Ce probleme pot sa ai cu un copil adoptat?

S_Elena spune:

Sa inteleg ca ai reusit sa adopti? Cum e in postura de mamica? A reusit sa se adapteze copilul?

carmencat spune:

Am multe prietene care au nascut, inclusiv o sora. Marea majoritate, cu copii mai mari au uitat partea cu graviditatea. Important e copilul. A fi gravida e starea de tranzitie prin care copilul ajunge la tine.
La fel pot spune ca perioada de strans acte, depus dosar, tot ce urmeaza pana cand copilul ajunge la tine si se definitiveaza procesul e... cumva o stare mai lunga sau mai scurta de graviditate, dupa cum ii e dat fiecareia din noi sa parcurga.


Nu te ingrijora de ceea ce gandesc oamenii, nu li se intampla prea des.

carmencat spune:

Ma indoiesc ca asta este o solutie.
A fi asistent maternal este o munca. Esti angajata sa faci asta. Da, te poti atasa de copilul respectiv si nu rare sunt cazurile cand asistentele maternale au adoptat copiii pe care i-au avut in ingrijire.
A fi mama, a-ti dori un copil al tau (nu este importanta modalitatea prin care ajunge la tine) e cu totul altceva. Este un angajament pe viata 24h/24h, 7 zile/7zile, cu tot sufletul si cu toata inima ta, cu tot ce ai, indiferent de greutati, indiferent de orice.
Si daca faci pasul asta, sa fii asistenta maternala de proba, crezi ca vei putea sa iei un copil de proba sa stai cu el, sa il cresti, sa ii veghezi somnul noaptea, sa te ia in brate si sa se uite la tine cu ochii aceia mari, candizi, in care este tot sufletul lui perfect de copil si sa iti sopteasca te iubesc sau sa te strige in somn cand viseaza si tu sa il mangai usurel pe spate, el sa ofteze fericit ca esti acolo si sa doarma mai departe, sa decizi la un moment dat ca nu... nu e pentru tine... nu poti... atunci ce faci? il trimiti inapoi in iadul din care l-ai scos? Intr-un iad mai adanc de fapt, pentru ca tocmai i-ai fluturat raiul prin fata... i-ai dat o speranta, a avut pentru scurt timp o mama. Acel copil se va intreba toata viata lui cu ce te-a suparat, ce a facut atat de rau ca sa il trimiti inapoi, sa renunti la el. Poate cand a plans? Poate cand nu a vrut sa manance ciorbita? Poate cand a cazut si s-a murdarit?
Poti sa ii faci asa ceva?
Un copil nu poate fi luat de proba. Pe sufletul lui nu poti sa faci experimente.
Un copil ti-l doresti sau nu. Si daca ti-l doresti cu adevarat te lupti pentru el. Cu ghearele si cu dintii te lupti pentru el.
Nimeni nu iti da nici o garantie pentru copilul pe care il nasti tu, ca va fi perfect din toate punctele de vedere, ca va fi sanatos si nu se va imbolnavi niciodata, ca va fi extraordinar de destept, ca va fi extraordinar de empatic si lipit de tine, ca nu te va supara niciodata, ca...
Exact aceleasi garantii le ai si cand adopti un copil.
Pana la urma fiecare din noi avem ceva de facut in viata asta. Avem de trecut peste niste incercari. Conteaza cum trecem de ele.

Deci, va trebui sa te hotarasti. Iti doresti cu adevarat un copil sau nu. Proba nu exista. Nu ai dreptul sa ii faci asta unui copil. Sa ii dai o speranta si apoi sa i-o iei inapoi. Inapoi ii iei mult mai mult. Nu poti fi atat de egoista, pentru ca o mama nu este egoista. O mama iubeste. Asta e definitia mamei. Iubirea. Iubirea dincolo de orice. Iubirea

Asta e raspunsul tau. Iubirea. Atat trebuie sa faci. Sa iubesti.

Nu te ingrijora de ceea ce gandesc oamenii, nu li se intampla prea des.

