l realizam pana acum. Cand spun un centru cultu¬ral, nu ma refer la unul strict orto¬dox, ci la unul care sa-i invete pe tineri sa deprinda valorile umane profunde, general valabile, sa-i in¬ve¬te sa fie oameni. Pe urma, ar ¬tre¬bui sa facem tot felul de activitati care sa-i puna impreuna pe fetele si baietii din biserica. Tine¬rii nostri nu se mai cunosc in bise¬rica, ci in cu totul alte medii, si asta se traduce indeobste in tot felul de neintelegeri si ne¬impliniri, atunci cand formea¬za cu¬pluri. Mi-aduc aminte ca pa¬rin¬tele Emilianos, sta¬re¬tul manas¬tirii Si¬mon Petras din Grecia si duhovni¬cul manastirii de maici de la Ormi¬lia, a ingaduit ca tine¬rele si tinerii sa mearga impre¬una in tabere manasti¬resti, nu pentru desfrau, ci pentru a invata sa fie impreuna. La vremea aceea, duhovnicii mai tra¬ditionalisti s-au aratat indig¬nati de o asemenea initiativa. Iar parintele Emilianos le-a raspuns ca cel mai "rau” lucru care se poate in¬tam-pla este ca tinerii aceia sa se ca¬sa¬toreasca, altceva nimic (ra¬de). "Iro¬nia sortii” face ca marea lor ma-jori¬tate sa fie astazi membri ai obsti¬lor de la Simon Petras si Ormilia. La noi, tinerii nu se mai cunosc in bise¬rica, pentru ca nu avem activitati sa-i punem im¬pre¬u¬na, sa comunice si sa doban-deas¬ca valorile funda¬men¬tale ale vietiissi o perspectiva crestin-orto¬doxa asupra lor. Cine-i vinovat in afara de noi? Si inca o pro¬blema. Tot ce ofera Biserica, de la sistem de edu¬catie, pana la petre¬cerea timpului liber, de la presa la cultura, este in¬signifiant prin com¬pa¬ratie cu ce ofera restul societatii unui om in for¬mare. Si atunci, acest razboi este unul pierdut. Asta nu inseamna ca trebuie sa ne predam.
Ca parinte, sunt obligat sa-i dau co¬pilului tot ce pot eu mai bun si, candva, acea saman¬ta buna va inflori. Domnul nu a spus ca toate neamu¬rile se vor converti, ci i-a trimis pe apostoli sa arunce samanta la toate neamurile, sa propovaduiasca la toata faptura Evan¬ghe¬lia. Cati din toti cei care au auzit Cu¬vantul il vor asculta si-l vor urma e o problema care nu e a noastra.
- Parinte, ati atins multe rani in acest interviu, dar zambetul de pe chip nu vi s-a sters. De unde va vine aceasta putere? Cumva de la acei, cati vor fi fiind, care va invaluie cu dragostea lor?
- Si de la ei. Dragostea cu care sun¬tem inconjurati este una dintre marile bucurii pe care Domnul ni le da din cand in cand, in ciuda nevred¬niciei noas¬tre. Cand am venit aici, la manastire, la ince¬put traiam intr-o saracie lucie. Nu foarte departe de noi, o femeie in varsta avea un teren pe care venea sa-l lu¬creze de la cati¬va kilometri departare, de unde lo¬cuia, pe jos. Era un om trait greu, muncit mult, ca taranul ro¬man veri¬tabil. Dar avea mereu o bu¬cu¬rie pe fata. Intr-o zi, a venit la ma¬nastire, si-a deschis de¬saga si a scos un bot de mamaliga cu branza, pe care ni l-a dat. Era mancarea ei, de la care se infranase, desi fusese toata ziua la sapa. Ne vazuse cum traim si a consi¬derat ca avem mai multa ne¬voie de botul acela de mama¬liga cu branza. Omul asta este emblema poporului roman, care si-a rupt intot¬dea¬una de la gura pentru cel mai in nevoie. Astia sunt oamenii care ne dau speranta si pe care se intemeiaza binele pen¬tru ge¬neratiile care vin. Pe oamenii bucuriei se cla¬deste na¬dej¬¬dea. De astfel de oameni avem parte mereu, din mila Domnului, si nu sunt numai batrani, sunt si tineri, care fie au avut parte de o educa¬tie sanatoasa, fie Dom¬nul a gasit in sufletul lor o fanta prin care a putut sa-si strecoare iubirea Lui si minunata Lui chemare catre o viata noua.
