Despre integrarea in scoli si societate(4)

nelia spune:

Ce povestesc eu este despre soarta copiilor care au acum 38-60 de ani. Existau si pe vremea cind ea avea nevoie de ajutor scoli speciale, insa nu in fiecare oras. Pentru cei surzi existau mai multe resurse, chiar puteau fi integrati, pentru cei care erau si muti, mai putine, la capitolul integrare in scoli obisnuite deloc. Dar acum ceva vreme mi-a trimis sora mea un link cu un liceu in Cluj, care avea o specializare de tehnician operator tehnica de calcul si ma intreba daca e si pentru adulti sau numai pentru copii. Tot ce e posibil sa fie mai multe ca acesta, mai ales dupa Revolutie. Ma indoiesc insa ca atunci cind era ea la virsta liceului, acesta facea chiar ce face astazi.

Nu stiu nimic despre orbi, chiar nimic, uite, eu nu am cunoscut nici unul, in afara de citiva batrini, si nu cunosc situatia lor. Banuiesc ca nu e roz nici aia...

Cam atit despre surdo-muti, caci mai sint multe, multe alte dizabilitati.

Va dati seama ca eu am plecat de ani buni din tara si nici in ultimii zece ani inainte de a pleca nu am avut contact prea mare cu aceste lucruri, caci meseria mea era cu totul alta. Si recunosc si faptul ca de alti sapte de cind m-am reprofilat, nu am mai citit site-uri sau carti romanesti de specialitate, caci le-am citit pe cele de aici. Insa, acum, de cind cu aceste discutii, am cautat si in romaneste si observ schimbari, cel putin la nivel de discurs. Insa, cum nu cunosc sursele de informatie pe specialitati, nu pot sa le validez, nu stiu care sint revistele de specialitate, nu le urmaresc.

De ce spun asta, este pentru ca, am gasit acum vreo saptamina cred, un site foarte interesant, e un blog de fapt. Si chiar voiam sa o intreb pe Rox daca ce scrie acolo este o carte care a fost publicata, daca e doar un proiect sau se si aplica deja, pentru ca rau nu e ce scrie. L-am gasit cautind resurse pentru educatori si profesori, sa vad daca exista... si imparte bine dizabilitatile, ce se poate face pentru recuperarea abilitatilor pierdute, ma rog, eu inca il citesc printre picaturi.

Uitati:

http://psihoconsultanta.wordpress.com/discipline/defectologie-si-logopedie/

Nora spune:

Nelia, Principe, povestile voastre sunt coplesitoare, multumim frumos ca le impartasiti cu noi ! Sunt lectii de viata, sa dea Dumnezeu sa ajunga la cat mai multe suflete!

Experienta noastra de viata cea mai dramatica de pana acum (cu Domnul inainte la ce-o mai fi sa fie...) a fost accidentul lui Andrei de bicicleta. Au fost cele mai cumplite 4-5 zile din viata noastra, din fericire operatia pe craniu de care a avut nevoie a fost o reusita si refacerea completa.

De ce scriu asta acum? Spaima ca ar putea sa moara, sa ramana paralizat sau cu un handicap sever a fost atat de mare, de intensa, de ingrozitoare...si a durat doar cateva zile... De atunci ma gandesc, mult mai mult ca inainte, la toti parintii care trec prin durerea asta permanent, care se lupta cu prejudecati in fiecare zi, la fel si cu limitele lor proprii ("trebuie sa fiu tare, pentru copilul meu!"). Cum o fi pentru ei? Daca noua 4 zile ne-au schimbat viata...cum e viata lor?

