Chiar copiem modele de familie ?

Am extras paragraful asta din subiectul Iliei pentru ca mi s-a parut ca merita o discutie separata de cazul ei ...

Chiar credeti ca modelul de familie se perpetueaza ?

Eu personal nu cred asta, pentru ca o familie noua este de fapt unirea a doua lumi, a doua "modele" de familie si in decursul timpului, orice relatie isi gaseste (sau nu) echilibrul ei, independent de familiile in care au crescut cei doi subiecti.

Casatoria mea nu este nici pe departe similara cu cea a parintilor mei ...a voastra chiar copiaza modelul familiei in care ati crescut ?

ruxij spune:

Nu o copiaza si nu suntem doomed sa repetam fix ce au facut ai nostri, dar este intr-adevar un model pe care il folosim cand decidem ce e "normal" si ce nu. Fiecare interpreteaza poate diferit ce vede in familie, dar suntem influentati, chiar dc sigur ca fiecare relatie are particularitatile sale.

portocalia spune:

buflea,

nici a mea nu seamana deloc cu cea a parintilor mei, insa ma surprind deseori frustrata pentru ca barbatu-meu nu e ca taica-meu. taica-meu e gospodar si priceput la toate, barbatu-meu e dezordonat si fara nicio farama de simt practic. pe de alta parte, vad in barbatu-meu ecouri din socru-meu, care nu-i capabil sa-si ia singur nici un pahar cu apa, tot timpul a fost servit de soacra-mea, care se invarte in jurul lui ca in jurul soarelui.

nu mai spun ca de multe ori ma surprind eu insami reactionand exact ca maica-mea, adica avand exact reactiile pe care le uram la maica-mea, in copilarie.

deci da, cred ca modelul de familie se perpetueaza, si inca cum...

oana_lex82 spune:

La noi nu se perpetueaza..adica la mine..eu sunt un copil al carui tata a disparut dupa alta fusta cand era prea devreme sa il cunosc,,am suferit de atunci mereu..si acum mai plang dupa el....Sotul provine dintr-o familie ff unita, unde sotii se iubesc,respecta si tolereaza...are un model puternic..socrii mei ca familie sunt un exemplu pt noi..cel putin pt mine..Eu ca si copil "abandonat" nu concep ca si copilul meu sa treaca prin trauma asta..dar nici n-as sta intr-o relatie care ma umileste si distruge sufletul...nu neaparat gandind ca vai, ce invata copilul de la taica-su aia va face in viata,mai mult de teama ca acest copil e prizonier intr-o relatie care il face sa sufere..Cred ca e groaznic sa asisti la certuri/jigniri..nu mai zic de batai...Eu cred ca astea sunt traume ff grele pt un suflet asa mic..asta n-as accepta..
Multumesc lui Dumnezeu ca macar de la 21 de ani am o familie frumoasa...Ii multumesc si mamei si mai ales bunicii ca m-au crescut asa cum au putut si au incercat sa acopere acel gol (tata) care din pacate e tot acolo..parca mai mare...Eu cred ca e o mare responsabilitate cand un cuplu alege sa faca copii..ar trebui maturitate si dragoste ff multa de daruit din partea amandurora..un copil poate avea orice/oricat..degeaba daca nu are ambii parinti alaturi...

J.D. spune:

eu nu am perpetuat modelul familiei mele si nici sotul pe al familiei sale.
noi suntem relaxati, petrecem mult timp cu copilul, nu avem certuri urate, ne respectam, etc. nu cred ca as fi putut rezista intr/un mariaj abuziv, dupa o copilarie si o adolescenta urata si traumatizanta.

Finn Constantine 15.10.2009 si 34+ Euan Tudor

cristoiu spune:

Nu stiu daca cred sau mai degraba sper ca preluam modelul. Fiindca si eu si sotul venim din familii foarte stabile, cu valorile familiei traditionale bine impamintenite. Nu mi-am cautat un sot care sa semene cu tatal meu, dar am vrut o familie oarecum asemanatoare ca stabilitate emotionala. Cred ca relatia mea e ceva mai echilibrata si mai armonioasa decit a parintilor sau socrilor, unde ambele femei sunt cu pantalonii pe ele si biciul in mina. De fapt e incredibil cit de mult se aseamana familiile noastre intre ele si cit de buni prieteni au devenit ai mei cu ai lui, de isi petrec vacante impreuna.

Zic sper pentru ca sper ca si ai nostri copii sa ia acelasi model de functionalitate, sa ia ce e bun si frumos si modelele de comportament pe care le oferim noi. Sper ca fata mea avind exemplul nostru de relationare sa nu permita vreodata abuz emotional, verbal sau fizic, sa fie in stare sa faca alegeri corecte.

