nu mai suport durerea. E prea mult ptr mine
Raspunsuri - Pagina 2
gabrielat spune:
Mariana imi pare tare rau ca treci prin asa ceva. Desi stiu ca nu are cum se sa te ajute dar sa stii ca suntem alaturi de tine.
Am fost si eu intr-o situatie disperata nu cu sotul ci cu copilul si m-am intrebat de ce mi se intampla tocmai mie.
Dar canalizeaza-ti deocamdata fortele spre examene si servici. Daca o sa ai succes pe o latura o sa te simti un pic mai bine.
Si mai tarziu incerca o discutie cu sotul tau.
Mult succes si curaj!
gabi
monicaa spune:
Tii Doamne..mi se strange sufletul cand citesc povestea ta.
Dar fetele au dreptate (Furni si Gabi)..adica asa vad si eu lucrurile.
Nu am trecut prin situatii ca a ta, dar am avut si eu momentele mele de disperare, de intrebari de genul "De ce eu?","De ce mie".
Si leacul e sa investesti energie in altceva, in ceva care iti va aduce satisfactii.In cazul tau scoala.
Asa ca fruntea sus, bafta la examene si nu uita ca va veni soarele si pe strada ta.
Pupici multi 
Aliada spune:
Da,e trist si te face sa disperi dar sa nu o faci!Ai 28 de ani si ai toata viata inainte!Cumva ti se pare ca esti prea batrana pentru un nou inceput?Baga-ti mintile in cap!Din cate inteleg esti fata desteapta,esti pe cale sa termini si facultatea si poti avea sanse de a obtine un job mai bun si mai bine platit si ai si o casuta a ta!Esti cu mult mai bine decat foarte multi altii!Nu dispera!
Sotul tau poate a suferit o mare dezamagire din cauza sarcinii pierdute dar nu se gandeste ca mult mai devastata esti tu care i suferit-o pe propria piele?Sa zicem ca asta e motivul.Pai atunci prinde-l treaz odata si stai frumusel la o discutie despre viitorul vostru si intreaba-l ce vrea el de la tine?Ce s-a intamplat?Vrea sa va despartiti sau ce?Daca nu raspunde si te ignora in continuare ,nu stiu daca e cazul sa suferi langa el din moment ce nu-si da nici un interes,spune-i frumos ca tu o sa inaintezi actele de divort si ca-i oferi libertatea daca asta e ce-si doreste.Apoi vezi reactia lui si pe urma te hotarasti ce si cum.
lulu75 spune:
Mariana, toti trecem prin momente in care nu intelegem de ce ni se intampla noua anumite lucruri. Intensitatea durerii din sufletul tau nu o poate intelege nimeni, dar ai vazut cata lume e alaturi de tine. Daca atatea persoane te sustin, inseamna ca nu esti singura pe lume si ca merita sa mergi mai departe. Pentru noi esti importanta.
Sotul tau poate este orgo;ios si nu vrea sa recunoasca durerea pierderii copilului. Daca il iubesti, ai rabdare si incerca sa vezi ce il determina sa se poarte asa. Daca nu, tu singura trebuie sa alegi ce vei face. Si eu am 28 de ani si jumatate si m-am casatorit in urma cu 2 luni. Avem o viata inainte!
Luminita
Crystinne spune:
Mariana ... daca ai reusit pana acum in ciuda necazurilor inseamna ca poti! Esti o femeie tare, esti o luptatoare! Nu lasa pe nimeni sa te convinga de contrariul! Te rog... te rog mult lupta in continuare...
Imi pare rau , nu stiu sa-ti spun cum , dar eu am incredere ca vei reusi... [flo
elena_ltd spune:
Tot ceea ce nu ne ucide ne face mai puternici. Stiu ca suna in modul cel mai grosolan a sablon in momentul de fata pentru tine si numai de lozinci n-ai nevoie, dar ia uite: ai doar 28 de ani (si sa-ti dea Dumnezeu multi inainte!), esti pe cale sa termini o facultate, ai o casa, pe care ai primit-o pentru ca o meriti, nu pentru ca ai mostenit-o, ai un serviciu si, ce e mai important, ai perspective. In primul rand din prisma tineretii tale, hehee, mai ai timp pentru copii, pentru un nou job, mai ales ca facultatea iti va reorienta posibilitatile, si pentru multe alte lucruri. Tu spui "In sfarsit simteam ca am ptr ce sa traiesc". 
Traieste in primul rand pentru tine! Si asta pentru ca meriti.