- Sunteti o manastire care se im¬plica social, din dragoste pentru se¬meni. Simtiti ca dragostea sfintiilor voas¬tre este primita?
- Cred ca Domnul ingaduie pentru fiecare manastire, ca si pentru fiecare om care vrea sa-I slujeasca, sa aiba par¬te si de multe mangaieri, dar si de multe impotriviri. Cand apuci pe calea Dom¬nu¬lui, mergi impotriva curentului, si atunci e normal sa fii lovit. Asa a fost in¬tot¬deauna. Altii ne primesc dragostea si ne imbratiseaza, altii ne rastalmacesc si ne judeca. Toate le ducem cu bucu¬rie.
La Manastirea Nera (com. Sasca Montana, 327330, jud. Caras-Severin) se poate ajunge pe DN 57 Oravita, spre SV (NULL km), apoi pe DJ 571 Ciuchici-Ma¬coviste-Sasca Montana (NULL km) si, in fine, pe un drum forestier de 2 km.
raisa28 spune:
Mara multumim de postari ,sunt f frumoase.
Fetele care stiu,spuneti-mi si mie cum se face sfintirea casei(sfetanie parca asa se cheama),se face de mancare? Spre rusinea mea nu am facut niciodata,doar primesc preotul la Craciun si Boboteaza si am mai facut cand a murit bunicul sotului acum 2 ani de 9 zile cand a venit preotul acasa si a sfintit si am facut si de mancare.
In rest nu am nici o noutate,doar ca am f multe ispite in acest post dar cu ajutorul lui Dumnezeu sper sa le trec cu bine.
O zi insorita va doresc si post usor in continuare.
MaraAnisia spune:
Raisa28, la sfestanie cred ca pregatirea unei mese depinde si de Parintele duhovnic - cum procedeaza el. cred ca cel mai bine discutati cu dansul sau poate cu alte persoane la care a mai fost la sfestanie.la noi intotdeauna cand facem sfestanie, pregatim si o masa, si astfel primim si mai mult folos de la Parinte, petrecand un timp f placut impreuna.
va mai postez un interviu f frumos
Scoala de Duminica - Pr. Ieremia: „Ca sa creezi, trebuie sa ramai in modestie“
De Augustin Paunoiu
Matematica si viata in Hristos pot parea multora fara nici o legatura una cu alta. Pentru parintele Ieremia de la Putna, cu un doctorat in matematica dat in SUA, la Berkeley, aceasta lipsa de legatura este doar aparenta. Este ca si cum doua curbe nu se intersecteaza deloc in planul real –, cel al privirii superficiale, al prejudecatii, al ignorantei –, dar au o multitudine de intersectii in planul complex – cel al realitatii adevarate, profunde. Interviul de mai jos e o scurta pledoarie la studiu si seriozitate in viata duhovniceasca.
Parinte Ieremia, cum a venit pasiunea pentru matematica?
Mi-a placut matematica din primii ani de scoala, desi in familia mea nu a existat vreo traditie in acest sens. Am inceput sa merg la olimpiade incepand cu clasa a IV-a. Anii au trecut, am dat, firesc, la matematica in Bucuresti, unde am intrat fara examen de admitere, pentru ca eram olimpic. Am optat pentru Sectia de cercetare. Absolventii de dupa 1989 ai acestei sectii au creat o partie catre strainatate. S-a creat un renume ca matematicienii romani sunt buni. Si, intr-adevar, au fost unii foarte buni la inceput, spargatorii de gheata, care au plecat in America, iar noi am urmat acest drum deja batatorit de ei. Este un proces standard de a aplica, trimitand dosarul la mai multe universitati din America. Am fost primit la University of California at Los Angeles (UCLA) si la University of California at Berkeley (UC Berkeley). Am ales-o pe ultima pentru ca avea un prestigiu mai mare.