E datoria noastra morala sa ne gandim la asta in fiecare zi. Fie si numai un strop. Sa-l imbratisam din suflet pe copilul cu sindrom Down din clasa copilului nostru, sa zambim daca micutul autist "strica" un pic serbarea de la gradinita piticului nostru. Daca zambim, daca imbratisam, daca acceptam...parintele de copil special de langa noi o sa fie un strop mai fericit! Merita, nu ?

nelia spune:

Pentru ca nu stiu daca are timp toata lumea sa citeasca din ce scrie in linkul respectiv, imi permit sa pun aici si sa ramina la subiect pentru cine vrea sa citeasca, partea despre integrare si ce ar trebui facut (nu am inteles, cum spuneam, daca e un proiect sau deja se procedeaza asa in Romania, insa mi s-a parut interesant ceea ce scrie):

Principalii factori implicati în procesul de integrare scolara si sociala a copiilor cu cerinte educative speciale

Integrarea copiilor cu cerinte speciale se poate realiza daca exista colaborarea permanenta între: elevi, profesori, parinti, consilieri, organizatii neguvernamentale si alti parteneri viabili care se pot implica. În viziune scolii/educatiei inclusive cooperarea constituie un element fundamental, determinant pentru realizarea succesului, succesul privit ca autonomie si independenta necesara insertiei sociale post-scolare sau/si post-institutionale.

Grupul de munca, scolar emite la adresa elevului cu cerinte educative speciale anumite aprecieri, pe care acesta le receptioneaza mai mult sau mai putin exact, deoarece pot sa apara cazuri de perceperi deformate, conditionate de mecanisme de aparare si proiectie a eu-lui. Evaluarile emise îi confera un anumit statut concretizat într-o apreciere de un anumit nivel. Înainte de a-si însusi evaluarea si a o interioriza, aprecierile grupului se manifesta în contactele interpersonale. Dar pentru ca un copil face parte, în acelasi timp, din mai multe grupuri care se pot afla mai mult sau mai putin în relatie de interdependenta, unitatea imaginii de sine se constituie din multiplicarea imaginilor sociale. De aceea este foarte importanta, desi putin valorificata, potentialitatea de comuniune si interactiune a copiilor cu deficiente, alaturi de semenii lor de aceeasi vârsta, în asemenea contexte si moduri de organizare scolara, care pot sa le puna mai bine în valoare capacitatile. Clasa eterogena ca mediu al actului de învatare, în care diversitatea este considerata ceva natural si valorizata pozitiv, faciliteaza progresul fiecarui copil si constituie o premisa a integrarii sociale a copilului cu dizabilitati.

Profesorul consultant/itinerant/de sprijin – Cuprinderea individuala sau în grup mic a copiilor cu cerinte educative speciale în unitati de învatamânt obisnuit, în functie de potentialul acestora, trebuie realizata prin diferite structuri sau forme de sprijin. Aceste forme de sprijin contureaza în esenta modalitatile prin care copii integrati individual sau în grupe de 2-4 în clase obisnuite pot beneficia de ajutor din partea unor cadre calificate pentru educatia speciala, a unor servicii de reabilitare/recuperare necesare. Profesorul consultant este o persoana care are experienta, are înalta calificare, are deprinderi de specialist, fiind pregatit sa ofere în orice moment tipul de interventie corect. Interventiile profesorului consultant (Heron) pot fi:

a) de autoritate, de tip recuperare (când cauta sa directioneze comportamentul copilului prin sfaturi si prin atitudini critice), formale (când cauta sa împartaseasca noi cunostinte si informatii clientului prin instructaj, informare si interpretare) si confruntativa (cand vizeaza direct atitudine, convingerile si comportamentul copilului prin provocare si raspunsuri directe);

b)interventii de sprijin, de eliberare (când cauta sa elibereze copilul de emotii prin eliberarea tensiunilor si încurajarea plânsului sau râsului,etc.), catalitica (când cauta sa încurajeze copilul sa învete si sa îsi dezvolte prin auto-directionare si auto-descoperire relatiile practician-client. Aceasta implica reflectie, încurajarea rezolvarii problemelor de unul singur ti selectarea informatiilor) si de ajutor (când subliniaza partile bune ti valoarea copilului prin aprobare, confirmare si validare).

