Despre Japonia, pe amestecatelea

Alice12 spune:

Eu n-am auzit de chestia asta in SUA. Nici oameni care sa mearga la lucru cu bicicleta, in afara unei chinezoaice care nu stiu din ce motive o face. Sefii parcheaza cu toata lumea. Numai oamenii cu handicap au locuri speciale.

Julie spune:

Multa vreme, mai ales in urma lecturilor diverse despre Japonia facute inainte de a ma muta aici, am avut si eu aceeasi impresie, trebuie sa marturisesc.

Mutandu-ma aici am constatat insa ca singura violenta iesita din comun - si care ma deranjeaza - in tara asta se rezuma, pentru mine, la existenta, in continuare, si fara ca nimeni sa ia vreo atitudine prea sonora impotriva ei, a pedepsei cu moartea. Prin spanzurare! Brrrrr!
Si cei condamnati la moarte sunt executati repede, nu sunt tinuti cu anii in asteptarea executiei, asa cum am inteles ca se intampla in Vest. Exceptie fac membrii sectei Aum (va amintiti de atacul cu sarin din metroul tokiot din 1995...) dintre care unii, desi de mult condamnati la moarte, inca traiesc, in puscarie, oficial datorita contestarii sentintei, neoficial, am inteles, din cauza ca inca se incearca a se scoate de la ei diverse informatii...
Saptamana asta au fost prinsi si ultimii doi fugari implicati in atacul cu pricina, dar presa de aici nu face decat speculatii, politia nu a dat inca nici un detaliu despre cum de a reusit sa-i prinda, care au fost metodele de filare etc; s-a vazut doar ca cei doi aratau cu totul si cu totul diferit fata de pozele lor din posterele "wanted" care impanzisera toate colturile Japoniei in ultimii 17 ani.

Apropo de pedeapsa cu moartea, puteti da pe aici:

http://en.wikipedia.org/wiki/Use_of_capital_punishment_by_country#Asia-Pacific

Cat despre perspectiva istorica, am urmarit pana de curand o serie pe Discovery (e posibil ca inca sa se mai difuzeze aici...) despre instrumentele de tortura folosite de diverse natii de-a lungul timpului, din antichitate si pana acum. E prezentat nu numai modul de functionare al acestor instrumente - din punct de vedere tehnic, dar si din punct de vedere medical. Poate stiti la ce serie ma refer (aici titlul e in japoneza, nu-l retin exact si n-am reusit sub nici o forma sa dau de seria asta pe net... poate ma ajuta cineva?). Si mi-am dat seama, privind asta, ca istoria omenirii in totalitatea ei cuprinde - si uneori se bazeaza pe cruzime, deseori diabolica in creativitatea ei, si ca in domeniul asta Japonia nu face nici o nota discordanta...








Merg deja pe al cincisprezecelea an de locuit in Japonia, atat in Tokyo - 3 ani - cat si in "Japonia talibana", am calatorit prin tara asta in sus si-n jos ( desi n-am vizitat inca Hokkaido si Okinawa), am ajuns prin locuri unde oamenii nu vazusera gaijini in viata lor altfel decat la tv, am stat la ryokanuri (hoteluri traditionale) si ne-am scaldat in onsenuri (bai/izvoare termale) dintre cele mai inaccesibile gaijinilor-excursionisti (la care ajungi doar daca ai masina si te descurci bine in japoneza) si nu m-am lovit de aceasta problema nici macar o singura data. Nu ne-am lovit de asta nici in hoteluri/restaurante tokiote frecventate de turisti straini sau aproape exclusiv de japonezi... Or fi patit unii, s-a mai scris prin Japan Times de exemplu, dar eu personal nu am auzit...

Am vazut insa, adeseori, la baile publice semnul "Interzis intrarea celor cu tatuaje". Asta porneste de la faptul ca in Japonia traditionala tatuati sunt Yakuza (iar proprietarii stabilimentelor de imbaiere isi iau din start acesta interdictie ca scut de protectie al biznisului lor si a clientilor) si, istoric, proscrisii.

Cei care adera la moda actuala a tatuarii - si sunt multi japonezi care se tatueaza din razvrateala, precum multi ne-japonezi care o fac din... aici ziceti voi de ce, ca nu stiu, n-am avut niciodata nici un fel de inclinatie catre asa ceva nu sunt, asadar, primiti in astfel de stabilimente cu interdictie.

