Valoarea fiecaruia din noi
Raspunsuri - Pagina 18
Deceneus spune:
Stima de sine nu se rezolva cu job-ul. Job-ul este un mod de a-ti ocupa timpul ca sa nu mai ai timp de ganduri negre.
Cred ca trebuie mers la piramida lui Maslow.
Nevoia de stima o dau valorile comunitatii in care traiesti. Daca te identifici cu idealul, comunitatea te admira si ai valoare.
Cand schimbi tara se schimba si ierarhia valorilor.
“Reputatia este ceea ce cred oamenii despre noi"(Thomas Paine)
In Romania ni s-a inoculat idea ca esti valoros daca ai rezultate profesionale remarcabile. E falsa prejudecata.
Am intalnit oameni deosebiti profesional, dar execrabili ca OAMENI. Simteau si ei ca nu se bucura de respect desi erau realizati profesional si financiar, (patroni de firma prospera).
Exista oameni cu realizari modeste, dar care se bucura de respectabilitate si respectabilitatea iti da satisfactie.
Fericirea se traieste in momente scurte, clipe de fericire, iar satisfactia este un sentiment de durata.
Sigur fiecare are o imagine idilica despre propria persoana, dar fiecare are nevoie de confirmare din partea celor din jur.
Cine ar fi fericit daca proprii copii l-ar dispretui?
Copii te judeca prin comparatie cu alt adulti, cu profesorii lor, cu parintii colegilor si cand sunt mari, cu cei cu care vin in contact.
Suntem evaluati tot timpul.
balanta spune:
maru ... cunosc atat de bine acel sentiment parsiv ce iti da tarcoale ... etapele ce le parcurgi sunt identice ca ale mele ... nu stiu ce inseamna a fi familista sau nu ... pentru mine familia ( din pacate nu a fost o alegere constienta) a fost un "must have " ale unor vremuri apuse. Nu am avut "orgasm in placi" prin validarea data in familie ... nu am statornicia in sange ... mitul casniciei de 40 de ani tinandu-se de mana ... mai degraba sunt o nomada, fara a fi superficiala.
Se scria pe undeva de TREBUIE ... multe batai de cap mi-a dat acest cuvant. Apoi tot citind, tot reflectand mi-am dat seama ca nu trebuie nimic... ca de fapt nicaieri nu trebuie sa fac nimic din ce trebuie ca sa ma simt valoroasa ... valoarea ? ... de fapt cum am defeni valoarea unui om?...de fapt cum ne raportam la valoare? Apoi mi-am dat seama ca nimeni nu e in masura sa imi dea mie punctaje sa am sau nu valoare
Maru,gandeste altfel apropo de "coasca" sau " carcasa" :
-ce simti daca singura, intr-o dupa amiaza te plimbi la volan ascultand Budha Barr( e un ex) si nu te mai gandesti la nimic uzual?
-ce simti daca ai schimba pamantul la o glastra si in tacere ai trai si ai constientiza ceea ce faci?
- ce simti daca la bazin, in timp ce innoti esti atenta la cum aluneca apa pe langa tine si te invaluie ca o manta?
Daca te poti detasa de tot si poti constientiza fiecare celula din corpul tau cred ca incet iti vei simti valoarea. Incearca. Eu am incercat. E bine, e tare bine sa stiu ca valoarea mea e data de ceea ce simt si de satisfactia ca pot simti cumva ce gust are iarba cand ma asez pe ea. Stii, mereu am fost in impas din cauza "imaturitatii" mele emotionale...tiparele m-au exclus cumva ...apoi, alaturi de psihoterapeuta mea am descoperit ca valoarea mea tocmai in asta consta : in faptul ca simt si traiesc viata fix ca la 25 de ani fara sa ma ascund sub masca maturitatii. Ca pot tot atat de bine fara rusine sa fac sex la malul marii si pot indrazni sa-mi fac la 50 de ani un tatuaj.Ca imi pot pastra sufletul tanar si daca azi am chef sa joc sotron pe trotuar pot sa o fac fara sa tin cont de gura lumii.
Am fost una din femeile norocoase caci ca si job, sau meserie, sau scoala am facut doar ce am vrut.Si asta imi da valoare.Ca mi-am facut propriul meu drum.
Maru pierzi timp gandindu-te cum ai ajuns unde ai ajuns.Castigul e constientizarea.Incearca sa constientizezi pana si cand duci la gura furculita. Clipa , acel "azi" e valoare ... deja "ieri" e o pierdere si maine un posibil "castig".
