Parinteala nepavloviana(5)

AgnesLuca spune:

ana_a, nu aberezi deloc
Frica intr-o prima faza este foarte sanatoasa, rolul ei este sa ne scape din pericol, daca nu ar fi existat am fi disparut demult ca specie. Teama generalizata, frica fara obiect de care vorbesti tu este nesanatoasa.

Iar frica si invatatul nu sunt compatibile de fel. Au intuit-o pedagogii reformei si o confirma acum neurobiologii.

Cartile / povestile sunt un mod minunat de a transmite mesaje metaforice care se adreseaza subconstientului si in felul asta dau roade spre deosebire de lectiile / predicile moralizatoare seci si uscate (de aia si predicile bune sunt pline de pilde indirecte).

maria_alexia spune:

Ana_a, chiar si scoasa din context, tot sustin afirmatia cu frica. trebuia nuantata, intr-adevar, cum bine a precizat Agnes.

acolo era legata de precedenta: faza finala a cartii, cand situatia de agresiune se repeta - Milton singur in baie, copilul mare da din nou peste el - putea sa se termine si prost, oricat de increzator si calm ar fi fost Milton. e o situatie greu controlabila. in caz ca agresorul ar fi actionat din nou, poate ca mai degraba frica si nu asteptarea senina l-ar fi facut sa gaseasca o solutie mai buna. (suna mioritic cumva ??)

altfel, absolut de acord cu proiectarea temerilor - personale vs ale altora, sau cele legate de trecut in viitor, sau cele de necunoscut.
intr-adevar asta ar fi mesajul cartii. dar povestea concreta prin care a ales sa le exprime nu mi-a placut deloc. nici violenta ilustratiilor.

apropos: cartile lui Catherine Dolto pentru copii (De ce spun copiii nu, De ce fac copiii crize de furie, ) mi s-au parut cu mesaj terapeutic foarte bun. subtile, cu umor si o anume usurinta de a trece peste situatii. sunt adresate insa copiilor mai micuti.

ana_a spune:

Imi cer scuze, dar nu ai inteles nimic din carte. Mai citeste-o inca odata.

numai bine!

ileanna spune:

Ana este foarte tare ce spui. Cred ca vreau sa fii mama mea, daca tu reusesti sa-i predai lui Stefan lectii despre a recunoaste proiectiile mintii si frica fara obiect concret si imediat!!! Eu stiu multe despre minte dar ... putine reusesc sa pun in practica. De unde e clar ca nu as putea sa "predau" mare lucru pe tema asta.

Nu am citit cartea despre care se discuta, dar am citit altele, "pentru adulti" de Echart Tolle si am un feeling deosebit legat de acest om. maria_alexia, la ce editura ai comandat, pt ca eu am reminder pus de nu stiu cand la o editura ce nu are pe stoc?

In alta ordine de idei ... totul suna asa de frumos in teorie, legat de crizele micilor fiinte. Dar in practica eu nu ma descurc deloc, ma blochez, ajung total neputiincioasa si in consecinta amenint cu palma la fund. Foarte foarte rar (inca pot numara pe degetele de la 1 mana) ajung sa si dau. Si evident ca ma simt mega-mizerabil. I-am dat o palma in concediu. Ulterior, el plangea in cort, eu mai incolo dupa un copac.

Deci faza a fost asa: ne jucam in valuri si nu voia deloc sa ma lase de mana (e fricos si control freak, like me). Apa era f mica, abia ii ajungea la jumatatea gambelor. Am incercat in cateva randuri sa il conving ca nu i se intampla nimic daca sta singurel si eu langa el. Nimic. La un moment dat l-am lasat de maini asa in joaca si ma tot dadeam in spate iar el venea dupa mine. Nu era f multumit de situatie dar inca radea, desi ma striga sa il iau din nou de maini. La un moment dat l-a stropit un pic un val si rasul s-a transformat intr-un plans asa de isteric, de mi-a luat cateva secunde sa-mi dau seama ca de fapt nu mai rade ci plange. Ei fratilor si a inceput la copilul meu de 4 ani, cea mai mare criza de isterie (ca mi-e greu sa-i zic tantrum, cred ca a fost mult mai mult) din viata noastra (copilul meu nu prea a facut tantrumuri ... un pic acolo si light).
NU am mai putut sa ma apropii de el cu nici un chip!!! Am incercat sa-l iau in brate pana si cu forta, m-a lovit (si loveste nene), m-a zgariat (si tocmai ce ar fi trebuit sa ii tai unghiile, deci m-a vazut naiba). Urla pur si simplu ca un animal injunghiat, la un moment dat mi-a fost teama ca face un infarct, ca ii crapa ceva. Ma uitam paralizata ... nu stiu cat a durat, pentru mine enorm, cred ca peste 5 minute. Imi trecea prin cap tot ce am citit pe aici, bun sau rau: vorbit cu blandete, luat in brate, ignorare, lasat sa se descarce. Le-am incercat pe toate fara nici un rezultat. Eram speriata pe bune. Mi-a trecut prin cap sa il si pocnesc ca poate se socheaza putin si iese din blocaj dar ... zau daca am avut curaj. Dupa minute lungi de tot, la rugamintile mele sa se linisteasca ca il iubesc si etc si ca a plans destul, s-a lasat moale de tot in bratele mele si a inceput sa planga potolit si cu jale si nu se mai oprea. L-am rugat sa se opreasca din plans ca a plans prea mult si imi spunea ca vrea sa se opreasca dar nu poate. Dupa faza asta eu si barbate-meu ne simteam de parca ne-ar fi batut cineva 24h. Nu mai zic ca cred ca innebunise toata plaja.
Peste vreo 2 ore incepuse din nou, de la un nimic, pt ca l-am contrazis cu ceva. De data asta putin mai controlat, dar tot era blocat in furie si iar nu am reusit in nici un fel sa il scot de acolo si sa vorbim. Finalmente i-am dat o palma la fund, am plans amandoi iar in max 5 min era adormit lemn la el in cort.

