Probleme cu bunicii
Raspunsuri - Pagina 5
roxy spune:
buna, eu pot vorbi din perspectiva unui copil crescut de bunica pana am mers la scoala.Adica luata acasa in vacante sau ocazional, chiar daca bunica era tot asa la jumatate de ora distanta de casa parintilor mei.Ai mei plecau la servici dimineata si veneau seara, la mine in visita in weekend de sambata pana duminica, dar nu ma luau acasa, ci stateau ei plecau luni la servici de la bunica.Asa li s-a parut lor bun planul, ca pe mine nu m-a intrebat nimeni.Normal cui i-ar fi pasat de parerea unui copil mic.Pentru mine bunica era centrul universului meu, ma trezeam noaptea sa o caut (dormeam in acelasi pat, dar firesc ea se culca mult mai tarziu decat mine, ca de era majora...nu trebuia sa mai creasca 
ca mine )doar sa fiu sigura ca nu a plecat si ea.Parintii mei insemnau doar cadouri , jucarii si dulciuri de weekend.Asteptam cu sufletul la gura toata saptamana...si tare lunga e saptamana pentru un copil care nu are notiunea de cat de lunga e o saptamana ... sa vina parintii mei si dupa ce veneau deja ma gandeam ca iar pleaca si nu ma puteam bucura de ei indeajuns. Iar cand m-au luat in sfarsit acasa, pentru ca incepea scoala , a trebuit sa vina si bunica o luna sa stea cu mine, pentru ca insemna o noua abandonare, acum din partea celei pe care o iubeam ca pe o mama si nu de putine ori am fugit la ea acasa pentru ca pentru mine acolo era adevarata mea casa...de veneau parintii mei saracii disperati ca nu stiau unde am disparut.
De aceea atunci cand parintii mei mi-au propus sa-mi creasca copii pana la scoala sa pot eu sta doar cu sotul meu, cica sa ne bucuram de viata ...am zis nu. Ne e greu. Alergam ziua toata si ne impartim intre ei, dar sunt acasa si asa vor ramane pana vor decide ei ca vor sa plece la studii in alta parte.Asta cu sa nu-i deranjam somnu sau sa nu il luam seara acasa ca ... e doar in mintea parintilor care vor liniste seara sa se relaxeze, pentru ca un copil presupune multa rabdare si altele pe langa mancare si haine.Dar ni le asumam avand convingerea ca ceea ce stiu ei e din ceea ce i-am invatat noi, deprinderile , baza a ceea ce vor fi ei, e pusa de noi si nu ne uitam cas cand ei fac altfel decat vrem noi doar pentru ca asa au fost invatati de cei carora noi i-am lasat in grija.
Daca decizia de a lasa copilul la bunici a fost luata , atunci trebuia sa va asteptati ca el va fi educat de ei, ca va lua din obiceiurile lor si nu in cele din urma se va raporta la ei ca la primii si cei mai apropiati lor, egal ca-i numeste parinti sau bunici, nu numele conteaza ci sentimentele lui pentru ei.Si asta se face in fiecare zi.Exact cum o mama purtatoare care a purtat in burta ei 9 luni fetusul nu se mai poate desparti cu usurinta de el dupa nastere, asa nici parintii tai (bunicii copilului ) nu se pot desparti usor de el cand vrei tu, ca nu sunt roboti, ci oameni cu sentimente.Si sa nu te mire cand , asa cum am facut si eu, bunica va fi prima care va sti ce e in inima lui si nu tu...
Si asta fara sa fiu rea...