Multi gaijini se supara pe astfel de interdictii, considerandu-le discriminatorii si simtindu-se ofensati si agresati. Dar majoritatea celor care stau mai mult pe aici si incep sa inteleaga aceasta societate, nu se grabesc cu catalogarile. Japonia nu are numai interdictii, ci si optiuni, iar alegerea nu este defel ingradita, zic eu.

Uite aici un articol interesant despre ceea ce autorul numeste "microaggressions":

http://www.japantimes.co.jp/text/fl20120501ad.html

si reactiile, pro si contra, pe care articolul l-a primit, in alte doua articole separate, in acelasi ziar:

http://www.japantimes.co.jp/text/fl20120522hs.html

http://www.japantimes.co.jp/text/fl20120522a1.html


Eu personal nu impartasesc vederile d-lui Arudou - in opinia mea mult prea agresive si pesimiste - desi ii citesc articolele de cand am venit in Japonia. Dar, dupa cum am zis, de toate pentru toti....

PS
Noi stam intr-un apartament al companiei - asadar inchiriat - si, cand am semnat contractul, a trebuit sa fim de acord cu interdictia de a avea animale de companie. Sufar si acum pe tema asta, de fapt eu si fiu-meu, ca ne dorim multe pisici (tati nu, cu indarjire), dar imi place apartamentul, cladirea e free de gokiburi (gandaci negri, pe care ii urasc cu pasiune si care in tara asta fac parte din peisajul zilnic) si la margine de oras. Aici, de pe balcon, am vazut, pentru prima oara in viata mea, licurici. In parcul-gradina care ne inconjoara...

PPS
Am sa revin la arta - care ma preocupa - si la sexualitate - odata ce-mi mai adun gandurile, pentru ca ala e un subiect extreeeeeeeeem de interesant

Julie

coracora spune:

Julie, lista masacrelor comise de japonezi este "impresionanta" iar daca citesti in detaliu faptele la care s-au dedat in timpul conflictelor armate, ti se increteste carnea pe tine.
http://en.wikipedia.org/wiki/Japanese_war_crimes

Anuntul de pe usa restaurantelor a fost vazut de sotul meu, care a vizitat Japonia de 5 ori (sau, asa cum spune el, I've been there 4 times too many).

Julie spune:

Si daca tot s-a pomenit de girafe si discriminari, hai sa ofer si un quilt din experiente personale.

Scoala primara pe care a frecventat-o copilul meu a avut (si inca are), ca slogan, versul "Minna chigatte, minna ii" ("toti/fiecare sunt/este diferit, toti/fiecare sunt/este bun") dintr-o poezie a celebrei autoare japoneze Misuzu Kaneko.

Gasiti aici, foarte pe scurt, cine este ea:

http://en.wikipedia.org/wiki/Misuzu_Kaneko


Copilul meu nu a avut parte de nici un fel de discriminare ori bulling in primii noua ani de scoala aici, au fost ceva probleme in prima luna de liceu, dar am luat masuri (raportat la scoala, transmis in general parintilor cu care ma aflu in contact - fara sa dau numele bully-ilor, expunand doar problema, ca sa stie, am vorbit cu baiatul meu etc).

...

Din categoria "microaggressions" la care se refera dl. Arudou, am sa va povestesc din ce am patit eu. Cu precizarea ca eu nu le consider nici macar micro-, d-apai agresiuni, decat foarte rar, cand sunt in una din pasele mele proaste (dar atunci ma enerveaza absolut toata lumea).

Acum trei ani, in Kyushu, in orasul-statiune Beppu, la ryokan, la masa de dimineata. Noi, probabil unii din putinii gaijini care se cazasera vreodata acolo, din cate am inteles. Vine gazda cu tavile cu micul dejun, in kimono, pune masa - eram in sala de mese, nu in camera - si deodata uita de maniere si zice, fooooarte incantata, uitandu-se la Matei - care avea pe atunci 12 ani:

- Vaaaaaaai, cat e de frumos! Parca-i Harry Potter!
Si incearca sa faca ceva conversatie cu el intr-o engleza neexersata (si se scuza pt. asta) de multa vreme.
Paranteza ca sa precizez - pentru multi de aici, gaijinul caucazian = american
Noi ii raspundem, in japoneza, ca "Harry Potter" a fost crescut in Japonia
Ea se pune pe vorbit cu copilul, incurca vasele si bolurile de emotie si entuziasm, si, facand explozie, pleaca cu tava pe care se afla ceaiul nostru - uitand sa ni-l dea, spre bucatarie, strigand:
-Veniti sa-l vedeti pe copilul asta! Leit Harry Potter!!!!
Si unde nu vin toate femeile de la bucatarie la masa noastra (in mod normal nu au voie sa faca asa ceva, trebuie sa fie invizibile clientilor), cu exclamatii, intrebari, conversatie, rasete si minunari... Copilului, deja puber si deja timid, nu-i prea convine toata aceasta atentie, dar raspunde politicos la tot, in japoneza standard.


Pana la urma am primit si ceaiul
Si-mi amintesc cu placere de aceasta intamplare si acum

...


Deseori, la, sa zicem, MacDonald. Fac comanda repejor in japoneza, ala de la counter isi noteaza, dar cand ridica privirea si ma vede, se fastaceste pe loc si incepe sa-mi reconfirme comanda deja facuta (asa se procedeaza, trebuie sa se asigure ca a trecut corect pe lista tot ce ai comandat) in.....engleza!!! Cu oroare si groaza, ca nu stie suficienta engleza. Eu ii repet in japoneza, el intelege din ce in ce mai putin, ii zic ca in japoneza e ok, pana la urma pare sa-si revina din atacul de panica dar, cand trebuie sa platesc, tot imi zice - "Cash...or credit card?" (de fapt: "kyasshu owa kuregitto kaado?" - am transcris cum pronunta)

Nu consider genul asta de intamplari ca fiind agresiuni, ci dimpotriva, le apreciez efortul, chiar daca - dar ei n-au de unde sa stie - oarecum si uneori prost plasat

...

Tatuatii - fie ei yakuza, rebeli locali sau gaijini aderenti la anumite principii - nu au voie, cum am spus, la majoritatea onsenurilor si a bailor publice. Dar la plaja e loc pentru toti. Si cum locuim pe malul marii si plajele noastre sunt celebre in toata tara, vara vedem tot felul de oameni. Tatuati, netatuati, mai imbracati, mai dezbracati etc.

Imi amintesc cum, acum 11 ani, mergand la plaja, o gasim deja foarte aglomerata. Nici un loc de asezat, cu exceptia unei zone in care se afla un grup de oameni cu gratare, corturi si pusi, se vede, pe petrecut tot weekendul acolo. Zona e golasa, are un teren de buffer in jur. Acolo ne ducem, ne hotaram si, zis si facut, ne instalam. La suficienta distanta de patrecareti, ca sa nu-i agresam si sa nu ne agreseze.

Fac o paranteza sa recunosc ca deja am aderat la pastrarea/apararea spatiului personal - nu ating, nu pup, nu imbratisez decat prietenii foarte buni si gaijinii cu care vin in contact - care oricum fac ei primii chestia asta, dandu-mi mie mici atacuri de panica de fiecare data

Intinsi fiind la soare, ii observam pe cei din apropierea noastra. Cei batrani tatuati din cap pana in picioare, doar gatul, mainile si labele picioarelor fiind lasate "natur", cei tineri acoperiti doar partial - cu cat mai tineri, cu atat tatuajele intr-o faza mai avansata de ne-finisare. Dar se vede clar ca tatuarea e un proces.
Dragoni, fete fioroase de - parca - actori de kabuki din vechile ukioe si flori, in rosu, verde si albastru.

Ei ii vad pe gaijini si incep sa se apropie. Conversatie politicoasa, de complezenta, buna-ziua, buna-ziua - noi deja obisnuiti sa fim abordati in felul asta adeseori... Pana la urma complezenta se transforma in simpatie, pare-se, din partea lor, pentru ca ne invita la barbecque (refuzam politicos, ca asa cere eticheta), dar intre timp copilul nostru de 4 ani se joaca cu gasca lor de copii iar noi, adultii, suntem serviti cu bucati din pepenii pe care ii sparg, cu batul, copiii. (o traditie japoneza de vara, asta cu pepenele).