LittleAngel spune:

Atentie!
Asistentii maternali nu isi aleg copii de care sa aiba grija!Primesti si copii cu handicap,rromi,copii mari de 12= 13 ani,nu conteaza.Esti angajatul statului si faci ce zic ei.Plata e ff mica,si din ea trebuie sa intretii si copilul,care are si o alocatie de la stat.
Daca ai copii mai multi primesti bani mai multi,dar trebuie sa ai spatiu sa-i cresti.In orice moment ei pot fi luati de langa tine.
Un copil nu e o jucarie,e un suflet care se ataseaza de tine.
Eu nu as putea sa fac asa ceva,sa craesc si apoi sa fiu nevoita sa dau copilul altora care au prioritate.

S_Elena spune:

Multumesc.Am inteles ce inseamna asistent maternal.Nu este pentru mine.

S_Elena spune:

Mi-a placut extrem de mult mesajul lui Carmen.Mi-a mers la suflet.Este pur si simplu definitia mamei.Cea care ofera multa iubire.Si atat.

simo_75 spune:

am citit ce ati scris referitor la acest subiect..probleme cu copilul adoptat?
noi si uitam uneori ca e adoptat,il iubim necondionat si indiferent daca vor fii probleme sau nu vom merge pana in panzele albe sa rezolvam situatia!!
E copilul nostru si atat!!!Nu ma voi gandi ca e adoptat etc ...
Cand am plecat pe drumul asta am pus in balanta TOT!Ne-am dat seama ca vrem sa fim parinti si atunci am asteptat ca D-zeu sa ne aduca copilasul mult visat si iata-ne deja de 2 ani impreuna.
Si noi la inceput ne apucasem sa citim, sa ne documentam despre adoptie,despre cum e sa fi parintele unui copilas adoptat...si am constatat pe parcurs ca citesc degeaba....totul a venit de la sine,fara teorie...am stiut sa fim parinti din prima clipa!!
Raspunsul la multe intrebari vine din suflet,din inima nu din carti!
Sincer,am cunoscut multe persoane care ma tot intrebau de adoptie,cum e,ce trebuie sa faci....ei dorindu-si un copil insa..sincer? imi dadeam seama din prima daca sunt pregatiti sa mearga mai departe si dovada e ca nici acum nu au reusit sa inceapa procedura pentru ca tot stau se gandeasca ce probleme pot aparea.....
Cine vrea s fie parinte doboara toate obstacolele...si cel biologic poate avea probleme si atunci la ce te mai gandesti?? Cauti in familie sa vezi cazuri asemanatoare???La ce te ajuta??La nimic ca tot trebuie sa mergi mai departe sa rezolvi problema...
Sau faptul ca se va mari si pune intrebari??Asta depinde de cum il vei creste,daca il familiarizezi de mic cu povestea lui...va trece mai usor peste faptul asta...
cam asa gandesc eu referitor la acest subiect

S_Elena spune:

Imi place cum gandesti, Simo. Probabil ca voi face pasul cand voi fi pe deplin hotarata.Este necesat, cred, sa fii informat cat de cat pentru a avea incredere in tine si in ceea ce faci. Intr-adevar, nimic nu poate sa fie sigur nici la copilul propriu, nici la cel adoptat. Pot sa apara probleme in ambele situatii.Dar cred ca nu poti sa pornesti la drum fara a fi informat, lucru pe care l-ai facut si tu. Doar informat poti sa ajungi la concluzia ca a avea un copil adoptat este la fel cu a avea propriul copil.

flaviutza spune:

Nimeni nu se naste parinte, nici cele care nasc nu au toate acel "instinct" matern, lucrul care te face sa te trezesti cu 10 secunde inainte sa se trezeasca copilul.In primele zile aveam grija de copil pentru ca stiam ca TREBUIE, nicidecum manata de vreo dragoste imensa. aia a venit pe parcurs,dupa timp petrecut impreuna, acel "bonding" de care vorbesc specialistii.Cele care aveti temeri ca nu va veti putea iubi copilul adoptat, le aveti degeaba.
Problemele cu copilul adoptat sunt aceleasi pe care le poti avea cu copilul biologic, daca reusesti sa intelegi ca adoptia este doar o alta modalitate de a avea copii,in afara de nastere, iar intre termenul nascut si adoptat este un egal, in nici un caz altceva.Nu ADN-ul te face parinte, ci interactiunea zilnica cu puiul de om, bondingul de care vorbeam.asta naste iubirea si legatura mama-copil, nu gena.
Daca toata copilaria copilului adoptat,parintele traieste cu impresia ca adoptia nu este egala naturalului, acel copil va prelua, instinctiv,atitudinea parintelui,angoasele si frica lui vis a vis de adoptie.
Referitor la temerile legate de genetica,boli si mai ales IQ- ul copilului adoptat, eu sunt constienta ca in fiecare familie exista tare genetice, stati, ganditi, calculati si analizati ce predispozitii la diverse aveti prin neam.Nu-i asa ca va doare capul??
IQ-ul este iar o problema, am vazut la diversi atitudinea asta generala, ca cele care abandoneaza copii prin spitale, musai n-au Iq-ul meu, economista la vreo multinationala, deci si copilul ei probabil scartiaie la capitolul asta.
Partea inteligenta e ca natura sau genetica nu transmite Iq-ul de moment, ci potentialul iq. Un copil isi poate atinge potentialul maxim transmis genetic sau nu, in functie de: boli grave in copilaria mica, mediu,educatie,sansa.Si uite asa, poti sa ai marea supriza ca amarata aia care face dezacorduri sa aiba un iQ potential mai mare decat al tau,care ai terminat medicina cu 10 , tu, care ai avut sansa unei familii care te-a stimulat intelectual si sustinut.
Ca sa nu mai spunem ca transmiterea inteligentei e ruleta ruseasca. Urmeaza curba lui Gauss (clopotul lui gauss), in sensul ca se tinde spre media de 100, cele mai multe exemplare asa se nasc, cu Iq in jur de 100, altfel ,noi ca specie, ori ne-am genializa ori intoarce la radacini, adica la maimuta, pe parcursul a cateva generatii. 2 procente 80 iQ si tot 2 procente 140-150,cele mai multe exemplare situandu-se in varful clopotului ,la 100.
Asta e curba lui Gauss :
http://www.scritube.com/stiinta/matematica/Densitatea-Normala184122192.php
Drept urmare, parinti cu media Iq 140 vor naste invariabil 99,9 la suta copii mai putin dotati decat ei, iar parinti cu scoruri slabe, majoritar copii mai inteligenti decat ei, pentru ca distributia tinde spre Iq-ul mediu, spre 100.
Asta , cumulat cu transmiterea potentialului Iq(care poate fi atins au ba)duc la ruleta ruseasca in ceea ce priveste Iq-ul copilului din dotare.
Prietena mea Cami mea a primit atestatul recent,eu am convins-o in mare cu ceea ce va spun si voua aici , acum astept sa devin mosica de copil adoptat si ei la fel, nu mai au rabdare sa apara copilul, nu regreta decat ca nu au facut demersurile mai devreme.
Sper sa va gasiti copilul cat mai curand, eu, din postura de mamica, nu pot sa va spun decat ca ceea ce a fost inainte de a deveni mama, e egal cu 0 fata de viata pe care o ai alaturi de un copil.
Gandurile si problemele vor ajunge de domeniul trecutului,vede rade citind ce temeri ati avut in momentul in care se va destepta in voi instinctul de parinte!

flory_ana spune:

Povestea mea de a ajunge mama, cred ca este una clasica deja...am incercat vreo 6 ani sa ramin insarcinata fara vreun rezultat, aici incluzind si tratamentele de rigoare. Asta pina intr-o zi cind am realizat ca a fi mama nu este necesar sa nasti propriul copil...eu de fapt imi doresc sa fiu mama, si ca urmare imi doresc sa adopt un copil...a fost ca o revelatie...nimic altceva nu mai conteaza acum.
Si eu sunt la inceput de drum, urmeaza sa depun cererea de adoptie, si da am avut si eu temeri la cum va fi (de aceea o pot intelege si pe Elena), dar totul devine atit de nesemnificativ in comparatie cu a fi mama si a oferi iubire unui copil abandonat...

Sper sa ne oferim reciproc sustinere, oricit va fi drumul de lung pt. a ne intilni copiii nostri...