Scoala prin toate componentele sale participa la recuperarea/reabilitarea copiilor cu cerinte speciale. Aducerea unor copii în situatii sau medii sociale si educationale noi, care asigura o participare activa si interactiva în relationarea cu ceilalti copii si la viata comunitatii locale, constituie o modalitate de integrare scolara si sociala a acestora. Copilul cu deficiente poate opta pentru o scoala obisnuita. Insertia sa individuala sau în grup în scoala, atunci când se poate realiza, trebuie încurajata si sustinuta. La nivelul scolii care desfasoara actiunii, componente ale educatiei inclusive trebuie sa se creeze conditii astfel încât copilului ce cerinte educative speciale sa i se ofere serviciile educationale adaptate la nevoile sale. Scoala trebuie privita ca un sistem educational flexibil, care ofera si permite educatie pentru toti copii.

Astfel, la nivelul organizarii sistemului de învatamânt, experientele din din România si din alte tari arata ca functionarea unor clase speciale separate, în scoli obisnuite, cu o compozitie fixa si permanenta, în care copii îsi petrec toate orele din programul scolar si pe tot parcursul scolii, contribuie prea putin la promovarea integrarii, chiar daca unele activitati social culturale se realizeaza în comun cu ceilalti copii. De asemeni, includereea copiilor cu cerinte speciale în scoli speciale conduce la etichetare negativa, stigmatizare si marginalizare. În schimb, functionarea în scolile obisnuite a unor unitati speciale flexibile- ca mod de organizare, functionare, ca structura si frecventa din partea copiilor cu cerinte speciale – poate contribui substantial la procesul real de integrare scolara si sociala. Copiii integrati astfel beneficiaza de avantajele ambelor sisteme, ei nu sunt total rupti de sprijinul specializat necesar – asigurat de catre cadrele didactice cu experienta si calificare pentru educatia speciala – si beneficiaza de învatare si interactiune sociala în contextul scolar obisnuit.

La nivelul continutului învatamântului este necesar sa se elaboreze si sa se aplice programe de elaborare progresive, personalizate si revizuibile periodic.

La nivelul cadrelor didactice este necesar ca acestea sa-si formeze si sa îsi dezvolte deprinderi individuale adecvate de relationare si comunicare cu alti profesori, specialisti, parinti,etc., sa poata juca rolul de consultant. Exista tendinta, în numeroase tari din Europa, de a specializa cadrele didactice din învatamântul obisnuit pentru educatia cerintelor speciale numai dupa ce acestea au acumulat o experienta si o calificare corespunzatoare în învatamânt. Este de dorit ca în selectarea cadrelor didactice în educatia integranta sa se realizeze atât dupa calitatile profesionale cât si pe principiul „atitudini pozitive”.

Familia are un rol important si în majoritatea cazurilor hotarâtor în alegerea modalitatii de socializare si integrare sociala a copilului cu cerinte educative speciale. În conditiile economice si sociale din România, pentru multe familii este o usurare sa stie ca fiul sau fiica are masa si întretinerea asigurata, partial sau integral, într-o institutie, chiar daca aceasta este una speciala. Pentru a contracara astfel de situatii este de dorit sa i se asigure grupului familial sprijin financiar si suport informativ.

Mass-media poate contribui la reducerea barierelor sociale prin tipurile, valorile si atitudinile pe care le difuzeaza. Prin mass-media moderna, accesul aproape instantaneu la evenimentele cele mai importante ale planetei, creeaza „iluzia” omului anonim de participare directa la crearea istoriei. De aceea o mass-media bine deservita de profesionisti poate fi o sursa de informatie infailibila, ori o foarte periculoasa sursa de dezinformare.

O.N.G.-urile si alte unitati sociale (serviciile de asistenta sociala), prin programele care le desfasoara, pot constitui parteneri în procesul integrativ al copiilor cu cerinte speciale.

