despre supraprotectie
Raspunsuri - Pagina 8
ela_04 spune:
Multumesc Roxana.
Pt rabdare si explicatii.
Cel mai frica imi este ca atunci cand va trebui cu adevarat nu voi fi in stare sa spun nu iar asta poate degenera mai ales in societatea in care traim...
cred ca mai am ceva de lucru in mintea mea cu prima parte a mesajului...undeva astea doua, nevoi - dorinte, le cam confund ...
uneori...
rrox3 spune:
Cu placere Ela. 
Am ceva experienta cu supraprotectia asta si stiu ca e dificil sa iesi din ea. Da' se poate si merita efortul.
Confunzi dorintele lui cu nevoile tale defapt, fiindca se suprapun. Asta e defapt baza supraprotectiei. Munca ta e sa delimitezi clar nevoile tale, sa le extragi din ecuatie si sa le implinesti altfel. Odata separate, nu vei mai avea nici o problema cu nevoile versus dorintele baietelului tau.
Cred ca te putem ajuta la asta cu feedback, cand ai dubii. Adica iti putem spune ce se vede de la noi si tu vezi dupa aceea ce se vede la tine. Daca doresti.
ela_04 spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui rrox3 Cu placere Ela. Am ceva experienta cu supraprotectia asta si stiu ca e dificil sa iesi din ea. Da' se poate si merita efortul. Confunzi dorintele lui cu nevoile tale defapt, fiindca se suprapun. Asta e defapt baza supraprotectiei. Munca ta e sa delimitezi clar nevoile tale, sa le extragi din ecuatie si sa le implinesti altfel. Odata separate, nu vei mai avea nici o problema cu nevoile versus dorintele baietelului tau. Cred ca te putem ajuta la asta cu feedback, cand ai dubii. Adica iti putem spune ce se vede de la noi si tu vezi dupa aceea ce se vede la tine. Daca doresti. Roxana, Maria (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005) |
Multumesc!
o sa incerc sa ma ocup mai mult si de nevoile mele
e adevarat ca acestea in ultimul timp au cazut pe un loc... cam jos...
dana vio spune:
Eu tot cred ca voi confundati permisivitatea cu supraprotectia.
Alexandra Maria
14.12.2007
rrox3 spune:
Permisivitatea e o forma de hiperprotectie. Protejezi copilul de orice frustrare.
AgnesLuca spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui rrox3 Frumos ce ai scris aici Pasul inapoi al parintelui, odata cu cresterea copilului. N-as numi-o pierdere a controlului, e doar o ajustare. Roxana, Maria (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005) |
Multumesc
Cam peste tot unde am scris de pierderea controlului m-am referit la sentiment si nu la faptul efectiv.
Pasul asta inapoi mi se pare esenta , cam asta am vrut sa exprim si in postarea de inceput.
PS: pentru ca Pisigri inca lipseste la discutie, m-au cam apucat mustrarile de constiinta
Adriana mica spune:
Hello,
Eu am considerat intotdeauna ca "paza buna trece primejdia rea". Daca este sa analizez la rece, cred ca am exagerat doar in ceea ce priveste verificarea la medic a oricarui semn care ar fi putut fi simptom de boala, restul lucrurilor (casca de protectie la bicicleta si role, scaun de masina) sunt necesare (chiar daca pe vremea noastra nu erau). De exemplu, iarna trecuta a avut o cazatura urata la patinoar, s-a lovit foarte tare in zona cefei. Impactul cu gheata a fost atat de puternic incat s-a desprins partea interioara a castii de cea exterioara. Nu stiu cum ar fi fost daca nu avea casca...
In ceea ce priveste controalele medicale facute copilului in primii ani de viata, nasul nostru, psiholog de meserie, m-a certat, argumentand ca exista riscul ca cel mic sa devina ipohondru, sa se considere bolnav cand el de fapt nu a avut nimic grav niciodata. Nu stiu daca avea dreptate sau nu, cert este ca in timp, pe masura ce copilul a crescut si a intrat in colectivitate (cu tot ceea ce presupune asta) am invatat sa-mi gestionez teama ca ar putea pati ceva rau (iar eu sa nu fiu pe faza pt a preveni, sau macar interveni cu promptitudine).
