Vreau sa-mi fie mila!
Raspunsuri - Pagina 16
filofteia spune:
| Citat: |
| Am impresia ca s-a vorbit pe la începutul topicului de mila crestina? ce e mila crestina? |
Eu nu merg foarte des la biserica, dar obijnuiesc sa tin posturile si sa ma spovedesc. La o spovedanie, preotul m-a intrebat daca "miluiesc". Se pare ca s-a vazut pe fata mea ca habar nu aveam ce inseamna asta
, asa ca a reformulat ... daca ii ajut pe cei nevoiasi, daca dau haine, mancare, etc...| Citat: |
| Citat: citat din mesajul lui Laura B Multumesc pentru raspunsurile la exemplul fictiv - intr-un mod asemanator as fi raspuns si eu. Azi e ziua curiozitatilor (la mine) iar subiectul asta e cel care mi le-a inspirat, asa ca voi intreba aici... E cineva care i-a spus unui alt adult aflat intr-o situatie dificila, fata in fata: "mi-e mila de tine", ori altceva asemanator si in care sa apara cuvantul "mila"? In ce context, cui, cum a fost receptionat mesajul? |
Foarte interesat... mi-am dat seama ca eu folosesc de obicei formula: "Imi pare tare rau pentru tine, te rog sa-mi spui daca te pot ajuta cu ceva." Nu am folosit niciodata cuvantul mila.
rrox3 spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui buflea Eu am inteles ca disputa provine din intelegerea diferita a termenilor … si poate e bine sa semnalam ca pentru unii termenii mila - compasiune sunt similari si sa nu ii jigneasca pe cei pentru care nu sunt similari. Fara sa doresc sa jignesc, mie imi e mila de persoanele cu handicap … Mi-e mila pentru ca ceea ce eu pot face atat de usor, instinctiv, pentru ele este un effort si vine in urma unui proces invatat. Imi pare rau ca au niste mecanisme mai complicate de a trai si functiona in aceeasi societate in care eu functionez dupa aceleasi mecanisme simple mie. Imi pare nedrept ca unii sa ne nastem cu mai multe oportunitati decat ceilalti si nedreptatea asta se exprima din punct de vedere sentimente in mila / compasiune pentru cel ce trebuie sa depuna mai mult effort … Mila mi-a fost si de mine cand am venit in tara asta si a trebuit sa recuperz 32 de ani de viata traiti in Romania … mila pentru ca unii s-au nascut direct aici, deci au avut un avans de 32 de ani pe care eu am luptat sa-l recuperez. Ni-e mila de cei care si-au pierdut parintii, pentru ca ai mei inca traiesc si mi-e bine cu ei ... Mi-e mila de cei batrani, pentru ca nu mai au resursele tineretii si pe zi ce imbatranesc calitatea vietii lor scade …deci iar, o sa-mi fie mila si de batrana Buflea. Pe scurt, mi-e mila de toti cei care sunt fortati de soarta, sa lupte pentru niste resurse pe care altii le detin “by default”. Asta nu inseamna ca sunt nepasatoare sau fara de respect … din contra. Mila mea pentru defavorurile lor, se completeaza cu respectul si admiratia celor care reusesc sa atinga aceeasi calitate a vietii in urma unui effort prelungit. Daca am ocazia, indubitabil ii voi ajuta, categoric ii voi accepta si fara nici un dubiu ii voi admira… orice persoana “speciala” care traieste normal, indiferent de cate resurse angreneaza in procesul asta, va avea admiratia si respectul meu, un om obisnuit. Oscar Pistorius s-a nascut cu o boala in urma careia si-a pierdut ambele picioare … ce nedrept, ce porcarie, ce mila imi este de el ca a trebuit sa treaca prin asta !!! A invatat sa traiasca printre oameni cu picioare in urma unui proces lung si dureros. A invatat sa alerge ca si mine, apoi a invatat sa alerge mai bine ca mine, ca un sportiv, apoi a stabilit niste recorduri de alergare, apoi a participat la Olimpiada si a