Cancer-terapii alternative
Raspunsuri - Pagina 5
danutza2 spune:
Procesul psihologic al aparitiei bolii
1. Experientele din copilarie rezulta in deciziile noastre de a fi un anumit tip de persoana
Majoritatea dintre noi ne amintim de un moment in copilarie cind parintii nostri au facut ceva ce nu ne-a placut, iar noi am facut un legamint cu noi insine “cind voi fi mare, eu nu o sa fiu asa”, sau un moment cind cineva a facut ceva ce noi am pretuit foarte mult si ne-am hotarit atunci sa ne comportam la fel, oricind vom putea. Multe dintre aceste decizii din copilarie sunt pozitive si au un efect benefic asupra vietii noastre, dar altele nu. Daca un copil isi vede parintii certindu-se foarte mult, poate decide, de exemplu ca ostilitatea este ceva rau. Atunci el isi formeaza reguli pentru el insusi sa fie mereu bun, placut, vesel, indiferent de ce sentimente are. Decizia ca singurul mod de a fi iubit sau a primi apreciere de la cei iubiti este sa fii intr-un anumit mod, este o decizie care poate tine toata viata, chiar si atunci cind ea implica suferinta proprie. Unii copii decid ca ei sunt raspunzatori pentru sentimentele celor din jur si oricind alti oameni sunt nefericiti, e responsabilitatea lor sa ii ajute sa se simta mai bine. Aceste decizii sunt cele pe care un copil trebuie sa le ia in acel moment, dar pentru un adult ele pot sa nu mai fi aplicabile. Marea problema pe care incearca aici autorii sa o evidentieze este ca deciziile luate in copilarie pot limita o persoana in modul in care face fata stresului. Pentru ca la maturitate multe din aceste decizii nu mai sunt constiente, ele au fost repetate de atit de multe ori, incit noi nici nu mai constientizam ca o data ele au fost alegeri. Multi dintre noi tindem sa ne vedem asa cum suntem doar pentru ca “asa suntem”. Dar cind alegerile pe care le facem devin constiente, noi algeri pot fi facute.
2. Persoana este supusa unei multimi de evenimente stresante
Cum am mai spus, multe studii indica stresul major ca un precursor al cancerului. In mod frecvent, o multime de situatii stresante apar intr-o perioada foarte scurta. Tipurile de stres care sunt amintite sunt cele care ameninta identitatea personala (moartea cuiva drag, pensionarea, pierderea unui rol semnificativ).
3. Aceste situatii stresante creeaza o problema careia persoana nu stie cum sa ii faca fata
Motivul nu este doar stresul ci incapacitatea de a face fata lui, avind in vedere “regulile” dupa care persoana “trebuie” sa actioneze. Cind barbatul care nu isi perimite o relatie foarte apropiata, si de aceea isi gaseste scopul principal in munca, trebuie sa se pensioneze, el nu poate face fata. O femeie care si-a legat sensul propriei identitati de sotul ei, nu poate face fata cind afla ca acesta o inseala.
4.Persoana nu gaseste nici o posibilitate de a schimba modul in care trebuie sa actioneze si se simte astfel prins in capcana si lipsit de speranta in rezolvarea problemei.
Pentru ca decizia subconstienta asupra modului “corect de a fi” formeaza o parte semnificativa a identitatii, persoana nu poate vedea ca o schimbare este posibila sau poate chiar crede ca o schimbare semnificativa presupune pierderea propriei identitati. Autorii sustin ca multi dintre pacientii lor realizeaza ca a existat o perioada inintea declansarii cancerului in care s-au simtit fara speranta, incapabili sa rezolve sau sa controleze problemele din viata lor si chiar au renuntat.
5.Persoana pune distanta intre el/ea si problema, devenind statica, neschimbatoare, rigida.
Cind nu exista nici o speranta, persoana “alearga pe loc”, nemaiasteptind sa ajunga undeva. La suprafata persoana poate parea ca face fata bine vietii, dar in interior viata este lipsita de insemnatate.
