Parinteala nepavloviana(5)
Raspunsuri - Pagina 14
dana vio spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui ileanna In alta ordine de idei ... totul suna asa de frumos in teorie, legat de crizele micilor fiinte. Dar in practica eu nu ma descurc deloc, ma blochez, ajung total neputiincioasa si in consecinta amenint cu palma la fund. Foarte foarte rar (inca pot numara pe degetele de la 1 mana) ajung sa si dau. Si evident ca ma simt mega-mizerabil. I-am dat o palma in concediu. Ulterior, el plangea in cort, eu mai incolo dupa un copac. Deci faza a fost asa: ne jucam in valuri si nu voia deloc sa ma lase de mana (e fricos si control freak, like me). Apa era f mica, abia ii ajungea la jumatatea gambelor. Am incercat in cateva randuri sa il conving ca nu i se intampla nimic daca sta singurel si eu langa el. Nimic. La un moment dat l-am lasat de maini asa in joaca si ma tot dadeam in spate iar el venea dupa mine. Nu era f multumit de situatie dar inca radea, desi ma striga sa il iau din nou de maini. La un moment dat l-a stropit un pic un val si rasul s-a transformat intr-un plans asa de isteric, de mi-a luat cateva secunde sa-mi dau seama ca de fapt nu mai rade ci plange. Ei fratilor si a inceput la copilul meu de 4 ani, cea mai mare criza de isterie (ca mi-e greu sa-i zic tantrum, cred ca a fost mult mai mult) din viata noastra (copilul meu nu prea a facut tantrumuri ... un pic acolo si light). NU am mai putut sa ma apropii de el cu nici un chip!!! Am incercat sa-l iau in brate pana si cu forta, m-a lovit (si loveste nene), m-a zgariat (si tocmai ce ar fi trebuit sa ii tai unghiile, deci m-a vazut naiba). Urla pur si simplu ca un animal injunghiat, la un moment dat mi-a fost teama ca face un infarct, ca ii crapa ceva. Ma uitam paralizata ... nu stiu cat a durat, pentru mine enorm, cred ca peste 5 minute. Imi trecea prin cap tot ce am citit pe aici, bun sau rau: vorbit cu blandete, luat in brate, ignorare, lasat sa se descarce. Le-am incercat pe toate fara nici un rezultat. Eram speriata pe bune. Mi-a trecut prin cap sa il si pocnesc ca poate se socheaza putin si iese din blocaj dar ... zau daca am avut curaj. Dupa minute lungi de tot, la rugamintile mele sa se linisteasca ca il iubesc si etc si ca a plans destul, s-a lasat moale de tot in bratele mele si a inceput sa planga potolit si cu jale si nu se mai oprea. L-am rugat sa se opreasca din plans ca a plans prea mult si imi spunea ca vrea sa se opreasca dar nu poate. |
S-a speriat, l-ai fortat si si-a pierdut increderea in tine/voi.
Ii era frica si gata! Nu trebuia sa-l obligi sa intre in apa, ce daca tu stii, el nu stie si daca nu are incredere in tine poti sa-i explici pana poimarti ca tot nu va fi de acord cu tine sau intelege.
Stii ce mi-a fost mie de folos: sa-mi imaginez cum Alexandra mea face un pas-inapoi, mi-o inchipuiam cum se "indeparteaza" de mine. Crede-ma, orice dorinta de a-i arata fortat ceva mi-a disparut.
Nu era nici o problema daca-i punea-i apa intr-o piscinuta/lighean/etc si se uda acolo.
Eu cred ca la varsta asta noi trebuie sa-i invatam pe copii sa aiba incredere in noi, eu sunt om matur, pot/trebuie sa inteleg viziunea fiicei mele nu ea trebuie s-o inteleaga pe a mea. Dupa ce-am recastigat increderea ei, si greu mai e!, ii pot cere unele lucruri esentiale.
| Citat: |
| citat din mesajul lui ileanna Peste vreo 2 ore incepuse din nou, de la un nimic, pt ca l-am contrazis cu ceva. De data asta putin mai controlat, dar tot era blocat in furie si iar nu am reusit in nici un fel sa il scot de acolo si sa vorbim. Finalmente i-am dat o palma la fund, am plans amandoi iar in max 5 min era adormit lemn la el in cort. Mai tarziu iar era pe punctul sa inceapa si am observat ca s-a calmat cand i-am spus ca nu inteleg ce vrea, ca pur si simplu nu stiu si nu stiu ce sa fac cand reactioneaza asa. isi descarce o emotie negativa? Si ce fac cand trece de limita asta? |
Era inca suparat. Era inca suparat pe tine, ca tu nu-l intelegi. Nu mai conteaza ca ce vrei tu e bine, e suparat si nu mai are aceeasi deschidere spre tine.
