Desfierea??(2)

Nu vreti sa stiti ca dupa raspunsul dat,
nu a mai sunat
desi ii spusesem de emisiunea de la tv

va zic si voua ca e inregistrata
Deci pe situl tvr1, l
a inregistrari, Ne vedem la tvr,
emisiunea din 31 ian, ora14.15, click pe f
http://www.tvr.ro/emisiune.php?id=621#

de unde se vdede ca e clar doar interes.

Iar despre reglementari legale... trebuie sa uit si sa pun bani deoparte pentru cand va fi cazul cu mostenirea dupa vre-o unul dintre noi, ca e mare foamete si multa lene!

E ca in povestea cu greierasul si furnica, e un mod de viata, din pacate

escu spune:

Tocmai vroiam sa te intreb ce face Ioana, la subiectul celalalt si iata gasesc raspunsul aici.
Are si sotul tau dreptate, ai si tu. Problema nu ar fi sa-i dai. Problema este sa vina sa le ia. Pentru asta trebuie sa-ti faca o vizita, trebuie sa se organizeze putin si cu fiecare gest din asta poate va intelege odata in ce situatie se afla.
Lipsa certificatului de casatorie, este si asta un argument care o va lamuri de "calitatea" dragostei sotului, si poate ca-i mai bine ca nu-l are. Se va simti mai libera sa plece cand va realiza unde se afla.
Rabdare si perseverenta, ca o rezolvi tu si pe asta

cosicel spune:

Lina - am citit tot ce-ai scris, din pacate emisiunea din nov 2007 n-am mai gasit-o pe site de la tvr... dar imi cam imaginez cum a fost.
Sambata butonam pe canalele de la tv si te-am auzit! Initial mi s-a stans inima, gandindu-ma c-ai patit ceva, dupa care ti-am auzit vocea si sper din tot sufletul ca esti bine. Esti o luptatoare si sunt convinsa ca vei fi invingatoare, nu doar in lupta cu neoplasmul acela sacaitor ci cu ceeea ce te doare.

Eu nu's mamoasa, n-am fost crescuta cu pupicei pe obraz, n-am fost alintata si poate ca vad altfel lucrurile. Probabil in primul rand ar tb sa ma abtin pt ca n-am copil, apoi, pt ca nu cred ca viata mea s-ar termina daca nu voi avea... dar ma revolta ce se intampla! Insa iti garantez ca daca aud sau simt ca mama sau tata au patit ceva, nu stiu cum sa ajung la ei mai repede!

Stiu ca ti-e greu, stiu ca pt tine ea ramane o fiinta deosebita, dar oare nu e timpul sa tragi o linie si sa te gandesti la tine, la visele tale, la sotul tau (care ti-a ramas aproape in momentele cele mai grele) si s-o lasi sa-si faca viata asa cum considera, fara sa mai suferi pt ea (macar aparent)? Nu vad de ce nu ati imbatrani impreuna frumos, fara asa zisi copii care-si doresc ceva gratis!
Nu stiu, banuiesc ca-s rautacioasa, nu spun sa-i dai sau nu ceva, dar oare apreciaza sau i se pare ca i se cuvine? Oare macar intuieste prin ce treci, sau VREA sa intuiasca? Asa cum viata ei i se pare importanta, de ce nu incerci si tu sa-ti para la fel a ta? Pentru ca hai sa fim putin mai egoiste si sa recunoastem: fiecare isi traieste propria viata! Iar daca fatuca asta nu se vrea ajutata ci doar pretinde fara sa aiba nici cea mai mica remuscare, e mai bine sa-si vada de drum, sa suferi acum dar sa mergi mai departe!
Nu stiu daca eu as putea-o ierta pt ca acum nu e langa tine! Si spun asta, eu, o straina! Nu incerc sa te menajez, nu incerc sa-i gasesc scuze (pt ca nu exista) dar pana si un caine, cand se loveste, incerci sa-l ajuti si sa-l mangai, pe cand ea.... suna doar ca sa mai ceara ceva (nu conteaza ca-i impinsa sau nu de la spate, dar suna)! In schimb uita de zile de nastere, uita de boala altuia, uita tot ce n-o intereseaza! Oare pe ea ti-o doresti?

