Posibil caz de abuz asupra unui copil... ce sa fac

bird70 spune:

Cum abordezi o mama care crezi ca este abuzata de sot, care nu o lasa sa paraseasca casa, care nu o lasa sa-si ia medicamentele? Asta este ce au crezut ei, de la asta au plecat. Cum ii spui ca dupa ce naste, daca ramane in aceasta relatie abuziva, va trebui sa indepartezi copilul?

Mie mi se pare ca oamenii au plecat de la o premiza gresita, au rugat-o sa vina la un interviu si s-au lamurit ca nu este nici o problema si i-au lasat in pace.

nelia spune:

Nu o abordezi incepind cu copilul. Unei gravide si unei mame care naste, indiferent care e situatia, nu te legi de ceea ce are mai sensibil in acel moment: copilul. Daca crezi ca e un abuz, chemi sotul, chemi parintii, chemi vecinii sau te duci tu si stai de vorba cu ei, vorbesti cu mama, ii spui care sint consecintele... dar nu ii spui ca ii iei copilul. Nici macar nu-i sugerezi.

Imi aduc aminte cum eram eu in zilele inainte de nastere si de dupa... imi aduc aminte cum eram, ma dureau sinii de pocneam si cei din maternitate nu-mi aduceau copilul, ca asa era politica in vigoare. Daca mie atunci imi spunea cineva ca daca mai insist sa incalce regulamentul maternitatii (cu alaptat la trei ore in timp ce mie imi plesneau sinii si nu avea cine sa suga laptele) si mai dau semne de depresie profunda ca nu aveam copilul la sin unde trebuia sa fie... cred ca il calcam in picioare, la propriu. Cum as putea uita aceasta stare in care eram controlata total de hormoni, de stres, de faptul ca nu stiam exact ce se intimpla cu copilul cind nu era la mine in brate, cind simteam ca mi se urca laptele direct la creier? Sa trec peste ea si sa vin si eu sa-i sugerez ca daca... ii va fi indepartat copilul? Nu, eu nu as face asta. Nu cind mama e in acea perioada. Cu orice risc nu as face-o, fie si acela de a-mi pierde postul. Repet, decit daca e vorba de ceva flagrant, nu pornind de la o ipoteza.

Siminaf spune:

Cam asa m-au tratat pe mine asistentele in maternitate in Ro cind l-am nascut pe cel mare. Cind mi l-au adus in salon (salon separat de saloanele mari), mi-au dat lacrimile pentru ca era copilul mult asteptat de atitia ani de zile si era in sfirsit acolo! Plus ca statusem o noapte la reanimare, nu prea bine, in fine. Cind m-a vazut individa aia cu lacrimi in ochi mi-a zis: "eeei, daca incepem cu din astea nu lasam bebele aici!" Poftiiiiim?!?!?!? Era sa lesin evident, pt. ca eram extenuata dupa tot felul de complicatii si nu eram in stare de reactie normala. Care la mine ar fi insemnat sa-i zic vreo doua sau sa o arunc pe usha afara. Noroc ca in salon cu mine erau si parintii mei si tata, pe un ton f. calm cum e el cind se enerveaza rau de tot (e genul flegmatic) i-a zis ca nu e cazul, sintem ok si poate sa ne lase acum. Cum sa spui unei viitoare sau proaspete mame asa ceva??? Sub nici o forma si in nici o situatie!

Si unde mai pui ca eram si BFF cu doctorita care m-a operat. Nici macar nu m-am plins de comportamentul individei, atit eram de terminata, desi ar fi meritat.

nadaflorilor spune:

nu a fost invitatie, nu a fost interviu si concluziile tale sunt total gresite, inteleg ca iti aperi colegii dar nici eu nu sunt o duda sa nu stie ce e cu mine... aveau numaru lmeu de telefon, moasa ma vedea la consultatii, medicul consultant la fel...de ce nu au deschis gura sa intrebe?!!! cica asta ar fi protocolul, discuti cu "victima", apoi cu abuzatorul si pe urma te aduni in colectiv si pui problema raportarii, nu te duci cu jalba in protap direct la servicii

ps. ti-as fi recunoscatoare daca ai renunta in a-mi explica mie ce mi s-a intamplat si cum mi s-a intamplat, tu nu ai fost de fata si nu stii