E o decizie pe care ti-ai asumat-o in clipa in care l-ai dat spre crestere altcuiva decat voua.
pisi-pis spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui roxy buna, eu pot vorbi din perspectiva unui copil crescut de bunica pana am mers la scoala.Adica luata acasa in vacante sau ocazional, chiar daca bunica era tot asa la jumatate de ora distanta de casa parintilor mei.Ai mei plecau la servici dimineata si veneau seara, la mine in visita in weekend de sambata pana duminica, dar nu ma luau acasa, ci stateau ei plecau luni la servici de la bunica.Asa li s-a parut lor bun planul, ca pe mine nu m-a intrebat nimeni.Normal cui i-ar fi pasat de parerea unui copil mic.Pentru mine bunica era centrul universului meu, ma trezeam noaptea sa o caut (dormeam in acelasi pat, dar firesc ea se culca mult mai tarziu decat mine, ca de era majora...nu trebuia sa mai creasca ca mine )doar sa fiu sigura ca nu a plecat si ea.Parintii mei insemnau doar cadouri , jucarii si dulciuri de weekend.Asteptam cu sufletul la gura toata saptamana...si tare lunga e saptamana pentru un copil care nu are notiunea de cat de lunga e o saptamana ... sa vina parintii mei si dupa ce veneau deja ma gandeam ca iar pleaca si nu ma puteam bucura de ei indeajuns. Iar cand m-au luat in sfarsit acasa, pentru ca incepea scoala , a trebuit sa vina si bunica o luna sa stea cu mine, pentru ca insemna o noua abandonare, acum din partea celei pe care o iubeam ca pe o mama si nu de putine ori am fugit la ea acasa pentru ca pentru mine acolo era adevarata mea casa...de veneau parintii mei saracii disperati ca nu stiau unde am disparut.De aceea atunci cand parintii mei mi-au propus sa-mi creasca copii pana la scoala sa pot eu sta doar cu sotul meu, cica sa ne bucuram de viata ...am zis nu. Ne e greu. Alergam ziua toata si ne impartim intre ei, dar sunt acasa si asa vor ramane pana vor decide ei ca vor sa plece la studii in alta parte.Asta cu sa nu-i deranjam somnu sau sa nu il luam seara acasa ca ... e doar in mintea parintilor care vor liniste seara sa se relaxeze, pentru ca un copil presupune multa rabdare si altele pe langa mancare si haine.Dar ni le asumam avand convingerea ca ceea ce stiu ei e din ceea ce i-am invatat noi, deprinderile , baza a ceea ce vor fi ei, e pusa de noi si nu ne uitam cas cand ei fac altfel decat vrem noi doar pentru ca asa au fost invatati de cei carora noi i-am lasat in grija. Daca decizia de a lasa copilul la bunici a fost luata , atunci trebuia sa va asteptati ca el va fi educat de ei, ca va lua din obiceiurile lor si nu in cele din urma se va raporta la ei ca la primii si cei mai apropiati lor, egal ca-i numeste parinti sau bunici, nu numele conteaza ci sentimentele lui pentru ei.Si asta se face in fiecare zi.Exact cum o mama purtatoare care a purtat in burta ei 9 luni fetusul nu se mai poate desparti cu usurinta de el dupa nastere, asa nici parintii tai (bunicii copilului ) nu se pot desparti usor de el cand vrei tu, ca nu sunt roboti, ci oameni cu sentimente.Si sa nu te mire cand , asa cum am facut si eu, bunica va fi prima care va sti ce e in inima lui si nu tu... Si asta fara sa fiu rea... E o decizie pe care ti-ai asumat-o in clipa in care l-ai dat spre crestere altcuiva decat voua. |
Emotionant!
Mami de
Laura (14.06.2010) si 
Mitza Fetitza
inapreda spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui marius Nu e nimic - citeste toata propozitia. www.romleas.ro/Rosia%20Montana/" target="_blank">Ce nu stiu romanii despre aurul lor! Eu pur si simplu / Pagina legislativa |
O persoana matura care gindeste STIE ca nu poate fi si cu scroafa-n cotet si cu slanina-n pod. Asta voiam sa spun.
kariguld spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Irina01.06 [ 1. Planul cu copilasul ( de a-l lasa la parintii mei ) l-am discutat cu toata familia si am crezut ca va fi ok varianta aceasta. ######################### 2. A fost o decizie in familie si acum se vad rezultatele deciziei. Am fost influentata de toata familia si m-am bazat pe sfaturile lor, a celor care au mai trecut prin asta: si parintii mei si parintii sotului au optat la vremea cand eram noi mici sa fim crescuti de bunici. |
1-prima gresala (dupa parerea mea capitala) ca ati discutat cu toata familia. "toata" familia ptr tine ar trebui sa insemne, tu sotul si copilul. restul sunt familia largita care nu au ce cauta in hotararile voastre ce si cum sa faceti cu copilul.