In ceea ce priveste permisivitatea, suntem in etapa in care poate face lucruri de unul singur. Sunt avantaje si dezavantaje. Problema ar fi ca, desi cere voie atunci cand vrea ceva, sunt situatii cand nu accepta un raspuns negativ chiar daca este argumentat (ceea ce nu se intampla cand era mai mic). De exemplu, vrea inca o bucata de ciocolata desi este seara. Ii spun care este parerea mea despre acest lucru, il sfatuiesc sa amane pe a doua zi si ii ofer alternative (un iaurtel sau un fruct). In anumite situatii, imi da un contraargument de genul "lasa, ca nu patesc nimic" si merge sa-si ia singur din frigider. Nu stiu cum este cel mai ok sa procedez astfel incat rezultatul sa fie acela ca pe termen lung sa deprinda niste obiceiuri sanatoase. In marea majoritate a cazurilor am insistat cu solutia oferita de mine, sau am facut, din cand in cand, exceptie de la "regula" de baza - asa cum descria rrox.
Selene_Bunny spune:
ela, sa nu-ti fie teama sa stabilesti sanctiuni sau sa arati ca anumite actiuni ale copilului te supara, te deranjeaza. Copilul are capacitatea de a percepe expresia fetzei si tonul vocii.
Noi am hotarat sa mergem sa consultam un specialist pentru problemele noastre, printre care si chestia cu impinsul limitelor dincolo de limita sigurantei ei fizice si a suportabilitatii noastre si lipsa declicului cauza-efect.
Si eu m-am invinovatit, dar zuza mea iubita le si face, nu gluma. Privindu-te in ochi si zambind. Pana nu i-a aruncat si maica-mii in cap cu ceva, nu s-a lasat. In ciuda explicatiilor, interdictiilor, sanctiunilor.
Selene_Bunny spune:
Mai, eu nu m-am suparat ca m-ati pomenit, ca doar n-ati scris chestii care nu-s adevarate.
Eu ii ofer si libertate copilului, nu zic nu, doar ca lu' al meu copil nu-i plac regulile. Deloc. Sta si te asculta explicandu-i ce si cum, pune intrebari, dandu-ti astfel senzatia ca vei rezolva chestia prin explicatii, si apoi... iti arata ca tot cum vrea ea face. Iar eu recunosc ca nu stiu ce sa fac, in cazurile astea. Ma dispera, dar nu stiu ce sa fac. Ce sa fac astfel incat sa-i fie si copilului bine, si mie bine, sa nu fim niciuna stresata psihic, frustrata.
Iar ea ii testeaza pe toti adultii din jurul ei, indiferent de cat timp petrece cu ei. Suntem in concediu si am vazut asta.
ela_04 spune:
Selene, eu nu am amintit de topicul tau cu rautate pt ca stiu ca frustrarea ta este reala.
Ci numai ca incercand sa ma pun in locul tau m-am trezit spunandu-mi... ok. e posibil si ca baiatul meu frumos intr-o zi sa-i arunce o jucarie in cap bunici... am incercat sa vad unde e buba...de unde ar putea sa vina ea...
cel putin la noi!
Si apoi stiam ca esti prin "zona" asa ca daca simteai nevoia sa intervi o faceai.
Una din concluziile la care eu am ajuns dupa ce m-am gandit destul de mult este ca tu din dorinta de a fi o mama buna, de a face totul ca la carte ...ai dus-o in extrema cealalta.
Ceea ce mi-a dat de gandit pt ca nici eu departe nu`s.
norocul meu e ca al meu e inca mai micut... cred ca daca eu lucrez cu mine insumi e posibil sa sarim peste aceasta etapa.
Si tu ca si mine te pierzi in explicatii cu care copilul s-a obisnuit deja si le da ignor din start.
Cand de fapt uneori chiar trebuie sa spunem NU fara nici o alta explicatie pt ca,,, copilul o stie deja sau o banuie si e total inutila.
Dar NU asta...mare problema ...
Imi pare rau sa spun asta...stiu ca nu-ti plac criticile... eu le consider constructive
de asta at toata lumea iti spunea ca problema e la tine...
in general problema este cu noi parintii, a bagajului nostru emotional, a culturii sau a mediului in care traiesti.