masacru la o scoala elementara din USA

Victoria_mami spune:

Michelle, principalul factor e 'armele la discretie', ca aceleasi video games, filme, societate ocupata de probleme financiare, izolarea individuala, valorile, le gasesti si in Canada. Singurele pe care nu le gasesti aici sunt armele la discretie si Canada are ceva in plus fata de State: acces la sanatate. Gratuit.

capcaunul spune:

Cum ar fi Finlanda, tara altfel foarte pasnica: Jokela, Kauhajoki.

a_alinta spune:

mie imi plac si cei mai putin inteligenti!

a_alinta spune:

eu traiesc in america , nu am arma in casa si nu voi avea niciodata.

nelia spune:

Asta este exact discursul celor care sustin dreptul civililor de a de detine arme. Comparatia cu masina nu e potrivita, pentru ca masina este un mijloc de transport util. La fel am putea scoate si autobuzele, si trenurile... caci si ele ucid, nu?

Daca se doreste sa se obtina ceva intr-un sens (detinerea de arme) sau in altul (nedetinerea lor decit in anumite conditii, bine analizate si bine definite, tinind cont de toate realitatile existente) atunci trebuie sa se vina cu argumente solide, nu comparatii puerile cum e cea intre a avea o masina si a avea o arma. Dupa ce stabilesti cine are dreptul sa conduca si in ce conditii si cine are nevoie de arma si in ce conditii, poti pune mai departe conditii celor in drept ca daca nu respecta ceea ce au semnat cind li s-a dat permisele, atunci vor ramine fara ele, se vor pune sanctiuni pentru infractiunile comise (fie in ceea ce priveste sofatul, fie tragerea cu arma). Insa, inainte de toate, trebuie sa se ajunga in privinta armelor la un registru de control al lor.

Armele sint pentru apararea securitatii statului liber, folosite de cei pregatiti pentru asta, producerea lor in acest scop este justificata. Dar, cind spui ca individul are nevoie de arma ca sa se apere de institutiile statului cind acestea devin abuzive (daca am inteles bine), atunci acest stat nu mai e unul liber si avem, din punctul meu de vedere, din start, o problema. Care nici macar nu mai sta in detinerea armelor, ci in functionarea statului in sine si a individului in cadrul lui.

Daca vad rostul sa treci prin tot procesul de obtinere al unui permis, de mentinere a lui si de sanctionare atunci cind incalci regulile stabilite pentru o circulatie corecta si cu cit mai putine victime, nu vad nici un rost, dar nici unul sa aplici asta armelor, in situatie de pace, in tari civilizate, in orase, si nu in padure...

Poate ca atunci cind a fost dat Amendamentul care prevede dreptul la port arma situatia era prielnica acestui port de arma, insa nu vad argumente solide pentru a incepe sa educi lumea, sa-ti educi copiii ce se face cu arma si cum sa o minuiesti... Lumea asta are nevoie inca de atit de multa educatie si acces la cultura, incit pur si simplu mi se pare aberant sa sustii educarea tragerii cu arma. Vad posibil acest lucru in situatie de razboi sau daca s-ar prevedea una, dar nu-mi pot imagina o lume in care inainte de a intra la scoala, copilul meu ar fi bine instruit sa traga la tinta in eventualitatea daca altul il ataca cu arma...

Decit sa se bage bani in scoli de instructie de folosit arma, mai bine interzici acolo unde nu sint necesare (repet exemplele date de Ocebine si de mine din Canada, acolo unde se justifica o arma de vinatoare si se demonstreaza capacitatea adultilor, repet adultilor, care o detin, sa o minuiasca cu atentie si cu grija... si te ocupi de o educatie reala, dar alt sens, nu in cel de a sti sa tragi cu arma.

Asa ca, eu spun ca mai degraba sa faca ei ceva exact cu background-ul ala educational/moral/cultural, bagind mai degraba acolo bani decit in instructie armata a copiilor... si intr-un sistem de sanatate care da acces la toti, mai putin selectiv si cu capacitate de depistare si de urmarire a problemele si tulburarilor de natura psihica, atacind cauzele lor... si dupa ce au cheltuit bani incercind sa rezolve aceste probleme, daca vor mai simti nevoia sa detina arme, vor gasi ei o solutie.

Dupa tragedia de la colegiul Dawson din Montreal, tragedie care m-a afectat ingrozitor de tare, au facut simulari despre ceea ce trebuie sa faca in cazul in care cineva intra cu arma in mina in scoala. Inteleg sa faci in caz de foc, se intimpla sa ia foc o cladire, dar sa repeti cu copii de 3-4 ani si 5-12 ani cum sa ascunda in cazul in care cineva intra inarmat mie personal mi se pare ingrozitor.

