Trebuie sa vorbim despre Kevin(2)

nelia spune:

Chuny, . Nu cred ca cineva poate fi adeptul intregii psihanalize, e prea mare si prea incilcita, cu prea multe devieri ca sa fie posibil asa ceva. Ca din orice domeniu, trebuie sanctionat ce e de sanctionat si folosit ceea ce e bun. Si cel care crede ca nu e nimic bun, pentru el poate avea dreptate, dar asta nu inseamna ca anuleaza credinta celui care gaseste ceva bun. Pe mine unii psihanalisti m-au ajutat sa ma formez, sa lucrez cu mine, sa intru adinc in mine si sa ma scot la lumina... nu-i pot nega si le voi ramine recunoscatoare. Si acum imi dau seama ca sint cei care s-au abtinut de la analize asupra autismului... Si mai sint unii care au facut si erori, dar au si lucruri interesante spuse... Si eu spun aceste lucruri, citind 10% (cu indulgenta spus, cred ca nici atit nu am citit) din lucrarile psihanalistilor din lume.

Spun citit, adica lecturi personale, ca de studiat nu am studiat-o deloc.

Cornelia

Marina spune:

ma bucur ca v-ati lamurit:)

rrox3 spune:

Eu am spus ca binele copilului are nevoie mai intai de binele mamei. Adica e nevoie sa ajuti, sa asisti mama, spre a-i fi mai bine copilului.
De unde ideea asta cu despartirea de mama? In mod normal e o solutie la care se ajunge cand toate celelalte dau gres.

Chuny spune:

Marina a spus cel mai bine, asta e un film facut din mai multe filme, nu e deloc credibila o asemenea poveste. Ori semnele tulburarilor lui Kevin ar fi trebuit sa fie mult mai puternice, ori dovada abuzului emotional si /sau fizic mult mai mare.

Separare, de ce nu ? atunci cand exista abuz de orice fel; altfel nu stiu daca poate fi benefica o separare. Eva sa fi fost separata de Kevin ? nu avem dovada abuzului si atunci unde e limita de la care putem stabili ca un drum comun e imposibil?

AgnesLuca spune:

Chuny, a-l folosi astazi pe Bettelheim pentru a explica autismul este mai mult decit jenant, totusi cred ca o atitudine mai echilibrata in ceea ce priveste psihanaliza te-ar scuti de timp pretios pierdut cu explicatii si contre fara rost
Din motive personale, abia am reusit sa ajung la zi cu cititul subiectului, insa m-am tot gindit zilele astea la el.
M-am gindit la Ana, la motivele pentru care a deschis ea topicul asta si am senzatia ca este in primul rind vorba de trairile mamei care nu primeste nici un raspuns pozitiv de la copilul ei, careia ii lipseste si cea mai mica urma din acel feedback pozitiv care-ti da aripi si forta sa rastorni muntii pentru puiul tau (nu stiu daca are legatura cu filmul pe care nu l-am vazut, dar asa am simtit eu din interventiile Anei); chiar daca mama nu cere ajutor in mod direct, ajutorul asta ar fi trebuit sa-i vina in mod firesc de la cei din jurul ei, in loc de presiune asupra mamei societatea ar trebui sa ofere empatie.

Legat de separarea copilului de mama, din cite stiu eu chiar si in cazul copiilor maltratati, al celor cu atasament in mod evident dezorganizat, copii dati in plasament si care reusesc se ataseaza ca un magnet de parintii adoptivi, chiar si in aceste cazuri nu se rupe legatura copilului cu parintele biologic. Am discutat cu cineva care lucreaza aici la protectia copilului si mi-a spus ca este mai usor pentru copil sa "prelucreze" pe parcurs relatia cu parintele biologic, decit daca s-ar rupe de ea si ar fi tentat sa o recupereze (in adolescenta, de exemplu).