| Citat: |
| citat din mesajul lui ileanna Mentiune: eu aici vb numai de chestiile "rele" ca astea ma framanta. Dar per total, copilul este o minune umblatoare, momentele cele mai lungi sunt ale unui copil curios, vesel si cu o rabdare uneori aproape interminabila. Si intelegator, accepta aproape orice interdictie daca ma simte ca nu o fac "la ambitie", pe ca asa mi s-a nazarit mie ca e bine, ci pt ca chiar am nevoie ca el sa faca / nu faca cutare lucru. Si poate ca mi-am raspuns singura, poate ca aici e cheia. Totusi, oricat de aiurea m-as comporta la un moment dat ... e normal ca el sa faca asemenea crize de furie??? |
Pai vezi? simte-l si tu pe el.
Si da, mi se pare normal sa faca asa. Pune-te in locul lui. Nu vrei sa mergi sa te uzi, n-are importanta de ce, si sotul tau te ademeneste in apa si apoi te stopeste. Cum ai reactiona? Ai rade manzeste sau te-ai supara? Apoi iti mai da si una la fund, ca sa ai de ce plange, si cand te trezesti el te contrazice in continuare, ca stie el mai bine. Cum ti se pare?
Trebuie doar sa fii putin mai relaxata.
Stii cum am iesit eu din impasul asta? O perioada i-am facut toate poftele lui ALex, ce si cum si cand voia ea, si am fost surprinsa sa vad ca nu erau exagerate. Apoi, cand eram deja iar prietene am inceput sa-i explic una-alta si a fost mult mai receptiva. Incearca si tu.
PS. Cand am sarit calul si Alex mi-a facut o criza de tantrum la fel a reactionat ca al tau. Nu plec de langa ea, stau acolo si doar o mangai, nu-i vorbesc. Dupa 1min vine la mine in brate si o las sa planga, sa se descarce si o consolez si imi cer scuze. Apoi mergem si ne spalam pe fata si apoi ii dau apa.
Scuzele. Sunt foarte importante.
Alexandra Maria
14.12.2007
dana vio spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui ileanna carolinah, total de acord ca pleznitul nu ajuta si este doar reflectarea neputintei mele, eu ajungand sa fac uz de faptul ca eu sunt adult iar el este copil, lucru pe care il detest. Cu toate astea, la una din crize era atat de obosit si blocat in furie, incat palma la fund l-a socat putin, a iesit intr-un fel din faza si a adormit in 5 min. Asta nu inseamna ca am descoperit utilitatea palmei la fund. E doar o obsevatie. Agnes, si eu am citit ca este bine sa-l lasi sa isi descarce emotia oricum, si treptat sa il inveti sa isi manifeste aceasta emotie prin alte mijloace decat iesiri distructive de furie. Parca imi aduc aminte ca prima etapa si cea mai primitiva este furia "fizica", cand loveste si arunca. Dupa care ar trebui sa evolueze doar la manifestari verbale, in prima faza fiind permise chiar si strigate si cuvinte urate. Ei ... noi nu reusim sa trecem de faza asta ... fizica. Tu zici "cred ca este normal sa lasi copilul sa se descarce, fara limite, atita timp cit nu-si face rau lui sau altcuiva si nu distruge kestii de nedistrus". Pai eu aici am problema, pt ca ma loveste si incepe sa arunce tot ce este in jurul lui. NU functioneaza: luat in brate, vorbit calm, trimis sa se retraga pana se descarca (asta nu e time out???) si nici sa ma retrag eu (vine dupa mine ca sa ma loveasca). Am incercat fiecare din toate astea si ii cresc furia. Din pacate singurul lucru care functioneaza este palma la fund (repet ca inca mai numar pe degete datile cand am ajuns EU in faza asta) sau sa ma infurii eu de-a binelea si sa strig la el (eu arat destul de naspa cand ma infurii). In general nu ajung aici, ci il las sa isi faca damblalele pana i se termina benzina, sperand ca este doar o descarcare ... doar o faza. Dar nu sunt f linistita nici asa. STIU ca problema este la mine, eu aici vorbesc despre problemele mele, nu despre ale lui. Dar ma debusoleaza ca nici una din metodele enumerate de voi si incercate de mine, nu functioneaza. Daca voi ziceti ca trec fazele astea ... poate tre sa ma calmez, sa nu mai caut solutii si sa astept. Dar il mai am si pe barbate-meu care e crizat de felul lui si sta pe capul meu ca nu se poate asa, ca il pocneste si etc  .PS Se enerveaza teribil de cate ori nu ii iese ceva (ex sa bage A in B). Si nu ii iese destul de des, pt ca are 4 ani :)))). Daca incerc sa ii mai dau vreun ajutor sau explicatie ... zboara tot! mama  gandacelului Vladut  , 08.07.08 |
Acum.