nadaflorilor spune:

ooof siminaf si mie mi*au spus si din astea si asta inainte sa vada o lacrima, s-au legat de cearcanele mele...pai i-a sa vedem...femeie, 43 ani, cezariana cu cca 36 ore inainte, doua nopti nedormite inainte de cezariana, noaptea dupa cezariana nedormita, efectul anticoagulantului sau ce naiba avea efectul ala..ma deformam, mi se umfla un picior in jurul gleznei si in rest arata ca o grisina, imi atarna un san pana la brau si celelalt era la locul lui, mainile imi erau ca doua paini copte la test... iar o doamna de mare bine si profesionista, a considerat ca trebuie sa ma avertizeze ca fata mea nu se potriveste unei mame de copil nou nascut, ca bebelusi au nevoie de fete frumoase in jur sa se poate dezvolta si ca daca nu fac ceva ..da...bebelusul nu are ce cauta langa mine...

eu stiu ca "mama" este cea mai frumoasa fiinta din lume pana ...totdeauna, copii nu vad defecte fizice la parintii lor...

Adela99 spune:

mie tocmai ca mi se par dramatici daca nu mai poti arunca niste vorbe la nervi, suparare, stres ca hop te ia toata lumea adlitteram, de parca n-ar m-ar exista si expresii la modu’ figurat …
si pe urma avem cu totii modu’ nostru de a ne exprima in diverse situatii , ai mei colegi imi cunosc stilu’ :)

nelia spune:

Nu, eu nu sint de acord cu ce ai spus Adela, nu e asa. Sa arunci vorbe la figurat o faci intre prieteni, o faci in familie (tinind cont de copii, care nu pot duce si de multe ori nu inteleg sensul figurat, le ramine la propriu in minte si in suflet), o faci in baie, cu prosopul in gura. Dar nu la servici, nu atunci cind trebuie sa ai o atitudine profesionala. Cind de nervi in loc sa respiri pe nas si sa spui bine, hai sa ne asezam inca o data si sa discutam, ca poate gasim o solutie, spui m-am enervat, pufnesti si iesi aruncind ca te duci sa-ti tai venele, asta nu este o atitudine profesionala si nu ti-o permiti decit daca cei din birou, in fata carora te-ai manifestat iti sint si prieteni, nu numai colegi. Parerea mea, bineinteles.

Nadaflorilor, imi pare rau ca ai trecut prin tot ce povestesti.

Insa, iti scriu mic, si sper sa nu te superi pe mine, iti spun, ca daca ceri sa fii tratata cu respect, trebuie sa respecti si tu la rindul tau. Uite, mie de vreo citeva ori mi s-a pus un nod in git, neputind sa duc dialogul cu tine, pentru ca ceea ce simt printre rinduri, tonul si atitudinea, ma intimideaza si nu ma simt tratata cu respect in discutie... si pe cuvint daca am intentii ascunse si tot pe cuvint e ca sint pentru abordarile umane si nu accept nici un compromis aici, iau pozitie de fiecare data cind vad altceva, cu consecintele de rigoare, ca pozitiile luate impotriva valului nu ramin fara consecinte. Acum inteleg ca vine din urma si are o suferinta la baza, sper sa poti trece cu bine peste asta, dar asa, pentru viitor, daca vrei sa tii cont de observatia mea, m-as bucura.



M-am dus in urma si am citit tot ce ai scris ca a inteleg si cred ca am inteles. Dar uite ca nu e chiar asa ca voi, alea care lucrati, puteti face orice cu copiii, ca nu va spune nimeni nimic. Iti povestesc o situatie prin care am trecut si in care ma indoiesc ca cineva ar fi spus, cel putin aici, in Canada, ah, pe ea o iertam, ca e de-a noastra, caci in fata abuzului si a neglijentei nu e nimeni de-a nimanui, fiecare e al lui.

O aveam pe a doua fata mica de tot, abia nascuta. Obosita, stresata, cu alt copil mai mare care cerea atentia, nedormita, plus o problema de sanatate, nici nu mai stiam ce fac exact. Si eram si singura toata ziua cu cei doi copii, si mai eram si la scoala seara, cu examene si tot tacimul. Si am pus puiutul in scoica de masina, pe o masuta. Era legata in scoica, dar cind am pus-o pe masa, nu m-am uitat exact unde am pus-o... si cind s-a miscat, scoica s-a dat peste cap... si fata a atins parchetul cu capul, s-a auzit buuum... de mi-a inghetat inima.