Autorii avertizeaza ca desi majoritatea pacientilor lor isi pot aminti asemenea succesiuni de ginduri, unii nu sunt constienti de ele. Majoritatea insa isi vor aminti lipsa de speranta cu citeva luni inaintea declansarii cancerului. Inca o data, acest proces nu cauzeaza cancerul, ci doar ii permite sa se dezvolte.
Punctul principal pe care autorii vor sa il puncteze aici este ca noi toti cream insemnatatea evenimentelor din viata noastra. Cel care isi asuma postura de victima participa prin a da insemnatate evenimentelor din viata sa care arata ca nu exista speranta. Fiecare dintre noi alegem – desi nu intotdeauna la nivel constient – cum o sa reactionam. Intensitatea stresului este determinata de insemnatatea pe care i-o atasam si de regulile pe care le-am stabilit despre cum facem fata lui.
Si, inca o data, autorii subliniaza ca in prezentarea acestui proces ei nu intentioneaza sa invinovateasca sau sa sperie, asta doar ar inrautati problema. In schimb, ei spera ca daca cineva se poate regasi in acest proces, atunci ar vedea asta ca pe un strigat la actiune si l-ar determina sa faca schimbari in viata sa. Din moment ce starile emotionale contribuie la boala, ele pot contribui si la sanatate. Prin a recunoaste propria noastra participare la declansarea bolii, recunosatem si puterea pe care o avem sa participam la redobindirea sanatatii si atunci am facut deja primul pas spre insanatosire.
danutza2 spune:
Convingerile sociale negative despre cancer si efectele lor
Autorii spun ca experientele lor dramatice confirma, din pacate, puterea pe care o au asteptarile negative. Aceasta putere este cu atit mai infricosatoare cind vorbim despre convingerile generale despre cancer in societatea noastra si efectele lor probabile asupra pacientului de cancer. Intr-un mod simplificat aceste convingeri pot fi prezentate asa:
1.Cancerul este sinonim cu moartea.
2.Cancerul este ceva ce loveste din exterior si nu exista nici un mod de a il controla.
3.Tratamentul – fie el radioterapie, chimioterapie sau chirurgical – este sever si are in general multe efecte negative.
Sa cerem pacientilor de cancer sa isi schimbe convingerile, sa inteleaga ca ei se pot insanatosi si pot duce o viata valoroasa – in ciuda propriilor frici despre cancer si a asteptarilor negative ale celor din jurul lor – este a cere pentru multe acte de curaj si tarie. Autorii sustin insa ca experienta lor arata ca multi pacienti sunt capabili de acest curaj si tarie. Primul lucru pe care il fac Simontonii in efortul lor de a-i ajuta pe pacienti este sa incerce sa contrabalanseze convingerile negative ale societatii cu unele pozitive. Convingerile pozitive, asa cum le vad ei, sunt:
1.Cancerul este o boala care poate fi sau nu fatala.
2.Sistemul imunitar al corpului este principalul inamic al cancerului, indiferent ce l-a cauzat.
3.Tratamentul medical poate fi un aliat important, un prieten la nadejde, in ajutorul sistemului imunitar.
Autorii cred ca dificulatatea in a-i convinge pe oameni sa isi schimbe convingerile din cele negative in unele pozitive este cauzata de faptul ca ei au avut in general experiente negative care “demonstreaza” validitatea asteptarilor lor negative. Si atunci pare ca li se cere sa isi nege propriile experiente si sa accepte niste convingeri inconsistente cu ceea ce ei “stiu”. Raspunsul autorilor la asta este ca experientele negative pe care oamenii le-au avut nu erau neaparat inevitabile, pentru ca, partial, ele au fost modelate de convingerile originale negative.
Aceeasi putere care ne permite sa cream convingeri negative, poate fi folosita si spre a crea convingeri pozitive. Si, desi pot exista limite ale rolului pe care asteptarile noastre il joaca, nimeni nu stie care sunt aceste limite. Evident este insa ca e mai de dorit sa avem convingeri care lucreaza pentru noi decit convingeri care lucreaza impotriva noastra.