Caci nu va fi doar instructie de cum sa tragi cu arma, ci va fi si instructie de cum sa te feresti de unul care, dupa ce a fost instructat cum sa traga, va veni sa practice pe tinte umane... de data asta, fara gres. Si asa sint pline magaziile de jucarii de arme jucarii, in cazul in care arma va face parte la modul asta din viata unui copil, atunci si joaca lui va fi afectata... si asa mai departe, analiza poate fi continuata.

Nu stiu ce lume e asta, in care un pusti de 4-5-9 ani este invatat la ce e buna arma si cum se trage cu ea si e dus la ore de instructie de tras la tinta (si asta nu in cadrul vreunui sport sau ceva care ar putea semana cu asa ceva, ci asa, ca o chestie necesara, facind parte din viata), dar eu stiu sigur de tot ca nu vreau sa traiesc in ea.

columbiana spune:

uite un mesaj oficial/comunicat de presa al unora care sunt in tema:


http://autisme.arwfrance.org/autisme-pas-maladie-mentale-et-pas-cause-massacre-newtown


L’autisme n’est pas une maladie mentale et n’est pas la cause du massacre de Newtown.

Autismul nu este o maladie mentala si nu este cauza masacrului din Newton.

Les troubles du spectre autistique sont des troubles envahissants du développement apparaissant dans les premières années de vie. Ils se caractérisent par : des troubles qualitatifs de la communication verbale et non-verbale, des altérations qualitatives des interactions sociales réciproques, et un comportement marqué par des activités et des centres d’intérêt restreints, stéréotypés et répétitifs.

Tulburarile din spectrul autismului sunt tulburari de dezvoltare aparute in primii ani de viata, caracterizate prin : tulburari ale calitatii comunicarii verbale si non-verbale, alterarea calitatii interactiunilor sociale si un comportament marcat prin centre de interes restrinse, stereotipe si repetitive.Les troubles du spectre autistique sont liés à des désordres dans l’organisation des neurones et non pas à une relation particulière à la mère.

Tulburarile din spectrul autist sunt legate de o dezordine neuronala si nu au legatura cu relatia cu mama.

Les personnes autistes et leurs familles ne doivent pas devenir des boucs émissaires de cette tragédie.

Persoanele autiste si familiile lor nu trebuie sa devina tapi ispasitori ai acestei tragedii.


mai mult nu mai am ce sa-ti spun, chiar nu consider ca am ce dialoga la nivel de `madame stroe`; ; nivelul de piata publica si fusta in cap ma face doar sa fiu vigilenta, sa iau distanta si sa-mi tin geanta aproape.

http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=137759

columbiana spune:

aici e comunicatul organizatiei, in engleza;

http://www.wrongplanet.net/article439.html

http://leftbrainrightbrain.co.uk/2012/12/16/autism-rights-watch-grieves-for-the-families-after-newtown-ct-shootings/

http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=137759

nelia spune:

E pacat doar ca e nevoie de aceste comunicate intr-o lume care nu rezolva o gramada de probleme, care devine din ce in e mai opaca, pasiva si indiferenta... insa prima grija este sa-si ia arma si sa-si invete copilul sa o foloseasca.

nelia spune:

Ceea ce am observat eu la lumea de astazi este ca, desi toata lumea e specialist in boli mentale si numai acum se observa cum toata lumea a devenit peste noapte specialist in autism si orice singuratic si inteligent peste deasupra este mai intii de toate considerat autist, caci cam despre asta am auzit toti, nu stim ce e, dar sigur e ceva de care trebuie sa ne ferim... totusi, despre mental illness (pastrez termenul in engleza pentru ca este mai cunoscut) se vorbeste foarte putin, e inca un subiect tabu in societatile noastre. Si din cauza ca e un subiect incomod, care ne face sa ne simtim ori bine ca nu sintem printre ei sau ca nu-i avem in familie, ori rau ca exista si exista in stare libera, nu sint inca toti inchisi si medicamentati... nici resursele nu sint la indemina, dar nici familiile care se confrunta cu asa ceva nu cer ajutorul necesar... tot din cauza fricii de etichetare si marginalizare.

Ne place sau nu, acceptam sau nu, aceste persoane exista, sint printre noi, sint ca noi, doar ca sufera si au nevoie de ajutor. Iar familiile in care sint la fel. In schimb, sint judecati, sint etichetati, sint marginalizati, sint pusi in inchisori (societatea americana mai ales asa crede de cuviinta ca se vor rezolva problemele), sint pusi in spitale in care cele mai multe tratamente sint neadecvate si dezumanizante.

Discutam despre orice, dar despre asta nu, cind cite unul pierde definitiv controlul, se vorbeste citeva zile si apoi ne intoarcem la vietile noastre caldute si spunem mersi ca nu s-a nascut vreunul dintre ai nostri astfel...