Mai tarziu iar era pe punctul sa inceapa si am observat ca s-a calmat cand i-am spus ca nu inteleg ce vrea, ca pur si simplu nu stiu si nu stiu ce sa fac cand reactioneaza asa.

Ei, acuma eu nu intreb neaparat de ce s-a intamplat asta, ca cam am idee. Intreb CE FACEM cand intram intr-o chestie din asta in care pare blocat si nimic nu functioneaza ci orice fac pare sa il enerveze mai rau???? CE puteam sa fac? CAT este normal sa il las sa isi descarce o emotie negativa? Si ce fac cand trece de limita asta?

Cine mai are copiii de 4 ani sau cine isi mai aminteste: ai vostri tot asa, nu suporta sa fie contrazisi?????? Vlad incepe ca maraie (!), incearca sa ma loveasca si arunca pe jos orice ii cade in mana. Are perioade lungi cand nu face deloc asa si apoi 2 - 3 zile in care o face de cateva ori pe zi.

Mentiune: eu aici vb numai de chestiile "rele" ca astea ma framanta. Dar per total, copilul este o minune umblatoare, momentele cele mai lungi sunt ale unui copil curios, vesel si cu o rabdare uneori aproape interminabila. Si intelegator, accepta aproape orice interdictie daca ma simte ca nu o fac "la ambitie", pe ca asa mi s-a nazarit mie ca e bine, ci pt ca chiar am nevoie ca el sa faca / nu faca cutare lucru. Si poate ca mi-am raspuns singura, poate ca aici e cheia.

Totusi, oricat de aiurea m-as comporta la un moment dat ... e normal ca el sa faca asemenea crize de furie???

carolinah spune:

Ileana, pleznitul la fund nu ajuta la nimic! Doar iti descarci tu furia si neputinta.

Ce ne-a ajutat pe noi la crize de genul asta a fost tinutul strans in brate sau scosul (tot in brate) pe balcon la racoare.

Si crize de astea facea fata mea cea mica in general pe fond de oboseala. Au trecut cu varsta.

AgnesLuca spune:

Ileanna, si a mea are momente cind se ambaleaza si imi zice ca nu poate sa se opreasca din plins; momentele astea sunt destul de rare, dar tot periodice, la fel ca si la voi. Eu zic ca sunt mai multe cauze (stiu ca ai zis ca nu te intereseaza, da zic si eu asa ), citodata tin de mine (perioade cind nu reusesc sa reactionez relaxata ca de obicei), dar probabil ca tin si de copil (perioade cind face acumulari intense).

Oricare ar fi cauzele, cred ca este normal sa lasi copilul sa se descarce, fara limite, atita timp cit nu-si face rau lui sau altcuiva si nu distruge kestii de nedistrus. Dupa ce isi revine poti eventual sa-i propui alte solutii de descarcare (de ex. sa-i faci o perna cu o mutra nervoasa pe care s-o boxeze). Daca nu rezisti la urlete (noi am avut doar 2 zile in care mi s-au parut de nesuportat) poti sa te retragi de linga el, explincindu-i de ce pleci; cu time outul eu nu prea sunt de acord si am incercat o data (la unul din cele 2 plinsete insuportabile) dar n-a functionat de loc, a fost mult mai rau. In schimb eu nu sunt de acord cu plinsul "urlator" la masa si atunci ii cer copilului sa se retraga (camera ei fiind vis-a-vis cu locul de servire a mersei o vedem), se descarca un pic (vreo 2 minute) si apoi vine sa ne impacam sau daca dureaza mai mult (rar) ma duc eu la ea sa ne impacam. La noi asta cu impacatul functioneaza de minune, imi cer eu scuze, isi cere copilul si totul e din nou in regula.

