Probleme cu bunicii

pisi-pis spune:

Pai daca singurul lucru care conteaza e binele copilului, atunci, la varsta de 1 an binele copilului e langa parinti.
Nu sunt impotriva cresterii copilului de catre bunici, dar doar daca aceasta e o masura necesara. Sunt multi parinti care din diverse motive nu au cum efectiv sa faca fata cu un copil mic, fiecare isi stie problemele, dar sa nu ne imbatam cu apa rece si sa credem ca asta e cel mai bine pentru cel mic, pentru ca se va juca el mai bine si mai frumos la tara.

Mami de Laura (14.06.2010) si Mitza Fetitza

cristinuk@ spune:

eu vad ca hotatarea a fost luata
puteti sa scrieti 100 de pagini

defapt tot noi suntem cele care am interpretat gresit nu e nici o problema din pdv al Irinei doar una mica la bunica ca e posesiva si a luat rolul de mama fulltime so

asa ca noroiul ,ploaia si canicula plus alte fenomene ale naturii sunt piedici importante ca un copil sa fie cu parintii lui

BlackCat4evR spune:

Irina, uite ce cred eu.

Vacantele la bunici sunt cel mai meserias lucru de pe lume, dar nu la varsta de un anisor... E super tare sa te bucuri de libertate, dar fiul tau nu e la varsta la care sa-si doreasca libertatea asta. El este inca la varsta la care are nevoie de voi, de mami si de tati, si nu e nimic nesanatos in asta! Sa-i ramai aproape la varsta asta este, din contra, cel mai sanatos lucru pe care il poti face, acum trebuie sa fii in permanenta in spatele lui, si sa-l incurajezi sa faca singur cativa pasi, sa descopere singur lumea, coltisor cu coltisor, asigurandu-i in acest fel un refugiu, el o sa-ti spuna singur cand nu va mai avea nevoie de acest lucru, si atunci va fi cu adevarat pregatit sa mearga o vara la bunici. Va astepta bucuros sa veniti, cu mare dor, dar si cu siguranta ca veti veni. Sa-l trimiti acum, la un anisor, e prematur, acum el nu va vedea decat abandonul, nu va aprecia bucuriile vietii in aer liber. Veti descoperi cu tristete la sfarsitul verii ca fiul vostru s-a instrainat de voi, v-a inlocuit in inimioara sa cu bunicii... Mai rau, este posibil ca increderea ca veti fi mereu acolo pentru el sa se spulbere, chiar daca nu-si va mai aminti exact de ce, e posibil ca asta sa-l marcheze pe viata.
Tu spui ca sta la bunici de doua saptamani, pentru ca ai dorit sa fii in zona in caz ca ceva merge prost...
Acest subiect, faptul ca l-ai deschis, dovedeste ca ceva CHIAR merge prost. Spui ca Andrei este mai matzait, mai mofturos. Pentru mine asta e semn clar ca ii lipsiti! Incearca sa va inlocuiasca cu obiecte, vrea si aia, si aia, si pupat si luat in brate, dar descopera ca nu va poate inlocui asa. O sa descopere bunicii, si atunci chiar se va atasa foarte tare de ei! tu iti dai seama ca la varsta lui, 5 luni sunt o treime din intreaga lui vietisoara? 5 luni petrecute departe de voi acum ii vor schimba complet universul! Si reperele. Si programul.
Sper din tot sufletul sa reanalizati aceasta decizie...

Legat de partea cu bunicii, o sa ti se para ciudat, dar si eu o vad de fapt ca pe o "problema cu parintii". In schimb, legata de relatia dintre voi. Ce vreau sa spun? Ai zis ca ai fost si tu crescuta de bunici. Pai ai observat ca mai toate fetele crescute de bunici isi vedeau parintii ca pe niste persoane reci si egoiste? (sa ma scuze exceptiile!) Ei, bine, cam asta cred eu ca e si intre voi... Da! Sigur, sunt parintii tai si isi iubesc nepotelul, dar eu cred ca tu vezi in gesturile de afectiune ale bunicii catre nepot o incercare egoista de a-l rupe de tine! Poate ca nu e chiar asa, sau poate ca ai dreptate, dar eu cred ca e foarte foarte important ca tu sa analizezi la rece asta, sa vezi daca e chiar vinovata de ce-i pui in carca, sau pe undeva mai faci si tu din tantar armasar. Si e foarte important sa faci asta si sa lamuriti problema, inainte ca Andrei sa creasca, sa constientizeze ce se intampla, si sa ajunga minge de ping-pong intre voi doua!