Toate astea nu au efect acum, ptr ca are inca resentimente. Trebuie sa-i recastigi increderea si atunci o sa vrea sa-l consolezi cand este suparat.
Alexandra Maria
14.12.2007
AgnesLuca spune:
Ileanna, simt ca o problema la tine este o rigiditate legata de ceea ce este permis sau nu (o fi oare legata doar de reactia sotului tau sau mai e si altceva in spate ?). Pustiul tau este inca foarte mic si in mod sigur o reactie motorica este un mod sanatos de a-si descarca furia, de fapt restrictia la verbalizari permise este problematica si pentru unii adulti, (deh, chestie de temperament si/sau hormoni).
Trimisul sa se retraga poate fi interpretat ca time-out sau ca un fel de regula (nu tipam la masa), sau... da nu asta-i important. La masa eu nu sunt dispusa sa acompaniez crize pentru ca asta ar insemna luat in brate la masa si asta nu vreau. In plus, retrasul o ajuta pe fiica-mea sa se reguleze citeodata singura ( cam in 2 minute), eu zic ca la 3 ani trebuie stimulat asa ceva, oricum noi o vedem si ea ne vede (usa fiind deschisa) si daca nu reuseste dupa 2 minute intervin eu. Tb sa mai zic ca la noi multe crize apar la masa din cauza ca eu intervin la ceva ce ea vroia sa faca singura sau altfel (am si recunoscut la alt subiect ca eu am tendinte de supraprotectie la partea cu alimentatia). Ei, si desigur apar mai ales la cina, stim cu totii de ce 
Pe mine m-ar pune pe ginduri faptul ca se linisteste mai usor dupa ce tu iti exprimi furia si as lucra la furia asta, de ce apare ea, cum as putea sa fac sa nu mai apara.
Ideea danei-vio mi se pare buna, la fel fac si eu dupa citeva zile de crize, cind vad ca nu mai controlez situatia, ma "fac" relaxata si las lucrurile sa se intimple, apoi echilibrul se restabileste ca prin minune.
PS: Roxana, tu vezi ca e o problema a mamei preluata de copil pentru ca loveste si nu se lasa linistit sau pentru ca face crize in general ?
ileanna spune:
Fetelor, va multumesc mult pentru raspunsuri. Chiar ma ajuta sa vad lucruri pe care nu le vad pentru ca sunt cu capul in cutie, in valtoarea sentimentelor si a frustrarilor.
Roxana, ce as putea sa fac? Fricile mele nu le pot rezolva cum ai bate din palme. Cred ca stii mai bine decat multa lume ca ... uneori nici o viata nu e de ajuns sa scapi de ele. Si poate uneori sunt suficiente 5 minute geniale de intelegere clara sau de incursiune la capatul de la inceputul timpului al unei emotii. Asta daca ai facut primul pas si ... o recunosti. Cum sa fac ca sa-i pot duce lui emotiile chiar daca eu mai am inca sute de emotii distructive nerezolvate? Poate ca as putea pur si simplu sa i le accept, sa le las sa existe, sa-mi accept in acelasi timp si frica mea si sa ma relaxez. In ultima vreme mi se pare din ce in ce mai adevarat ca de atatea ori e mai bine sa NU FACI, decat SA FACI. Acest "sa faci", "sa rezolvi" ... crezi ca este o alegere constienta, insa de cele mai multe ori vine dintr-un trecut despre care nu mai stii nimic.
