Am gresit?
Raspunsuri - Pagina 2
buli spune:
parerea mea e ca un copil va gasi mereu metode sa se ascunda, deci nu panda e solutia.
am citit undeva un proverb - "daca asculti pe la usi, sigur n-o sa-ti placa ce auzi"
rrox3 spune:
Cris si fata mea are 13 ani 
Nu i-am citit niciodata mesajele si nici nu o voi face decat in cazuri extreme, pentru siguranta ei. Ba chiar am invatat-o mai demult sa il paroleze, pentru a fi protejata de intruziuni.
O sa-ti spun ce fac eu cand uita sa revina acasa la ora stabilita. Schimb ora, o devansez cu jumatate de ora. Daca, de exemplu avea in mod normal permisiune sa stea afara pana la ora 21, si o depaseste o data, de doua ori (nu accidental, nu sunt absurda), atunci permisiunea se muta pentru ora 20.30.
Calculatorul se poate parola. Poti controla accesul si altfel decat interzicand verbal.
Cam astea sunt masuri care mie mi se par ok de luat. Limitele sunt necesare, in mod clar si demonstrat. La fel ca si respectul reciproc.
isabela spune:
Si daca nu panda este solutia, atunci care este? Eu sunt in cautarea acelei solutii.
Fiica-mea are 14 ani, si acum trei saptamani am citit niste mesaje de pe telefonul ei. Sa spun ca m-am ingrozit? Ce limbaj folosea? In contextul in care la noi in casa nu a auzit folosindu-se asemenea cuvinte? Si ce-am rezolvat daca le-am citit? Mai nimic.
Exista o relatie deschisa intre noi doua, stie ca poate sa-mi spuna orice vrea; nu sunt una din acele mame cu care nu se poate sta de vorba, are (zic eu) destul de multa libertate, si totusi...
Dupa ce am discutat despre cele citite de mine pe telefon, am stat din nou de vorba ( a cata oara, oare?) Ei si? Daca , cateva zile la rand, stergea mesajele, cand ajungea in casa, mai nou, si-a parolat telefonul. Asa ca , ce-am facut? Nimic.
Stiu ca nu trebuie sa-mi citesc mesajele de pe telefon si messenger, stiu ca trebuie sa am incredere in ea , in vorbele si in faptele ei, dar ce sa fac atunci cand stiu ca a mintit? Cum mai pot avea incredere ca face ceea ce spune?
De pe messenger nu mai pot citi nimic, pentru ca arhiva nu se salveaza. Sugestii?
Stiu ca multi imi vor spune ca nu e normal sa-i urmaresc mesajele, ca ... ( si momentan chiar nu mai am cum).
Grea varsta si pentru adolescenti si pentru noi, parintii, care nu ne-am nascut parinti, care procedam asa cum credem noi ca ar fi mai bine pentru ei.
isabela spune:
Cat despre respectarea orei de venit in casa si eu procedez la fel ca si Roxana. Daca nu vine la ora stabilita , schimb ora, o devansez.
Stie acest lucru, si are grija sa ajunga in casa cu 5 minute inainte de ora respectiva.S-a intamplat sa ajunga si cu 2 minute inainte.
rrox3 spune:
Isabela poate limbajul respectiv este cel promovat in cercul ei de prieteni? Poate e o forma de apartenenta la grupul respectiv?
In opinia mea, relatia pe care o ai cu copilul e solutia. Cat de mult reusesti sa-i faci loc copilului autentic, asa cum e el, in relatia asta si cat de mult iti poti asuma rolul de parinte care ofera grija si limite, fara prea multe evaluari.
Si da, si mie mi se pare dificil. 
buli spune:
respiratul adanc e solutia 
eu am preadolescent, dar s-a obisnuit si-mi povesteste toate trasnaile pe care le face.
cand sunt prea gogonate zic "hm ... da? aha" si gata.
apoi stau si ma gandesc si il iau pe departe ca sa-l aduc unde vreau eu, adica sa-i transmit ce am de transmis. si nici intr-un caz atunci pe loc. atunci doar ascult atenta (si uneori muta :))) ce spune.
taica-su in schimb se baga imediat la prelegeri. credeti ca nu a gasit solutia? ii povesteste tot mai putine
in plus, incerc sa-mi amintesc mereu cum eram si cum ma simteam eu la varsta lui, asta ma ajuta mai mult ca orice. am norocul sa semene putin la personalitate cu mine, deci ma pot pune oarecum in locul lui.
iar cand o sa fie adolescent o sa-i ii dau voie sa "intarzie daca e absolut necesar" 10-15 minute
Rufus spune:
Fara sa am pretentia ca musai asa e bine, va spun ca la noi ora de intrat in casa nu se depaseste nici macar cu un minut.