alergat acolo cu niste arcuri … o lume intreaga s-a inchinat in fata lui, pentrui ca el a aratat lumii intregi ca se poate sa te nasti “special” si sa devii “exceptional”. Respect si admiratie am si pentru mine, cea de care inilial mi-e mila … pentru ca m-am nascut a doua oara in emigratie, si am facut iar scoala, si am construit iar o casa, si am plecat iar de la doua valize si am ajuns ca vecina mea, care s-a nascut aici si le-a facut pe toate la timpul lor ... bine am ceva mai mult par alb in cap si nervii mai prastie decat ea, deci iar mi-e mila de mine.  Respect si admiratie am si pentru batranii care desi la sfarsitul vietii, nu si-au pierdut tineretea sufletului … si se bucura de cat le-a ramas, in conditiile batranetii. Ce vreau sa spun de fapt – este ca pentru mine mila, compasiunea si respectul si acceptarea si admiratia merg mana in mana – nici vorba de jignire sau ironie, sau arogantza, sau superioritate … nici vorba. Am scris atat de mult, exact pentru cele care separa cele doua notiuni in tabere diferite – nu ca sa va conving sa n-o mai faceti, ci ca sa nu ma interpretati gresit atunci cand fara sa imi dau seama, voi folosi notiunile impreuna. |
Buflea poate asa o fi, pentru tine merg mana in mana mila si respectul, dar din ce ai scris rezulta altceva.
Eu am citit ca mila e pentru toti, neconditionata, dar respectul e pentru cei care in urma unui efort colosal isi depasesc conditia, ating excelenta - deci e conditionat.
Rufus spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Chuny Si daca nu are resursele necesare pt a lupta? ( din diferite motive, daca pur si simplu nu le are si daca nu devine o fiinta exceptionala in ciuda dizabilitatilor sau problemelor pe care le are?) Atunci mila nu mai e insotita de admiratie si respect? Asta as vrea sa înteleg.  |
De respect trebuie sa beneficieze toata lumea, indiferent de statut sau alte criterii.
De admiratie...nu-i musai, ca n-o sa admir pe toata lumea asa, fara motiv. Adica vreau sa spun ca admiratia mi-o starneste o persoana prin ceva ce poseda sau face, indiferent daca sta in doua picioare sau in carucior.
Cred insa ca ideea era ca cei in carucior fac oricum ceva ce eu, in doua picioare, nu fac. Si anume, se lupta sa fie la fel ca mine, care nu fac nimic pentru asta. Si pentru asta nu trebuie sa fie exceptionali.
Si printre cei in carucior sunt oameni normali si oameni exceptionali, nu cred ca trebuie sa-mi fie jena ca pe unii ii admir mai mult si pe altii mai putin.
Rufus, Tora si iadele
nelia spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui caress Pentru mine ,,mila'' este strans legata de ,,neputinta de a ajuta''.Simt mila profunda, sfasietoare si dureroasa in situatiile in care stiu sau simt ca nu pot sa fac nimic.Mi-e mila de copiii abandonati si chinuiti, de animalele care mor de frig si de foame, de bolnavii incurabili, de femeile abuzate pe care le vad la stiri sau despre care citesc undeva.O mila cumplita ,paralizanta tocmai datorita imposibilitatii de a face ceva concret .In astfel de cazuri nu simt nici empatie si nici compasiune .Si daca ar fi posibil as prefera sa nu stiu,sa nu vad,sa nu aflu niciodata ca astfel de suferinta exista. ,,Empatia''vine intotdeauna alaturi de ,,sunt suficient de aproape ca sa pot sa fac ceva''.Si fac intotdeauna, cu drag si din inima,firesc,neconditionat, fara sa astept nimic in schimb si fara sa ma simt vreo secunda superioara , speciala sau demna de admiratie. |
Caress, cam despre asta e subiectul, pe acolo ar trebui sa se situeze discutia.