Iarta-ma daca te doare, nu asta e intentia, dar mi se rupe sufletul sa stiu prin ce treci si sa speri ca ea se va schimba...

Si voi, dragi mamici care ati citit ce-a scris Lina, nu dati cu pietre, dar nu-i corect sa-si distruga sufletul, iar noi sa incercam sa-i gasim scuze fetei....

cons spune:

Cosicel, cred ca nicio mamica nu a aruncat cu pietre in Lina, au incercat sa o sustina pe Lina, au spus gandurile lor, au dat uneori si sfaturi, dar in niciun caz nu au auruncat cu pietre.

Lina, am vazut acum emisiunea inregistrata. Asa cum ti-am mai spus esti o fremeie frumoasa, dar cel mai mult imi place la tine optimismul si nu in ultimul rand sustinerea unei cauze. Te felicit si acum ca te-am vazut stiu sigur ca vei invinge aceasta boala.
Totusi, eu sunt o pacifista si cred cu inversunare ca relatia dintre tine si fiica ta nu s-a pierdut. Ea niciodata nu va uita clipele frumoase petrecute alaturi de tine.
O sa iti spun pe scurt povestea unei cunostiinte.
------------------------
Era din Bucuresti, facuse balet si vizitase tara in lung si-n lat. Nu era dintr-o familie bogata, ci dintr-o familie normala. Avea dosr 17 ani cand l-a cunoscut pe el. El era dintr-un sat uitat de lume, avea 8 clase si profesionala. S-au indragostit. Intr-o sambata a fugit cu el, fara sa le spuna parintilor.
A ajuns la tara, iar de la balet a ajus cu sapa pe un deal. Mainile finute si gingase s-au transformat in unele batute de soare si besicate. Mai rau, el dupa nici o jumatate de an a facut o prostie si a intrat in puscarie (5ani). Ea, a ramas gravida. A nascut o fetita. Au trecut 5 ani. Parinti n-au vizitat-o. Erau suparati.
Dupa intoarcerea din puscarie a baiatului, au facut nunta cu acte in regula. Ea si-a invitat parinti. Ei, pentru prima data i-au dat curs invitatiei. Dar stupoare, socrii i-au gonit parinti. Mireasa plangea, de fat toti invitatii plangeau de durere miresei(si eu am plans ca o nebuna). Parinti fetei s-au intors la Bucuresti. Dupa nunta au urmat bataile, crunte si nenumarate. Intr-o z, in mijlocul drumului cu un ciomag tragea in fata, nenorocitul, sa o omoare nu altceva. Toata lumea tipa, dar nimeni nu se incumetea sa se apropie. Un tigan, a salvat-o pe biata fata. Intr-o zi am intrebat-o: De ce nu pleci de la el? de ce nu te duci la ai tai, nu te primesc? Iar ea mi-a raspuns: ,,Eu mi-am ales viata aceasta, eu trebuie sa o indur. M-au rugat de atatea ori sa ma intorc la ei, dar nu mai pot, prea mult i-am dezamagit". Viata frumoasa tot timpul i-a ramas in inima si-mi povestea cu mare drag si cu multa fericile clipele ei demult apuse.

SSerafiotti spune:

Draga Linasobolina,

Esti exact de varsta mamicii mele, si sunteti o generatie pe care o admir.

Sunt noua pe forum, dar astazi am avut putin timp si am citit toate aceste pagini.

Te inteleg si te aprob intru totul...si m-am intristat nemaipomenit sa aflu ca ai o problema grava de sanatate.

Tu nu meriti sa iti intoarca spatele copilul caruia i-ai oferit totul, si nu meriti o asemenea boala crunta. Dar viata e o c***a, in viata nu cei care merita indeosebi primesc.

