Probleme cu mancarea, la dublu!

Olina87 spune:

sa nu aiba probleme cu bila - ardeii umpluti, ciupercile sunt alimente care o irita

nelia spune:

Pisigri, nu trebuie sa-ti para rau, ai dreptul sa nu fii de acord cu mine. Insa daca citesti un pic despre cauzele tulburarilor alimentare, ajungi la concluzia ca este de preferat sa lasi copilul sa ajunga la propria lui disciplina in ceea ce priveste mincarea, decit sa o impui din afara.

Nu vorbesc chiar din afara problemei... Eu am doi care rup si una care abia acum a ajuns la o alimentatie acceptabila (din punctul meu de vedere si al sanatatii ei, caci ea a fost si este in regula). A mincat luni de zile (intre 13 si 23 de luni) numai lapte de la mine si afine... maninca exact ca o vrabiuta si arata la fel.

Cunosc si inca foarte bine stresul parintelui atunci cind are un copil care nu maninca, de aceea am si intervenit la subiect. Insa cunosc si dramele la care se poate ajunge atunci cind se impune o disciplina a meselor si impunerea unor feluri de mincare numai pentru ca asa trebuie...

Copiii sint unici si deci si felul lor de a se hrani e unic si difera de la copil la copil. Felul in care se maninca in familie tine de normele sociale, nu de hranirea propriu-zisa. Sigur ca mesele in familie, orele de masa, disciplina in aceasta privinta au rolul si importanta lor si, pe cit e posibil, e bine sa se ajunga la o modalitate comuna si benefica pentru toti de a se aseza la masa si deci si la un orar, la un meniu etc. Insa nu impotriva copilului, ci spre folosul lui...

A mea este un copil care ciuguleste si inca mai ciuguleste (cind spun ciuguleste nu inseamna dulciuri sau porcarioare in defavoarea alimentelor de care are nevoie, ci ca felul ei de a se hrani este putin si des). Pentru ea statul la masa este doar de a fi cu familia, dar nu de a se hrani... si orice incercare de a o face sa manince ca asta se face la masa, nu poate decit sa o tulbure. Ii pun la dispozitie alimente sanatoase, sint tot timpul pe linga ea cu ceva de mincare, dar asa, discret, fara sa insist, fara sa impun, fara sa fac o tragedie ca nu maninca (ca si atunci cind era mica, daca se supara, daca e bolnava... face greva foamei). Nu ma deranjeaza daca nu maninca la masa... eu zic mersi ca maninca si ca e sanatoasa. Nu as face asta cu ceilalti doi, nu am de ce si nu au nevoie de asta, ba chiar le poate face rau, ei avind tendinta sa manince tot si la orice ora daca s-ar putea. Sint amindoi ...

Si in afara de cauze clare care tin de sanatate, de fapt, am realizat ca e oarecum o problema falsa asta a parintilor ca nu le maninca pruncii. De fapt, nu le maninca asa cum ar vrea ei sau cum cred ei ca ar trebui sa manince un prunc. Daca observi bine copilul cum se hraneste (si cum am spus, din cind in cind verifici cu analize daca totul e in regula, eu si acum ii fac la sase luni, spre deosebire de ceilalti doi carora nu le fac deloc), poti avea surpriza ca de fapt el isi ia, asa ciugulind ca o pasarica, tot necesarul de hrana, doar ca o face in felul lui. E o presiune inutila si pentru parinti, dar mai ales pentru copil, cu consecinte, uneori drastice, in viata copilului...

Acolo unde copilul nu maninca, dar se vede ca organismul sufera din cauza asta, trebuie intervenit altfel, trebuie cautate cauzele si inlaturate, ca sa dispara efectul, acela al refuzului mincarii si sa se puna organismul pe picioare. Intotdeauna exista o cauza, omul este facut sa se hraneasca instinctiv, cind refuza sa o faca, undeva e o problema, si de multe ori e medicala si cu solutie.

Insa atunci cind copilul e vioi, energic, fara lipsuri, nu se imbolnaveste etc., singurul lucru pe care il ai de facut este sa ii respecti ritmul si modul de hranire, nu e un efect, deci nu exista cauza... ci un mod de viata. Intervenind in sensul de a le schimba acest mod de viata si de a se hrani, in timp acest lucru se transforma in cauza si efectele sint incontrolabile.

Cornelia

anda141 spune:

Am si eu unul acasa. Nu mananca decat cateva feluri de mancare si alea chinuite. Are 8 ani si nu reusesc cu absolut nici o metoda sa guste ceva nou, decat ce stie el. Este extraordinar de mofturos, mancarea la noi e stresul zilnic.

pisigri spune:

Nelia
am "vaga impresie" ca experienta ta cu un copil nemincacios este ma vasta decit a mea cu un copil nemincacios . Mie mi se pare f greu sa asiguri o nutritie echilibrata daca lasi copilul sa ciuguleasca mereu, si mi se pare f greu sa mai "tii socoteala" a ce a mincat intr-o zi.

Si la noi mesele sunt de multe ori un razboi al nervilor, si nu am fost niciodata o persoana care sa cintareasca portiile de mincare si sa insiste pt ca scrie in cartea X ca la n ani copilul trebuie sa manince atitea grame din aia, ailalta si cealalta...
La ciugulit da, se pricepe;dar am incercat sa nu creez conditii propice, care sa cultive aceasta tendinta. Sigur ca mi-ar conveni sa ciuguleasca toata ziua si sa fim amindoua fericite, decit sa stau cite o ora sa ii amintesc sa duca furculita la gura, dar cum e cu digestia, secretie gastrica, nutrienti etc etc..?



http://scrisoaredelamosul.blogspot.com/

http://pisigri.blogspot.com/

Mami de Ilinca (5.03.2009)

nelia spune:

Nu stiu cum e, dar i-au iesit analizele intotdeauna bine... si, daca e sa mai iau dupa ce boli aduce fiecare acasa si cit ii tin pe fiecare si cum si le dau cu generozitate unul altuia... pot sa spun sigur ca este cea mai rezistenta. Ceea ce maninca bine si a mincat dintotdeauna sint fructele... dar tot asa, ciugulite, i le pun la indemina cind se joaca, atunci cind face lectiile... ii fac sandwich cu de toate, il tai cubulete micute si i le pun la fel la indemina... maninca supa crema, asa ca pun de toate in ea, repede, sa nu ma prinda... Si maninca bine cind ii aranjez farfuria frumos, de cind era bebelus e foarte sensibila la asta... asa ca am devenit stilista (sa-ti mai spun ca ceilalti doi maninca direct din oala din frigider? se servesc oricum si oricind, nu au nevoie de aranjamente stilistice - pina le-as face eu pentru ei, ar rade tot).

Cornelia