Si eu inca invat sa umplu acel gol interior si daca m-as simti bine mereu probabil nu as "cersi" mereu ajutor. Dar sigur am facut progrese si pana la pensie probabil voi umple cumva juma de rezervor.
maru spune:
| Citat: | ||
citat din mesajul lui buflea
Oh ! Maru, inainte de a-ti taia venele, fii sigura ca exista si mai rau ... de ex eu, care in loc sa fiu acasa, sunt la serviciu, desi si la noi e Good Friday. Nu-mi imprumuti lama ta ?  |
bre, nu-s in prag de suicide. Is doar amarata...
buflea, as fi preferat sa fiu la servici, ca tot am intrat de cateva ori si am rezolvat ceva emaiuri. Nu e Good Friday pentru mine, sa ma vezi joi seara cum am sa coc cozonaci.
maru spune:
maru nu se incadreaza la stiinte exacte, ea e cea mai inexacta din toate (dreptul)!
buflea, normal ca te potrivesti, esti un gica contra proaspat, analitic si light hearted!
| Citat: | ||
citat din mesajul lui buflea
Soro, te master-ezi in economics ? Ca la cat de poeta esti eram sigura ca faci ceva pe sociologie, filozofie si alte planuri semnatice ... Huh ! Si eu care mergeam pe varfuri cu definitiile ca mi se parea ca sunt caraghiasa printre profesionisti ... hai ca deja ma simt mai confidenta in a abera pe campiile net-ului ... cum frate de ne-am adunat noi astea cu stiintele exacte (eu, tu, maru) sa disecam notiuni din alte sfere ? Da, da ..stiu, de "bune" ce suntem ...  |
maru spune:
balanta, multumesc mult!
ai dreptate, multa dreptate!
cred ca am mai scris pe undeva: cineva mi-a spus la inceputul "crizei" mele, acu vreo 2 ani: la 20 de ani faci scoala, la 30 faci familie, la 40 e timpul sa ai grija de tine. Si asta fac de mai bine de 2 ani: ma ocup de mine si de sufletul meu.
nelia spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui buflea Fetelor, nimeni nu se scoala de dimineata cu gandul sa faca rau cuiva. Pana si aia bolnavi psihic au o motivatie valida in mintea lor bolnava. Nu exista "oameni rai" si "oameni buni" - argumentul meu este ca unii perceputi rai pentru unii sunt buni pentru altii si asta pentru ca aceasi oameni interactioneaza diferit cu diversi indivizi. Numai in povesti si in telenovele exista foarte clar definite aceste notiuni. |
Eu sint de acord cu ceea ce spui!
Chiar daca unii oameni ajung sa traiasca numai cu gindul de a face rau altora, cred ca exista si din astia, nu cred ca s-au nascut asa, ci au devenit asa (chiar si cei cu boli psihice, cu foarte putine exceptii, cind anumite zone din creier sint iremediabil atinse sau cind chiar pierd legatura cu lumea reala)... Si chiar devenind 'rai', nu sint nici definitiv, nici total rai, asa cum nici cei 'buni' nu sint nici ei definitv buni. Si cei care sint rai, nu sint rai cu toate fiintele care ii inconjoara si in toate situatiile, la fel cum nici toti cei buni nu sint buni cu toate fiintele si nici in toate situatiile.
Ca in povestioara asta
: Intr-o seara, un batran indian ii explica nepotului sau ce lupta teribila se da in interiorul fiecarei persoane. Si ii spunea asa: exista in fiecare dintre noi doi lupi: Lupul Raului si Lupul Binelui.
Lupul raului reprezinta furia, gelozia, invidia, tristetea, regretele, aroganta, vinovatia, inferioritatea, minciuna, orgoliul, superioritatea si egocentrismul. Lupul Binelui reprezinta iubirea, empatia, bucuria, pacea, speranta, linistea, modestia, bunatatea, bunavointa, generozitatea, adevarul si compasiunea.
Dupa o clipa de gandire, nepotelul il intreaba: 'Bunicule si care lup castiga?' La care batranul ii raspunde simplu: 'Cel pe care il hranesti mai mult.'
Cornelia
Mais ce travail est souvent désagréable, donc impopulaire. (Carl Gustav Jung)
montelimar spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui rrox3 Ceea ce inteleg eu din subiectul asta este insa diferit de increderea in sine. E legat de stima de sine, care are alegatura cu a "a fi". E sentimentul de a fi in regula, asa cum esti, doar fiindca existi. Asta se construieste in relatia de atasament, ca urmare a iubirii neconditionate, si atunci cand lipseste, nu e ceva ce putem repara singuri sau citind carti de self-help sau incercand cu disperare sa compensam prin multa competenta. Sunt lucruri diferite si nu se pot inlocui unul pe altul. Fiindca oricat de mult am face, la cea mai mica nereusita, venim in contact cu golul si lipsa de sens interioara, care nu e altceva decat lipsa iubirii aceleia neconditionate. Aici ajuta psihoterapia. Roxana, Maria (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005) |
Mi-ar placea, mult, Rox, daca ai vorbi despre ce se intampla atunci cand cautam aceasta dragoste neconditionata pe care nu am primit-o de la parinti in cuplu. Pentru ca e evident ca dragostea partenerului nu e neconditionata, si totusi in multe cazuri functioneaza si familia, cea de-a doua, pe care ne-o construim noi, e salvatoare. Care sunt limitele increderii in sine obtinute prin familie si partener (evident, in cazul in care am ales bine) si cand e nevoie de psihoterapie ?
rrox3 spune:
Montelimar teoretic este posibil ca relatia de cuplu sa functioneze terapeutic si sa vindece.