Mai tarziu am aflat si cine era grupul. Un clan de yakuza. De aceea zona de buffer - ca-si pusesera tatuajele la vedere. Dar si pentru ca yakuza traiesc intr-un strat social care nu prea se amesteca cu celelalte.

....


Mergem la "scoala deschisa" la baiat, la liceu, acum vreo doua-trei saptamani. Ore de la 8,30 la 12,30, pauza de pranz - parintii sunt invitati sa manance, daca poftesc, in scoala - din nou doua ore de curs dupa, apoi sedinta PTA si cu toti parintii, apoi sedinta pe clase, cu dirigintele si parintii. Tot programul se termina la 16,30, dar prezenta la absolut tot e optionala.

Noi optam pt. primele doua ore, matematica si engleza, urmand sa revenim dupa-amiaza la intalnirea cu dirigintele.

Intram in scoala, ne descaltam, ne punem pantofii - curati-spalati adusi de acasa, pentru interior. Majoritatea opteaza pentru papuci de casa, dar eu, unu-la-mana nu vreau sa-mi stric tinuta, nici pe cea a lui tati - de aia pantofi si nu papuci, doi-la-mana, nici nu ma gandesc sa ma incalt cu papucii de musama pusi la dispozitie (oriunde trebuie sa te descalti, nu numai in scoala asta), din motive de igiena.
Deci ne descaltam greoi si ostentativ si ne punem pantofii de interior, la fel, chiar in fata femeilor de la receptie ( membre PTA). Se uita la noi ca la girafe, incearca sa balbaie ceva in engleza, eu raspund clar in japoneza, dam cu subsemnatul la tabelul de prezenta, ni se lipeste bulina "checked" pe tinuta, plecam spre clasa baiatului nostru, cand deodata auzim niste tipete, tropaiala, gafaiala in spatele nostru.

- Trebuie sa va schimbati de pantofi!!!! nu se intra in scoala cu pantofii de strada!!!!!!! - una din femeile de la receptie in fata carora ne-am schimbat de incaltaminte si care ne-au check-uit.

Tati ii spune politicos ca ne-am schimbat, si inca in fata lor. Ea ramane nauca, eu insa ma uit asa de tafnos (de data aia eram intr-o pasa proasta si chiar m-am enervat) ca incepe sa faca plecaciuni, sa-si ceara scuze si sa se retraga in matanii. In mod normal, cand iti cere cineva scuze, trebuie sa raspunzi cumva. N-am facut-o, i-am intors spatele pufnind agresiv si-am plecat.
Nah!




Referitor la girafe - si asta va fi ultima referire - ati inteles, sper, ca "girafeala" e reciproca si se poate manifesta si agresiv.
Asiaticii, in Romania, sunt bagati, de catre omul de pe strada, in galeata cu "chineji".
Si am un amic, japonez, stabilit in Romania de vreo sase ani, care a fost batut, pe strada, de huligani, doar pentru simplul motiv ca-i "chinez". Nu vreau deloc sa dezvolt acest aspect, asa ca, va rog, sa nu-l comentam.


Julie

Adela99 spune:

Julie, multzam pentru articol si raspunsuri. felicitari pentru expozitie!

io is interesata de educatia copilului pe japoneza :) si is de-a dreptu' fascinata de adolescenti si subculturile lor. ma intriga discriminarea si microagresiunile care tot o forma de discriminare is. citind pe blogguri (io ador bloggurile :) mi se pare foarte interesant sa citesc din perspectiva unei persoane, punctele ei de vedere, cum percepe tocmai persoana aia lucrurile - asa cum te citesc si pe tine si pe altii aici - citesc mai putin rezultatele studiilor, imi fac "studiu'" meu :) ) se pare ca japonezii nici macar nu reflecteaza asupra faptului ca tu ca strain (stabilit in Japonia sau locuind temporar acolo vreme mai indelungata) te simti discriminat. doar esti un strain! sunt ospitalieri, politicosi si xenofobi :) asta am citit pe bloggu' unei studente suedeze in Japonia. si tot ea spune ca la scoala se aliniaza (japonezii in fata, strainii in spate) pentru rugaciunea de dimineatza si imnu' national. ea chiar facea o comparatie cu Suedia in sensu' asta, Suedia unde pe alocori s-a scos imnu' national de la festivitatea de sfarsit de an (p-asta n-am inteles-o, chiar daca stiu ca extrema dreapta a "furat" imnu') si chiar si sfarsitu' de trimestru' in biserica - inainte de vacanta de Craciun (nici p-asta n-am inteles-o) pe motiv ca nu toti locuitorii Suediei suntem crestini.