Oamenii care vorbesc despre “sperante desarte”, se considera a fi realisti, oameni care vad viata “asa cum e ea”. Dar o viziune asupra vietii care nu include speranta nu este realism, este pesimism. Aceasta atitudine poate evita dezamagirile, dar face asta prin a modela activ rezultate negative. Speranta este un element important in supravietuirea pacientului de cancer, cu atit mai mult cu cit lipsa ei este de multe ori un precursor al imbolnavirii. Speranta pe care autorii vor sa o insufle este de fapt o atitudine in fata vietii. Nu este vorba doar de filozofie, ci de supravietuire. Pentru fiecare pacient, negresit, procesul de insanatosire include redefinirea propriilor atitudini in fata experientei unei boli care ameninta viata in asa fel incit sa fie speranta.
Inceputul schimbarii convingerilor negative este, pur si simplu, constientizarea modului in care convingerile afecteaza rezultatele in alte arii ale vietii noastre. Este, de asemnea, important sa intelegem ca ne putem influenta propriile atitudini. Cind suntem convinsi ca este ceva de dorit, atunci suntem capabili sa le schimbam. Multi dintre pacienti si insusi autorii recunosc ca au inca, uneori, indoieli sau devin constienti de urme ale convingerilor trecute. Dar ceea ce este important este efortul de a dobindi convingeri pozitive si recunoasterea faptului ca ne putem schimba. Autorii ne invita sa exploram metodele lor cu orice nivelul de deschidere de care suntem capabili si ne garanteaza ca simplu fapt ca suntem expusi acestor procese si idei ne va face sensibili la modalitati diferite de a vedea viata si, treptat, convingerile noastre se pot schimba.
RAMONELLA spune:
Nuuu,nu vreau exemple de pe net,vreau sa spuna cineva clar,asa cum a spus Escu de exemplu,ca mama,tata,bunica,nu stiu ce cunostinta,s-a vindecat facand cutare lucru...pentru ca pe net,multi pot scrie multe..e plin de excroci care nu mai stiu cum sa ia banii de la oamenii disperati.Nu spun ca ceea ce copiezi tu de nu stiu unde nu e adevarat,dar vreau dovezi,incercate de oameni apropiati...nu de nu stiu cine care nici nu stiu daca minte sau nu....
ancadragoman spune:
Sincer eu nu cred in nicio terapie alternativa si teoretic in momentul asta ar trebui sa cred in orice 
anca 
de fetita cu fundita Maria Alexandra (4 noiembrie 2007)
poze si filmulete
povestea nasterii
www.totsites.com/tot/mariadragoman" target="_blank">eu sunt Maria
www.onetruemedia.com/otm_site/start" target="_blank">Montaje Mariuca
AM PRODUSE LA BAZAR!!!!!!
histamina spune:
danutza,
te rog sa tii cont de un lucru:scrii despre un subiect dureros pentru multe dintre noi,avand in vedere ultimele evenimente cu unii dintre membrii DC.
afisezi cu multa nonsalanta niste texte, vorbe culese de pe net,ca finnd un fel de panaceu pt causa causorum.
ele vor sa se opuna unor experiente personale,dureroase,reale.
tu dai o ploaie de cuvinte.sincer,crezi in ce dai copy paste?
stii pe cineva care a experimentat?
stii cum e cu linkurile tale?
iti spun eu:ma apuc si fac 5 site-uri in care inventez 30 de povesti si te asigur ca voi gasi oamenii care sa cumpere apa chioara care are moleculele in X si 0.
macar din respect pt cele nuantate mai sus, nu mai da link=uri.
fa ceva constructiv,real,altminteri ,uita-te si vezi ca cele mai multe postari al subiectul deschis de tine sunt ale tale.esti intr-un monolog in care mai intra cine sa iti spuna ca ce pui e neinteresant,nu e adevart,e teorie,adica e degeaba.
cea mai negativista persoana pe car eo stiu,cea mai nociva, rea si depresiva, are 70 de ani si e sanatoasa tun! a durut-o cel mult o masea si a calcat efectiv pe cadavre si a vazut permanent totul in negru.
cea mai sanatoasa persoana de la job e una cu puternice decizii luate in copilarie, sursa permanenta de stres.si e roza de sanatate.
cea mai pozitiva persoana de la job nu e cea mai santoasa.nici cea mai pozitiva persoana din neamul meu nu e cea mai sanatoasa.cea mai negativista e undeva pe la mijloc.
anca 
ce povesteam?