Dupa aceea mi-am dat seama ca nu intamplator am obtinut bursa la Berkeley. Acest oras este aproape de San Francisco, unde se afla biserica cu moastele Sfantului Ioan Maximovici, despre care citisem inainte sa aplic pentru America. Tot timpul cat am stat in America am mers in fiecare saptamana la acea biserica.
Ca sa ma intretin, a trebuit sa predau in cadrul Departamentului de matematica.
Viata in SUA si apropierea de manastire
V-ati gandit inca de acolo ca o sa va faceti monah?
Intr-un anumit fel, da. Viata traita acolo nu a fost mult diferita de cea a unui monah. La ce ma refer? La singuratate, singuratatea pe care o intalnesti fiind strain. In general, in America se sufera de singuratate. Productiile lor de divertisment sunt o incercare de a umple un gol. Orice om care merge in America are un soc, in sensul ca filmele lor sunt altceva decat viata lor. E ca si cum mergand printr-un desert vezi un panou, iar in film nu vezi pustiul, ci ti se arata numai panoul. E multa singuratate acolo, distantele fizice sunt mari si acestea implica distante enorme intre oameni.
Sa va dau un exemplu. Daca in orasele noastre obisnuim sa iesim in oras, sa ne plimbam prin centru, cum se spune, acolo notiunea aceasta nu exista. In centru se plimba mai mult homeless-i (cei fara adapost), care au ca avere doar un carucior. Americanul nu se duce sa se plimbe, el se duce cu masina direct unde are nevoie, la cumparaturi, in mall sau oriunde. In California, distanta de acasa pana la magazinul de cumparaturi este in medie de 30-40 km. Acolo nu se vad oameni pe strada, ca la noi. Singuratatea este foarte apasatoare si ramane o problema pregnanta.
Pentru mine aceasta a fost o pregatire foarte buna; gandul spre calugarie il aveam infiripat, dar imi era frica sa-l exprim chiar si in interiorul meu.
L-am avut duhovnic pe parintele Arsenie Papacioc incepand cu 1996. Pe cand eram in clasa a IX-a, au inceput problemele mari in familia noastra. Atunci mama a inceput sa se indrepte spre Biserica, ca la ultima scapare. Eu nu aveam nici o familiaritate cu Biserica, chiar aveam un dispret fata de nivelul intelectual al celor din Biserica.
Schimbarea mare cu mine s-a produs dupa intalnirea cu parintele Arsenie. Nu a fost ceva spectaculos, ci o influenta constanta si eficace duhovniceste, nu prin sfaturi de a ma ruga intr-un fel anume sau de a citi ceva in mod special, ci mai ales prin rugaciunea parintelui si prin modul lui de a fi.
Gandul spre monahism l-am marturisit parintelui Arsenie, dar el aproape ca nu-l lua in seama. Apoi mi-a spus „sa mai vedem“ si, in orice caz, mi-a zis sa pastrez taina, pentru ca daca prinde vrajmasul de veste este in stare sa rastoarne intreaga lume ca sa ma opreasca. De aceea eu am fost tot timpul cu frica la gandul de a deveni monah, atat pentru cuvantul parintelui, dar si din motive interioare. Era de negandit pentru mine, privind din afara. Acum mi se pare usor, dar din exterior privind, fagaduinta aceasta este coplesitoare. Cand am inceput sa merg la biserica, mi se parea un lucru de negandit sa-ti pastrezi fecioria pana la casatorie, cu atat mai mult sa fii total abstinent ca monah. Nu indrazneam sa gandesc prea sus, ci Il rugam pe Dumnezeu sa randuiasca sa-I slujesc si sa fiu al Lui. In ce mod, asta stia doar El. Pasul acesta este mult prea mare ca sa-l putem face singuri.