Pe de alta parte cred ca e uman sa si incercam sa corectam in relatiile noastre ceea ce nu ne-a placut la a parintilor. Astfel incit copii care provin din familii dezmembrate sa traga cu dintii de a face o casnicie fie ea si nereusita sa mearga, doar pentru a nu face aceleasi greseli. Se poate si invers, sa isi aleaga un partener cu calitati asemanatoare tatalui pe care l-au adorat (si aici cred ca e problema cu abuzatori, pentru ca de multe ori cei abuzati cauta permanent acceptarea si iubirea lor) si sa aiba o relatie similara. A se intelege si invers, adica nu doar barbatii pot fi abuzatori, ci si femeile, cunosc eu destule.

Din pacate viitorul este atit de flexibil si depinde de atiti factori incit chiar nu cred ca putem influenta cu adevarat alegerile viitoare ale copiilor nostri, orice am face nu putem prevedea cu adevarat alegerile lor.

cristoiu spune:

PS: un post mai conflictual in idei decit cel de mai sus nu cred ca am mai vazut pina acum

dov spune:

eu cred ca ne raportam la modelul de familie pe care l-am avut. ne raportam, nu copiem. adica unii din noi, cei care am avut sansa sa avem parinti cu o viata familiala superba, incercam sa avem cel putin ce au avut ei. altii, din contra, incearca sa nu faca aceleasi greseli(multi sunt chiar marcati urat de o familie de baza disfunctionala).

a_alinta spune:

nu e vorba de copiere. e vorba de ceea ce cunosti si te face sa te simti in siguranta.
casnicia mea nu are absolut nici o legatura cu casnicia socrilor mei, dar pot sa vad ca in sotul meu "zace" ceea ce a vazut atunci cand era copil.
de cele sau cei de care ne legam viata conteaza foarte mult in ruperea patternului.

kariguld spune:

strict legat de exemplul dat de buflea, copii vad si simt cum sunt parintii. vad si inteleg mai mult decat credem noi, chiar daca noi avem impresia ca de fapt nu stiu si nu cunosc. copii sunt atenti la gesturi, la vorbe, la tonul cu care ne adresam partenerului.

traim in casa cu ei si tot ce facem se rasfrange asupra lor, intr-un fel sau altul.

imi amintesc de copilaria mea, nu i-am auzit niciodata pe parinti certandu-se sau vorbind cu tonul ridicat unul catre celalalt. intotdeauna tata vorbea cu respect cu/de mama, mai ales in lipsa ei. si ma a la fel. se dragaleau in fata noastra, se imbratisau, isi spuneau cuvinte frumoase.
nu imi amintesc ca parintii sa ne fi spus vre-odata "mai fata, tu sa faci asa si pe dincolo cand vei fi la casa ta". intotdeauna ne explicau variantele si ne lasau noua alegerile.

acum consider ca faptele au cantarit cu mult mai mult decat milioane de vorbe care puteau fi rostie de ei.

daca copilul vede compromis intre parinti (o, si vede, sa stiti!) va invata ca e normal sa fie asa. daca aude vorbe urate si ton ricicat, daca vede ca tatal n-o respecta pe mama, va invata ca asta e perfect normal.
chiar daca parintii incearca sa se ascunda si sa mimeze ca e totul ok, copii simt si vad. puterea exemplului e mai tare ca o avalansa.

bird70 spune:

Cred ca cei care au crescut in familii stabile si armonioase vor copia modelul pentru ca vor tinde sa obtina acel echilibru si senzatia de stabilitate si bine cu care au crescut. De asemenea o familie armonioasa inseamna o familie in care adultii stiu sa rezolve conflictele civilizat. Acest lucru se invata si copiii vor invata de la parinti felul in care un conflict se rezolva intr-un fel pozitiv, cum sa respecti parerea celuilalt fara sa-i ataci persoana, cum sa compromiti, etc. Acest bagaj va fi dus in relatia de parteneriat unde copilul acum adult va stii sa rezolve conflicte si va reusi sa creeze armonie.

Pentru copiii crescuti de parinti cu relatii toxice, care nu stiu sa rezolve conflicte, va fi mult mai greu sa obtina relatii armonioase. Ei vor trebui sa invete singuri, poate din greseli, ceea ce copiii din relatii armonioase stiu deja de mici si o fac inconstient.

Health is a state of physical, mental and social wellbeing and not merely the absence of disease or infirmity . World Health Organisation
I'm not insane, my mother had me tested! Dr.Sheldon Cooper