Sectorul educatiei specializate este si trebuie sa ramâna sensibil la aspiratiile copiilor cu cerinte speciale. Ramân însa prea multe probleme nerezolvate în privinta integrarii lor dupa o perioada de institutionalizare. Legislatia în aceasta privinta pare a fi neinteresata. Nici astazi nu exista reglementari clare în privinta orientarilor scolare si apoi a orientarii profesionale si sociale. Fiindca se evita acum sa se mai discute acum despre o „societate de asistenta”, se încearca a se acredita ideea ca orice legislatie în domeniu ar putea cauza (conform teoriei etichetarii). Se „evita” a se declara ca exista persoane care nu-si neaga nici handicapul si nici nu resping mâna întinsa a celorlalti cetateni, în situatii diverse, fiindca au nevoie de ajutorul colectivitatii. Desigur ca o politica preventiva – globala si promotionala – ar evita „circuite închise”. Însa fenomenul exista si de aceea nu este de respins „solidaritatea comunitara”, interventia autoritatilor care sunt îndreptatite cu insertia scolara si integrarea lor sociala, inclusiv integrare socio-profesionala.

sanziana27 spune:

Am avut o colega oarba in facultate (din cate am inteles a fost un accident pe la 3 ani si facea doar diferenta intre zi si noapte).

Sincer cand o vedeam nu era decat admiratie....Statea in chirie in Cluj, ea fiind din Bihor.Venea la facultate cu taxi se intorcea tot cu taxiul, pe vremea mea nu aveam colegi cu masina, decat putini, daca erau prezenti la cursuri o duceau ei.
Isi inregistra fiecare curs pe reportofon si acasa il transcria in braille. La examene scria in braille si apoi ii citea profesorului ceea ce a scris.
Stiu ca a ramas in Cluj la liceul pt elevi cu deficiente.

Anul trecut am avut un elev in clasa a XII a cu picioarele amputate, in scaun cu rotile. Rampa de acces era doar de afara in liceu, dar la etajele superioare, il duceau colegii lui, ei il ajutatu sa iasa si afara in pauze...

viviana spune:

Din pacate multe lucruri exista doar pe hartie.

In scoli exista prea putini psihologi, logopezi, indrumatori samd.
Profesorii care se ocupa de copiii cu probleme nu au cu cine sa se sfatuiasca. Sunt bagati la inaintare far sa li se asigure un minim de indrumare. Fosta profesoara de romana a fetei, imi povestea, despre o eleva noua, clasa a VI-a, cu ADHD. Imi spunea ca inainte de a intra in clasa lua un distonocalm pentru ca, indiferent cat de mult iubea copiii, nu stia cum sa procedeze. Asa ca pur si simplu a devenit autodidact si a reusit sa o scoata la capat.
In pauze directorul scolii lasa fetita sub supravegherea unor copii mai mari. Asta nu era absolut nicio problema, fii-mii ii placea si din cate mi-a spus si altii apreciau sa fie pusi in postura asta.

Acum am sa va povestesc despre cealalta fetita cu tetrapareza spastica cu care fii-mea a fost colega de scoala generala. O fata foarte draguta, e la liceu, are un prieten tare simpatic.
Dupa ani de zile de terapii si operatii, medicii si vointa ei au reusit sa-i redea mersul si scrisul. Nu in totalitate.
La scoala s-a lovit de rautatile copiilor. Rautatile astea stiu ca sunt inerente intre copii (aragaz cu 4 ochi, grasule), insa la ea erau mai dureroase: schioapo, ai luat nota mai mare ca esti handi, te favorizeaza profesorii.

Aici trebuie sa intervenim in educatia copiilor nostri - sa-i invatam sa-si respecte toti colegii indiferent daca sunt la fel sau nu.
Si daca sunt parinti care nu vor sa o faca, educatia scolara sa aiba un cuvant de spus.

