Despre copii la interviu?!

ina.click spune:

am cunoscut oameni fara copii care erau niste mari loaze absente si oameni cu 2 copii (de fapt si unul cu 3) care erau niste colegi excelenti.

omul face jobul. intr-adevar, cand vine vorb de trei copii in mod involuntar calculezi mental cam cate zile de concediu va trebui sa ii dai probabil in plus lui Y pentru maseluta, varicela, enterocolita, mana in ghips etc, fata de X, celibatar. Asta nu o neg. Insa nu as face din asta o prima conditie de departajare, de fapt nici una ultima. As alege omul cel mai bine pregatit si as pastra omul cu cel mai bun randament.

De cate ori deschid fereastra...

Mickyyy spune:

Nici nu se pune problema sa ii ascunzi, dar in cazul firmelor mai mari, unde sunt mai multe interviuri, una e sa te descalifice din start cel de la HR pe motiv de copii, si alta e sa porti aceasta discutie la interviul final. Sunt multi angajatori cu idei preconcepute, si daca reusesti sa impresionezi profesional, e posibil sa nu mai conteze la fel de mult restul detaliilor. Una e sa iti dea unul de la HR un CV pe care scrie bla bla bla 3 copii, si alta e sa discuti cu omul, sa vezi inati ce stie, ce poate, etc. Iar eu daca aplic la un job, stiu de ce o fac. Si stiu sa imi aleg acele joburi unde cred ca pot imbina cariera si copii. De exemplu nu ma reped sa aplic la joburi care presupun 80% din program deplasari.

Oricum din punctul meu de vedere, discutia e pur teoretica. Nu sunt in cautarea unui job, insa nici nu exclud din start o alta oportunitate.

ina.click spune:

Revenind la intrebarea ta, nu m-as eschiva dar nici nu as insista prea mult pe tema copiilor, asa cum nu as da prea multe detalii nici despre cum imi petrec timpul liber cu sotul, cand am ars ultima data mancarea sau ce culoare intentionez sa ma fac in cap. Sunt detalii personale care nu ar trebui sa conteze intr-un interviu; daca iti dai drumul la desaga cu povesti si povestesti mai mult despre viata de dupa munca decat despre experienta profesionala, angajatorul ar putea trage concluzii...nefavorabile.
Asa ca don't hide, just slide.

De cate ori deschid fereastra...

Mickyyy spune:

Normal ca n-o sa ma apuc acum la interviu sa povestesc despre copii asa cum o fac pe forum .
Acolo discutia s-a limitat la varsta lor, si perioadele de stat acasa in CIC la fiecare in parte. Nici macar n-am intrat in detalii minore, gen: sunt la scoala, la gradi, se ocupa mama, tata, bona, merg la after, etc.

oana_s spune:

Probabil ca sunt contra curentului, dar eu zic din proprie experienta ca firmele prefera persoanele (femei) fara copii, daca se poate si fara sot, catel, purcel, iubit, dintr-un motiv simplu...n-ai obligatii, poti presta suplimentare forever and ever.

Ma gandesc ca si varsta copilului poate fi un impediment, al meu cel mic avand 1 an, in mod clar, va cantari greu si negativ la un eventual interviu.

Insa, nu vad cum poti ascunde ca ai copii la un interviu...sau numarul lor.

Mickyyy spune:

La mine discutia de angajare a fost ceva de genul:
- de ce vreti sa plecati de la firma X?
- pai stiti, eu sunt acum in CIC, si de cand a venit criza, au fost reduceri de personal, diminuari de salarii, bla bla bla...
- si de cand sunteti in CIC?
- pai din noiembrie
- si vreti sa reveniti program normal, sau program scurt?
- program normal, evident. Cea mica are deja 1 an jumatate, am cu cine sa o las, nu e nicio problema.
- perfect.
si apoi au schimbat subiectul!
Ce era sa fac? Sa le zic stati putin, stiti, de fapt am 3 copii? Ei n-au vrut sa stie mai mult, nici eu nu m-am aruncat sa le povestesc.