Chuny spune:

AgesLuca, nu am cum sa am o atitudine echilibrata, banuiesc ca ai citit tot ce am scris despre situatia din Franta, ca sa nu mai spun de faptul ca mi-am pierdut 2 anu jumatate din viata copilului meu "pe divan", eu crezand ca ma duc acolo pt un diagnostic, ei cautand sa afle informatii despre ce am trait eu si ce i-am facut copilului de e autist. Suntem in perioada de razboi (manifestatii, proiect de lege etc), ne vom echilibra cand plecam de pe front :-)

Edit: si intre timp desigur copilul nu avea nicio terapie, se tavalea pe jos si facea crize pt ca nu avea niciun mod de comunicare. Cineva ar fi putut sa ne spuna la timp sa comunicam macar prin imagini, ne-ar fi scutit pe toti de multa suferinta.

olympia spune:

Chuny, revenind la film, io nu simt cliseele alea psi, ca nu le cunosc dar pe undeva sunt sigura, asa in adancul fiintei mele ca-i greu sa ajungi killer, daca ai fost un copil fericit si iubit. Ce simt insa in film e ca povestea nu-i vazuta dinauntru ci de pe dupa gard cumva. Parca ar fi intrebat un reporter grabit "da relatia cu tatal cum era" si o vecina a zis "a, pai era buna, se jucau in curte, radeau"... Si cum mama? "Aaa pai ea era una asa cam cu un bat in fund, nu se interesa de el..." Si copilu? "ala era un ciudat maica, mereu singur, frumusel, da' umbla numa-n tricouri mici, daca nu-i lua maica-sa..."
Mai veridica un pic e perioada cu facutul in pampers si lectiile mamei, acolo, parca as vedea ceva din experienta de bona ratata.
Poate face cineva o paralela carte-film, poate acolo lucrurile nu-s asa expediate.

AgnesLuca spune:

Chuny, de fapt voisem sa pun o paranteza si sa scriu ca in afara cazului in care-ti foloseste ca te mai racoresti putin.
De citit am citit doar ce ai scris in text (este absolut revoltator si aproape incredibil, vb de Franta nu?!!?? ), momentan mi-e copilul bolnav si nu am timp sa deschid linkurile. In afara semnaturii, te putem ajuta cu ceva ?

columbiana spune:

Agnes, cind am deschis subiectul aveam doar intrebari: cum s-ar fi putut evita un asfel de scenariu, ce l-a dus pe copil acolo, ce-ar fi putut face familia, societatea, scoala sa previna finalul, etc...


Legat de problemele mele, am dezvoltat o adevarata alergie la "judecatile" la adresa mamei/parintilor pentru problemele copiilor datorita experientelor proprii;

Dau exemplu copilul captiv...toti cei care au scris acolo sunt copii abuzati fizic si psihic, nici unul nedevenind criminal si nici alunecind in patologic urmare (doar) a abuzurilor respective.

Referitor la ale mele, pe scurt; in clasa a patra copilul nimereste o invatatoare incapabila: incepatoare, scapa clasa din mina, copiii o iau razna, a'meu din spirit de imitatie devine cam nestapinit; neacceptind nici o autoresponsabilizare, scoala-l codifica pentru clasa speciala...de unde incepe lupta noastra; anul asta fiu'meu reuseste la admitere in scoala secundara privata (aleasa si dorita de el), ceea ce da peste cap socotelile scolii primare actuale; drept care brusc si dintr-o data, un copil cu rezultate peste medie in fiecare an, risca sa repete anul, notele scad brusc sub media de trecere in al doileea trimestru (coincidenta, dupa o discutie contradictorie cu invatatoarea), fara ca nimic din comportamentul/starea psihica a copilului s-o denote (fiu'meu e ca oglinda, el comunica tot, si eu de la intrarea in casa simt cind ceva nu e in regula...nu e cazul, perioada e chiar relaxa); Asta inseamna ca-si pierde locul in scoala privata, si ca scoala actuala isi atinge scopul: clasa speciala; si de aici urmeaza lupta...pe care nu stiu ce sanse am s-o cistig
mai am exemple de accese de amestec in viata noastra: de ce si-a tuns/nu si-a tuns parul...de ce maninca la lunch sandwich si nu altceva, de ce nu ia medicatia (!) care invatatoarea crede c-ar trebui s-o ia, etc)




http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=137759

Marina spune:

Draga Ana aici nu mai tine de psihiatrie ci de avocat. Eu in locul tau mi-as lua un avocat specializat in conflicte si la fiecare pas facut de scoala lateral dreapta si stanga in detrimentul copilului as riposta. Sistemul se apara si probabil nu o sa-ti dea dreptate in veci, asa ca mai bine intervii tu cat se mai poate.