Si, ai dreptate ca el nu stie ce vrea de la mine. Este un copil care vorbeste mult si stie extrem de multe cuvinte si info pt varsta lui (feed back gradi too). Dar daca il intreb, imi zice ca nu stie de ce este furios.
Stiu ca daca el are probleme, are pentru ca am eu. Vorba lui Osho: daca nu ar exista familie, nu ar mai fi nici o problema 
. Sau "daca crezi ca esti iluminat, fa un test: du-te si stai 1 saptamana cu tatal tau" ".
dana vio, si tu ai dreptate. Mi-am promis dupa faza aia, ca nu o sa-i mai fortez niciodata ritmul, indiferent cat cred eu ca stiu mai bine decat el. Scuze de la el imi cer de fiecare data cand sar calul. Asta o fac de cand s-a nascut.
agnes, am o problema cu permisivitatea, alta decat a sotului meu dar ... este agravata de atitudinea lui (el ma streseaza realmente ca trebuie sa punem limite comportamentului copilului, iar daca eu rezist se enerveaza si imi zice ca n-am decat sa mi-l cresc singura 
). Problema mea este ca mi-e teama sa nu-i fac rau pentru ca sunt prea permisiva, supra-supra-protectiva (apropo de topicul celalalt, daca facem un top ... cre' ca va iau pe majoritatea). Eu am in spate o copilarie terorizanta, cu batai, reguli si interdictii si cam peste tot am tendinta sa ma duc in extrema cealalta: reguli si autoritate nu exista pt mine (m-am luat de gat si cu Dir Gen al multinationalei in care lucrez), sunt bataioasa, agresiva, furioasa (lucrez in fiecare secunda la toate astea si m-am schimbat enorm, dar este doar varful icebergului: acum 5 ani v-as fi sfasiat in bucati pe subiectul asta ). Iar copilul ... nu suport sa ii produc suparare, sa ii interzic ceva, sa vad ca nu poate ceva etc etc. De aia sunt stresata, ca ma stiu cu bube. Si pt ca la mine totul ar fi permis ... nu mai am repere, ii intreb pe altii ce ar fi "normal" sa fie permis. De asta ma afecteaza si atitudinea sotului, pt ca nu am incredere in instinctele mele perturbate.
Cat despre faptul ca copilul se calmeaza dupa ce imi manifest eu furia ... vreau sa zic ca ma intristeaza asa de tare treaba asta incat as fi preferat sa imi reziste (mda, mi-ar conveni sa imi puna mie copilul bariere de securizare in loc sa i le pun eu lui ). M-am gandit ca se calmeaza pt ca pur si simplu ii strivesc emotia respectiva, i-o inghet si nu o mai poate manifesta. Din feed back-ul apropiatilor, sunt inspaimantatoare cand ma infurii: tonul dur si privirea taioasa.
O zi buna va doresc si ... multa inspiratie in calatoria cunoasterii de sine!
rrox3 spune:
Ileanna da, stiu cat de greu e 
Dar uite ca intelegi cum stau lucrurile si asta te poate ajuta sa separi emotiile tale de ale lui, putin cate putin. Sa incerci sa lasi putin spatiu pentru el, gandindu-te ca ceea ce simti sunt urmele emotiilor tale, nu ce simte el. Copilul tau nu traieste in mediul in care ai trait tu, traiesti o "falsa" empatie.
Eu iti recomand cu multa convingere psihoterapia. Cred ca esti pregatita si motivata pentru ea si ti-ar fi de un real folos (asta daca nu cumva faci deja). Si rabdare cu tine, nimic nu se schimba cat ai bate din palme.
ileanna spune:
Roxana, inteleg dar POT atat de putin si atat de incet incat de multe ori ma apuca disperarea. Pasii sunt ataaaat de mici. Adica ... par uriasi atunci cand ii fac dar ... e ca si cum ai ajunge la ultimul capat pe care il vezi, si cand dai bucuroasa coltul ... vezi TOOOOT ce mai e acolo si ... inlemnesti .
Stiu despre tot ce zici tu: singurul serviciu pe care pot sa i-l fac in fond, e sa il las sa fie el si sa nu il confund cu mine. Se pare ca nu pot vedea lumea decat prin prisma emotiilor mele. Daca emotiile astea sunt doar ale mele (agreed!) si empatia este falsa (agreed!) atunci ... ma cuprinde spaima pt ca chiar nu stiu cine este EL si ... se pare ca nu il inteleg nici cat negru sub unghie. Cine este el?? Ei, se pare ca tocmai asta tb sa il las sa afle si sa fie ...
