Unde gresesc?

danet spune:

Eu stiu o multime de casnicii care decurg exact asa cum o descrii tu pe a ta.
Daca stai sa te gandesti: trei copii/noua ani de casnicie, erodeaza pasiunea fara drept de apel.
Si nu cred in incercari de a resuscita inflacararea din primii ani gen petale de trandafiri,cine romantice.
Nu am auzit sa functioneze , cel putin nu pe termen lung.
Cred ca ar trebui sa abordezi relatia mai pragmatic, aveti trei copii si e vital sa functioneze.
Evalueaza-l lucid si adapteaza-ti asteptarile la ceea ce el iti poate da.
In schimb ceea ce ar merita sa incerci si te-ar ajuta cu adevarat ar fi sa te centrezi pe propria persoana, sa incerci sa faci lucruri care iti plac cu adevarat, care te fac fericita,fara sa astepti ca aceste lucruri sa vina de la el ( exceptand poate sexul )
De ex yoga,fitness,chestii care sa-ti indrepte atentia si spre altceva decat sot si copii.

vega_78 spune:

Hai sa revin putin la subiectul pe care l-am deschis.
Sunt pragmatica, insa nu pot sa traiesc in minciuna. Oricum o dau, decat o casnicie in care sa nu existe nimic, mai bine lipsa. Stiu, trebuie sa cantaresc bine avantajele si dezavantajele fiecarei situatii. Insa nu pot sa ma gandesc la o despartire. Pur si simplu asta imi face greata. Si nu vorbim aici de lucruri urate pe care mi le-ar putea face el, sau de imposibilitatea de a ma descurca financiar. E pur si simplu vorba de o viata pe care am gandit-o cu el, impreuna cu el.
Altceva, anul trecut, in august am avut eu o perioada sinistra. Si pe langa problemele mele legate de munca, el nu mi-a fost nici un moment aproape sa ma sustina moral. Si evaluand diverse lucruri i-am spus: ori sunt nebuna si trebuie sa caut sa ma tratez fiindca am o perceptie deformata a realitatii, ori hai sa divortam fiindca nu mai avem ce imparti. E urat ce spun, dar am preferat sa cred ca-s nebuna. Am apelat telefonic la psihologul care ma tratase in urma cu multi ani si care s-a speriat de starea in care eram. Am depasit problemele singura, in circa 2 luni, fiindca lucrurile practice nu asteptau sa-mi revin din caderea nervoasa. Si gandind retrospectiv, am fost coplesita de diverse lucruri, care fara a le putea descrie aici, mi s-au intamplat intr-un timp relativ scurt.
Acum e oarecum similar. Numai ca acum, o situatie care dureaza deja de prea mult timp s-a acutizat. Anyway, el stie ca nu-mi da de ales. Singurul motiv real pentru care uneori ma gandesc la divort este ca frustrarile si (de ce nu) furia acumulata, ma fac sa fiu irationala. Sanatatea mea mintala, parca e mai importanta decat o casnicie schioapa.
Ok, in ultima instanta am ajuns la doctor (noroc ca medicul e aproape de job-ul 2). Nu plang, sunt un om calm si controlat. Dar cand am ajuns acolo, in cabinet, am plans cu sughituri pana la sufocare. Din punctul ei de vedere, am ajuns putin cam tarziu si trebuia sa stau in spital. Nu aveam cum, cu toate pe cap asa ca am rugat-o sa-mi dea ceva sa-mi treaca, sa raman macar functionala o perioada. Episod depresiv major, again. La 2 saptamani de la inceperea tratamentului, mi-am rugat si sotul sa vina cu mine, fiindca nu am nimic de ascuns si el oricum nu crede niciodata ca am nevoie de sprijin si ca as avea ceva. Si a fost ciudat. Fiindca femeia insista ca avem nevoie de consiliere de cuplu (el nu si nu, ca nu exista nici o problema). Apoi eu cu ale mele: cat voi mai lua tratamentul. Si aici raspunsul a fost putin socant: cat va mai dura problema...........Adica, femeia aia, care-i doctor, imi spunea ca eu am cedat nervos din cauza problemelor cu sotul meu. Cam greu de acceptat pentru amandoi (preferam sa stiu ca am o boala psihica care-mi apartine si nu are legatura cu exteriorul). N-am mai vorbit nimic cu el de atunci.
De fapt orice discutie cu sotul meu decurge asa: "vorbim putin azi?" "Iar sa vorbim?" Si gata. Asta poate o data pe saptamana.