Cati ani ati stat in SUA?
Cinci ani: 2002-2007. Acasa, la familie, veneam in fiecare an. Parintele Arsenie nu-mi impunea nimic in privinta caii de urmat in viata. Din cand in cand ii pomeneam despre gandul meu de manastire, iar el parea ca-l aude pentru prima data, neparand a-si aduce aminte de sfaturile legate de monahism pe care mi le daduse deja. Cand l-am intrebat intr-un an la ce manastire sa ma duc, mi-a raspuns categoric: „La Putna!“.
In ultimul an de doctorat am venit acasa pentru ca mama era bolnava, apoi m-am intors peste vara in America pentru a preda niste cursuri; mi-am vizitat prietenii, pe 4 septembrie m-am intors in tara, iar pe 7 septembrie am venit la Putna.
Desi stiam ca doctoratul se termina, voiam cumva sa o mai lungesc. Ma tenta asta pentru ca puteam sa ii ajut cu bani si pe cei de acasa. In SUA este un salt calitativ consistent in privinta veniturilor intre doctoranzi si post-doctoranzi. Asa ca am aplicat pentru o pozitie de post-doctorand. Dar a randuit Dumnezeu ca atunci sa nu fiu primit nicaieri. De-abia dupa ce am plecat la Putna m-a contactat profesorul meu prin e-mail ca sa-mi spuna ca mi-a gasit o bursa nu stiu pe unde. Apoi un prieten care ramasese in Berkeley m-a sunat: „Nelule, ai primit niste plicuri. Nu vii sa vezi ce faci cu bursa asta?“
In toamna lui 2006, de sarbatoarea Thanksgiving, am mers in Arizona, la parintele Efrem Filotheitul, ucenic al lui Gheron Iosif, un om de o mare putere duhovniceasca. Nu am reusit sa vorbesc intre patru ochi cu parintele Efrem, dar mi-a spus ca se va ruga pentru mine. Sunt convins ca si pentru rugaciunile parintelui Efrem desprinderea de cariera si venirea la manastire au decurs lin pentru mine.
„Am trait o rastignire a mintii…“
Cum se impaca matematica cu calugaria?
Eu as intreba ce legatura are matematica cu Dumnezeu. Atunci cand eram in liceu, prin clasele IX-XI, prezenta lui Dumnezeu crestea in viata mea. Dar nu vedeam nici o legatura intre matematica si Hristos. Eram deci tentat sa renunt la matematica. Insa parintele Arsenie mi-a zis: „Nu, nu trebuie sa renunti. Mergi cu amandoua inainte“. Dupa aceea am aflat cat de multe te invata personal matematica despre Dumnezeu. Si nu doar despre El, ci si despre tine, despre lume si relatia intre toate acestea.
Descoperirea mea personala este ca practic tot ce facem are legatura cu Dumnezeu. Mai mult, ne descopera multe despre noi, despre lume.
Lucrurile sunt profunde. Matematica ne invata sa facem lucrurile temeinic. Asa ajungem sa le facem si pe cele ale lui Dumnezeu foarte bine.
In matematica eu am lucrat in geometrie algebrica si teoria numerelor, deci matematica cu grad mare de abstractizare. Incepand cu facultatea si terminand cu doctoratul, abstractizarea in studiul matematicii creste. Matematica din liceu este destul de departe de matematica moderna (parintele rade). Complexitatea operatiilor si nivelul de abstractizare al notiunilor sunt de negandit pentru un om nefamiliarizat. Am trait o rastignire a mintii.