Nu merg la psihoterapie si nici nu cred ca voi merge ... Am incercat odata, inainte sa fiu mama. Eram intr-o perioada chiar flower power si m-am gandit "eh, daca tot nu am io nik de lucru (pe aici prin interior) si nici o problema, ce ar fi sa ma apuc de sapaturi si curatenie?!". Si am mers la "o tanti" (scuze), prin recomandare, care aplica terapia Carl Rogers. Si am fost dezamagita, mi s-a parut penibil si dupa 3 sedinte am zis ca io nu imi dau banii si mai ales timpul asta pretios ca sa stau la palavre cu tanti (mai ales ca io nu mi-s palavragioaica 
). Eu ii ziceam ca mi-e teama sa fac un copil in lumea asta, ca uite na ... pana si clima este in incalzire si ozonu' si una alta, na aberam si eu cu ce dude ma chinuiau la ora aia. Iar ea imi explica care este parerea ei despre clima si cum ca cercetarile care demonstreaza ca se incalzeste pot fi false. Whaaaaaaaaaaat???? Bine, clar, am avut ghinion. Nu stiu dc mai am acum energie sa incerc, cu job si asta micu'. In plus, cred ca mie imi tb ceva mai strong. Stau pe carti de autocunoastere (macar 3 pag seara cu ochii in gura) de multi ani si mai nou am inceput sa ma duc si la cursuri si seminarii cu diversi guru spirituali (ex. tehnica ho'oponopono). Dar daca stii sa-mi recomanzi pe cineva ... cumva, pliz do. Clar nu strica o coarda de sustinere in plus in urcusul asta demetial .
Multumesc si o zi frumoasa ca voi sa aveti!!
rrox3 spune:
Ileanna eu zic sa mai incerci o data, poate tocmai fiindca acum ai si copilul Terapia poate fi o experienta extrem de diferita in functie de terapeut, de scoala careia ii apartine, de client si, desigur, de momentul in care te apuci de ea. Poate fi chiar very strong
maria_alexia spune:
| Citat: | ||||
citat din mesajul lui rrox3
Nu cred ca cititul cartii e sursa neintelegrii. maria_alexia tocmai frica atrage copilul agresor, ii semnalizeaza o potentiala victima. Nu orice copil este agresat la scoala, nu-i asa? Sunt semne mai mult sau mai putin subtile pe care copilul agresor stie sa le vada. Nu isi alege victima la intamplare. Schimbarea atitudinii copilului atacat il scoate din pozitia de victima destul de repede. Roxana, Maria (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005) |
rrox, de acord cu rezolvarea propusa de tine.
cartea am luat-o de pe elefant, vad ca o mai au in stoc.
o sa incerc sa-i mai dau sanse.
dar fondul ei n-a facut deloc click cu stilul meu. caci e un sistem intreg acolo in varianta simplificata pentru copii.
Tare interesanta povestea Ilennei si sfaturile pe marginea ei, regasesc episoade si de la noi, trecute (si as spune si rezolvate) acum. Tot de pe-aici, de la voi, gasite ideile salvatoare
.Sper sa prind timp mai mult sa dezvolt.
rrox3 spune:
Maria cartea deocamdata pare sa nu fie pentru copilul tau. Daca el nu are problema asta, nici nu-i cauta vreo rezolvare. Asa ca las-o in biblioteca deocamdata.
AgnesLuca spune:
Ileanna, abia acum mi-am dat seama ca esti aceeasi persoana care scria ca nu-i poate refuza copilului nici o jucarie. Cind scriam de permisivitate ma gindeam de fapt ca esti rigida, ca nu-i permiti copilului sa se descarce, ca ai asteptari mult prea mari de la el.
Esti mult prea complicata pentru mine si cum la terapii pt adulti nu ma pricep deloc (dar chiar si asa empatia terapeutei tale m-a facut sa zimbesc nitel, curat Carl Rogers, ce mai )ma retrag deocamdata in umbra si citesc cu interes ce se mai scrie la subiect.
ca o imbratisare virtuala nu am gasit, iti doresc din suflet sa reusesti !