eumada spune:

Imi pare rau.....imi pare rau sa citesc asta si-ti simt durerea...nu vad o cale,nu stiu cum sa te ajut,sincer..copiii sunt prioritari....dar au nevoie de o mama sanatoasa mental.

emanouela spune:

Sincer...pe mine ma sperie ca nu vezi gravitatea situatiei (in adevaratul sens)...percepi tu ca nu e ok dar nu in adevaratul sens...si te imbeti cu apa rece si cu "boli psihice". DA, SANATATEA TA MINTALA E CEA MAI IMPORTANTA...nici nu merita pusa in balanta cu "casnicia schioapa"....si daca nu ai tu grija de ea, nu va avea nici sotul tau, nici medicul.
V-ati instrainat, nu conteaza cine si cu ce a gresit, conteaza cum remediati problema. L-ai intrebat vreodata, fara crize, caderi nervoase, scene..."ce iti doresti tu?", sa purtati o discutie calma, fara iesiri din decor, in care tu sa asculti fara sa aprobi-dezaprobi?

vega_78 spune:

El nu crede ca am ceva, fiindca nu ma vede in crize, isterii sau caderi nervoase. El ma vedea, cum mi-a si spus: puternica si stapana pe mine, deci nu am nevoie de sprijinul lui ( Asta cu mult dupa ce am inceput sa derapam) Deci nu crizele mele (ocazionale in ultima vreme) sau caderea mea din ultima perioada au dus la toate astea. Concret, in ultimul an, am avut fata de el si doar fata de el, 2 iesiri "spectaculoase". Asta, fiindca incercarea mea de a "remedia" situatia s-a lovit de un evident raspuns "care situatie, care problema?".
La rece, el vrea liniste, mancare buna facuta de mine (ocazioanl), activitati placute in comun. In general le are (activitatile placute facute in comun, din ceea ce vad eu, nu duc la nici un pic de comunicare). Tot la rece, eu vreau: sex, mangaieri, suport si comunicare. Nu am nimic din toate astea.
Aaa, intrebarea doctorului:" sotule, starea nevestei tale s-a imbunatatit in urma medicatiei?" Raspuns "Nu stiu, nu-mi dau seama, ea a fost intotdeauna la fel, exceptand rarele crize" "Mai plange omule, mereu?" "Pai o vad eu plangand?" "aaaaa, eu nu o vad deloc, defapt"
Si inca ceva, sesizez gravitatea situatiei in care sunt, fiindca altfel nu as fi pus problema despartirii (pe care nu o concep). Insa el imi spune "iar ameninti? ma plictisesc amenintarile"

emanouela spune:

Mada...asta cu vorbitul singur,e o chestie pe care a acceptat-o inca de la bun inceput, ei ar trebui sa ii para rau nu tie.

Vega...cum vad eu...porti o masca, asta iti va spune si un psiholog...porti o masca pt ca ti se pare ca e mai usor. Sub aceasta masna incerci sa iti ascunzi si scaparile tale, derapajele tale. Ai sa scapi de masca si ai sa rezolvi problemele in momentul in care ai sa-ti constientizezi erorile, greselile, ai sa le accepti si chiar ai sa le 'iubesti'...e absolut omenesc sa gresesti. e logic si infinit mai usor sa te schimbi pe tine decat sa incerci sa schimbi pe cel de langa tine. Cu sau fara el, viata trebuie sa mearga mai departe iar tu sa ramai "intreaga" la cap...ca si idee, Nu furia trebuie sa fie motiv de divort, ci faptul ca voi nu mai puteti convietui impreuna, va 'incurcati' unul pe altul. Ai mult de lucru cu tine, foarte mult...incearca sa lucrezi cu tine si daca va vrea si el sa se alature, e ok, daca nu, e iar ok, alegerea lui.

