superstitii

ina.click spune:

Eu sunt atee dar chiar nu-mi vine sa porcaiesc asa usor pe cei care cred. Pana la urma vom afla cu certitudine care din noi are dreptate abia cand nu prea ne va mai folosi (cel putin nu mie ), dupa moarte.

Ce cred eu(deci nu certitudine, doar umile presupuneri personale):

Cred ca exista posibilitatea de a influenta prin gand sau prin stare alta persoana. Ne vine atat de usor sa spunem unei mame ca transmite starea sa de nervozitate copilului intr-o sectiune de forum si totusi aici, acelasi fenomen e ridiculizat.
Cred ca daca as crede ar functiona anumite chestii. Cum ar fi, intratul intr-o biserica. Pentru mine nu e mai nimic dar pentru credinciosii adevarati e un spatiu veritabil de reculegere si comuniune spirituala.

Nu stiu ce sa zic de deochi. Stiu in schimb ca ORICE bombaneala susotita si orice succesiune de cuvinte (descantec, rugaciune) plus gesturi ritmate, ritualice, repetitive pot duce la calmarea unui bebelus. Data viitoare cand pateste asta as sugera sa ii reciti tabloul lui Mendeleev. S-ar putea sa ii treaca si asa. Nu te iau in balon; doar sugerez un mic experiment.

Stiu si ca exista totusi oameni care pot induce prin privire sau prezenta, fara sa fie cine stie ce malefici, o stare de rau, de disconfort fizic, de agitatie. Asa cum sunt - si stiti ca sunt, ca nu-s asa de rari! - si oameni care te destind, te impaca, te relaxeaza, te fac sa rasufli usurat fara sa deschida gura, doar surazand si poate impartind aceeasi camera cu voi.

Cainele meu imi simte cumva starea. Oricat ma controlez, daca sunt nervoasa, sotul meu habar nu are, copilul habar nu are pentru ca vocea mea, cuvintele mele, gesturile mele sunt perfect orchestrate pentru a ascunde mai stiu eu ce furie in suflet. Si totusi cainele meu simte si ma priveste pleostit sau isi schimba comportamentul. E vreun duh in el? Ma indoiesc. Putem si noi simti asta? In mod absolut sigur, doar ca am tot negat din teama de religie, de ratiune, de ridicol de norme sociale esenta emotiei noastre.

Restul de superstitii le consider rezultatul unui mecanism complex, induiosator uneori si exasperant alteori de explicare a misterului sau de ficare a unor reguli. E bine de citit putina istorie a religiilor si putina antropologie. Felul in care alege omul primitiv si ulterior omul din vechime sa isi explice viata, moartea si evenimentele acestora e incarcat de lirism si imaginatie.

Misterul e de obicei un bun zagaz, un dig impotriva razvratirii si un mod de a impune o dogma. Da de ce nu e bine? "pentru ca nu e bine, pentru ca asa se zice si cu asta gata". Deja parca e mai serios, nu? "nu e bine!..."

Hai sa nu ne spurcam reciproc pentru credintele noastre diferite. Religia in sine e considerata in anumite curente sociologice o imensa superstitie ridicata la rang de institut. Singurul fapt ca baba Floarea inca nu si-a cladit Mitropolie nu va permite voua, celor cu superstitii legiferate, sa o porcaiti.

De cate ori deschid fereastra...

Rufus spune:

Mie mi-a placut (m-a distrat, adica...) o superstitie legata de copii: pana la botez sa nu-l strigi pe nume Sa vezi chinuiala, sa-i ocolesti numele cand vorbesti de copil!
Am o mica curiozitate: e cineva care n-are absolut nici o superstitie?

Rufus, Tora si iadele

viviana spune:

Mei, eu nu cred ca am vreo superstitie.
E una legata de dusul gunoiului seara (cica iti dai sporul afara din casa)pe care o respect cu sfintenie.
Nu din superstitie ci din lene.

dana vio spune:

Eu descant ptr ALex, dar vezi nu m-am gandit la Tabelul lui Mendeleev iar acum e prea tarziu (mi-ar impuia capul cu elementele! ). Ina, esti teribila!
Mie mi-a placut superstitia : sa nu spui ca e frumos BB pana la botez, sa nu fie zeii gelosi. (Eu exact asa o stiu, cu zeii, nu dumnezeii ).

Alexandra Maria
14.12.2007

eumada spune:

Nici io nu am...nu cred in asa ceva..mie mi-e frica de gandaci....insa felul de a fi al unui om influenteaza lumea din jur.Nici io nu duc gunoiul seara.....din cauza de caini care bantuie langa ghena.

histamina spune:

eu nu cred in de astea,insa una din imaginile alea pline de magie care te insotesc o viata este imaginea luminanda a bunicii mele care dadea in bobi.si acum imi mai rasuna fragmente, incoerente,dar e glasul ei..............si descantecele ei spuse la lumina lunii,in miez de noapte.bunica mea a fost speciala.


nu cred in de astea,dar tare mi-e drag ma uit la strumful meu cum ii descanta tata,cum ii doineste asa,ca acum 100 de ani............

andruta1 spune:

nu cred in superstitii, dar unele ma distreaza! imi amintesc cand eram mica si-mi taia calea vreo pisica: dadeam inapoi zece pasi! :-)

portocalia spune:

eu cred sincer in deochi, pentru ca in copilarie am fost de atatea ori victima lui. am crescut la bunici si erau cateva babe cunoscute in sat ca deocheau. sa dea naiba, de cate ori treceam pe strada lor, ma lua un rau de ziceam ca mor, efectiv imi venea sa ma tarasc pe jos si sa-mi dau duhul. asta pana venea tzatza maritza, chemata de urgenta de bunica-mea (din echipa anti-deochi) si aprindea 2 chibrite in cruce si bolmajea niste vorbe si-mi lua raul cu mana. dar stiti cum, intr-o secunda! n-am mai experimentat din copilarie senzatia asta, "ca-ti ia cineva raul cum mana", dar exista! e din categoria miracole din copilarie.

cu mintea si experienta de acum, tind sa cred ca e o problema de energii. babele deocheatoare erau vampiri energetici, tzatza maritza vindecatoarea avea o mica tzeava cu care se conecta la energia universala si refacea echilibrul fiintei - adica al meu si al altor victime vampirizate energetic.

acuma, cu regret, ma gandesc ce misto ar fi fost ca in loc de tzatza maritza, care avea un neg urias langa nas, sa fi fost un flacau sexy, un fel de robet pattinson in mizerie, dar totusi robert pattinson. eh, viata mea ar fi aratat altfel astazi

corinadana spune:

Asta cred ca se practica mai mult in Oltenia. Am vecina parintilor mei care are fetita de 2 ani nebotezata inca.Nimeni nu i stie numele



Corina mama domnisoarei RALUCA si a bebelasei FRANCESCA

http://family.webshots.com/photo/2925218030098531596UGNuSg?vhost=family

anya spune:

Eu am dus gunoiul seara din copilarie...pana acum vreo doi ani cand am dat in camaruta ghenei (in bloc, la etaj) de un aurolac. De atunci seara il pun pe barbatu-meu sa duca gunoiul (dau vina pe sperietura, dar de fapt profit ca mi-e lene). Am louit mai bine de 20 de ani la numarul 13, am nascut amandoi copiii martea (aia cu ceasurile rele), baiatul meu cel mare adora pisicile negre, in liceu am aflat ceva despre niste capace de canal, dar nu calcam pe ele ca sa nu cad, nu din alte motive si nu cred in deochi...Mai ramane ceva important?