Sunt muuulte lucruri sfasietoare aici, de pilda: o persoana cu valorile tale- care, ce s-o mai dam pe langa piersic, sunt rarissime-, in loc sa aiba parte de copii care sa isi insuseasca cu sete si sa transmita mai departe amprenta impecabila a acestei sume de valori (morale, etice, umane, ai prea multe calitati sa le pot pune pe caprarii), investeste totul in cineva care nu doar nu poate beneficia de nici una din aceste valori-neavand organ pentru ele-, ci nici nu este interesat sa le propage in mijlocul altora (propriii copii care vor veni, persoane din anturajul actual). Cu alte cuvinte- margaritas ante porcos. Trist, foarte trist.

Cam tot ce se putea spune apropo de acest subiect s-a spus. Nici eu nu am sfaturi diferite mult de ale altora. Iti scriu insa ca sa ma exprim (din moment ce vad ca pana si sentimentele dezinteresate fata de Ioana iti sunt disputate aici, mai ales in primele pagini) cum ca:

NU, nu esti o degenerata pentru ca nu vrei sa sponsorizezi parazitarea copilului adoptiv;

NU, nu esti rea, anormala, nerealista, ingusta la minte, interesata, egoista pentru ca i-ai impus copilei niste reguli de bun simt, i-ai propus si apoi ti-ai folosit autoritatea sa ii impui o educatie si niste norme de comportament civilizat in sanul familiei si al societatii.

Dimpotriva, toate acestea te fac un om respectabil si, in fond, NORMAL- pentru ca asa e normal sa procedezi, nu sa faci un pas inapoi si sa sa te culci pe o ureche asteptand ca fata 'sa fie ea', in ideea ca acest lucru e un fel de karma iminenta si aprioric mai buna decat tot ce i-ai fi putut instila tu.

LASA-I PE AIA care cred ca puisorii lor sunt niste 'printi', 'printese' si 'minuni' perpetuu, neconditionat (si eventual si pentru toata lumea care nu e implicata!!!) sa traga ponoasele printzesismelor peste zece-douazeci de ani si fii mandra de tine ca ai fost un parinte JOS PALARIA.
In the real world, trebuie sa te comporti civilizat si sa te straduiesti sa iti faci datoria cat poti mai bine de cand incepi sa vorbesti pana mori, si pana la 18 ani ai avantajul ca parintii au dreptul legal sa te ajute sa faci asta.
Tu ti-ai ajutat copilul cu tot ce a trebuit. Cu asemenea parinti, si-a folosit timpul cum nu si l-ar fi putut folosi nicaieri altundeva. Nu e vina nimanui. Pur si simplu atat s-a putut cu ea.

NU, nu e ilegitim sa astepti consideratie, recunostinta, omenie, atentie de la copil. E natural.

NU e ilegitim sa fii ranita si furioasa daca sentimentele nu sunt intoarse. Esti un om, un om respectabil in sensul clasic, nu un ideal marxist sau un produs perfect al spalarii de creier (deghizata in trend etic) care ne ia in primire de la gradinita in epoca asta post-morala (vezi 'un copil nu e dator cu nimic niciodata, de fapt voi sunteti interesati si egoisti ca il vreti, daca n-ati avea nevoie de el nu l-ati mai face/adopta, sa nu sune nici la 6 luni e echivalent cu a suna o data pe saptamana sau in fiecare zi, orice comportament e permis, totul e egal, totul e ok'). Vrajeli. Si inca ieftine.

NU te lasa pusa la colt de scenariile uber-idealiste, de-a dreptul cristice care ti se urzesc pe aici- 'trebuie sa nu ii ceri nimic, asta inseamna dragoste, sa dai fara sa ceri, ce simti tu nu e dragoste, atata vreme cat nu accepti orice si nu oferi la infinit si neconditionat'.
In realitate, mamele care furnizeaza asemenea 'sfaturi' sunt bine-mersi cu copii fara probleme, au momente Kodak si scot castane din foc cu mana altora. E foarte usor sa indemni la a indura fara limita si a oferi fara masura cata vreme nu tu induri, oferi si gusti amaraciunea rezultatului.

Si hai sa fim seriosi, a oferi unui copil neconditionat si la infinit e una din cele mai proaste retete.