Am stat si m-am gindit la consecinte, poate ca nu are nimic, dar daca are? Si daca ma duc si spun ce am facut, nu-mi pun in pericol toata munca mea pentru a face studiile, cu greu, in domeniul social? Pina la urma, copilul a fost mai important, m-am dus frumusel la spital, locul in care a atins parchetul era rosu si un pic umflat, le-am povestit tot ce s-a intimplat si le-am spus ca vreau sa stiu daca are toate semnele vitale bune, caci eu nu stiu ce poate face o asemenea cazatura (nu a fost grav, caci distanta pina la parchet a fost mica, dar eu nu am putut sa ma consolez cu asta). Sigur ca au venit si m-au intrebat, m-am simtit inconfortabil (cine ma stie, stie si ca am o parere buna despre mine ca mama si ca sint extrem de grijulie si foarte atenta la nevoile copiilor mei), imi venea sa pling, au fost in regula, dar eu ma simteam efectiv atit de rau in fata lor... Mi-au spus ca trebuie sa fiu atenta, ca e in regula copilul acum, dar ca din asemenea accidente se pot intimpla drame. Le-am zis a stiu, mi-au trecut in dosarul medical exact asa la explicatii, printre altele: neglijenta din partea mamei sau ceva de genul acesta. Daca era mai grav, sincer, ma indoiesc ca ar fi contat altceva decit copilul. Oricum, sigur la spitalul ala nu-mi voi cauta servici.

Adela99 spune:

nelia, io inteleg ca nu esti de acord cu ce spun ... da' partea aia cu "nu e asa" nu prea ... pentru ca la mine "e asa". nu astept lamuriri.
io nu ma comport 100% profesional la serviciu, doar cam 99% si procentu' ala de neprofesionalism mi se accepta de dragu' celor 99%. sau crezi ca rabufnesc mai mereu? :) nici n-am motive.
cei mai multi dintre colegi imi sunt si prieteni ... si cam atat despre temperamentu' si comportamentu' meu :)

mianna spune:

formularea corecta e "nimeni nu are voie sa declare asa ceva decat daca are de gand sa o faca"

sau in loc de " aici sunt luate in serios pentru ca nimeni nu declara asa ceva decat daca are de gand sa o faca" e fix pe dos: "nimeni nu declara asa ceva decat daca are de gand sa o faca, pentru ca asemenea afirmatii aici sunt luate in serios".

inversare cauza - efect.

nelia spune:

Nici eu nu asteptam lamuriri de la tine, caci nu aveam nelamuriri... am inteles ca la tine e asa, dar nu poti sa te astepti sa fie peste tot la fel. Si, in plus, am spus clar ca e parerea mea, adica nu vad lucrurile ca tine, nu ca nu sint de acord cu ce faci tu. Sau nu am voie sa am nici pareri caci te deranjeaza pe tine parerile mele?

Si am spus exact ce ai spus si tu, daca iti sint prieteni si ii cunosti de multa vreme, merge cum merge intre colegi-prieteni... dar nu se poate sa fie mereu asa.

Oricum, la mine m-am gindit mai mult, ar fi nu stiu cum ca in locul in care lucrez io sa spun cind nu mai pot, chiar si la figurat, ca ma duc sa-mi tai venele sau sa ma arunc pe geam...

Si apoi, editez sa spun, asa marunt - cu toate ca stiu sigur ca nu veti fi de acord o parte dintre voi, ca e cumva cu cu doua taisuri ce facem aici. Pe de o parte, punem in discutie lipsa de profesionalism a celor din serviciile sociale - si nu numai, ca tocmai ce s-a incheiat subiectul cu medicii - atunci cind vorbesc cu oamenii (vezi tonul, atitudinea, nervii chiar cind vezi ca nimic nu merge)... pe de alta parte, e normal sa fie acceptat si spusul la figurat al unor lucruri, si temperamentele diferite, chiar si cele mai vulcanice, caci 'avem cu totii modu’ nostru de a ne exprima in diverse situatii'...