Trebuie sa vorbim despre Kevin(2)

AgnesLuca spune:

Multumesc pentru link, m-am lamurit care-i faza cu Winnicott

In Enciclopedia psihologiei editata de Societatea Germana de Psihologie / Seia II - Psihologie Clinica / Volumul 5 la autism sunt exact doua rinduri care leaga psihanaliza de autism si anume se zice ca, contrar incercarilor din trecut de a explica psihogenetic autismul (Bettelheim 1967), actualmente parerea unanima este ca la originea autismului stau cauze organice. Deci cam 30 de pagini din documentul din link sunt cuprinse intr-o fraza care mi se pare foarte clara si categorica. Apoi se prezinta teoriile neurobiologice si cognitive.

AgnesLuca spune:

Eu nu contest ca si cineva care face o scoala de rangul 3 (gen Hauptschule) are ulterior posibilitatea sa studieze (chiar cred mult in chestia asta si de aia nu ma incrincenez cind ma gindesc ca poate copilului meu n-o sa-i placa la inceput scoala) numai ca sansele de educatie ale unor copii care sunt separati dupa scoala primara si care mai vin si dintr-un mediu social nu foarte prielnic studiului (deci este foarte probabil sa aiba un debut scolar mai prost) devin brusc foarte mici.
Scoala germana nu este capabila la ora actuala sa lucreze cu grupuri heterogene ceea ce reprezinta un mare handicap in ceea ce priveste incluziunea.

gmmm spune:

Chuny, cunosti "la psychanalyse, cette imposture"? O sa te unga pe suflet.

Cit depsre scoala, in Franta, colegiul (ce vine dupa scoala primara) in teorie e "unic", adica acelasi pentru toti.
In practica intr-un acelasi colegiu ai sa gasesti clase obisuite, clase "allégées"("usurate"), clase "europeene", clase SEGPA (pentru cei care au dificulatati destul de importante)...
Nu sint convinsa ca a obliga un copil fara inclinatii spre partea teoretica, a-l obliga deci sa stea ani lungi in scoala insemna sa-i faci un serviciu.
Cred ca in imensa majoritate a cazurilor rezultatul final este acelasi, doar cu mai maulta suferinta din partea copilului.

Chuny spune:

Gmmm, nu am citit-o, am dat o tura pe wiki si m-am lamurit. Mare pacat ca Pierre Debray-Ritzen a murit, cred ca ar fi fost tare fericit sa fie alaturi de noi in 2012. Acum citesc Le Livre Noir de la Psychanalyse, pe unul din autori l-am intalnit la Paris, venise sa sustina parintii iesiti in strada. Mersi de idee, o sa incerc sa dau de carte.

Eu cred ca trebuie sa dam copiiilor cat mai multe sanse de a studia, deci posibilitatea de a-si continua studiile oricand, chiar si dupa o diploma profesionala. Tin minte si acum cum diriginta si profa de mate in clasa a opta aproape ca m-au obligat sa dau la ... croitorie. Da, rezultatele mele nu erau stralucite la 14 ani, abea pe la 16 ani m-am apucat de invatat serios (am repetat clasa a noua), insa daca as fi fost la croitorie viata mea nu s-ar fi desenat la fel.

Cat despre sistemul francez: in cadrul scolii primare mai exista clasele numite CLIS : 12 elevi cu handicapuri diferite si varste diferite cu un singur profesor specializat. E o varza foarte mare si destul de greu sa se asigure o instruire de calitate.

Din pacate clasele astea specializate in cadrul scolilor nu-s chiar asa un succes: in pauze copiii sunt toti impreuna, copiii normali isi bat joc de cei cu handicap, e multa suferinta in curtea scolii. Eu as fi facut un sistem de supraveghere sau as fi implicat din copiii normali care doresc, facandu-i un fel de tutori pe timpul pauzelor.

Exista si aici varianta unei shadow, exista unele afectate unui singur elev si altele afectate mai multor elevi dintr-o clasa in acelasi timp. Fiu-miu are din sept 12 ore acompaniate pe hartie si 9 in realitate. In restul orelor se descurca singur onorabil. Pt la toamna cum intra in clasa I vreau sa cer mai multe ore reale, dar cum ele se dau pe hartie intai fiecare parinte trebuie sa sune, sa ameninte si chiar sa treaca prin tribunalul administrativ in fiecare an pt a avea o shadow pt copil.