Ganditi-va doar, cum se pot defini riguros numerele naturale? Noi avem 1, 2, 3…, le enumeram pe degete ca la clasa I. Dar sa le definesti, sa spui ce sunt ele, iti sta mintea in loc… In primul rand, in matematica este o axioma existenta unei multimi cu un numar infinit de elemente. Nu se poate demonstra existenta infinitului, el este acceptat ca axioma. In natura, nimic nu ne spune ca infinitul exista. Nu avem nici o proba. Totusi, un matematician lucreaza foarte mult cu infinitul. Desi nu poate demonstra ca exista, il ia ca atare – „prin credinta“ am spune noi. Ei bine, pornind de la aceasta multime cu un numar infinit de elemente, se alege un prim element – „1“, apoi printr-un anumit procedeu se desemneaza un „succesor“ – notat „2“, apoi pentru fiecare element „n“ deja definit se construieste un „succesor“, notat „n+1“ si tot asa… Si asa se definesc numerele naturale. Apoi vin numerele rationale, cele reale, cele complexe – cu definirea acestora ne aflam abia la nivelul primului semestru de facultate – si toata multitudinea de concepte matematice.
Asadar matematica, prin generalizari si abstractizari succesive, mi-a rastignit mintea si mi-a pregatit-o pentru a primi revelatia lui Dumnezeu, cu reverenta. Nu te mai intrebi de ce Dumnezeu este in trei Persoane, si nu in doua sau una, sau mai multe, sau orice altceva legat de tainele lui Dumnezeu, atunci cand tu nici realitatea vazuta nu o poti surprinde cum trebuie, matematic vorbind, nu o poti conceptualiza.
Stiinta lucreaza doar cu aproximari ale realitatii
Matematica te invata o cumintenie, un respect fata de taina, de taina realitatii. Una dintre provocarile matematicii este cum sa modeleze realitatea. Din Antichitate pana astazi, asta se incearca. Constant, fizicienii cer modele de la matematicieni: „Am problema asta, am experimentul acesta, explicati-l voi, fundamentati-l riguros“. Aceasta a facut-o Einstein, care a folosit pentru Teoria Relativitatii un model matematic descoperit cu 50 de ani inaintea lui de un mare matematician, Bernhard Riemann. Matematica vine sa modeleze realitatea. Toti stim ca matematica este grea. Si asta pentru ca realitatea este greu de modelat. Nici acum nu putem sa o modelam cum trebuie. Stiinta lucreaza doar cu aproximari ale realitatii.
Si daca atunci cand te referi la realitatea naturala nu esti inca pe teren solid, cum e in fata lui Dumnezeu? Ce pretentie poti sa ai in fata Lui?
Asta m-a invatat matematica, buna-cuviinta, respectul fata de taina, asa cum ne indeamna si Sfintii Parinti: „Cinsteste taina in tacere“.
Sa va mai vorbesc si despre altceva ce am invatat facand matematica. O trasatura comuna noua, oamenilor, este aceea ca ne mintim foarte usor. Daca ne place ceva, imediat tindem sa credem acel lucru. Si ne aducem o multime de argumente ca sa sustinem propriile noastre vointe, propriile noastre pareri. Se intampla frecvent acest lucru in zilele noastre.
Or, matematica nu te lasa sa faci asa ceva. Sa ma explic. La doctorat am avut o problema pe care nici nu vreau sa ma gandesc de cate ori am zis ca am rezolvat-o, ca sa descopar ulterior ca ma inselasem. Intuitia de la inceput era buna, adica simteam ca o sa-mi iasa, ca o s-o scot la capat. Aceasta, in particular fie spus, e mare lucru. Dar cand intram in detalii, lucrurile se complicau. Imi spuneam: „Trebuie ca drumul trece pe aici, pentru ca e mai scurt“. Dar nu era asa. Realitatea nu era cum voiam eu sa fie. Eu sunt un om tare la cerbice, asa ca mi-au trebuit cativa ani ca sa descopar drumul, care era mult mai sinuos. Din fericire, matematica nu te lasa sa te minti singur, nu te lasa sa falsifici realitatea, ci, daca esti sincer, iti arata unde ai gresit.
Pana la urma am ajuns aproape sa-mi fie frica sa spun ca am rezolvat problema. Am realizat ca exaltarea, mandria nu ne sunt de folos; dupa ce te mandresti, imediat, obligatoriu, vine coborarea. Deci matematica te educa in smerenie. Sa nu te bucuri pana cand lucrurile nu sunt gata.