Rufus spune:
Dragele mele,
zilele viitoare se implineste un an de cand sora mea a murit, rapusa de cancer. Timp de 7 ani (se pare ca au fost vreo 10) s-a luptat cu boala asta: tiroida, san, genital. A beneficiat de o atentie extraordinara, doctori devotati, analize, operatii, tratamente, tot ce a fost nevoie; a stat monitorizata si i s-a descoperit orice modificare in primele momente si s-a actionat instantaneu.
Si nu i-a folosit la nimic.
Unii spun ca uite, a mai trait 7 ani. Nu stiu ce viata e aia, cu operatii fara numar, zeci de sedinte de chimioterapie, iod radioactiv si multa, multa suferinta.
Inainte de sfarsit, din pacate mult prea tarziu, am incercat sa-i sugerez sa incerce si terapii alternative. Pentru mine era clar ca merge in jos, din ce in ce mai jos, insa ea nu vedea asta. I-am propus variante, unele mai fanteziste, altele interesante. N-a vrut. Poate n-a mai putut. Poate se saturase.
Dar am invatat ceva si vreau sa va spun si voua: termenul cancer este ceva general si nu exista, oricat s-ar bate oricine cu pumnii in piept, un leac general, aplicabil si benefic pe scara larga. Cu alte cuvinte, orice bolnav de cancer este ceva unic, raspunde in mod diferit la diferite tratamente.
De aceea, este irelevant sa spui ca un bolnav s-a facut bine cu tratamentul ala, pentru ca alti 10 au murit cu acelasi tratament.
Terapiile alternative trebuiesc privite ca o incercare de a rezolva marile lacune din tratamentele clasice: chimio, radioterapie, operatie, etc. Nu sunt povesti, absolut deloc. Singura problema este seriozitatea unora din ele, pentru ca e usor sa storci niste bani de la persoane disperate.
M-am intrebat adesea, daca m-as imbolnavi de boala asta , ce as alege ca tratament dupa ce mi-am vazut sora distrusa de tratament clasic, si cu gandul la mama mea, rapusa de un cancer pulmonar, din pacate descoperit in faza terminala.
Si, la momentul asta, nu stiu daca m-as interna intr-un spital. Stiu insa ca terapiile alternative in cazul cancerului au salvat multe vieti. Sau poate n-or fi asa multe?
Nu stiu.
Rufus, Tora si iadele
RAMONELLA spune:
Histamina bine punctat!Eu nu m-am putut exprima la fel de bine!
Rufus imi pare rau de sora ta...imi pare rau si de mama ta,Dumnezeu sa o faca bine...stiu prin ce treceti,si mamica mea a murit in 29 iulie...in ianuarie i-au gasit direct metastaze,a fost operata,a facut chimio saptamanal...a luat si tot felul de siropuri,pastile...dar slabea pe zi ce trece...pana intr-o zi cand n-a mai putut manca...au internat-o,au operat-o din nou...si dupa 4 saptamani de stat in spital,n-a mai ajuns acasa...
Deci nu...nu prea cred in nimic...a avut vointa,avea 2 nepoti frumosi pe care ii iubea nespus,avea un sot minunat,2 copii,o casa frumoasa...avea pentru ce sa traiasca...astea cu puterea mintii,ca poti vindeca sunt niste povesti...la fel si cu alimentatia,ca provoaca cancerul...da,probabil daca facut excese...dar nu daca toata viata esti atenta la alimentatie,nu bei,nu fumezi...din pacate cred ca cancerul asta e mult mai complex decat ne imaginam...si cred ca fiecare traieste atat cat ii da Dumnezeu...
histamina spune:
am uitata cel mai tare exemplu:mama si tata
mama-cred ca a baut 10 litri de vin in toata viata ei,desi cred ca e mult. nu prajeli,nu slanini, totul in abur, totul d ela tara.nu a fumat, nu a baut cafea.s-a operat, tranfuzie, hepatita C , ciroza, Alzeimer, accident vascular cerebral.
tata-alcoolic,fumator de un pachet pe zi.a manacat pe unde a apucat la job,cand a apucat, mici cat de multi.a facut pe la 65 de ani un BPOC de care s-a vindecat, iar la 70 infarct,dar a trecut bine merci.