Stiu ca Ana poate nu va fi de acord, ca fiecare cu mila si toleranta lui
, insa cind spuneam ca mila, dezbracata de orice alta interpretare si de vesmintele stralucitoare care i se tot dau cu scopul refacerii echilibrului interior cu ea insasi a persoanei care o simte, dar fara legatura prea mare cu receptorul, este un sentiment uman, la asta ma refeream. Sintem oameni cu totii si sintem limitati, nu in simtire, dar in actiune, stim ca nu putem face imposibilul. Si atunci, cind aflam despre ceea ce li se intimpla altora, stiind ce nu putem schimba cu doua miini lumea, simtim neputinta asta sfisietoare, parerea asta de rau care ne seaca. Nu are nimeni nimic cu asta si eu nu cred ca despre asta este subiectul. Insa, Caress spune si altceva. Spune ca daca ar fi posibil, 'ar prefera sa nu stie, sa nu vada, sa nu afle niciodata ca astfel de suferinta exista.' Eu cred ca de aici incolo e nevoie de intelegere exacta a milei si diferenta dintre aceasta denumire si compasiune. Pentru ca si compasiunea, o simti tot ca pe un fel de neputinta, doar ca iti pui in picioare un papuc al celuilalt. Cind moare cineva, spui cu compasiune, a murit, esti aproape de cei care sufera, nu esti empatic neaparat, nici nu e nevoie neaparat sa simti in stomac durerea lui, nu-l ajuta, dar il ajuta sa stii ca esti linga el, ca il intelegi, ca ai un gind bun pentru el in acele momente.
Insa cind spui ca ti-e mila de cineva care e intr-o situatie dificila, indiferent care este aceasta, nu e acelasi lucru ca ceea ce a spus Caress in prima fraza, cred ca toti simtim mila ca neputinta cum a descris-o ea, cum a descris-o si Rufus pe la inceputul subiectului. Pentru ca ti-e mila, dar ai prefera sa nu stii, sa nu-i vezi, sa nu stii ce traiesc, sa fie departe de tine pentru ca oricum nu-i poti ajuta asta ii insulta. Pentru ca ei nu de asta au nevoie, nu au nevoie de mila paralizanta, ci de deschiderea ta spre ei.
Ei au nevoie din partea ta sa-i vezi, sa stii ce sufera, sa stii ca au nevoi, ca depind de intelegerea ta ca sa le fie satisfacute aceste nevoi, de deschiderea ta, de dorinta ta de a le fi si lor bine, ca au nevoi un pic diferite ca sa se dezvolte si sa aiba sanse egale cu tine in lumea in care traieste, sa-i accepti neconditiont, caci lumea ta e si lumea lor, linga tine, in banca, in clasa, la cinema, la restaurant, la film, la locul de munca, sa ii inveti ce ii poti invata, sa inveti si tu de la ei ce stiu (caci stiu si ei destul de multe si ai si tu ce invata de la ei)...
Daca tu ramii la neputinta si la mila ca instinct primar, si Olympia a spus foarte frumos in mesajul ei sint de acord cu ea, e si normal ca ii insulta si ii doare. Sau daca faci pentru ei lucruri din mila, insa fara sa simti, sa gindesti, sa exprimi ceea ce am spus in al doilea paragraf, chiar daca iti accepta ajutorul, nu are cum sa-i fie bine, nu are cum sa se simta confortabil.
Pentru ca de fapt nu mila au nevoie, ci au nevoie de tot ce ai si tu nevoie sa te simti confortabil: iubire, consideratie, respect, acceptare, intelegere si ajutor... neconditionat nici de rezultate, nici de lupte, nici de reusite, nici de esecuri. Caci in societatile in care traim, celor care nu sint in situatii dificile nu e conditioneaza nimeni accesul la drepturile fundamentale, de baza.
Empatia, ei, asta e altceva. Dar ea vine de la sine, daca cele de mai sus sint simtite si facute.
buflea spune:
Roxana, a raspuns Rufus in locul meu ... exact asa gandesc si eu ...in plus, expozeul meu incerca sa restabileasca reputatia cuvantului "mila" care pentru unii era pierduta definitiv. Asta mi s-a parut ca a urmarit Viviana deschizand-ul ... Tu vad ca imi judeci silabele despre ce simt eu dupa mila ... orice urma de sentiment negativ ati incerca sa stoarceti din paragraful meu, va spun ca este fortat ... ce trebuie retinut este ca mi-e mi-e mila de multi si de multe, sunt convinsa ca de multe ori am primit mila celor din jur, de cele mai multe ori de la mine personal ... si nu e nimic rau in asta, cu atat mai putin jignitor.