Si eu sunt pt incluziune / integrare ( in Fr nu se face diferenta) atata timp cat nu sufera copilul. Al meu academic e printre primii din clasa, insa autismul e prezent si se face simtit.

Eu in fiecare vineri lucrez voluntar intr-o scoala pt copii cu autism deschisa de 6 familii. Asa de bine se simt copiii aia acolo la ei in scoala, e incredibil. Doi dintre ei lucreaza pe partea academica si au o clasa mica mica improvizata in sala: sunt fericiti, fac si nazbatii impreuna, isi dau coate, isi fura creionul si invata lucruri noi fara a fi agresati.

LadyJ, eu credeam ca nu mai exista niciun conflict in lumea stiintifica civilizata privitor la definitia autismului ce apare in manualul ala banuiesc ca se preda ca istorie a abordarii autismului, nu ? interesant ca se vb mult despre Franta de parca ar fi exemplara in materie de autism:-) Oricum cel mai important lucru mi se pare diagnosticul care ar trebui sa se faca inainte de 2 ani ( in franta media e cam pe la 8 ani) si terapia. Ce facem sa le fie mai bine copiiilor si cum ii ajutam sa mearga pana la limita capacitatilor pe care le pot dezvolta pt a deveni cat mai autonomi.

Nu mai stiu cine intreba de tricouri: miere a spus ca in carte era o metoda de revolta, Kevin isi alegea intentionat tricourile alea mici. Cu ocazia asta ii cer scuze symplianei pt faza cu tricourile, filmul asta m-a intrigat enorm de mult in primele zile, acum nu mai are aceeasi forta pt mine.

columbiana spune:

Am inceput cartea, acum regret c-am vazut filmul inainte s-o citesc, mi se pare fain scrisa.

Problema cu clasele speciale e ca-i baga pe copii la gramada, intr-adevar, cu diferite diagnostice si nivele; in felul asta partea academica ramine in plop, pentru ca personalul didactic se concentreaza pe partea comportamentala. E drept ca nu-i simplu sa-i aduni pe cei uniformi (Tudor de ex nu se descurca in clasa Asperger, aia e o clasa in care structura, programul, rigoarea si ordinea sunt litere de lege. un TED nu face fata la asta).
Si incluziunea are lipsuri; in crestere unele diferente date de diagnostic se accentueaza, copilul iese usor in evidenta ca `special/ciudat` si risca sa fie exclus, respins si bullied de colectiv; anii trecuti ( a patra si a cincea) am trait din plin fenomenul...; Aici ar trebui sa intervina cadrul didactic, sa aplaneze conflicte, sa explice diferenta si sa-l ajute pe copilul respectiv, numai ca in practica nu se intimpla deloc asa; Multi acompaniatori/tehnicieni in integrarea scolara nu cunosc specificul diagnosticului copilului pe care-l acompaniaza, iar profesorul nici atit; de obicei profesorul considera ca nu-i problema lui...





http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=137759

arminad spune:

Nelia, chiar scrie asta in carte?
Eva spune ca pentru ea hainele mici ale lui Kevin au semnificat mereu ca el e nefericit si inconfortabil in propriul lui corp, ca si cum ar fii captiv.

nelia spune:

Nu, eu nu am ajuns la tricouri... Miere a spus ca exemplul cu tricourile e si in carte, in sensul ca le poarta mici, eu confirmam explicatia Olympiei.

Indiferent cum ar fi, cred ca Simplyana si Olympia au dreptate, tricourile alea nu sint bagate degeaba, semnifica ceva. Acum in carte nu stiu de la ce virsta sint, dar in film sint din momentul ruperii miinii, eu asa imi amintesc. Cind ajung si in carte la ele (eu abia am inceput-o), voi reveni cu amanunte, sa vad ce sens au pentru mine acolo.

Cornelia

AgnesLuca spune:

Cind vine vorba despre scoala eu sunt o mare visatoare si cred intr-o scoala in care copiii invata in primul rind sa fie ei insisi, sa traiasca impreuna in colectivitate si abia mai apoi (in ordinea importantei si nu ca proces) dobindesc cunostinte. O scoala in care copilul nu este obligat la nimic, ci totul vine din interiorul lui, din motivatia lui interioara pentru explorare si cunoastere. O scoala in care profesorii nu invata copiii, ci ii acompaniaza in drumul cunoasterii (in sensul cel mai larg al cuvintului, ceea ce implica si cunoasterea si respectarea celui de linga noi, deci automat integrarea sociala a copiluilui devine si problema lui, apropos de ce scrie Ana).