La faza cu apa cred ca s-a speriat tare de tot; a mea e ca pestele in apa si totusi citeodata, in anumite locuri, nu vrea in apa decit tinuta in bratze, oricit m-as enerva, chiar nu am ce sa fac, decit ori sa ma conformez ori ea sa ramina pe mal si sa se uite la mine cum inot.

Nu stiu cum esti tu, dar eu intotdeauna dupa ce fac ceva de care imi dau seama ulterior ca a fost o reactie nepotrivita, imi cer scuze (daca insist aiurea sau tip). Cu palma ma gindesc ca-ti dai si tu seama ca nu-i bine deloc, nu numai ca nu ajuta la nimic, dar mai esti si exemplu negativ de ceea ce NU se face la nervi.

Nu stiu daca te-am ajutat cu ceva, imi plescneste capu de caldura, a venit canicula si peste noi (asa NU )

ileanna spune:

carolinah, total de acord ca pleznitul nu ajuta si este doar reflectarea neputintei mele, eu ajungand sa fac uz de faptul ca eu sunt adult iar el este copil, lucru pe care il detest. Cu toate astea, la una din crize era atat de obosit si blocat in furie, incat palma la fund l-a socat putin, a iesit intr-un fel din faza si a adormit in 5 min. Asta nu inseamna ca am descoperit utilitatea palmei la fund. E doar o obsevatie.

Agnes, si eu am citit ca este bine sa-l lasi sa isi descarce emotia oricum, si treptat sa il inveti sa isi manifeste aceasta emotie prin alte mijloace decat iesiri distructive de furie. Parca imi aduc aminte ca prima etapa si cea mai primitiva este furia "fizica", cand loveste si arunca. Dupa care ar trebui sa evolueze doar la manifestari verbale, in prima faza fiind permise chiar si strigate si cuvinte urate. Ei ... noi nu reusim sa trecem de faza asta ... fizica.

Tu zici "cred ca este normal sa lasi copilul sa se descarce, fara limite, atita timp cit nu-si face rau lui sau altcuiva si nu distruge kestii de nedistrus". Pai eu aici am problema, pt ca ma loveste si incepe sa arunce tot ce este in jurul lui.

NU functioneaza: luat in brate, vorbit calm, trimis sa se retraga pana se descarca (asta nu e time out???) si nici sa ma retrag eu (vine dupa mine ca sa ma loveasca). Am incercat fiecare din toate astea si ii cresc furia. Din pacate singurul lucru care functioneaza este palma la fund (repet ca inca mai numar pe degete datile cand am ajuns EU in faza asta) sau sa ma infurii eu de-a binelea si sa strig la el (eu arat destul de naspa cand ma infurii). In general nu ajung aici, ci il las sa isi faca damblalele pana i se termina benzina, sperand ca este doar o descarcare ... doar o faza. Dar nu sunt f linistita nici asa.

STIU ca problema este la mine, eu aici vorbesc despre problemele mele, nu despre ale lui. Dar ma debusoleaza ca nici una din metodele enumerate de voi si incercate de mine, nu functioneaza. Daca voi ziceti ca trec fazele astea ... poate tre sa ma calmez, sa nu mai caut solutii si sa astept. Dar il mai am si pe barbate-meu care e crizat de felul lui si sta pe capul meu ca nu se poate asa, ca il pocneste si etc .

PS Se enerveaza teribil de cate ori nu ii iese ceva (ex sa bage A in B). Si nu ii iese destul de des, pt ca are 4 ani :)))). Daca incerc sa ii mai dau vreun ajutor sau explicatie ... zboara tot!

ileanna spune:

PS 2 Agnes si Caro, multumesc pentru raspunsuri si pareri!

rrox3 spune:

Ileanna ceea ce cred eu ca-ti saboteaza reactiile la crize e frica ta. Copilul are nevoie de tine sa-l securizezi. Calmul tau, capacitatea ta de a contine toate emotiile lui, in special pe cele cu care nu se descurca singur, il securizeaza. Probabil de asta te si loveste, fara sa constientizeze ce are nevoie de la tine.
"Problemele" lui sunt indisolubil legate de "problemele" tale". Din pacate nu le poti lasa la o parte pe ale tale, ca sa le rezolvi pe ale lui. E nevoie sa le rezolvi pe ale tale si ale lui vor disparea de la sine.

rrox3 spune:

Nu cred ca cititul cartii e sursa neintelegrii.

maria_alexia tocmai frica atrage copilul agresor, ii semnalizeaza o potentiala victima. Nu orice copil este agresat la scoala, nu-i asa?
Sunt semne mai mult sau mai putin subtile pe care copilul agresor stie sa le vada. Nu isi alege victima la intamplare. Schimbarea atitudinii copilului atacat il scoate din pozitia de victima destul de repede.