Succes, si minte luminata, pentru a lua cele mai bune decizii!

szivarvany spune:

Dupa 15 pagini imi dau seama ca aici nu trebuia sa dam sfaturi despre cresterea si educarea unui copil echilibrat, ci ar fi trebuit sa venim cu solutii pt educarea bunicilor nesimtiti(=care nu se simt in plus in cele 48 de ore:-)

_

Copiii crescuti in familii monoparentale sunt la fel de iubiti, ingrijiti si educati, empatici,
inteligenti, isteti, destepti, stralucitori, fantastici si bine-nteles superbi ca restul copiilor de pe Terra
obtinuti natural sau prin FIV sau adoptati, nascuti natural sau prin operatie de cezariana,
botezati sau nu, hraniti cu LM sau LP.
-----------------------------------------------------------
www.desprecopii.com/POZECONCURS/folderview.asp?folder=iarna 2012&page=56" target="_blank">Concurs Iarna 2012 : pagina 57 - Z1

carmencat spune:

De fapt cumva problema ta este numai ca mama ta este foarte posesiva cu cel mic...
Nu vroiam, dar o sa iti povestesc o situatie din familia mea extinsa, fara sa dau nume si sa emit judecati.
Ea, doamna despre care fac vorbire, locuieste in casa cu parintii. Asa a fost sa fie, dificultati materiale, conjuncturi, nu mai conteaza. Parinti care o iubesc enorm si au ajutat-o cum au putut toata viata. La un moment dat a venit si copilul. O fetita. Din start camera fetitei a fost amenajata cu bunica, pentru ca bunica s-a oferit, plina de grija si intentii bune de altfel, sa vada de nepotica, ca parintii sa poata dormi si ei noaptea, ca au servici si stie ea cat de solicitant este un copil si cat de greu este sa nu dormi noptile si sa faci fata a doua zi la tot, ca pe ea nu a ajutat-o nimeni la tinerete.
Zis si facut, copilul cu bunica permanent, desi mama a fost in concediu 2 ani. Nu zic ca mama nu s-a ocupat de copil, dar tot greul il ducea bunica, toate deciziile le lua bunica. Cumva bunica era mama si mama un fel de sora mai mare a copilului.
Cu un copil mic in casa, plansete, colici, stress, stiti cum e, bolile inerente... Bunica stresata pana peste poate, permanent tinea legatura cu pediatra, ea stia ce trebuie si ce nu trebuie sa manance copilul, ce medicamente trebuie sa ia sau sa nu ia, incet incet, fara sa isi doreasca asta constient, a preluat conducerea. Asa cum spui si tu, lua copilul din bratele parintilor, care initial de jena, apoi din lehamite, comoditate, habar nu am, au lasat lucrurile asa, desi frustrarile se acumulau.
Parintii copilului au inceput sa se certe, tatal, teribil de frustrat, mama copilului mai putin frustrata, ca de, parintii ei se ocupau de copil, foarte bine de altfel, dar totusi, intre ciocan si nicovala, cum sa faca sa nu isi supere nici mama, care pana la urma se ocupa exemplar de copil, dar deja il acaparase si nu vroia sa il cedeze sub nici o forma, si sot, care isi vroia si el timpul lui cu copilul, timpul lor de parinti cu copilul.
Copilul nu era lasat niciodata singur cu ei, orice se petrecea sub directa si atenta supraveghere a bunicii.
De aici si pana la reprosuri nu a mai fost decat un pas. Bunica obosita maxim, ca batranetea nu e ca tineretea, a inceput sa comenteze ca mami nu face, ca tati nu face, ca daca nu as fi eu nu stiu ce s-ar fi ales de tine si de ei, ca ei nu sunt capabili sa aiba grija nici de ei, dar de copil... pana s-a ajuns la o atmosfera irespirabila.
Copilul a crescut asa, cu bunica mama si mama si tata cumva frati, permanent pusi la zid, permanent minimizati.
Copilul a crescut destul cat sa isi puna intrebari, cat sa fie frustrat, cat sa isi manifeste frustrarile.
Rezultatul este ca nu are deloc incredere in parinti, nu ii asculta deloc, pentru el (spun el ca acord la cuvantul copil, desi copilul este o fetita, cum am spus la inceput) nu exista nici un motiv pentru care ar tine cont de parinti, pentru ca sefa este bunica.
Bunica la un moment dat a acceptat sa mearga la psiholog cu parintii copilului cu tot (cam atat de grava a ajuns situatia) si a inteles ca copilul, cu mari probleme de comportament, trebuie sa faca trecerea la autoritatea parentala, ca ea incet incet trebuie sa se dea la o parte si sa isi intre in rolul de bunica si atat.
Eh, usor de zis, greu de facut...
Copilul nu se poate reseta asa cu una cu doua. Bunica nu se poate reseta cu una cu doua. Parintii nu se pot reseta cu una cu doua.
Situatia este extrem de trista.
Copilul continua sa fie profund atasat de bunica, cumva sfasiata intre bunica si mama. Bunica e indurerata de situatie, ca nu asta a vrut, nu asta a urmarit. Mama plange in pumni ca nu reuseste sa se apropie de copilul ei, in certuri permanent cu tatal care ii scoate ochii ca pentru comoditatea ei s-a ajuns aici si care face eforturi remarcabile sa aloce cat mai mult timp copilului.
Fiecare in parte luati sunt oameni absolut minunati si plini de intentii bune.
Nu se poate decat spera ca timpul cumva sa vindece. Dar ce ar fi putut sa fie, clar nu are cum sa mai fie. Cu ajutor specializat se spera sa se faca transferul de autoritate. Dar nu e simplu, nu e usor, nu e placut. Din contra, este extrem de dureros.
Asa cum spunea cineva si iadul e pavat cu intentii bune...