2- stii, e o vorba in popor "ce semeni, aceea culegi". nu, nu te judec, iti spun ca acuma doar suporti consecintele hotararilor luate de toata familia.
sfatul meu? pune piciorul in prag si hotaraste tu si sotul tau penrtu familia voastra. restul, sunt doar prelungirea unei situatii daunatoare copilului voastru.
ligia13 spune:
Eu nu mai dau cu rosii...ca sau dat destule!
Iti spun doar atat...am inceput serviciul cand avea Radu 4 luni...din fericire am avut un serviciu ok si aproape de bunici si l-am alaptat la pranz pana la 7 luni+seara si dimineatza...pana la 8 luni!
Radu are 7 ani...si de la 4 luni il ducem dimineatza la bunici si il luam dupa serviciu! (bine acum il ducem la gradi si la 12 il ia bunica)
Si crede-ma este un copil extraordinar, iubit si fericit , are si parinti fericiti (ca avem timpul nostru cu el) si bunici fericiti (acum doar bunica) ca isi pot creste nepotul...
L-am scos si la -20 grade afara..infofolit bine, si pana l-a gradi n-am stiut ce-s alea boli!
Acum mai ramane cate o noapte la bunica in vacantza..si a doua zi in drum spre serviciu trec sa-l vad...ca pana seara mi se pare prea mult!
roxy spune:
eu nu am vrut sa dau cu rosii...nu asta a fost intentia mea, ci doar de a arata din punctul de vedere al copilului lasat la bunici, ca ideea cum ca sa-l lasam acolo sa nu il zapacim ...il va face sa creada ca acolo e de fapt casa lui , si nu la voi acasa, si deabia atunci incepe adevarata zapaceala a copilului si nu cate o juma de ora pe zi cat ar dura drumul spre adevarata casa.
SoriLea spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Irina01.06 Cristos a inviat! Ceea ce o sa cititi in urmatoarele randuri este o problema comuna in randul mamicilor. Am un baietel, Andrei, de un an, si de 2 saptamani m-am intors la serviciu. Pe baietel l-am lasat cu bunicii: mama si tatal meu care sunt pensionari si locuiesc la 20 de minute de noi. Am luat decizia sa il lasam de tot la ei si sa il luam in week-end. Ne ducem dupa serviciu, o data la doua zile sa il vedem. Ne-am dat seama ca e greu si au aparut situatii la care nu ne asteptam. Copilul este bine, doar ca mi se pare mai marait ca de obicei, face foarte urat cand nu i se ofera ceva si nu mai suporta nici un refuz. In rest mananca normal la ei, doarme ziua, noaptea, e vioi, se joaca, nu plange. E foarte bine ingrijit. Problema care a aparut este alta: Mama mea a devenit foarte posesiva cu el, il tine mult in brate chiar si cand sunt eu in preajma, il atrage spre ea cu tot felul de stimuli, il cheama la ea, ii intinde mainile si chiar mi-l ia din brate aproape smuls. S-a intamplat asta de 2 ori. Face asta si cand eu cu sotul meu ne ducem, seara dupa serviciu, acasa la ei, ca sa petrecem o ora el. Sotul meu atunci se retrage spunand ca nu mai are si el loc in tot haosul care sa creeaza atunci. Mama mea nici macar nu isi da seama ce face. Parca si-a asumat ea rolul de parinte si vrea ca cel mic sa o vada doar pe ea. Asa face si soacra mea si daca sunt amandoua in acelasi timp cu Andrei, nu va zic ce haos se creeaza: il striga mereu hai la mine, la la mine, cand una l-a atras cu ceva, gaseste cealalta altceva cu care sa il atraga, nu il lasa pe copil sa se concetreze pe nimic, intervin in jocul lui, il intrerup mereu si il suprastimuleaza. Eu nici nu mai am loc in momentul ala, pur si simplu simt ca nu mai am acces la el. Ma sperie situatia asta pentru ca de la vara Andrei va pleca cu parintii mei 4 luni la tara. Ei vara se muta la tara si stau acolo 5 luni. Noi il