si vorbind de microagresiuni mi-am amintit ca citisem pe undeva de fenomenu' "pipaiala-n metrou" care a dus la infiintzarea de vagoane speciale pentru femei. mie si una si alta (denumirile date fenomenelor) mi se par o incercare de a bagateliza fenomenu': ooh, nu-i discriminare ii doar microagresiune ... ooh, nu-i molestare sexuala ii doar sicanare. si probabil ca daca traiesti in Japonia e mai bine sa le bagatelizezi tu insati ca sa n-ajungi la balamuc :)

asta fu o paranteza :))

ma trezii scriind mesaje luuungi :) fara sa spun ce voiam sa spun de fapt ... revin, dupa ce dorm nitzel

Julie spune:

Adela, multumesc!

Daaaar...daca ai citit cu atentie articolele la care m-am referit ai sa vezi ca (in primul articol dat in link) termenul de "microagresiune" e preluat din cultura americana si adaptat, de editorialist, la cea de aici. La ce vede el ca ar fi microagresiunile la care sunt supusi strainii in Japonia. Editorialul prezinta punctul de vedere al autorului si are voie sa fie subiectiv. Intocmai ca si blogurile :)))).

Informatia (sau stirea) trebuie sa fie - ca prezentare - obiectiva si echilibrata - si verificata, inainte de difuzare, din trei surse credibile si independente una de alta (una din legile jurnalismului). Si e cu totul altceva decat blogul sau editorialul. Da, inca practic/profesez jurnalismul de informare - si nu ma refer la acest forum - :)))) o alta eroare din articolul de la prima pagina :))))

Citeste cu atentie si raspunsurile pe care le-a primit la articolul cu pricina, pro si contra, vezi din partea cui vin si ce spun oamenii aceia.

Agresiunea, de toate felurile, e condamnata in Japonia, exista cuvinte - japoneze - pentru a defini toate tipurile de agresiuni, dovada clara ca apartin culturii (atat agresiunea, cat si condamnarea acesteia) lor de multa vreme si nu s-au trezit abia cand au fost sub ocupatie americana:). Nu e deloc bagatelizare, dimpotriva. Faptul ca s-au facut vagoane speciale pentru femei mi se pare salutar. De cate ori am ocazia, calatoresc in acele vagoane. Unde nu exista riscul de a fi pipaita si miroase frumos a parfum

Mi-ar fi placut sa fi existat astfel de conditii in Romania, unde nu numai ca am fost pipaita, dar aproape violata prin mijloacele de transport in comun... de nenumarate ori... Si banuiesc ca nu-s singura...


Cat despre ce scrie suedeza ta, nu stiu unde studiaza, dar in invatamantul public nu se roaga nimeni, scoala fiind clar delimitata de religie, prin lege. Invatamantul public e cel sponsorizat direct de guvern.

Nu exista nici punerea gaijinilor in spate pentru cantarea imnului national - Jesus, de cate ori a trebuit noi sa-l cantam, la deschideri/inchideri de ani scolari, atat in postura de student (sotul - alaturi de ceilalti colegi), profesor (eu - in fata, in rand cu ceilalti profesori) ori parinti (la un loc cu ceilalti parinti, nici mai in fata, nici mai in spate)...


Deci suspiciunea mea in ceea ce priveste blogurile e, din punctul meu de vedere, intemeiata.

Julie

Adela99 spune:

io recunosc is mai superficiala :)
si ca si blogerii si multi altii subiectiva ;)
nu stiu unde studiaza suedeza mea :) si n-am rabdare ( o alta calitate negativa ca sa nu-i zic defect :) ) s-o caut din nou da' io inclin s-o cred (numa' daca n-o fi vrut sa faca propaganda: vedeti in alte tari, strainii is tratati altfel decat incercam s-o facem noi in Suedia - ceea ce mi se pare nitel fortat). io cred ca exact la scoala aia asa se procedeaza. si ma gandesc ca poate cand se refera la straini se refera la studenti straini, adica nu japonezi de alta origine. apropó, sunt notiuni care diferentiaza strainii sau toti is gaijini?

vrei sa mai discuti cu mine chiar daca is superficiala si subiectiva si mai vin cu cate o gogomanie? :)

ML spune:

M-au amuzat intamplarile povestite... cu baiatul tau frumos (asa ii gaseste si fata mea frumosi, este fascinata de parul lor negru ), pantofii la scoala...