Irina, ia-ti copilul acasa. Fiti parinti pana cand va intelege asta, pana cand i se va imprima asta. Lasati bunicii sa fie numai bunici. Sa va preluati rolul de parinti mai tarziu... s-ar putea sa fie prea tarziu... si imposibil.
Discuta franc cu mama ta.

Repet, nu am vrut sa scriu despre aceasta situatie pe care o cunosc personal, de la bun inceput, pentru ca este foarte dureros pentru mine. Dar am vazut cum au evoluat lucrurile in timp si unde s-a ajuns. Nimanui nu i-as dori sa treaca prin asta. As dori sa poti invata ceva din ce am scris, ceva din ce am povestit sa te poata ajuta sa iei o decizie care sa va faca bine voua ca familie.

Nu te ingrijora de ceea ce gandesc oamenii, nu li se intampla prea des.

iulia_b spune:

Daca e spre binele copilului, parerea mea ca-i este mai bine la bunici, unde nu se simte in plus sau un invadator al spatiului personal. Unde este iubit chiar daca nu doarme la program. Si mie mi-e greu sa accept ca un copil ar putea trai cu altcineva in afara de parinti, dar exista unele cazuri in care parintii nu-si doresc asta. Si daca il fac asa de gura lumii copilul va simti. Asa ca mai bine la bunici sau oricine e disponibil sufleteste full-time (exista copii infiati care-s f fericiti). Dar parintii trebuie sa accepte pana la sfarsit. Si poate bunica actioneaza din instinct, nevrand ca mama sa-i invadeze spatiul personal al copilului, bulversat deja de situatie.
Ca o concluzie, locul copilului nu este neaparata langa mama sau tata ci langa cel care-l accepta in totalitate si nu cu jumatate de masura.

histamina spune:

fetelor, sunteti faine de tot si grele povesti mai duceti in sufletele voastre!

da iulia, asa e.

copilul sa ramana cu cine il iubeste ,cu cine ii aloco tot timpul,cu cine simte ca acel copil e viata lui.

ex.

tatal meu are BPOC,de la tigari, 2 infarcturi etc.ei, de cand sta cu strumf, dovedit BPOC-ul e in remisie galopanta,e aproape ok.doctorita s-a inchinat.

tata i-a spsu:copilul asta e viata mea,el ma tine in viata.
si ,totusi,cand am intrat pe poarta el dispare ca prin farmec.cand e o decizie sunt mami si tati.

Alizee spune:

Histamina, probabil ca tatal tau este constient ca poate muri in orice clipa, de aceea va lasa spatiu voua si copilului vostru + ca, poate, se simte vinovat pt cat de rau s-a purtat cu tine inainte.

Tot probabil ca bunica din topic se crede nemuritoare si indispensabila atat nepotului, cat si parintilor nepotului.

Principala vinovata pt situatia tensionata este mostenirea de familie : normalitatea ca nepotii sa fie crescuti de bunici 24/24, 7/7.




allinta

A fi fericit nu inseamna ca totul este perfect.
Inseamna ca te-ai hotarat sa privesti dincolo de imperfectiuni.

ligia13 spune:

Dragele mele,
Si totusi ..si la tara cresc copii!
capuse sunt si in parc in Bucuresti!
Pericole sunt si la tzara ca si la oras! Deci chiar mi se pare ca exagerati cateodata!

Nu toate situatiile de la tara sunt alea de la televizor . Acolo se arata numa extremele!

histamina spune:

ligia,da,dar copii cresc acolo pt ca acolo sunt si parintii lor, ai strumfilor.