vom vedea si mai rar pe Andrei, o data la doua saptamani in weekend, sunt departe, la 4 ore de mers. Ma intreb ce se va intampla atunci? Cum va fi relatia cu copilul nostru? Cum se va comporta mama atunci cand vom aparea noi, ca 2 musafiri, o data la doua saptamani? Ma consum foarte tare pe tema asta si ma enerveaza cel mai tare ca nu pot sa comunic destul de deschis cu mama mea: tatalui meu i-am spus, asculta, pare ca isi da seama dar o apara pe mama( imi spune: nu te mai supara asa, ca nu isi da seama, ca nu vrea sa te supere), in schimb mama desi ma vede ca m-am suparat se comporta ca si cand nu s-a intamplat nimic, e introvertita, nu suporta sa-i faca cineva observatii, e o perfectionista, ii place sa aiba numai ea dreptate si respinge confruntarile directe. Intri pe un teren minat daca vrei sa porti o conversatie mai dificila cu ea. Nu stiu ce sa fac, mi-ar placea ca cel mic sa stea cu bunicii dar nu vreau sa ne uite, nu vrea sa intru in competitie cu parintii mei pentru atentia lui, nu vreau sa stric relatiile din familie pe subiectul asta Aceiasi problema o am si cu socrii care sunt pe acelasi stil: cand vin la noi, o data pe luna, il agita pe copilas de nu mai stie de el, vor sa brusc sa faca ei tot ce fac eu ca mama cu el: sa il hraneasca, sa il schimbe, sa-i atraga toata atentia, sa nu-i refuze nimic, sa plimbe ei caruciorul, sa il cheme de la mine catre ei. Mai adaug faptul ca socrii vin o data pe luna la noi acasa, deci practic pentru Andrei sunt niste straini care dintr-o data vor sa faca totul cu el si pentru el. Nici cu ei nu stiu cum sa procedez. Le-am facut observatie si s-au suparat. Ei se asteapta ca in cele 2-3 zile cand vin la noi sa ne vada, sa ii las sa faca ce vrea cu copilul si eventual sa ma retrag si sa raman mai in umbra. Stiu ca le e drag de el, ca il iubesc dar e prea mic dupa parerea mea si prea brusc sa il las in grija lor. Se asteapta chiar sa il las deja din vara la ei o saptamana. Nu pot sa fac asta pentru ca ei stau si au stat prea putin cu Andrei ca sa il cunoasca. Voi ce sfaturi aveti? V-ati confruntat cu ceva similar? Multumesc |
Irina, eu am procedat aproximativ la fel ca tn. Am inceput serviciul cand puiul meu a implinit 2 ani. Cu o sapt inante, l-am dus la parintii mei la tara (ei locuind pe timpul iernii cu noi si cunoscandu-l pe pui de cand s-a nascut) Am stat cu el 1 sapt pt acomodare, apoi am plecat si-l vizitam din 2 in 2 sapt. A fost cea mai grea perioada din viata nostra. El parea sa inteleaga si nu plangea dupa ce nu ne mai vedea (dar intotdeauna plecam dupa ce il culcam la pranz). Toata chestia asta a durat 5 luni, dar care ni s-au parut lungi cat 10 ani. iferenta dintre noi e, ca mama mea nu s-a purtat cu copilul asa cum spui tu ca se poarta a ta. Cand ajungeam acasa, ea se retragea si en lasa sa petrecem tot timpul cu el. Si el era mai mare decat al tau si ne cunostea ff bn, incepuse si sa vorbeasca. Acum in martie ai mei au plecat iar la tara, dar nu l-am mai dat pe cel mic. E ff lipit de mn si cred ca ar suferi enorm sa-l las acolo. Cred ca s-ar simti abandonat. Ii iubeste si pe bunici ff mult si vb zilnic cu ei la tel si le spune cat ii iubeste. Socrii, nu prea s-au implicat in cresterea lui si nici vizite prea dese nu ne-au facut. Acum Razvan nici nu vrea sa stea la ei. Cand vede ca am ajuns la poarta lor cunoste ff bn locurile pe unde merge) incepe si plange cu niste lacrimi de i se inoada in barba, ca nu vrea la ei, si spune ca nu-i place acolo si ca vrea la mamaia lui.