Oricum, jobul la care am aplicat acum si la care am fost la interviu este oarecum peste ceea ce a facut eu pana in prezent, asa ca daca nu trec de primul interviu (sunt suficient de realista si ma pot evalua profesional si singura), sunt sanse mari sa fie din motive profesionale si nu personale, deci nu imi pot da seama daca au contat sau nu copii.

andacos spune:

Parerea mea e ca daca ai trei copii cu virste cuprinse intre 2 si 6 ani...nu e chiar asa simplu!

Daca ai trei copii dar cu virste intre 6 si 10 ani(de exemplu)deja e o alta perspectiva!

Un copil si in special un copil mic poate reprezenta o "sursa de frustrare"pentru un angajator!

Dana

oana_s spune:

aha, la tine a fost o situatie speciala, venind din CIC, a fost clar ca ai macar 1 copil...dar la un interviu dat ca vrei sa-ti schmbi job-ul, e 99% posibil sa te intrebe de situatia familiala...gen sot, copii, cati copii etc.

Na, iti tin pumnii (of, tare as avea nevoie si io de o schimbare de-asta).

ch_dana spune:

Eu le-am zis sec si din capul locului ca am un copil de 1 an si 4 luni si deja saptamana viitoare e faza a 2-a a interviului. Asa ca depinde cred foarte mult de angajator - in general firmele cu management strain (cred eu) sunt mai deschise spre cei cu copii decat firmele romanesti 100%.

blackgirl0 spune:

Chiar 1 copil reprezinta un minus inclusiv pt un barbat. Sotul de 2 ani de cand se plimba pe la interviuri si pomeneste de copil (desi i-am spus sa numai faca aceasta greseala) i se pune in vedere ce va face/cum va face in caz de ore suplimentare. Din cate stiu, el nu pomeneste ca are sotie cu program aiurea.

Si stiu ca sunt pe langa subiect, dar ce sa fac cu depresia sotului? La ultimul refuz (din cauza banilor: ceruse mult mai mult decat era dispus sa plateasca seful respectiv) a venit plangand in hohote. In viata mea nu l-am vazut asa: era absolut, complet distrus. De-atunci se si poarta ciudat in casa: urla fara nicun motiv, tipa si bate cu pumnul in masa cand ii mai povestesc de ceva cheltueli legate de munca/cabinet, ma someaza sa renunt la cabinetul meu si sa ma angajez si eu oriunde, numai sa am sef ; acum cateva saptamani mi-a dat si niste palme. Sunt socata complet, nu am spus nimanui din familie, mi-e extrem de rusine, nu-mi vine sa spun nimanui. I-am spus ca eu locul de munca nu mi-l las, chit ca divortez de el, si daca tb il trimit si la ajutor specializat. Si-a cerut scuze, se comporta frumos cu copilul, nu am ce sa-i reprosez. In casa a facut si face mai tot ce tb, niciodata nu a spus nu.

Nu stiu ce sa fac, umblu cu el cu manusi, numai pomenesc nimic legat de bani, ieri m-a verificat la socoteli pana la ultimul ban, desi eu sunt cea care tine evidenta cheltuielilor in casa.

Acum i s-a pus pata ca musai tb schimbata masina, insa momentan nu am de unde sa-i scot banii. Plus ca mai avem de achitat o datorie urgenta de 4000 de euro (legata de achizitionarea cabinetului, deci este datoria mea, in conceptia lui) si mi-am propus sa acopar mai intai datoria, dupa care masina...

Momentan, salvarea mea este programul meu incarcat, garzile (pe care le tot indesesc si din motiv de bani, dar si de stat cat mai putin acasa, in prezenta lui). Dar ce fac cu frustrarea lui legata de munca, de salariu mic, de neimplinirile lui?