„Mergi inainte cu nadejde mai presus de orice nadejde“
Mai e ceva. Distanta dintre proiect sau iluminare, faptul ca tu intuiesti cum ar iesi problema, si implinirea propriu-zisa a proiectului este foarte mare. In matematica, rezolvarea unei probleme poate sa iti ia si doi ani de zile si pe parcursul rezolvarii pot aparea surprize – nu ai cum sa observi toate detaliile de la inceput.
Cam la fel sunt lucrurile si in viata duhovniceasca. Chemarea lui Dumnezeu exista. Pe acolo este drumul. Cand ai vazut drumul din exterior, iti parea intr-un fel, dar atunci cand pasesti pe el, vezi ca drumul trece si prin padure, uneori si prin mlastina, se mai lasa ceata, te poate prinde si intunericul. De multe ori iti vine sa renunti, sa te intorci. Sunt momente in viata in care practic ai facut tot, ai incercat si incoace, si incolo, ai epuizat tot ce iti statea la indemana si nu mai stii ce sa faci. Ai senzatia ca ai pierdut drumul. Si totusi: „Mai, parca stiam ca pe aici e drumul…“ La fel ca Apostolii pe drumul Emausului: „Noi nadajduiam ca El este Mesia…“ (Lc. 24, 21). Si, daca renunti in momentul acela, ai pierdut totul. Trebuie sa-ti zici: „Mai, am ajuns pana aici. Ce mai am de pierdut? Merg inainte! Oricum altceva mai bun nu am de facut.“ Dar lucrurile acestea se fac in niste tensiuni foarte mari. Daca dupa patru ani de doctorat nu ti-a iesit problema, nu mai ai cum sa fii detasat. Si asa se naste discernamantul, ajungi sa te cunosti pe tine insuti. Acesta era de fapt sfatul pe care mi-l daduse parintele Arsenie inainte de a pleca la doctorat: „Cunoaste-te pe tine insuti!“.
Un element extrem de valoros al vietii duhovnicesti este acesta: sa mergi mereu inainte, sa nu renunti, sa crezi chemarii dintai si sa mergi inainte cu nadejde mai presus de orice nadejde, cum spune parintele Zaharia de la Essex, parafrazandu-l pe Sfantul Apostol Pavel (Rom. 4, 18). Doar daca mergi pana la capat iti iese. Nu trebuie sa renunti cu nici un chip. Momentul acesta de cumplita deznadejde e foarte aproape de varf. Daca reusesti sa depasesti momentul, ai invins. Daca dai inapoi, ai pierdut totul. E un prag pe care trebuie sa-l treci, dincolo de care este usa.
Acest moment nu e mincinos, acolo nu se joaca teatru, nimic nu e regizat. E un moment de totala nesiguranta, ti-ai terminat toate resursele, nadejdea. Atunci e nevoie sa mai mergi putin si afli raspunsul tau; cu rugaciune multa. Am avut colegi care s-au intors din drum – ma refer la calea matematicii.
Printre medaliati Fields
Cum a fost mediul in care ati studiat la Berkeley?
Matematica mi-a deschis usile spre a cunoaste oameni importanti de stiinta, genii matematice. Am avut ocazia sa cunosc medaliati Fields (medalia Fields este echivalentul premiului Nobel pentru cercetari matematice). La Berkeley i-am intalnit pe acesti oameni, deosebit de modesti, smeriti, pe care vazandu-i, nu te mai poti lauda cu vreun lucru din viata ta.
Cunoasterea stiintifica este ingemanata cu necunoasterea; orice noua descoperire aduce cu sine si o multime de noi necunoscute. Odata am intrebat un profesor medaliat Fields, care de cativa ani buni lucra la fundamentarea matematica a campului cuantic din fizica: „Intelegeti mecanica cuantica?“ La care el a raspuns: „Nimeni nu intelege mecanica cuantica!“
Einstein avea un respect extraordinar pentru tainele universului. Omul de stiinta sincer cu el insusi este foarte constient de cat nu cunoaste, de cat nu stapaneste. De aceea, cand aud de tot felul de experiente genetice care se fac, ma infior.