Eu te-as sfatui sa vb deschis cu mama ta si sa-i spui unde greseste. Sa va lase sa va faceti rolul de parinte, macar atat cat puteti petrece in compania lui. Sa-si faca de lucru in alta parte, sau daca asista, sa nu-i mai acapareze atentia. O are deja toata ziua. Spunei ca tu ii esti mama si ea bunica si ca fiecare trebuie sa-si joacea rolul in viata asa cum i-a fost dat.
Sper sa am timp sa citesc tot ce au scris si fetele ref la acest subiect si sa aud si din partea ta ca esti mai linistita si ca mama ta si-a schimbat atitudinea.
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Sorina
Mamica fericita 
a ingerasului RAZVAN - IONUT 
(11 MAI 2009)http://lb3f.lilypie.com/rxDAp3.png
Lucrul important este acesta...sa fii capabil in orice moment sa sacrifici tot ce ai, pentru ce ai putea sa devii. Charles Dubois
roxy spune:
SoriLea e frumos ce ai scris, dar ce te faci daca bunica ii spune mamei ca daca vrea sa-si faca rolul de parinte cum vrea , sa-si ia copilul acasa si acolo sa-si faca rolul cat vrea.Ca e dupa cum stim toate si dificil de crescut un copil, nu e doar zambete si pupaturi.E si colici, dinti, febre, raceli, plansete pe care o mama din instinct le cunoaste semnificatia, dar alta persoana nu si e mai dificil pentru aceasta sa le rezolve...iar apoi sa vii ca o floricica si sa spui ca ai face bine matale sa te dai mai la o parte ca acum pentru juma de ora sunt eu mama ...cam complicat.Vorba ceea ...ori esti ori nu...
PS am scris " e si colici..." nu pentru ca nu cunosc gramatica :)
Mada spune:
Cristos a inviat!
Solutia pe care am gasit-o noi, soacra stand la 10 min de mers pe jos de noi, a fost urmatoarea venea dansa (soacra) dimineata la 7-7,15 (Ilinca avand 1,8 ani), fata dormea, noi plecam la serviciu.
Pe la 9,30 10 pleca cu cea mica acasa la ea. Acolo manca, doarmea, stateau si afara, se jucau impreuna, mergeau la piata, aveau ce sa faca .
Cand veneam de la serv pe la 5-5,30 treceam in drum si o luam, daca inca doarmea plecam acasa si veneam mai tarziu.
A fost cea mai buna solutie!
Si parerea mea ca ar fi buna si pt voi, vin parintii tai dimineata il iau, el doarme si isi poate continua cat vrea somnicul si pleaca la ei cand e treaz, cu ocazia asta iese sigur in fiecare zi afara.
Asa fetita nu ne-a simtit lipsa si mai ales nu i-am simtit noi lipsa, a dormit seara de seara cu noi, manca cel putin o masa cu noi, ne jucam impreuna.
Eu am si un sot mai "altfel", el nu suporta ideea ca ei(ca acum sunt 2) sa doarma fara noi, sa stea fara noi, sincer eu mi-as fi dorit o noapte singura fara ei(de copii vorbesc, dar fara succes).
Abia abia l-am convins sa trimit fata la sora mea in alta tara, anul trecut, pt prima data, acum s-a mai obisnuit fetita e la a 3 -a plecare fara noi.
Dar il avem pe cel mic si e mai usoara despartirea.
Ilinca si Rares
fiona67 spune:
Stii vorba aia "cum iti asterni asa dormi"? Pai copilul e crescut de parintii tai, la ce te astepti?! Am mai auzit de cazuri d-astea, fii sigura ca iti va reprosa acest lucru atunci cand va fi mare...