Mai departe, ca facem sau nu facem ceva, ca suntem sau nu alaturi de cineva, bla, bla ... sunt actiuni care izvorasc din mila dar tin de resurse - materiale, sociale, sufletesti ... si nu este nimic rau si nimic neobisnuit sa simtim ceva (mila, compasiune, empatie) si sa nu facem nimic in a ajuta. Nu am sa ma simt deloc vinovata ca simt mila pentru atatea lucruri nefericite in jur, dar cu siguranta, ma implic in prea putine.
nelia spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Chuny Observ totusi ca mila ta o împarti cu toti nefericitii sortii, insa admiratia si respectul merg doar catre cei care devin exceptionali, iar cum nu orice nefericit poate atinge acest punct de exceptie, asta e, isi pierde posibilitatea de a fi admirat de milostivii care impun niste standarde. Si mie mi-e mila de o gramada de situatii, dar sentimentul asta nu-l împart cu absolut nimeni si, în niciun caz, cu tinta milei mele. Pt mine chiar nu conteaza ca-i spuneti mila sau compasiune, nu ma cramponez de aceste cuvinte. Insa ma intereseaza decenta cu care omul din fata stie sa-si gestioneze propria mila fata de ceea ce-l înconjoara, felul in care se raporteaza la obiectul milei si sprijinul pe care il ofera atunci când poate. |
Ai spus ceea ce simt si eu.Mihaela, sigur ca te incinta sa vezi munca, lupta, sa te agiti sa-ti faci o viata cit mai frumoasa. Insa cauzele celor care nu o fac nu sint intotdeauna lenea si delasarea. Si chiar acesta sa fie, toate au alte cauze, eu un lant de cauza-efect-cauza-efect...
Conditionind din start ajutorul tau de implicarea lor in ceea ce ii priveste, nu le tai tot din start orice sansa? Nimeni nu ajunge delasator si pasiv la propria existenta daca nu exista motive sa o faca. Si de cele mai multe ori neincrederea in el insusi, marginalizarea, respectul scazut fata de propria persoana, lipsa de dragoste din viata lui si, de ce nu, exact nesatisfacerea nevoilor pe care le-a avut si le are, l-a adus in stari in care nu-si mai doreste nici macar el insusi pentru el sa-si satisfaca vreo nevoie.
nelia spune:
| Citat: | ||
citat din mesajul lui Rufus
De respect trebuie sa beneficieze toata lumea, indiferent de statut sau alte criterii. De admiratie...nu-i musai, ca n-o sa admir pe toata lumea asa, fara motiv. Adica vreau sa spun ca admiratia mi-o starneste o persoana prin ceva ce poseda sau face, indiferent daca sta in doua picioare sau in carucior. Cred insa ca ideea era ca cei in carucior fac oricum ceva ce eu, in doua picioare, nu fac. Si anume, se lupta sa fie la fel ca mine, care nu fac nimicpentru asta. Si pentru asta nu trebuie sa fie exceptionali. Si printre cei in carucior sunt oameni normali si oameni exceptionali, nu cred ca trebuie sa-mi fie jena ca pe unii ii admir mai mult si pe altii mai putin. Rufus, Tora si iadele "EXPERIENTA este numele pe care-l dam greselilor noastre" Oscar Wilde |
Sigur ca asa este, eu am inteles ce a vrut sa spuna Buflea, inteleg ce vrei sa spui si tu. Admiratia pentru o reusita iesita din comun e una, admiratia pentru o fiinta umana cu conditia sa fi facut un efort peste puterile lui ca sa obtina acceptarea si locul lui in societate e alta.