Practic e o vorba de o pseudovindecare in special in primii ani de relatie. Stima de sine prinde aripi cand te indragostesti si esti iubita la randul tau, numai ca e de multe ori ceva temporar.
Fiindca in realitate o persoana care cauta inca sa-si implineasca nevoia asta de iubire neconditionata, nevoia de a fi recunoscuta si acceptata exact asa cum e, ajunge sa formeze un cuplu tot cu o persoana cu stima de sine afectata de probleme timpurii. E ceva mai complicat de explicat, dar nevoile de continuare a simbiozei se atrag cumva si formeaza cupluri, in care niciunul nu e securizat. Conditionarile incep sa se vada dupa ceva timp, fiecare avand un rol distribuit in cuplu, pe care nu-l poate depasi pastrand acceptarea celuilalt. Nu am intalnit inca vreun cuplu care sa infirme tipul asta de atractie. Evident, nu as sustine niciodata ca nu e posibil sa existe.
De psihoterapie ai nevoie cand te simti rau, tu cu tine. Cand nu mai gasesti echilibrul si sensul.
Nu ai nevoie doar fiindca ai avut copilaria "X", desigur.
salcia spune:
Interesanta discutia cu iertarea... In viata mea au fost doua persoane care mi-au facut rau, pe una am reusit s-o "accept", sa zicem, in sensul ca nu ma mai gandesc la ea, nu ma mai intereseaza, dar nici nu as vrea sa mai am de-a face cu ea (desi, daca ne-am intalni intamplator, as putea schimba doua-trei vorbe cu ea). Cealalta persoana mi-a facut si mai mult rau, ma afecteaza si acum ceea ce a facut, si pur si simplu nu mai vreau sa aud de ea. De altfel ne-am si intalnit la un moment dat si nu am vorbit cu ea, doar am salutat-o si atat (e singura persoana pe care am intalnit-o vreodata si cu care nu mai vorbesc).
Ambele persoane au probleme psihice, iar in cazul celei de-a doua stiu si de unde vin (tata abuziv, un frate mai mic si bolnav pe care parintii l-au pus intotdeauna pe primul plan, multe incercari de sinucidere in tinerete etc.). Si cred ca am gresit si eu fata de aceasta persoana, in sensul ca intr-o prima faza am incercat s-o ajut, sa-i fiu aproape, dupa care, vazand ca situatia incepe sa degenereze, m-am retras. Si cred ca ea nu a suportat asta, de-aici razbunarea importriva mea (si nu sunt singura careia i-a facut rau, au fost oameni in jurul ei care au facut tumori pe creier si cancer de la stres, deci infinit mai grav decat in cazul meu).
In fine, am impresia ca am si un "talent" special de a aduna in jurul meu oameni cu tot felul de probleme si aici cred ca trebuie sa lucrez, sa descopar ce e in neregula cu mine de sunt asa, "magnet pentru toti nebunii" (cum zice sora mea :)).
A, si pentru valoarea mea am hotarat sa dedic mai mult timp hobby-urilor neglijate. Inainte desenam, pictam, scriam, am de gand sa ma re-apuc, si luna viitoare ma inscriu la un curs de istoria artei si la unul de scenaristica. Si vreau sa ma apuc de step :). Iar intre timp fac un curs de "brain fitness" si creativitate unde invatam sa traim intr-o alta paradigma decat cea in care suntem obisnuiti - sa avem o abordare constructiva, nu una combativa. Din pacate modelul cultural in care traim e cel combativ, si asa ne raportam si la altii, si la noi insine. Adica e important sa nu gresim si sa avem mereu dreptate, cand gresim e sfarsitul lumii, asa suntem invatati de mici. Dar e foarte greu sa iesi din schema asta...
gmmm spune:
Eu ma gindesc si la un alt aspect al valorii de sine.
Si anume faptul ca inainte (acum un secol, sau poate doar acum citeva zeci de ani) oamenii se nasteau si mureau cam in acealsi loc. Toti te cunosteau de mic.
Acum tot schimbi oamenii cu care vii in contact. Scoala, liceu, facultate, locurile de munca, din ce in ce mai numeroase - inainte multi lucrau zeci de ani in aceeasi intreprindere.
Si la fiecare etapa trebuie s-o iei de la capat si sa dovedesti cine esti si ce poti.
Poti tu sa fii un student foarte bun, cind schimbi tara ii doare-n cot pe toti de ce note ai avut tu in facultate. Si cind tot schimbi regiunea in care stai, cum am facut eu, de fiecare data o iei de la capat.
Acceptarea de care parinti si valorizarea de catre ei nu sint suficiente. Pot eu sa stiu cu precizie ca ei ma iubesc si m-ar accepta oricum, ei sint la mii de kilometri distanta.
Chiar daca ai o forta interioara, tot ai nevoie de un feed-back de zi cu zi.
Necunoscutii nu ma accepta (si nici nu au de ce sa ma accepte) doar fiindca sint eu gmmm. Vorbesc de tipul acela de acceptare neconditionata pe care doar religia sau legaturile de singe o permit.
Necunoscutii or sa ma accepte strict in functie de faptele mele - fapte care le premit sa-mi masoare valoarea.