Nu vreau sa vorbesc despre criminal pentru ca nu merita, insa voi vorbi totusi despre cei ca el, despre cei care, fara ajutorul de care au nevoie, au toate sansele sa ajunga ca el. In lipsa ajutorului necesar, familia se izoleaza si face cum crede de cuviinta, de cele mai multe ori in mod gresit, la fel de gresit cum face si societatea cu ei.

Caci cam asta s-a intimplat, cred, si cu familia respectiva. Copilul cred ca are o tulburare sau mai multe, insa ma indoiesc ca a fost vreodata dus la investigatii si diagnosticat asa cum trebuie ca sa poata primi ajutorul de care avea nevoie. Si nici familia lui nu a primit ajutor sa-l creasca si sa-l ajute. Sociabila in general, mama si-a pastrat casa inchisa. Pentru ca in casa respectiva, la subsol, traia acest baiat, copilul ei, pe care banuiesc ca l-a iubit de a procedat astfel, insa nu a putut sa-l apere de el insusi si nici pe ea de el si nici pe altii total nevinovati. Inteligent peste medie, insa cu probleme clare si vizibile de comportament si socializare, observate in scoala, i-a dat banuiesc destul de furca familiei, insa, mama, in loc sa ceara ajutor (sau poate ca a incercat, insa nu i s-a oferit, pentru ca acesta nu exista asa cum trebuie sa existe intr-o tara care se respecta si isi respecta indivizii care traiesc in ea), s-a izolat si l-a izolat. Astfel, acest individ a ajuns sa-si duca zilele in subsolul casei, inconjurat de postere cu mesaje violente, studiind armele... pe care mama i le-a prezentat. In naivitatea ei si in cultura din care facea parte, a crezut ca armele il pot responzabiliza, respectindu-le pe ele, invatind sa le respecte, va invata sa se respecte si pe el.

Eu gasesc ca discursul despre arme este vid de continut daca nu se tine cont de ceea ce ne dezvaluie acest ultim caz tragic, cu victime atit de multe, atit de mici si atit de nevinovate. Sa ajungi sa inveti respectul de la arma, sa-ti pui baza educatiei tale ca parinte in ea, asta e intr-adevar o mare problema a multor dintre parintii americani de astazi. Si se vede si in felul in care ii trimit in razboi, in razboaie singeroase, cu mii de victime, dintre care multi copii... razboaie ale nimanui, pe care nu stim sau nu mai stim cu exactitate cine si de ce le poarta. Insa razboiul te face barbat, arma te invata sa fii responsabil... ar fi de ris, daca nu ar fi de plins.

Asta in timp ce continuam sa tacem cind vine vorba despre problemele de sanatate mentala cu care se confrunta atit de multi indivizi din ziua de astazi. Continuam sa ignoram faptul ca acestea sint agravate de felul in care sint crescuti copii, de tot ce s-a spus deja la acest subiect si la celalalt.

Va las un link cu o scrisoare a unei mame, pe care, eu, personal, am citit-o cu lacrimi in ochi si cu sufletul rupt in doua. Cu atit mai mult cu cit o inteleg, caci lucrez cu copiii sau copiii deveniti adulti ale unor mame ca ea:

http://thebluereview.org/i-am-adam-lanzas-mother/

columbiana spune:

Nelia, este cam cum spui mai sus; un copil cu tulburari psihice, fara disscernamint, izolat social si invatat sa traga cu arma; in loc sa-l duca la medici, sa caute tratament, l-a `destins` cu un intreg arsenal in casa. apoi la 20 de ani ai copilului, a cules ce-a semanat;


Imi pare rau, dar cu mama din linkul pus (circula si pe FB) nu empatizez deloc; unde a fost pina acum, cind e conjunctura asta? are 13 ani copilul, pina acum unde a fost,de n-a vazut in el violenta? nu face decit sa dea apa la moara teoriilor gen copil autist=criminal=violent. sunt eu extrem de subiectiva, dar imi pare mai degraba nevoie de publicitate decit strigat real de ajutor;

Nu stiu detaliile din sistemul american de sanatate, doar ce circula in presa, filme sau ce spun cei ce traiesc acolo, dar ei, americanii, sunt in cap de linie in terapiile pentru autism, au atitea centre (mie imi curg ochii dupa cel de terapie cu delfini din Florida)....si mamele astea nu au/nu au avut nici un sprijin pentru copii?
inteleg ca familia criminalului era situata financiar peste medie, au avut banii sa se joace de'a inpuscatul dar nu pentru sanatatea copilului; si acum toata lumea arata cu degetul spre o categorie defavorizata si marginalizata oricum, autistii, in loc sa-i izoleze pe tembelii care impusca?



http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=137759