Cu stiintismul, cu politizarea aceasta a stiintei in care absolutizam stiinta, facand din ea o credinta mondiala, dogma vietii noastre (pentru ca atunci cand ai justificare stiintifica, ai inchis gura oricui), ne aflam foarte departe de adevar. Realitatea, Dumnezeu, oamenii – toate lucrurile sunt mult mai fine, mai personale, mai nuantate. Iar daca tu intri cu bocancii si vrei sa trasezi un drum asa, pe unde crezi tu ca ar trebui sa treaca, nu e in regula.
Mandria, spune Gabriel Liiceanu, este „intepenirea in proiect“. Daca incepi sa te mandresti, inseamna ca te-ai oprit si iti admiri opera. Or, omul care creeaza nu are timp de asta. Se uita la ce a facut, dar nu se blocheaza acolo, ci continua cercetarea lui. Politizarea stiintei apare la oamenii care s-au intepenit in proiect. Ca sa produci, ca sa creezi, trebuie sa ramai in modestie, in respect fata de taina. Altfel, chiar geniu fiind, adopti o postura cumva politica, ca sa propagi anumite iluminari partiale drept adevar imuabil. Un exemplu este Stephen Hawking.
Acestea sunt numai cateva dintre lucrurile pe care le-am invatat din experienta mea cu matematica. Am aceasta convingere: Dumnezeu ni Se descopera, ne vorbeste si ne invata pe limba noastra, asa cum a facut-o cu Sfantul Apostol Petru prin pescuirea minunata (Lc. 5, 1-11). De aceea mi se pare foarte important sa facem bine ceea ce facem, ca pentru Dumnezeu, pentru ca asa vom dobandi o cunoastere corecta a realitatii, a lumii, a noastra si a lui Dumnezeu.
raisa28 spune:
Mara multumesc de raspuns ,asa stiam si eu ca se face masa.Nasa mea cand a facut sfestanie a facut masa si au venit ambii preoti de la biserica(la noi in oras sunt cate 2 preoti la fiecare biserica)si dascalul .Problema este ca eu pana anul trecut mergeam si ma spovedeam la unul din preotii de mir de la biserica care apartin,dar de la Pastele trecut mi-am gasit un preot-calugar de la episcopia din oras si nu stiu pe care din ei sa-l chem pentru sfintire.Dar mai bine o sa-mi intreb duhovnicul cum se procedeaza corect si voi vedea ce-mi zice el.Este f de treaba si un pic cam sever cum sunt calugarii de obicei dar mie imi este f drag si de cate ori ma duc la dansul parca plutesc vreo trei zile.Cand ii spun ca-mi doresc copii imi spune ca sa ma rog pentru iertare de pacate si sa nu ma rog atat de mult pentru copii .Intai sa-mi ierte Dumnezeu pacatele (ca tare multe pacate am )si sa-mi fac ordine in viata ca am sufletul ratacit si dupa aia daca crede Dumnezeu ca sunt vrednica imi va darui si copii.Mereu imi spune ca degeaba am copii daca nu as sti sa-i cresc cum trebuie in dreapta credinta, ca asa nu ma mantuiesc nici eu nici copiii. Asta e ,stie el mai bine asa ca o sa-l ascult si sper ca va veni si ziua cand imi vor fi ieratate pacatele si-mi va darui Domnul prunci buni.
cami_antonia spune:
fetele rugati-va pt mama mea va rogggggg
ANA este si e in spital si f bolnava de ieri
brusc a luat-o de mi-a fost teama ca o pierdem
offfffffffff
raisa28 spune:
cami off, imi pare rau ca treci prin asa ceva. Bunul Dumnezeu si Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu si Pururea Fecioara Maria ,impreuna cu Sfintii Parinti Ioachim si Ana sa o ocroteasca si sa-i dea sanatate mamei tale Ana .