pana la 65 de ani nu l-a durut decat maseaua.are 74 de ani,e cat un munte, tigarusa tigaruse, berica bericica, tuiculita nu lipseste si muta muntii.
mama e o umbra de 45 de kg care a mancat graunte incoltite, legume si fructe toata viata.
danutza2 spune:
Stiu ca e un subiect dureros si da, cred in ceea ce "dau copy paste", daca nu as crede as fi plecat de la prima reactie negativa, dar stau si voi continua monologul meu, pentru ca eu sincer cred ca sunt persoane pe care informatia asta le poate ajuta. Nu am atacat nicioadata pe nimeni si, cum o spun toti pe care i-am prezentat, nu este vorba de a invinui, macar pentru singurul motiv ca asta nu e constructiv.
Dar e ceva ce nu pot lasa nespus: daca nu se crede in asta (orice ar fi ea "asta" diferit de radio, chimio, operatie, fie ca e ea o dieta extrema, o metoda de meditatie/vizualizare, orice numim noi "alternativ"), deci daca nu se crede in asta se cer mereu dovezi, mai multe, mai bune, si, daca ele exista nu se crede in ele. Eu sunt total de acord ca sunt o multime de impostori pe lumea asta, dar cind gasesti un blog al unui pacient care doar isi spune povestea, isi tine jurnalul calatoriei, luptei lui cu boala, omul ala poate fi contactat, nu e greu. Daca citesc in ziar de o vindecare miraculoasa, daca sunt chiar sceptica, pot eu insami verifica, chiar pot: pun mina pe telefon, scriu o scrisoare, am variante multe. Cartea pe care v-o prezint acum este scrisa de un oncolog radiolog, renumit. Verificati-l, cautati despre el pe net, linkurile le-ati verificat? Omul asta a ajutat multi pacienti, asta nu e minciuna. Unii au supravietuit peste asteptari, altii au fost vindecati, altii au murit. Credeti ca metodele lui i-au ajutat pe cei care si-au batut prognoza? Da sa nu? Daca e nu, de ce? Asta trebuie sa va intrebati voi, eu una cel putin asta fac. Si daca uneori raspunsul meu nu poate fi mai elevat decit "pentru ca asta da speranta", voi puteti spune ca sunt naiva, eu spun ca sunt optimista, si mai multa speranta nu poate strica, realismul (citit ca pesimism) poate strica (si inclusiv pentru asa exista studii clinice, in care, iarasi, alegeti sau nu sa credeti).
danutza2 spune:
Inca ceva: vreau sa aud de o astfel de vindecare de la cineva apropiat, vreau sa stiu de o mama, o sora, sa pot verifica... Multi dintre noi chiar avem astfel de exemple, dar alegem sa le dam la o parte, sa spunem: da, pai a facut si chimio, a fost efect intirziat, sau spunem ca acea persoana este foarte puternica, stiam ca va rezista, intotdeauna o sa gasim ceva. Pe cine stiu eu? O pritena a fost diagnosticata cu limfom non-Hodgkin's la virsta de 29 de ani, a facut inductie chimio, nu a raspuns, a facut reinductie, si la citeva luni PET-ul arata activitate si la plamini, probabil metastaze, i-a spus doctorul. A tinut 6 saptamini regim cu sucuri de legume si fructe, doar atit, putin si proteina solida, dar doar vegetala, vitamina C 10 grame pe zi. La 2 luni de la inceputul regimului PET-ul a fost negativ. Aleg sa cred in puterea regimului sau in efectul intirziat al chimioterapiei? Pot chiar sa cred ca nici nu a contat ce a facut, atita timp cit a crezut ca are si alta varianta care nu presupune un posibil SCT, ca are o sansa. Eu aleg sa cred in ce imi insufla mai multa speranta. E o alegere pe care o fac. Toti alegem in ce credem. Eu nu zic decit asta: daca alegerea pe care o facem sa credem in ceva nu ne face mai optimisti, mai curajosi, mai plini de speranta, sa incepem sa ne chestionam alegerea nu e ceva folositor? Atit: de ce cred in asta? De frica, pentru ca toti cred la fel, si cei care nu cred la fel sunt "sectanti", pentru ca "s-a demonstrat", pentru ca "se stie"? Chiar asa? Ce fac eu cind vreau sa-mi chestionez un gind este ce am invatat de la Byron Katie (The work/ lucrarea = o meditatie scrisa). Ma intreb asa:
1. Este adevarat?
2. Sunt absolut sigura ca e adevarat?
3. Cum reactionezi, ce se intimpla cind am acest gind?
4. Ce as fi fara gindul asta?
Filozofie, joaca de copil? Nicidecum. E de o valoare extrema, si daca o faci, simti. Daca raspunsul meu la intrebarea 3 (ce se intimpla cind am acest gind?) este ca ma simt prost si reactionez negativ si raspunsul la intrebarea 4 (ce as fi fara acest gind?) este ca as fi mai libera fara acel gind, atunci ma chinui sa-l inlocuiesc cu alt gind, cara ma va face sa ma simt libera si puternica.
Cu acest rationament: cred ca prietena mea a avut un rezultat intirziat al chimioterapiei: 1. e adevarat? doctorul spune ca e cel mai probabil, nu se astepta, dar lucruri neasteptate se intimpla uneori, recunoaste ca nu are toate raspunsurile. 2. pot fi absolut sigura ca e adevarat? evident ca nu, nici doctorul nu e, dar nici pentru alternativa nu pot fi absolut sigura, deci ma duc la intrebarea 3. cum reactionez, ce se intimpla cind am acest gind? Aici e mult mai personal, un om poate crede ca asta e foarte bine, exista speranta chiar si atunci cind initial tratamentul nu a parut ca da rezultate, deci l-ar face sa se simta bine, in siguranta. Pe mine nu, eu ma gindesc ca ea nu va mai putea sa aiba copii datorita tratamentului, ca i s-a spus ca ceva nu a functionat in conservarea ovulelor si ele nu mai pot fi folosite, stiu cite efecte nocive asupra corpului au avut curele, stiu ca i-a trebuit o saptamina sa trimita un email prietenilor in care le spune concluzia hematologului ei relativ la probabila metastaza si la ineficienta tratamentului; stiind toate astea, gindul asta ma face sa ma simt victima, la mina sortii, lipsita de speranta. Gindul asta ma face sa ma razvratesc asupra doctorului ei care a trimis-o la tratament de suprimare a sistemului imunitar, spunind ca mincarimea pielii e probabil un efect al climei din Olanda care nu-i prieste ei, asupra tuturor doctorilor la care a fost care au facut ca in 2 ani cancerul ei sa ajunga de la staiul 1 A la 3 B, cind avea simptome pe care si pe wikipedia le gasesti, gindul asta ma face sa vreau sa lovesc tare in ceva. 4. ce as fi fara gindul asta? fara gindul asta sunt speranta, sunt speranta pentru ca: daca s-a vindecat altfel, a facut-o ea, a fost usor, a fost blind, a fost acasa linga fetita ei si sotul ei, si-a luat responsabilitatea in miinile proprii, a crezut ca EA are puterea asupra cancerului, a incercat ce altii i-au spus ca-s doar vorbe; lipsa acestui gind ma face sa vad lumina. Deci asta aleg. Sunt naiva? Eu nu cred. De ce nu cred? Nu o iau de la capat cu chestionarea, va plictisesc. Pentru ca naivitatea asta i-a salvat pe multi, cel care a plecat in India sa se regaseasca, ignorindu-si doctorul care i-a spus ca fara tratamentul lui moare in 6 luni, ala a fost naiv; la fel a fost si cel care a acceptat radioterapia, dar a vizualizat razele cum omoara celulele canceroase si le mingiie doar pe cele normale, cel care a vorbit cu corpul lui, cu celulele albe incurajindu-le sa elimine in mod eficient celulele canceroase moarte, si el a fost copil. Va invit sa fiti copii si sa va chestionati gindul negativ, orice gind care va lipseste de speranta.
Vreau pe cineva apropiat care sa imi demonstreze ca o anumita metoda functioneaza? Cine e mai apropiat decit mine? De ce nu incerc chiar eu?