despre supraprotectie

Ilinca_M. spune:

Deci e copilul tau.
Tu trebuie sa fii sigura pe ceea ce simti, daca nu esti sigura inseamna ca ori esti "batuta la cap" de catre altii, ori vezi ceva in comportamentul copilului care nu-ti place si crezi ca ai fi putut evita cumva, nu stiu...A mea are 3 ani si 3 luni, habar n-are ce e aia "pedeapsa", nimeni nu a pedepsit-o vreodata, nici macar nu ne-a trecut prin cap ca ai putea pedepsi un copil asa mic (eu zic ca un copil in general, dar asta o sa vedem mai incolo:)), o secondam in tot ce face, ii spunem si "nu, nu se poate" cand...chiar nu se poate, noi suntem foarte incantati de roadele acestui stil de crestere, avem un copil minunat
Dar limitele mele par foaaarte largi altora, stiu ca multora li se pare anormal sau incredibil ca: am lasat-o sa doarma in jeansi 6 luni fiindca nu accepta altfel, de altfel alea 6 luni nu a acceptat nimic altceva de imbracat- adica nu fustite, nu rochitze, de pijama ce sa spun! Ce m-a distrat e ca de la gradinita le-a fost rusine sa-mi spuna ca nu reusesc sa-i dea pijamalele la somnul de pranz, credeau ca ma voi supara:)). Cand am intrebat eu direct daca accepta pijamalele:"vai, nu, nu reusim! O lasam sa doarma in blugi!" am zis:"foarte bine, asa facem si noi acasa!":))) De asemenea nu m-a deranjat deloc ca nu a acceptat sa renunte la scutec pana la 3 ani si 3 luni si pot sa justific de ce "asa a fost sa fie" in cazul nostru dar unora li se pune o pacla pe creier cand aud asa ceva:"3 ani cu scutec?!!!! Dumnezeule!!":)))
Deci io-s cam relaxata in chestii care altora scot peri albi Cum spuneam, principala mea preocupare e sa nu-si faca rau ei insasi sau sa nu raneasca alti copii. Si sa creasca armonios, desigur

AgnesLuca spune:

La 2-3 ani cheia nu e prezenta mamei ci fie televizorul e bine fixat/ protejat incit sa nu se intimple nimic rau, fie copilul respecta regula (regulile casei se definesc in jurul virstei de 1,5 ani cind copilul incepe sa mearga si testeaza; atuci mama e musai prezenta si in pozitie de interventie in caz de pericol).

Cu spartul parbrizului era o hiperbola, sau...?

Ilinca_M. spune:

Ma lupt cu el si in general reusesc "sa-l pun la punct". Dar trebuie sa am mare incredere in cei pe mana carora imi las copilul. Fata mea merge la gradinita de la 2 ani si 5 luni, program lung si n-am fost stresata/ingrijorata deloc. Dar inainte sa o dau la gradinita asta am vizitat alta care mi-a dat fiori, cred ca de o inscriam acolo as fi innebunit de panica:))
Stiu, sunt constienta ca raul se poate intampla oricand, dar pe de alta parte cred ca macar cat de cat putem si noi sa evitam unele chestii; da, se poate intampla orice oricand, dar pentru asta nu inseamna sa acceptam situatii care ne pun instinctul in alerta numai fiindca "oricum daca e sa fie ceva, va fi"

parpalak spune:

Pai cred ca Agnes se referea la genul de ironie care te face sa-ti descretesti fruntea, nu sa te simti lovit. Critica constructiva, daca vrei. Si zimbetul/risul da, scade anxietatea.

Da' uite motive proaspete de anxietate: scutecul si olita. Tone de cerneala pe subiectul asta. Eu am crescut fiind pusa pe olita de la 6 luni si n-am modele despre cum se procedeaza cu pampersul. Intreb in stinga si-n dreapta, despre cum se face acum.

Bicicleta. Pe vremea mea nu se inventasera casca si genunchierele si cotierele.

Centura de siguranta la masina.