Eu cred ca Buflea a fost sincera cind a scris, deci nu despre ea e vorba. Ci despre ceea ce am bolduit in ceea ce a scris Rufus. Daca toti ar avea cu adevarat un loc sub soare si nimeni pe acest pamint nu ar trebui sa demonstreze ca il merita, atunci probabil ca mila ar disparea din dictionare. Nu ca sentiment primar, ci ca sentiment fata de cei care se chinuie sa fie 'ca noi' pentru ca steaua lor a fost mai putin norocoasa. Asta in conditiile in are 'noi' (general), cu un bagaj considerabil de resurse, cu steaua norocoasa deasupra capului, cu sanatatea intacta, cu mintea la fel, folosim un sfert din ce avem ca sa traim, pentru ca restul ne vine de-a gata numai pentru ca nu avem nevoie sa luptam pentru ele.
Chuny spune:
Ok raspunsul tau, întrebarea mea nu se referea la admiratia fata de persoanele cu handicap in functie de caracterul lor sau de rezultatele exceptionale pe care le au, ci fata de capacitatea lor de a lupta.
De ce zic asta: pt ca suntem foarte diferiti si reactionam diferit in fata unor probleme majore. Sa zicem ca cineva nu lupta, pt ca nu mai poate sau pt ca se afla in incapacitatea de a lupta. Sau sa zicem ca are resurse reduse pt lupta si rezultatele sunt mici sau nesatisfacatoare pt standardele impuse de milostivi.
Nu stiu cum sa explic mai clar: ne e mila mai putin de acele persoane? sau chiar deloc? conditionam mila in functie de rezultatele obtinute de persoana demna de mila?
Cui ii foloseste mila omniprezenta, dar cam foarte absenta atunci când e vorba de sprijin real? pt ca asa lacrimam toti virtual pt infometatii din Africa, pt oamenii aflati la nevoie, insa mila asta este trecatoare si superficiala, nu ajuta cu nimic persoanele aflate în nevoie. Si probabil ca asta e si pt motivul pt care aceste persoane nu-s curioase de mila noastra pt ca nu au ce face cu ea si pt ca foloseste mai mult oglinzii noastre personale sau imunitatii proprii, asa cum zice studiul de pe prima pagina.
rrox3 spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui buflea Roxana, a raspuns Rufus in locul meu ... exact asa gandesc si eu ...in plus, expozeul meu incerca sa restabileasca reputatia cuvantului "mila" care pentru unii era pierduta definitiv. Asta mi s-a parut ca a urmarit Viviana deschizand-ul ... Tu vad ca imi judeci silabele despre ce simt eu dupa mila ... orice urma de sentiment negativ ati incerca sa stoarceti din paragraful meu, va spun ca este fortat ... ce trebuie retinut este ca mi-e mi-e mila de multi si de multe, sunt convinsa ca de multe ori am primit mila celor din jur, de cele mai multe ori de la mine personal ... si nu e nimic rau in asta, cu atat mai putin jignitor. Mai departe, ca facem sau nu facem ceva, ca suntem sau nu alaturi de cineva, bla, bla ... sunt actiuni care izvorasc din mila dar tin de resurse - materiale, sociale, sufletesti ... si nu este nimic rau si nimic neobisnuit sa simtim ceva (mila, compasiune, empatie) si sa nu facem nimic in a ajuta. Nu am sa ma simt deloc vinovata ca simt mila pentru atatea lucruri nefericite in jur, dar cu siguranta, ma implic in prea putine. |
Unde ai vazut tu ca ti-am judecat silabele?
Ti-am reflectat o neconcordanta in textul postat de tine, in ideea ca o sa o clarifici. Ma interesa opinia ta si nu era clara.
Inteleg ca a fost o exprimare nefericita initial si defapt pe langa mila au parte toti si de respect - cum spune Rufus. Admiratia e pentru excelenta. Corect?
ocebine spune:
Nu inteleg indirjirea de a "reabilita" cuvintul "mila". Cuvintele sint cuvinte...sau ne reabilitam imaginea???? Sint de acord cu cine a spus ca asocierea semnificatiei pentru fiecare in parte tine de "amalgamul" personal...
Mie "mila" imi inspira neputinta, infringere...