vega_78 spune:

emanouela: port o masca numai eu pe lumea asta? Daca toti am fi noi insine mereu in societate, ce ar iesi? Si da, poate port o masca fiindca nu mi se pare acceptabil sa las sa se vada tot. Port o masca fiindca eu insami nu-s o placere de aratat. Si nu fac lucrul asta mereu, ci doar atunci cand nu-s intr-o situatie prea fericita. Pur si simplu nu am nimic de castigat daca cei din jur ma vad cum sunt. Ce sa vada? Ieri la serviciu un coleg m-a intrebat ce fac. Si i-am spus ca nu sunt bine, ci extraordinar. Si mi-a raspun "nici nu ma indoiam de asta". Cu ce-i ajuta pe cei din jur sa stie ca-s distrusa, ca am copiii sau alti membrii ai familiei apropiate bolnavi mai mult sau mai putin grav? Eu trebuie sa performez ca si cum nimic nu s-ar intampla, asa ca punem masca si-i dam inainte.
Si acasa, copiii de ce sa stie ca-s ingrijorata din diverse motive, de ce sa stie ca sunt diverse probleme? Ok, nu le ascund totul, fiindca nu-i sanatos, dar pun masca si ma duc sa le fac o prajitura. Sau ii scot in parc. Si parca mai trece din durere.

coracora spune:

Asta mi se pare ca este fraza care subliniaza perfect dramatismul situatiei.
Adica el iti face rau in mod deliberat.
Nu te sfatuiesc sa-l lasi, e decizia ta, insa in opinia mea nimeni nu ar trebui sa stea langa un asemenea om. E de-ajuns c-ai depasit primele doua praguri ale nebuniei, nu cred ca-ti doresti inca o cadere nervoasa.
Putere multa iti doresc!

saskia spune:

Vega in primul rand imi pare rau prin ce treci. Mi se pare groaznic sa nu poti comunica cu propriul sot. Asa cum vad eu (dinafara): el si-a creat un zid de aparare. Atata timp cat nu stie ce se petrece cu adevarat in casnicia voastra, totul e bine.

Totusi tu te vezi peste ani de zile, in aceasi maniera, aceasi rutina, tu vorbesti tu te auzi?!Cred ca trebuie sa fie tare deprimant, te si inteleg de ce iti vine sa-ti iei campii. De altfel, cu 3 copii plus el, cred ca nu mai ai timp si pentru tine.

Greseala majora ai facut-o cand ai inchis ochii la chestiile astea pe care tot tu zici ca le-ai vazut si te deranjau de la inceput. O sa fiu putin mai baba in gandire si o sa-ti spun ca o casnicie nu e numai lapte si miere si mai ales nu e bazata numai pe flama. Aia trece nenica, dar daca ai baza: respectul, sa formati o echipa, sa aveti o intimitate (si aici sa fie clar nu ma gandesc numai la sex), sa aveti lucruri comune care va fac placere, ehe, atunci se schimba placa.

Oamenii aia care rezista ani de zile in casnicii si inca isi zambesc de la departare, nu e ca au tinut-o numai intr-o fericire continua, nu...e pentru ca au pus mana si au contribuit amandoi la relatie, au lucrat la ea, nu au lasat-o sa moara si au inteles ca dupa pasiunea aia mare de la inceput poate urma o alta aventura, la fel de frumoasa. Au avut si ei incercari grele, sa nu crezi ca nu, dar amandoi si-au dorit sa ramana impreuna. Nu unul trage si altul ii face favorul celuilalt. Ca asa nu merge, vei acumula doar frustrari si ca orice elastic de care doar tragi si nu si il readuci la forma initiala va plezni la un moment dat.

Edit ca am uitat esentialul: mie sincer mi se pare ca lui nu-i pasa si e tare aiurea faza asta. Eu mi-as pune problema daca el mai are sentimente pentru mine, in locul tau. Se pare ca tu strigi in pustiu.

coracora spune:

Si eu cred la fel ca si Saskia, lui nu-i pasa. Asta e cea mai parsiva dintre situatii, cu atat mai mult cu cat el nu recunoaste c-ati avea vreo problema..!!
Pe un om care te uraste dar care nu refuza sa comunice, poate-l poti face sa te iubeasca, insa pe un om caruia ii e indiferent ce se intampla cu casnicia si se mai si inchide in mutenie.... aluia ce-i faci? :(
Nu pot sa nu ma intreb de ce ar fi un om asa. Chiar m-ar interesa sa aflu... poate e si vreun psiholog pe-aici?