Tot mediul a evoluat spre protectie, intr-o singura generatie si nu e nicaieri un manual unde sa fie definite clar limitele intre protectivitate normala si super protectivitate.

Acu x zeci de ani cineva super protectiv la vremea aceea a avut initiativa cu castile de bicicleta, acum e normal. Si "normalul" asta e intr-o stare cam volatila, se schimba de la o zi la alta. Motiv major de anxietate.

parpalak spune:

mini-Hulk!

ela_04 spune:

pe aproape!
L-a spart cu mainile goale de suparare... ii era frica, ca o sa ma lase taica-su la aeroport dar el trebuia sa mute doar masina un pic...

AgnesLuca spune:

Ilinca, eu tot citesc si nu vad nimic supraprotectiv in atitudinea ta. Este normal sa-ti duci copilul la gradinita unde sentimentul din burta iti zice tie ca mama ca e ok, iar la inceput este la fel de firesc sa-ti vrei copilul sugar mic la 5 minute de tine (mai ales ca din cite am inteles era un copil obisnuit cu tzitzi-n gura) atita vreme cit se poate. Supraprotectia incepe atunci cind o parte din tine vrea sa plece, iar cealalta nu te lasa, si nu gasesti solutia care sa te scoata din ambivalenta asta.

O fi vorba la tine de un prim impuls de actiune, ala care te face sa ai tendintza de a fi initial asa cum a fost mama ta si care, in momentul cind il constientizezi este atit de restrictiv fata de limitele tale (foarte largi de altfel) ?

rrox3 spune:

Parpalak masurile de siguranta au aparut odata cu sursele posibile de accidente.
Inainte sa avem masini, normal ca nu ne trebuiau nici centuri de siguranta. A fost un decalaj mic intre aparitia masinii si dotarea cu centuri. (in Ro mai mare putin...)

Castile de bicileta la fel. Am inceput sa mergem cu bicicletele pe strazi aglorate, circulate, betonate. Ne trebuiesc si casti.

In rest, da-mi voie sa am alta parere despre critica constructiva. In opinia mea arata diferit.

ela_04 spune:

Asta e ca nici eu nu stiu...
ca se supara... se mai supara pe mine... nu e o tragedie.

crize...vad ca de mult timp numai face... acum lasa capul jos si pleaca in dormitor la el trantind usa in general ma duc dupa el si ii explic de ce nu putem face aia sau de ce nu ne putem juca cu cheile de la masina de exp.
o mama rea... clar nu sunt
adica de cand ne trezim si pana ne culcam el decide...cand iese afara, cand vrea in casa, cand mananca, de cele mai multe ori isi alege ce mananca ... cand se culca la pranz...samd.

Sincer ... m-au cam speriat postarile lui Selene cred si m-au pus pe ganduri cate mame primesc palme si ajung sa numai stie cum sa-si controleze propriul pui.
Adica ... la asta nu se ajunge de ieri pe azi...
si asta se poate intampla oricui ...

AgnesLuca spune:

Parpalak, un coleg de-al sotului meu, medic, este total impotriva castii de bicicleta, zice ca predispune la mers imprudent cu bicicleta (si cind ii vad pe unii cum merg pe aici, zau ca-i dau dreptate). Eu de exemplu nu pot sa-mi inchipui cum ar fi sa schiez cu casca si o refuz atita vreme cit se poate, dar sunt foarte prudenta de felul meu. Copilului evident ca-i punem la ambele sporturi, oricum poarta toti copiii...

Anxietati zic eu avem cu totii (recunosc, cam am o problema cu definirea termenului asta, nu prea o simt) si da, e destul de greu sa nu-ti faci ginduri in zilele noastre despre cum cresti copilul; dilemele astea clar ne maresc stresul, cum zicea si Roxana la topicul celalalt, iar in cazul unui teren fertil (nesiguranta generala) pot duce la anxietate. Dar ma gindesc ca acum folosim termenul un pic inflationist, la fel cum se foloseste si termenul de trauma.