Mama fetitei, a dorit ca fata ei sa castige si mai multa autonomie, sa fie si mai bine si medicul i-a spus: of, ce mai vreti, nu va ajunge pana unde ati ajuns?
Sora acestei fetite a participat la un concurs la un post TV. Pentru finala a fost rugata sa-si aduca familia. Ceea ce a si facut.
"Vad ca ti-ai adus sora cu dizabilitati. Vrei sa influentezi juriul?"
Asta i s-a spus.



Oriunde ne-am afla si orice am face ar trebui sa stam putintel si sa cugetam la ce vrem.

mariavi67 spune:

Nelia, sper sa nu te superi pe mine dar mie nu imi place nimic din ce scrie pe blogul ala.

Sunt cateva idei despre integrare pe acolo dar in general e multa informatie aiurea.
(vezi "Problematica psihopedagogiei deficien#355;ilor mintal/Concepte cheie")
Rrox poate sa iti confirme mai bine ca mine ca nu se folosesc astfel de concepte ca idiotenie si imbecilitate nicaieri in lumea asta ca termeni medicali.

si asta

"Astfel, la nivelul organizarii sistemului de învatamânt, experientele din din România si din alte tari arata ca functionarea unor clase speciale separate, în scoli obisnuite, cu o compozitie fixa si permanenta, în care copii îsi petrec toate orele din programul scolar si pe tot parcursul scolii, contribuie prea putin la promovarea integrarii, chiar daca unele activitati social culturale se realizeaza în comun cu ceilalti copii. De asemeni, includereea copiilor cu cerinte speciale în scoli speciale conduce la etichetare negativa, stigmatizare si marginalizare. În schimb, functionarea în scolile obisnuite a unor unitati speciale flexibile- ca mod de organizare, functionare, ca structura si frecventa din partea copiilor cu cerinte speciale – poate contribui substantial la procesul real de integrare scolara si sociala. Copiii integrati astfel beneficiaza de avantajele ambelor sisteme, ei nu sunt total rupti de sprijinul specializat necesar – asigurat de catre cadrele didactice cu experienta si calificare pentru educatia speciala – si beneficiaza de învatare si interactiune sociala în contextul scolar obisnuit."

Din cate stiu eu nu exista si nici n-au existat in Ro clase speciale in scoli de masa ca sa putem vorbi de "experienta din Romania" si nici nu inteleg ce vrea de fapt ea cu acele "unitati speciale flexibile"


Daca vrei informatie despre ce se intample in Ro, exista forumuri speciale ca si autism.ro sau bloguri de parinti unde activeaza parinti si specialisti profesionisti, bine informati, la curent cu ce e nou in lume si unde e postata informatie de calitate despre tot ce vrei de la terapii in Ro la legislatie si puncte de vedere privind integrarea.

E doar o opinie personala

AgnesLuca spune:

Cumplit!

nelia spune:

Viviana, din pacate asta e realitatea, insa trebuie mers mai departe. Nici in tarile in care acum se face face mai mult, nu a fost dintoteauna la fel, rautatile dintre copii au fost si inca mai sint si ele destule, multi adulti inca au ramas in inchistari nepermise secolului in care traim, insa se merge mai departe. Lupta cu discriminarea este foarte-foarte-foarte grea pentru ca mii de ani uneii oameni au crezut ca sint superiori altora, la nivel de rasa vreau sa spun, de natie, de grup social. Si acest lucru este extrem de bine infipt in mintile lor si transmit prejudecatile lor din generatie in generatie. S-au schimbat multe lucruri in multe tari, insa fara lupta, fara atitudini corecte (impuse daca altfel nu se poate) este imposibil. Doar cu zimbetul pe buze, spui, daca se prinde bine, daca nu, iti vezi de-ale tale, nu se poate.