Elena, mama Oanei si a lui bb Mihai
m34 spune:
Buna Mariana,
Cred ca este cumplit pentru tine in momentele astea, dar viata nu incepe si nu se termina decat cand vrea Dumnezeu... Suntem aici cu un anumit scop, nu ar avea rost sa fugim de el, pentru ca vom reveni si ne va fi si mai greu, carand alte poveri in plus...
Nu ai nici o prietena sau prieten cu care sa poti discuta problemele tale ? Asta cred ca te-ar ajuta foarte mult. (eu gasesc un mare sprijin la cei mai buni prieteni cand am nevoie, ba chiar uneori descopar prieteni noi).
Sunt convins ca sotul tau a fost si el distrus de pierderea copilului 
, si noi ne-am intristat nespus de mult cand am citit mesajul tau .
Sotul tau cred ca si-a inchis in el durerea si nu mai este capabil sa reactioneze normal (de aceea a luat-o pe cai gresite, dupa parerea mea) si nici sa vada durerea celei de langa el, care sufera cel putin la fel de mult...
Incearca sa te detasezi un pic de problema (nu poti, stiu, dar macar incearca), roaga-te pentru voi, iar, cand gasesti un moment oportun vorbeste-i deschis despre sentimentele si temerile tale. Poate ca si el are nevoie de sprijin foarte mult in momentele astea dar nu este in stare sa il ceara sau este prea orgolios ca sa accepte macar ideea asta. Daca nu isi revine la normal... nu sunt eu cel mai in masura sa iti spun ce sa faci, dar gandeste-te bine si ia decizia corecta.
Tine minte: viata ta nu s-a terminat nicidecum aici, va urma un alt inceput, chiar daca nu il intrevezi de pe acum.
Cristina spune:
Mariana draga mea,
ce-ar fi sa te duci intr-o zi (cat mai curand) sa-l iei de la serviciu, sa-l iei de mana si sa-l duci pe o banca in parc (uite ce vreme splendida este afara), sa-i spui: uite, simteam nevoia sa admir impreuna cu tine aceste ultime zile frumoase de toamna tarzie. Sa pleci apoi cu el de mana, sa va opriti sa beti o cafea. Sa nu-i zici nimic, sa nu-i reprosezi nimic oricat de mult ai vrea. Sa stati asa, unul langa altul...
Poate va simti el nevoia sa vorbeasca. Sunteti amandoi obositi, asta-i clar. Poate si tu stai prea mult cu "nasul in carti", poate ati uitat sa comunicati...
Incearca cu vorba buna. Uita ca te face sa suferi, ia-l de mana si gandeste-te la el ca la iubitul tau.
ruxi spune:
quote:
Originally posted by Cristina
Mariana draga mea,
ce-ar fi sa te duci intr-o zi (cat mai curand) sa-l iei de la serviciu, sa-l iei de mana si sa-l duci pe o banca in parc (uite ce vreme splendida este afara), sa-i spui: uite, simteam nevoia sa admir impreuna cu tine aceste ultime zile frumoase de toamna tarzie. Sa pleci apoi cu el de mana, sa va opriti sa beti o cafea. Sa nu-i zici nimic, sa nu-i reprosezi nimic oricat de mult ai vrea. Sa stati asa, unul langa altul...
Poate va simti el nevoia sa vorbeasca. Sunteti amandoi obositi, asta-i clar. Poate si tu stai prea mult cu "nasul in carti", poate ati uitat sa comunicati...
Incearca cu vorba buna. Uita ca te face sa suferi, ia-l de mana si gandeste-te la el ca la iubitul tau.
Cristina&Sanziana
Draga Mariana, sunt total de acord cu Cristina. Fa asa cum zice ea si daca nici asa nu ai macar un rezultat cat de mic, inseamna ca ... nu prea mai este cale de intoarcere.
Eu sunt alaturi de tine si-ti tin pumnii. Bafta multa!
Ruxi si Clara pisicuta, 1 an si 2 luni
Implinirea cea mai mare pentru o femeie este acea de a fi MAMA
Alyssa spune:
Draga mea,
Am citit povestea ta. Fii tare! Nu esti singura, te ai pe TINE! In viata se intimpla si rele si bune si tot ce se intimpla se intimpla cu un rost. Pate nu vezi asta acum, dar sint sigura ca vei vedea mai clar in viitor. Gindeste-te ca viitorul iti va aduce ceva mai bun... Iesi afara din casa, du-te in parc, ia o cafea la o cafenea singura, incearca sa te redescoperi... Cit despre sarcina pierduta, imi pare nespus de rau... Dar poate nu a fost sa fie acum sau cu el... Sint sigura ca vei intilni omul potrivit si ca va veni timpul in care vei deveni mamica si ca totul va fi ok. Fii tare, fruntea sus si ai incredere in tine.