Si eu cu microagresiunile... am ajuns de curand toti 4 la un restaurant japonez, de gura copiilor mai mult. Ne-au asezat la o masa in forma de "U" cu o placa fierbinte in mijloc, pentru gatit (scuze de ignoranta, este prima data in viata cand intru intr-un local japonez); la putin timp a sosit bucatarul cu o palarie cilindrica in care arunca precum la circ un castronel de inox din dotare, a urmat palalaia ( http://www.flickr.com/photos/69265867@N06/7356508678/in/set-72157629115491369 ) care ne-a taiat rasuflarea si-a aprins de fericire ochii copiilor si... cateva microagresiuni . Din cand in cand arunca domle' cu mancare in jur, ba boabe de orez, ba cate o ciuperca, cand spre noi, cand spre mesele vecine. Sotul (american), nu poate sa le inghita neamul (il simteam ca fierbe nu numai de chestia cu aruncatul mancarii, dar ne pusesera si la masa impreuna cu o alta familie necunoscuta care intreba in stilul "glumet" american daca ne dau paie de sorbit sosul din castronele) in schimb fata e extaziata, in fiecare zi numai despre ce citeste despre ei prin carti ne povesteste. Asa ca ea ne-a lamurit, cum ca ar trebui sa prindem bucatelele in gura (inclusiv de la alti bucatari, de la alte mese). Asa-i?
Copila si-a luat sushi si intr-un coltisor al farfuiei avea o chestie rozulie cam ca o panglica. L-am luat initial drept somon, apoi chelnerul (american) ne-a spus ca este de fapt ghimbir murat. Eu mananc des radacina de ghimbir acasa (cruda) si-o stiu galbuie dar bucataru' nostru japonezu' care parea al mai morocanos dintre toti 3 prezenti in sala (poate sacait de "glumitele" comesenilor) mi-a raspuns scurt ca asa-i ghimbirul... roz . Si hreanul verde, mi-a completat experta de fata.
Da' eu tot nu inteleg cum de l-au facut roz, poate doar daca il tin langa sfecla??...

Julie spune:

Adela,,

Normal ca vreau sa discut cu tine, pey nu de aia am raspuns?

Dar daca ce ce spune fata aia e adevarat, pai e o incalcare clara si grosolana a legilor de aici si, daca situatia descrisa e reclamata, se lasa cu concedieri, in cel mai bun caz, si cu desfiintarea scolii respective, in cel mai rau, din cate cunosc eu.

Gaijinii (si folosesc acest termen de lene, chiar daca sunt si multi straini care sunt ofensati de termen; pe mine ma doare fix la basca daca mi se spune asa, de fapt "gaijin-san"; cuvantul "gaijin" e forma prescurtata a cuvantului "gaikokujin" care inseamna "persoana dintr-o tara din afara (Japoniei)" , vizavi de "gaijin" pe care ofensatii il interpreteaza, jigniti, ca, literal, "persoana din afara (Japoniei)" ) sunt toti cei care nu au cetatenie japoneza.

Dar mi-e clar si-s resemnata cu faptul ca, chiar daca lumea in care ne invartim nu ne mai considera gaijini, ci japonezi, vom ramane gaijini pentru cei din alte straturi/sfere sau necunoscuti in general, chiar daca ne-am lua cetatenia japoneza. Exact, cum spuneam, cu "chinezul" din Romania

Situatia asta e, pentru mine, nascatoare mai degraba de umor - pe care-l pot savura linistita cu prietenii de aici - decat de o permanenta ofensa.

J.

nelia spune:

Mie nu-mi prea pari asa cum recunosti tu ca esti. Nu de putine ori m-ai surprins cu cite o analiza care era departe tare de superficialitate.

Julie, multumesc ca ai continuat, e o placere sa te citesc. Acum am inceput sa intru incet pe linkuri.

Cornelia