Si aici sint multe lucruri frumoase la nivel de discurs, insa multe dintre ele, datorita presiunii grupurilor de sustinere ale unor cauze ca acestea, au reusit sa aduca si in practica multe lucruri care existau doar la nivel de discurs, ca da bine. In plus, tot datorita presiunii, practica si ceea ce se constata in practica, au schimbat discursurile si au adus altele, adecvate, mai usor de pus in practica.

Acolo, in textul spus de mine, care e doar unul orientativ, arata foarte clar care sint caile pe care trebuie actionat:

- legislatia (grupuri de presiune asupra guvernelui sa schimbe legi sau sa adopte altele noi, conforme cu legislatiile din tarile care protejeaza aceste categorii umane defavorizate). Sigur, se pleaca de la parintii care au copii cu dizabilitati, dar ei singuri nu pot schimba, au nevoie de sprijin, pe care nu-l primesc. Aici exista petitii, se aduna semnaturi, se depun penru a analize, se fac proiecte, se depun, se analizeaze, se cer subventii, se implementeaza ca proiect-pilot, daca functioneaza, se merge mai departe, in ciuda obstacolelor.

- familia - care are un rol extrem de important Familia copilului cu dizabilitati trebuie sa se educe si sa fie educata, sensibilizata, informata despre nevoile copilului (nimeni nu stie pina nu intra in contact cu asa ceva), familiile copiilor sanatosi sa fie sensibilizate si educate pentru a-i invata cum sa accepte diferenta (cred ca mai degraba adultii ar putea invata de la copii).

- scoala - la fel de importanta, acolo trebuie schimbate atit de multe, dar nu trebuie sa fie asteptat cineva de sus sa schimbe, ci de la scoala la scoala sa se faca ce se poate, prin comitete de parinti, prin discutii, prin orice se poate deschide ochi, minti si suflete. Uite, la serbari, sa se introduca mici scenete, poezii, cintecele care vorbesc de alb, negru si galben, care vorbesc de orb si surd, carti in biblioteci la fel, la orele de lectura sa se citeasca si din acestea (aici gasesti carti pe teme, povestioare scurte, pentru toate virstele, pentru orice punct al educatiei copilului tau). Se pot face atit de multe si asta de miine, incepind cu fiecare individ.

- mass-media, aici e durere. Barierele sociale acolo se distrug in primul rind pentru ca este punctul cel mai accesibil de informatie si educatie populara daca vreti sa-i spunem asa, prin tot ceea ce difuzeaza. Deci valorile si atitudinile in fata unei situatii anume pe care le promoveaza mass-media sint extrem de importante.

- nu mai vorbesc despre organizatiile sociale si educative care se ocupa cu asta, cind se cer bani europeni pentru anumite proiecte, un asemenea proiect ar avea cistig de cauza, pentru ca Romania are mare nevoie de asa ceva.

carmencat spune:

Problema este ca Romania nu recunoaste ca are nevoie de asa ceva.

Nu te ingrijora de ceea ce gandesc oamenii, nu li se intampla prea des.

principe spune:

Imi pare tare rau ca nu pot scrie in acest moment (decalaj de fus orar)sunt in timpul dedicat copiilor mei....dar nu am putut sa nu intervin sa subliniez diferenta intre ce i s a spus mamaei cu fetita aspastica si ce mi a spus mie otorino...cand,ca orice mama preocupata,am intrebat cat de bine poate ajunge sa vorbeasca copilul meu? Si mi a spus cu toata increderea ca poate ajunge locutor de televiziune.

Si despre educatia care o dam noi copiilor nostri cu privire la copii cu dizabilitati si nu numai,este suficient sa fim model,sa nu dezapreciem pe nimeni,ca ei sa urmeze modelul....copii daca au la baza amor si intelegere pentru aproape se autoeduca in spiritul acestor valori.



Nelia am sa ti raspund detaliat cand prind momentul.Sunt trista ca ai tai nu au avut o sansa mai buna. Nu este timpul pierdut. Eu iti pot pune la dispozitie toata informatia de care dispun.