Slava Domnului asemenea scoli exista, nu sunt multe si majoritatea cel putin in Germania sunt initiative ale parintilor sau scoli sustinute de diverse fundatii, dar datorita situatiei actuale scoala oficiala (sistemul) nu mai poate sa le ignore si incluziunea este unul din aceste prilejuri.

Referitor la incluziune sunt de acord cu ce a scris Rox, dar in practica apar multe nuante pe care Chuny le surprinde bine in ultima postare.

rrox3 spune:

In ceea ce priveste incluziunea, fireste ca o sa apara fenomene de excludere si izolare, nefericite si traumatice pentru copilul diferit, daca se aplica oricum, oricand.

In viziunea mea e nevoie de o atitudine de acceptare care sa fie introdusa inca de la varste mici, din gradinita. E nevoie ca tot personalul care se ocupa de copii, incepand cu cadrele didactice si terminand cu portarul sa fie educat. E nevoie de clase mai putin numeroase.

Am vazut atat in gradinita, cat si in scoala incercari de incluziune, in generatia Ioanei.
La gradinita (particulara) copilul diferit a fost acceptat de ceilalti, fiindca a fost introdus corect in colectivitate.

La scoala, in clasa I (Ioana e clasa I) la inceputul anului a existat un copil cu nevoi speciale. Nu cunosc diagnosticul, fiindca oficial nu ni s-a spus nimic despre el. Ioana mi-a povestit ca nu vorbea, era impulsiv (asta e traducerea mea) si se descurca cu mare greutate la lectii. Cei mai multi copii l-au evitat fiindca nu intelegeau si nimeni nu le-a explicat de ce e baietelul diferit. Fiindca cu Ioana am discutat, ea nu l-a evitat. Am incurajat-o sa-i vorbeasca, chiar daca el nu vorbeste, ma asteptam sa inteleaga ce i se spune (altfel nu cred ca ar fi fost in scoala). Si ea a vorbit cu el. Tin minte o faza, cand el i-a luat ei jacheta din greseala si Ioana s-a dus si i-a explicat ca e a ei si a lui e in cuier. Daca a vazut ca nu reactioneaza, s-a dus si i-a adus ea jacheta din cuier si i-a oferit-o. S-au inteles pana la urma. Ioana imi vorbea foarte frumos despre el, imi spunea ca o sa invete si el, doar ca invata mai incet. Din cauza asta vad eu avantaje de ambele parti. Chiar cred ca Ioana a avut de castigat din interactiunea cu acesti copii.

Desigur, la momentul asta e pura utopie, insa arata ca ar fi posibil cu o pregatire adecvata. Realitatea generala din Romania e diferita, din pacate. Un copil diferit si cu dificultati sociale, chiar fara un diagnostic serios, e un copil chinuit in scoala. Chiar cu suport (familie, terapie) se adapteaza greu. Societatea in intregul ei, nu pare sa fie pregatita pentru a tolera si accepta diferenta.

olympia spune:

Si la fetita mea in clasa sunt doi copilasi "altfel". Nu li s-a explicat nimic celorlalti copii, cred ca parintii lor au ales asa. In timp au aparut diverse probleme si s-a vazut cam ce ii face sa se simta inconfortabil si ce ar trebui evitat. Nu stiu daca a fost cea mai buna solutie, sa nu existe o pregatire minima, eu i-am vazut afectati de cateva ori. De pilda unul dintre ei nu prea vorbeste, cand o face e doar in soapta, uneori asa-i spune si doamnei lectia, la ureche si e teribil de stresat de zgomotele puternice. Si au fost destui care i-au tipat in fata in pauze pana a inceput sa planga si sa se ascunda sub banca. Celalalt copilas reactioneaza cu furie la confruntari si schimbari de program, tranteste, tipa si o rupe la fuga pe usa, se lasa foarte greu consolat. Daca ar fi fost vorba de copilul meu eu as fi explicat cat de cat de la inceput, sa mearga un pic mai lin acomodarea.