Mi-e groaza de momentul in care droaiele astea de 'printi' si 'printese' carora nu li s-a cerut 'niciodata nimic' in afara de 'sa fie ei insisi', care nici n-au visat ca exista o disciplina, un ritm, un tzel, un rost, un exemplu in afara de strict ce vor ei cand vor ei, carora nu li s-a propus vreodata o ridicare de stacheta, (vezi-Doamne sa nu se altereze esenta ego-ului copilului, daca el vrea sa fie prost/ignorant/rau crescut ACUM... sa ma opun eu fericirii lui???) or sa ajunga colegi cu copiii mei. Dar asta e o problema mai mica decat ai tu, asa ca revenind...

Ioana are multe hopuri de trecut, dintre care unul major este probabil o depresie cronica (spui ca a incercat sa se sinucida de mai multe ori). O viata grea va accentua aceasta depresie. Daca ai posibilitatea sa o ajuti cu mobila, oale, asistenta medicala- fa-o. Lucruri care, fara sa ii lase impresia ca poate profita de tine, i-ar face viata traibila. Dar fa-o ca si cum ti-ai face o pomana- fara sa astepti recunostinta, nu ca nu ai fi indreptatita sa o ceri (ESTI), ci ca sa iti cruti durerea cand ea nu va veni.

Bineinteles ca sotul tau are dreptate cand spune ca o casatorie nu este egala cu un concubinaj (cu atat mai mult cu cat ginerele e casatorit cu altcineva!!!). In teorie, este perfect indreptatit sa nu ii dea zestrea decat cand o vede intr-o relatie mai promitatoare. In practica, fata fiind mai labila si depresiva, eu as ajuta-o sa traiasca putin mai bine fara sa am pretentii de la ea. Asta nu inseamna ca esti obligata. In urma a ceea ce s-a intamplat, eu nu consider ca mai esti obligata moral sa o ajuti cu nimic. Doar daca vrei- dar asta e alta treaba.

Ioana nu vrea, deci nu poate mai mult (desi nu face nici ceea ce poate, aici e drama...cati copii zac cu sufletul frant in noroi, si ar fi ajuns niste diamante daca ar fi beneficiat de locul ei in familia voastra...asta da loteria dracului). Nu este nici ajutata de un caracter frumos- e nerecunoscatoare, lipsita de empatie, egoista si rece. Nu ai nimic de asteptat de la ea. Ca o sa-i vina mintea la cap si dragostea la inima la 30 de ani, cand o avea copii, cand... daca si cu parca- astea sunt basme. Faptele sunt indeajuns de graitoare.

E nesfarsit de trist si de nedrept pentru tine, dar cred ca de acum trebuie sa pui pret pe relatia cu sotul tau si mama ta- in exclusivitate.
Ei sunt cei care te iubesc si care iti sunt alaturi la boala. Fiica ta nu mai e.
Dupa ce te insanatosesti, sigur ai putea lua un copil in plasament daca ti-ai dori.
Ai observat bine ca un caine ti-ar fi intors mai degraba afectiunea. Un maidanez poti adopta si cata vreme lupti cu boala, daca te bucuri de sprijinul sotului. Si doi. Si trei. Si cati vei adopta, atatia te vor iubi. Garantat si cu risc ZERO ca nu va fi asa.

Eu una te admir si mi-as dori sa te cunosc.

In incheiere, daca imi permiti o sugestie- excluderea proteinei de origine animala din alimentatie (mai ales excluderea completa a carnii!) ajuta muuuult in lupta cu boala secolului XX.

Insanatosire grabnica...

misha71 spune:

20 de pagini intr-un singur mesaj!
SSerafiotti

****************************************************************


In fiecare zi alaturi de Emma!

www.helpsonia.com/povestea-soniei" target="_blank">O inimioara are nevoie de voi! / Blogul cu ingerasi
POFTITI IN BAZARUL LUI MIHAITA!!!


www.dropshots.com/popescu71#albums/verde" target="_blank">Curiosilor

excesul de pufuleti, bomboane si IGIENIZARE dauneaza grav sanatatii (LadyJ)

sorana spune:

Imi pare rau dar eu o tin pe a mea.
Misha copilul tau e copilul tau orice ar face. Este irelevant ca e adoptat sau natural. E copilul tau.
Si oricum copii au tendinta sa faca chestii care nu le convin parintilor (ganditi-va la adolescenta proprie - daca va ziceau parintii atunci, intr-un scandal "monstru" ca ati dormit la prieten - ia ia-ti fata catrafusele si du-te ca oricum erai adoptata!). Eu, copilul natural al parintilor mei am tras niste scandaluri cu ei ... Mi-a zis mama pe la 17 ani "Dati-ar Dumnezeu un copil ca tine, ca m-ai inebunit!" Uneori cand imi vine sa sar la Monica imi aduc aminte de mama si ma apuca rasul.
Eu abia incep sa invat ca Monica, copilul meu, e o fiinta separata, cu ideile ei, cu conceptele ei, cu placerile si ne-placerile ei, diferite total de ale mele. Si incep sa invat sa ii respect alegerile si ideile. Deja.
Inca o data scuze ca sunt de parerea se pare contrara majoritatii - dar eu ii respect fiica-mii de 6 ani parerile in destul de multe chestii care o privesc - de la alegerea hainelor, la alegerea gradintei/scolii, alegerea prietenilor.
De fapt fi-mea, atunci cand comentam ca nu prea imi place o prietena a ei mi-a zis foarte clar "e prietena mea. vine la mine. nu trebuie sa-ti placa. ca eu nu-ti spun ce prieteni ai tai imi plac sau nu.".
Are 6 ani. I-am dat dreptate - e prietena ei, nu a mea, de ce ar trebui sa-mi placa mie?

Sigur ca orice parinte incearca sa-si indrume copilul spre drumul drept ca sa zic asa. Dar nu cu forta. Nu "faci ca mine sau pleci". Cand vreau sa o conving pe fi-mea de ceva avem discutii o saptamana sau mai mult pe tema respectiva. Practic negociem. Sau, daca nu e negociabil, atunci ii explic, ii desenez, ii dau exemple, ii citesc documentatie de pe net sau din carti, ma rog, ii dau toate argumentele pentru a o convinge ca "asa e bine". Dar nu o fortez. Nu o amenint. Nu ii impun.


Sorana si Monica (6 ani)
"Daca oamenii sunt buni doar pentru ca se tem de o pedeapsa sii spera într-o rasplata, atunci chiar ca suntem o adunatura jalnica" - Albert Einstein

misha71 spune:

Sorana ma dau batuta Am crezut ca ai inteles gresit, asa cum multi parinti nu inteleg de ce noi tinem musai sa adoptam, insa cea care a inteles gresit eram eu
si pe tine si pe frumoasa ta fetita

****************************************************************


In fiecare zi alaturi de Emma!

www.helpsonia.com/povestea-soniei" target="_blank">O inimioara are nevoie de voi! / Blogul cu ingerasi
POFTITI IN BAZARUL LUI MIHAITA!!!


www.dropshots.com/popescu71#albums/verde" target="_blank">Curiosilor

excesul de pufuleti, bomboane si IGIENIZARE dauneaza grav sanatatii (LadyJ)

marin.m spune:

Dragii mei, asa o fetita am si eu - si tot Ioana se numeste. Am sa scriu un mamut de mesaj - mi-e sufletul greu de ceea ce se intampla...mai ales cum te judeca oamenii de usor. Fetita mea ni s-a alaturat la 2 ani si patru luni si a fost iubire la prima vedere - mergea greu, spunea ham, hai si papa....si era internata la spitalul TBC. Mama ei murise de TBC...asa ca reactia ei pozitiva la testare a dus-o in spital. Cand a venit la noi era sanatoasa, dar cu probleme la plamani...s-au rezolvat. Am prins legea veche si pe aripi de inger in trei luni era infiata. Nu stie ca nu s-a nascut la noi in casa - asa am fost atunci sfatuiti, si dupa ceva vreme am ramas insarcinata si a mai venit o fetita la noi in familie - ne-am temut de rivalitati. Desi cea mica este conceputa de noi majoritatea timpului si eforturilor noastre a fost canalizata catre Ioana - cine are copii cu probleme stie de ce. Am capitulat in fata invataturii - nu-i place, minte si fura de la trei ani si e tare greu sa-i ajungi la suflet. Avem atatea de dat si ea nu face nimic cu ceea ce primeste....atata loc a capatat in viata noastra incat cea mica a ramas cu mai nimic - pana a facut o cadere nervoasa - si psihologul ne-a luminat - fiind buna si cuminte s-a erijat in parinte pentru sora ei si-i poarta grija...ei si noua fiind prea incarcati.
Am tot cautat un raspuns - psihologii au facut terapie - fiecare cu teoria lui, am ajuns si la psihiatru...fara rezultate...de curand au inceput cu "spuneti-i dar acum nu e momentul, mai vedem..". Are prietene cu probleme in familie, nu s-a integrat la scoala....nu e rea dar cateodata te loveste cu gesturi sau cuvinte bine tintite...
Am crezut ca e numai cu noi asa, apoi am aflat ca fura si din casele si ghiozdanele prietenelor pe care le iubeste. Cand o intrebi de ce a facut asta iti raspunde - cutare lucru mi-a placut - si ramai blocat.
Si lumea te judeca fiindca nu poate vedea efortul tau ci numai rezultatul. Avem o prietena care ne gasise o psiholoaga faimoasa - nici nu ne-am intalnit si ne-a transmis ca sa ne asteptam sa fim bine scuturati si admonestati fiindca orice ar fi in neregula cu copilul parintii sunt de vina...nu ne-am dus, mi s-a parut absurd ca poti judeca o situatie pe care nu o cunosti!
Si acum va intreb ceva - oare toti ne nastem cu aceeasi capacitate de a iubi, de a fi oameni? Stiu ca a trecut prin atatea dar si mama mea a fost adoptata si a trecut pana la adoptie si mai apoi prin lucruri grele dar a fost buna si calda toata viata ei, cu oricine.
Imi iubesc fetita (are acum 14 ani) si tot ce mai pot cere de la Dumnezeu este sa ajunga un adult functional - sa nu mai fure si sa nu mai minta si sa-si poata castiga o paine. La fiecare zambet al ei urc la cer sperand ca s-a deschis o portita si invariabil, rapid ma loveste cu ceva. Sotul meu s-a resemnat....nu mai spera, s-a impietrit cumva...si totusi se zbate sa aiba un dialog..la film, cu rolele, in parc, oricum.
Draga mea Linasobolina - acum cateva saptamani am primit un mail in care un medic isi expunea teoria privitoare la cancer - il facem de grija, iar cel de san ...de grija copiilor. Eu stiu ca fata mea s-ar simti usurata in mediul colorat de unde provine, dar are pretentii la calitatea sociala a baietilor care ii plac...si uite asa am facut din ea ceva ce nu-si afla locul nicaieri. Nu o uita, dar iesi in parc si stai la soare, ia un pin in brate si roaga-l sa te ajute, tipa dupa ingerii tai pazitori sa te ridice putin mai mult.... si nu mai astepta...nu de asta esti pe pamant. Bucura-te de omul de langa tine, de fapturile care te inconjoara....daca tu reusesti mai este speranta si pentru noi!

gabibociort spune:

Trista povesteGabrielafericita de MARIA (07.08.2007)
ce nu te omoara, te face mai puternic......si mai bun

linasobolina spune:

Trista dar din pacate reala!

Si mai mult decat atat, sacrifici inca un suflet, pe langa cel adoptat, asa ca mare grija, pentru ca cel nascut de tine NU ARE NICI O VINA!

Eu sincer nu cred ca mai e ceva de facut, si a mea "inprumuta" lucruri pana cand ajunsesem sa fiu in postura de a nu mai merge la prieteni cu ea sau ii averizam, cu timpul a trecut sau poate nu am mai aflat eu???
Insa tot timpul imi verificam spatele si era groaznic de obositor, consumator de energie.

Eu nu mai aveam alta optiune, decat refularea in dragostea pentru catelul meu, insa nu asta e solutia

Ce pot sa zic?
Ai grija de copilul TAU!