Nu ca ne-ar deranja ca intarzie cateva minute...dar e un exercitiu. De fapt, exista doua situatii: cand au ora de intrat sau (mai rar) cand nu le precizam ora fixa, doar informativ; iar ele isi programeaza ora.
De ce ora fixa? Pentru ca e vorba de punctualitate, iar aia inseamna la minut.
Rufus, Tora si iadele
isabela spune:
Roxana,
Cred ca acesta este, in mare parte, limbajul cercului din care face parte. Am incercat sa o indepartez de acest cerc. O perioada am reusit, dar in vacanta, vad ca a revenit la acelasi anturaj.
Si , cred, ca e o metoda de a brava, de a demonstra " ce tare" este ea. In general este liderul grupului din care face parte, si am impresia ca daca afla ca cineva a incercat ceva, ea de sa fie mai prejos?
Am incercat si incerc sa avem o relatie deschisa sa nu-i impun nici prea multe limite nici prea multe restrictii, dar avem si anumite reguli pe care trebuie sa le respecte.
Probabil ca totul vine din copilaria si adolescenta mea, cand aproape totul imi era interzis: nu aveam voie sa merg la zilele de nastere ale copiilor, nici la mine nu venea nimeni. Apoi nu avem voie la discoteca, nu aveam voie sa vin tarziu acasa, sa iau o nota mai mica de 10. In fine, multe foarte multe restrictii. Si evident am mintit. Mult. De aceea copilul meu are parte de, poate, prea multa libertate. Tocmai pentru a nu fi tentata sa ma minta pentru a obtine ceea se doreste.
Si totusi asta nu inseamna ca intotdeauna imi spune adevarul. Daca pana acum 1 an venea si povestea toate nimicurile si comentam si ne amuzam amandoua, incet, incet a inceput sa fie mai retinuta.
Inteleg ca nu poate sa-mi spuna totul, si ma gandesc si la mine la varsta ei, ca nu veneam acasa sa-i povestesc totul mamei. Doar ca mama era mai rece, mai dura, nu era aceeasi relatie intre mine si ea, ca cea dintre mine si fi-mea.
Asa cum am spus, invat si eu odata cu ea, cum trebuie sa ma port, dar tare greu este uneori. Imi doresc sa iau deciziile cele mai bun pentru amandoua.
mihaela_s spune:
La noi e asa (cea mare implineste 16 ani in curand): maxim ora 22 de venit acasa. Nu am impus o ora anume, e la latitudinea ei sa se organizeze, pentru ca vreau sa invete asta.
Nu i-am contolat niciodata telefonul. Computerul e la vedere, nu in camera ei. Dar de cand are telefonul nu prea mai sta la el. Facebook si mesajele private sunt de ajuns se pare. :) Computerul il foloseste la scris materiale pentru scoala.
Faza cu pierdutul increderii l-am avut in clasa a 4-a. Am tinut atunci teorie, pedeapsa...vad ca a inteles. Nu s-a mai repetat.
Ce e cel mai important pentru mine, e ca suntem prietene. Limbajul colorat nu sunt curioasa sa il aflu, stiu ca e o etapa care trece (stiu din experianta proprie, am avut si eu in liceu o perioada in care vorbeam colorat 
. Noroc ca pe vremea aceea nu erau mobile ;)).
Cred si eu cu tarie ca relatia cu ccc copilul e cea mai importanta. Acea incredere reciproca...
Noi am patit zilele trecute o faza cu cea mica. A implinit ieri 9 ani. A primit un telefon mobil in avans. Fara ganduri ascunse, ma uitam prin el sa vad functiunile, ma bate gandul sa imi iau si eu unul la fel...am ajuns la notite private si am gasit scris ceva urat de tot...era vorba de niste personaje din carti de copii, de care fata mea scrisese lucruri urate, dar urate de tot. S-a suparat desigur, mi-am cerut scuze ca a fost fara intentie, dar apoi am stat si am discutat pe tema asta. Ea a plans, ii era rusine de noi...dar am povestit, sper ca a inteles.
Pedepsele sunt OK pana la o varsta cred eu. Apoi oricum se vor fofila, cum spunea cineva mai sus. Controlul pana la o limita. Au si ei nevoie de libertati. Parerea mea, desigur, raportata la ce am acasa :).
buli spune:
am avut si eu o perioada de expresii urate.
si vreau sa va spun ca, exceptandu-le pe cele pornografice - pe care nici nu le foloseam, de altfel, mama mea le-a adoptat si ea
intai mi s-a parut foarte cool, apoi ciudat. apoi am renuntat la ele singura.
cand mi le amintesc tot stau sa ma gandesc ce-o fi fost in capul meu :)))